Mângâieri de seară
S-a înserat și felinare razele-și arată.
Se duc gânduri timide sub ramuri somnoroase;
Plâng vechile dureri prin urbea colorată,
Când ploaia șovăielnic lin seara o miroase.
Cu mâinile alunec prin aer simțul dulce,
Ce migălește moale prin ochii tăi de noapte;
Tiptil vise pășesc sub pași ușori să culce,
Sub nuanțe ce întuneci cu clipe frunze coapte.
Așează timpul foi prin orele căderii,
Comori sfințite-n arderi pătrunse-n fantezie;
Se simte dinlăuntru când duci tihna durerii,
În pribegia toamnei și-n piept de poezie!
poezie de Aurel Petre (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre seară
- poezii despre timp
- poezii despre durere
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre somn
- poezii despre simțuri
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
Citate similare
Ispita
Cu un blestem de catifea ți-aș mângâia lumina
Din chipul tău și viața ta, căci ți-e adâncă vina...
Cu cântec ți-aș îmbrățișa desculțe buze coapte,
Și te-aș iubi cu șoapte ude peste sfioasa noapte.
Când îmi ajungi în pieptul zilei, ca un oftat adânc,
Îmi lăcrimează amintiri din dorul tău cel prunc.
În clocot zboară haiducia dureriilor de fiară,
Și-n goana clipelor se-aprinde și arderea amară.
Dor răstigninirile-îngerești în aburul din mine,
Căci mădulare trepidează restriștea în surdine.
Tresar pistoanele în cord, în pulsul venelor,
Și-n simțul tău anaerob arzi trupul zânelor.
Albastra boltă scânteiază prin lutul femeiesc,
Iubirea-ți naște-n zarea-ntreagă fior dumnezeiesc,
Călare galopezi în vise și duci furtună-n lună,
Dorințele-ți cotropitoare, năluci în somn mi-adună.
Și mă întreb, tot bâjbâind prin simț de măruntaie:
Te-ai furișat, idilă-n gânduri cu ochi-ți de văpaie,
În răzvrătite anotimpuri, când se aprind săruturi,
Plăpândă floare, tu dezgheți al inimii ceruturi?!!!
poezie de Aurel Petre (6 iunie 2019)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre zbor, poezii despre vinovăție, poezii despre viață, poezii despre sărut sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Stejarul așează stele-n ramuri
Stejarul-n zare așează stele-n ramuri,
Bucuria lui aprinde Pegașii în hamuri,
Un tren de vise trece prin crengile uscate,
Vântu-naripat despică rodii coapte.
Un fluture recită în zboru-i o baladă,
În ochii tăi se-nalță iubirea, vrea să ardă,
O horă-n jocul vieții începe pe tăcute,
Stelele din ramuri vor să ne sărute.
Acum stejaru-i steaua ce adună stele,
Privite-n orizont doar frunzele sunt vele,
Zarea e oceanul de mare bucurie
Unde pe valuri nalte se naște poezie.
Tristețea ce apasă e șlefuirea fină
A stelelor ce-aduc prin raza lor lumină,
Eu ca stejar le sting, tu ești steluța pură
Ce în veșnicie cu un sărut se fură!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre stele, poezii despre stejari, poezii despre crengi, poezii despre bucurie, poezii despre tăcere sau poezii despre tristețe

Alunec pe pietre
Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea și așază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.
Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipește prin odaie mirosul tău
Și abia mă ating să-l respir.
Afară-n copaci se răsucește vântul
Bate pendulul pe oiștea carului mare,
Tu mă aștepți și nu mă întorc.
Pașii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Și-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre sunet
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre gânduri
Ochii tăi
Nu știu de unde-au apărut,
Din bolți de vară, ochii tăi,
Și prin ce lumi i-am mai iubit
Strigând privirile din ei.
Poate eternitate-mi sunt
Prin adâncimea nopților,
Când stele ard, adânce căi,
Cerul căprui al viselor.
Prin lumea tainelor orbite
De aerul, ce-i ars de pleoape,
Mi-ești marea-ntidere de clipe
Cu valuri albe stinse-n ape.
Puteri, dorințe-n foc de cord
Sunt ochii tăi, ca un prăpăd!
sonet de Aurel Petre (28 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre alb sau poezii despre aer
Miroase a iarnă rece
Afară miroase a iarnă rece.
Plecat-au cocorii demult către zări,
Se simte zăpada prin aer cum trece,
Covor de petale se-așterne-n cărări.
Afară miroase a rece și fum
Și păsări prin ramuri se strâng zgribulite.
Aleargă un câine grăbit peste drum,
Frunze se cern, de frig pălite.
Miroase a iarnă iarăși afară
Și ramul golaș a încremenit.
Miroase a zăpada ce va să cadă
Din cerul alb, de nori podidit.
poezie de Liliana Badea-Cârstea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre păsări, poezii despre nori, poezii despre iarnă, poezii despre frunze sau poezii despre câini
Toamna înseamnă: ploaie tăcută, vânt neliniștit, nori întristați, soare timid, frunze-n zbor, melancolie dulce-amăruie, dor de veșnicie, pași de vise pe-un covor de amintiri, parfum de crizanteme, decor ruginiu, struguri copți, înstrăinare apăsătoare, păsări ce ne spun bun-rămas, gânduri profunde, emoții calde, lacrimi și surâsuri prin cuvânt, regăsiri, clipe pline de contraste, romantism fără egal, miros de gutui coapte, reîntâlnirea cu copilăria, dansul culorilor în sufletul Naturii, șoaptele frunzelor rătăcite, visuri coapte cu parfum de poezie... Toamna e o terapie prin culoare și vis.
citat din Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre visare, citate despre vânt, citate despre tăcere, citate despre tristețe, citate despre toamnă, citate despre suflet, citate despre struguri sau citate despre romantism

Ploaia primăverii
Plouă!-n geamuri bate ploaia...
Trece iar baba Vrâncioaia.
Se apleacă gânduri, ramuri,
Trece viața valuri-valuri.
Ceru-ndoliat se-arată.
Trec bătrâni sărmani prin sloată.
Floarea-i scuturată-n vânt,
Anii vieții numărând.
Trec prin viață și prin noapte
Anii un sobor de șoapte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre primăvară sau poezii despre bătrânețe

Doliu de toamnă
E doliu în noapte și-n golul privirii
Și plânge-n adâncuri și astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.
Miroase a rânced, a nuci și-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... și doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcnește, în lanțuri, spre stele.
Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Își plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.
Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Și toamna aceasta zăcând pe traseu.
Cuptorul și pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopțile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre suflet sau poezii despre sculptură
Frunze cu iubire
ntorci privirea și vezi o minune,
Frunzele cad și ei privesc cu iubire,
Călcând prin frunze cu pași grăbiți de dor,
Lăsând în urma lor un fir de viitor
Și-au regăsit liniștea în așternut tomnatic,
Pe lângă copacii ce freamătă sălbatec,
Pășesc ușor, pe umbrele durerii,
Ca tot cei rău ei să dea uitării.
S-așează jos pe frunzele uscate,
Că vor s-asculte inima lor cum bate,
Se uită-n ochii ei negri ca de cărbune
Și stau în genunchi ca la rugăciune.
Sunt revășiți de gânduri și tainele iubirii
Și văd c-acum viața-i la capătul durerii,
Dar nimeni și nimic nu poate niciodată,
Să le ia speranța și dragostea curată.
poezie de Eugenia Calancea (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre căderea frunzelor, poezii despre viitor, poezii despre uitare, poezii despre religie sau poezii despre ochi negri

Poezie
Poezie dulce, poezie blândă
Ochii mi se-nchină
Și mă pierd prin mugurii de catifea
Se scrie-n pajiști și se pretinde atingerea
Mă las curtată prin aburii zăpezii
Și strig prin geamul casei să rămâi
Rămâi cu dor în suflet.
Eu voi pleca să-mi cânt destinul
Și voi respira prin porii iluminați.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre muguri sau poezii despre abur
Respirări (II)
Nu-ți arăta mustrarea când sufletul respiră,
De-ai lacrima o pană ursită-n traiu-ți scris;
Nu-ți arunca amarul, de-ai zborul interzis,
Arată doar ce dărui din nașterea-ți umilă.
De-i copleșirea trează în patimi tunătoare,
Nu răzbuna, ci crede în fumegarea-adâncă,
Istorii se pătrund prin praf și colți de stâncă,
Dar, tu, nu fii stafia orbecăind la soare.
Să ai doar zbor de gânduri din gene aurite
Și să zâmbești durerii din oase și din pietre.
Frumoase îți sunt stele ce-au arderi inerente,
Dar n-au lumini din hornuri ce-au fumegat acrite.
De simți singurătate, când rătăcești privirea,
Aruncă-ți rătăcirea și-arată doar iubirea!!!
poezie de Aurel Petre (22 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre stânci, poezii despre singurătate sau poezii despre interdicții
Zile de toamnă
Trec zilele ca picurii puri din bolți și retine,
în verigi de decor, visătoare-n curcubeu de abstracții,
cu oxid în nervuri au viața-n rătacire de spații,
dar o zi e un pas, e un zbor inocent către tine.
Iar copacii și-adorm mătasea imprimată pe poale,
cu stelele-n ramuri pe o undă-n pulsare-anonimă,
rătăcește prin frunze cerul de la inimă,
când emoția verde foșneste-n ochii tăi, moale.
Beții colorate cad din povești azi pe pământ,
o ultimă tortură asfințește-n durere prin rană,
plutesc amintiri în adierea răzleață de vânt,
Din puls stropit de azur sufletul mi-l condamnă.
Păstrez din fiorii de taină al tău cuvânt sfânt,
căci ai chipul flăcării așezat pe sărutul de toamnă!
sonet de Aurel Petre (17 octombrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile sau poezii despre sfinți

Să fii femeie și spirit în același timp, să-ți păstrezi intacte toate izvoarele pasiunii și ale senzualității, dar să le ghidezi prin inteligență, prin nuanțe, prin fantezie...
Mircea Eliade în Huliganii
Adăugat de gaby410bad

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate de Mircea Eliade despre timp, citate despre senzualitate, citate de Mircea Eliade despre senzualitate, citate despre inteligență, citate de Mircea Eliade despre inteligență, citate despre femei sau citate de Mircea Eliade despre femei

Gânduri
prin mine cresc frunze
prin mine cresc ramuri
prin mine cer a rodit
în mine se-ascunde
vuiet de mare
și glas strămoșesc
ce-a doinit.
prin mine izvoare
își varsă tumult
în râuri ce vin
dinspre munți
prin mine cresc muguri
de viață în iarbă
și roșul în ie cusut
ce tristă-amăgire
bat clopote-n vale
și doarme bunicul in deal
veni-va o zi
când eu voi fi floare
plutind în văzduh
ireal.
astăzi mă bucur
să văd primăvara
și cais lângă casă-nflorit
alung gânduri negre
și ziua în care
ceasul va spune
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre râuri, poezii despre roșu, poezii despre prezent, poezii despre negru sau poezii despre munți
Sărutul toamnei
Mă îmbrățișează toamna cu negurile ei,
Și rece îmi așterne sărutul ei pe frunte,
Cu ramuri desfrunzite pe vechile alei,
Mă mângâie încet prin tâmplele cărunte.
Și șoapte la ureche, cu buzele de vânt,
Îmi rostește prin frunzele îngălbenite,
Din fiecare freamăt, din fiece cuvânt,
Tâlcuri încerc să-i prind cu mâinile pripite.
Parfumul ei de brumă și de crizanteme,
Își face cuib în mine și mă ispitește,
E vreme de iubire și-i vreme de poeme,
Sărutul toamnei mă inspiră și mă liniștește.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre păr cărunt sau poezii despre galben

Brumar
Se scurg, din tării, peste ramuri de-arțar,
stropi reci și grăbiți să ascundă-n pământ
dureri provocate-n rafale de vânt
pe cerul cu nori din al toamnei amar.
E-o ceață lăptoasă de jur-împrejur
și-n ramuri burează cu ace subțiri
ce-ndeamnă, în seve, să fugă-amintiri
din vremea cu Soare și frunze-n huzur.
E ud pe alee, și-n iarbă, și-n cer,
e recele toamnei, tristețe, urât,
e-un timp nedorit, nechemat, mohorât,
e ultimul pas din al iernii foaier.
Mai trece-o rafală prin ramuri de-arțar
și-ndeamnă o frunză la zbor prefăcut
în marea uitare din stratul de lut
al toamnei urâte din luna brumar.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă
Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie
Tăcută se lăsase cu seara peste vie;
Prin codrul de rugină, pe pajiștea pustie,
Simțeam același freamăt în suflete că-nvie.
Era un vaier dulce și dureros, un cânt
Ce-n inimi se născuse și-n ele ni s-a frânt.
Apropiați deodată și fără un cuvânt,
Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt.
Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire,
Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire,
Când clipa veșniciei mi-o dai cu o privire
De ce în umbră glasul părea o amintire?
poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Bea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre trecut sau poezii despre păduri

Sonet
E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceață obosite, roșii, fără zare
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâșmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Șivoaie-n case triste inundară,
Ș-auzi tușind o tusă-n sec, amară
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură
Și-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu pași de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Și cad, recad, și nu mai tac din gură.
sonet de George Bacovia
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de George Bacovia despre noapte, citate de George Bacovia despre întuneric, citate de George Bacovia despre tristețe, citate de George Bacovia despre negru, poezii despre gură sau poezii despre băuturi

Când mama plânge
Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea și cuvântul.
Mama-ți este fericirea de-a păși prin munți stâncoși
Și-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoși,
Raiul, glia și izvorul neamului de veac rămas
Să își limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Și-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin pași ne va rămâne,-n lume, înc-o bucățică
Și în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn și port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut și pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopții, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre icoane, poezii despre copilărie, poezii despre bebeluși sau poezii despre îngeri

Furând din cer minuni de stele
Iubirea e avânt de zi și noapte,
Prin ea întinzi aripile oricât
Să poți zbura prin cer în șoapte
Apoi să vii în foșnet pe pământ.
Aici e cuibul, încercări nebune
Se ostoiesc în brațe și în pași
Când inima în sângele-i te pune
Altoi în viața demnă de urmași.
E-o boală firavă, rătăcitoare,
Iubirea noastră falnică oricând?
Puterea ei sub razele de soare
Ne scoate-n ochii tuturor râzând!
Desenez pe-o pâine buburuze
Și le îndemn să zboare peste-nalt,
Tu le prinzi, le-adăpostești în frunze
Și semeni cu lumină peste sat.
Iubirea e avânt de zi și noapte,
Prin ea întinzi aripile furând
Din cer minuni de stele coapte
Și le împarți copiilor râzând!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină