Privesc în gol prin spațiul dintre cuvinte
din nefericire nu pot să-mi opresc și gândul
cum reușesc uneori să-mi țin respirația sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărțind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsucește ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues
uneori spațiile dintre cuvinte
conțin povești infinite
taman despre limite
iar poeții sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Privesc în gol prin spațiul dintre cuvinte
din nefericire nu pot să-mi opresc și gândul
cum reușesc uneori să-mi țin respirația sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărțind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsucește ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues
uneori spațiile dintre cuvinte
conțin povești infinite
taman despre limite
iar poeții sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu răstorn lumea nimănui
uită-te în ochii mei
vezi
nu e nimic din ce cauți
nicio certitudine
nimic clar
nu pare că dincolo de ei ar fi vreun adult responsabil
dar nici un copil care gângurește
uită-te adânc și ai să vezi
până dincolo de începutul lumii
genunea
focul
și raiul și iadul
dar nimic din ce cauți
niciun fluture nătâng răsucind curcubee
doar o mare picurând cuvinte
pe o veșnică plajă nouă
două urme de nicăieri
felul meu ciudat de a iubi
fără să întorc lumea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-un așa de mare adânc
pe care și groapa marianelor ar fi invidioasă
încerc să-mi ridic pleoapele
deși capul mi se turtește de presiunea absurdă
a celor câteva oceane aflate deasupra
unele cel puțin înghețate
pe cât de atlantice pot fi
și mai deloc pacifice
aici întunericul e mai greu de suportat
cu pleopele închise
dintr-o asemenea acoperire
încă te mai iubesc
ca pe o stea polară
ca pe un mușchi de pădure
ca pe un ac de busolă blocat
spre miazăzi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu atracția gravitațională e de vină
pentru că am uitat zborul
știi ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecție
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele
știi ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii
ori poate nimic din anatomia sufletului
pe care îmi cresc inimi
cum niște mere care privesc spre cer
și zboară către pământ
desăvârșind păcatul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori ochii mei
Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei pășesc desculț în iarbă
și nu se mai cunosc
și nu mai privesc
și au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de brațele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adânc de Groapa Marianelor
Pe unde trece pasu-ți de zăpadă
cresc roșii trandafiri; spre cer te sui...
Dorm toți, nicio privire să nu vadă
Cum te văd eu cu ochii nimănui.
Din stele sau din nuferi, orhidee,
Alb, alb mă uit - văzduhul ți-e deschis...
De pe pământul nins, în Căi Lactee
Duc trandafirii tăi, cu ei, un vis...
Și pleacă mări albastre-verzi din mine;
Fluidul transparent de-atâta dor
Ascunde lumii ăsteia străine
Adânc de Groapa Marianelor...
poezie de Shanti Nilaya
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deschid ochii și privesc în oglindă o umbră
care încă se încăpățânează să creadă în veșnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranțe se leagănă anemic
iar visele au amorțit agățate într-o pânză de paianjen
respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tușă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deși uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
de altfel poeții nu mor niciodată cu totul
și nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tai cărări prin locuri neumblate de zei
adâncit în toiagul vieții
dar aplecat ușor spre veșnicie
precum un melc care are de urcat un munte
apoi respir adânc
ca pentru eliberatul sufletului
culeg înțepenite flori pentru fluturii de zăpadă
din fereastra care încă mai dă spre lună
de nebun tai autostrăzi de omăt
pentru ultima mea dâră
precum o apăsare de om de nea fericit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate în țara minunilor ideal este normalul
și eu caut minunea
printre drepte infinite
paralele cu imaginația
perpendiculare pentru simetrie
cu inefabilul
precum iluziile în așteptarea penelului
sau gândul în așteptarea cuvântului
poate că doar așa
culoarea devine sentiment
roșu durere
galben toamnă
adânc turcoaz de atlantida
înalt albastru de voroneț
albul ca alternativă la rotund
unghiuri fără echivoc
educate să fie juste
pe alocuri plictisitoare
o lume plană
pătrat nelocuit de iubire
din care ridic dorința
piramidă
spre o stea care-mi poartă visul
dincolo de tridimensional
de niciunde spre oricând
prin timp
cine știe prin câte găuri negre trece lumina
înainte de a a se dărui florilor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cresc lumile sub lupa poetului
precum buruienile în lanul fermierului
parcă în ciuda erbicidelor
din ce în ce mai totale
chiar și deșertul se poate lăuda acum
cu drumuri din asfalt și lăzi frigorifice
pline cu red bull și coca cola
iar cămilele first class au evoluat genetic
ronțăind nisipurile dunelor
ca pe misterul unei ploi cu asteroizi
în miezul unei furtuni solare
știrile curg pe fond galben
precum cădeau bombele cu napalm în vietnam
în timp ce caravanele merg prin calea laptelui
spre cine să mai știe care clienți galactici
cu dare de stele
oricum
dincolo de pustiul acesta
nu mai e loc de nicio oază
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu mor niciodată cu totul
nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeții nici măcar nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tușă de infinit
supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două călătorii spre limite absurde
întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine știe câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta
așa cum privesc acum
spre cine știe care lume albă
gândindu-mă cum răzbește lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetățean universal
prin mii și mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desprind
așchii așchii
descopăr cu durere
linia
dincolo de cerc
dincolo de sferă
dincolo de spirala vieții
indecis
fac salturi
dinspre amorf spre cristal
prin punct
caut dinspre orizontal
verticalul
din vertical prin zbor
sub lupa lacrimii
culoarea
dimensiunea luminii
punte supusă arcuirii
prin iubire
trecător între lumi
un fel de vis ce-și caută
purtătorul
împart timpul
în note muzicale
îl desenez în cuvinte
sculptez cerul cu măiastre
toate clipele devin păsări
toate iubirile devin stele
universul un cuib
în care pasărea de foc
visează
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe urmele iubirii
Atâția oameni care-s singuri, pierduți în încleștarea lor,
Ce doar visează o iubire de care mult le este dor,
Atâtea inimi abătute care oftează la apus,
Cu ochii triști, pierduți în zare, nemaiavând nimic de spus
Furtuni iscate sufletește peste oceane de trăiri,
Care îneacă sentimente și sting lumina din priviri,
O încruntare le ia locul și parcă scrâșnete de dinți,
Degeaba te ascunzi în tine, tu tot le vezi și tot le simți
Din când în când, câte-o minune... apar și doi îndrăgostiți,
În jurul lor lumea dispare, ei sunt cumva blagosloviți,
Pe unde trec, ninge petale, țâșnește-o rază dintre nori
Și tot ce-i gri parcă renaște în miliarde de culori
Eu le tot caut pe jos pașii, să fur din timpul lor secunde,
Să le adun, să storc din ele, iubirea care îi pătrunde
Să mă stropesc cu ea pe față, în lumea lor să mă retrag,
Acolo să-mi găsesc cuvântul și să îl scriu iubind cu drag
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt așa străin încât am devenit invizibil
precum întunericul din spatele întunericului
înainte de scăpăratul chibritului primordial
nici măcar palmele nu-mi mai acoperă ochii
socoteala cui a mai inventat adunarea asta
din infinit în infinit
ca la o deliberare axiomatică
despre nimic
așa cum se vede universul din centrul eternului
trec prin mine tăceri și cuvinte răstite
cum dispar oamenii în ceața dintre evidențe
lipa lipa sau tropa tropa
habar nu mai am cum se scurge nemărginirea
prin ochii poeților
prea străini să se mai recunoască
mult prea invizibili
să se mai poată atinge vreodată
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre Noul An, cu elan
Aștept cu bucurie Noul An,
în care toate-aș vrea precum au fost
și chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,
Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(și nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după cașcaval.
Aș merge înainte, dar sunt rac,
și mă tot uit napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.
Oi fi eu vesel, dar aș vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
și drept, la cel mai lăudat... copac.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă din iarbă se văd furnicile cât cerul
iar lăcustele sunt deja la nivelul universului
atunci când le privesc printr-un bob de rouă
e de ajuns să mă ridic în picioare
ca toată această imensă realitate
să redevină liliputană
cam așa stă treaba prieteni cu lumea
depinde foarte mult de unde o privești
iar riscul de a trăi dincolo de orice concluzie
va rămâne la fel de mare precum ipotezele
așa că draga mea dragă
atingerile de mână
sunt singura cale de transplant
prin care două inimi pitice
care pulsează infinturi cu o oarecare larghețe
să nu erupă universurile aiurea
fără nicio noimă
cu miliarde de raiuri și niciun iad cumsecade
cum bine le mai spui când taci complice
lăsându-mi nările să te creeze
din parfum de mosc
și un pic de fum de țigară
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descântă-mi ochii de umbre cu buze nesătule
frământă-mi trupul și pune de-o minune
să-ți cânt lasciv tăcerea dintre cele două eterne cuvinte
iar dansul celor șapte vieți să ne-mpletească mâinile
într-un inel de lună și de soare
printre poieni cu fluturi mov
se-mbrățișează aproape cald
în casa cea de piatră
pe unde aleargă jucăușe jurămintele
iar eu te strig cu teamă
să nu-mi dispari a nu știu câta oară
din tainițe de timp se strâng la nuntă clipe
un flaut celt respiră din adânc de inimă un cer
pe care preoți îmbrăcați în alb ne desenează
din jumătăți o lume doar a noastră
de-o parte-i ziua cea mai lungă
și-o rest o noapte de așezat la stele
precum în jurul gâtului un fel de perle
poate-adunate-n zori din flori de in
sau doar culese lucitor
din mult prea răsucite scoici
iar dintr-o altă parte
punctată cu adânc de atlantida
îmi plângi oceane și eu înalț la munți
cu acea-firească știință a pruncului
abia născut
m-adăp la sânii tăi
cu lapte care curge-n galaxie
doar gândul mă trezește ca din moarte
și-mi este parcă tot mai transparent
ca și cum s-ar strecura câte un univers
prin fiecare deschidere de pleoape
ca să ne umple lumea lumilor
cu basme
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!