Ochii mamei
Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.
În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.
Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.
Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.
Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.
Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopții un lemn să facem iarăși focul.
Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.
Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.
Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.
La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păduri
- poezii despre lemn
- poezii despre zăpadă
- poezii despre iarnă
- poezii despre vânt
- poezii despre viscol
- poezii despre noapte
- poezii despre mamă
- poezii despre ger
Citate similare

Ochi de copil
Privesc cu ochi de copil
Lumea este de poveste
Mă strecor prin ușă tiptil
Văd zăpada cum crește
Pomii scruptați în gheață
Un sculptor o mână dibace
Un suflet o minte isteață
Cu lacrimi a știut să-i îmbrace
Un scăncet ușor înfundat
Încălțată cu șoșonii lui bunii
Un ghemotoc de puf ondulat
Blondă cu ochii precum carbunii
Din zăpadă apare Zorel
Îl iau în brațe n-a mai lătrat
Zăpada cred că l-a speriat
Pitiți acu în cojocul de miel
Afară un zmeu tot suflă
Spulberă zăpada prin curte
Zâna zăpezii cu rochia albă
Prinde pe zmeu să-l sărute
Fulgi și diamante de gheață
Rămân agățate în noapte
Glasul mă trezește de dimineață
E mama cu cana de lapte
Brazii sunt plini de verdeață
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre sperieturi
- poezii despre sculptură
- poezii despre rochii
- poezii despre păr blond
- poezii despre oi
Poveste de iarnă
L-așteptam să vină...
Timpul greu trecea,
Era iarnă-afară,
Lin și cald ningea.
Ce pustie casa!
Parcă n-ar fi fost,
De un car de vreme,
Pe aici vreun rost.
Îmi fumam țigarea,
Lemnul mai trosnea,
Lumânarea-aprinsă
Mă mai încălzea.
Părăseam o casă ‒
Cuib de nenoroc,
Rămânea pendula ‒
Înghețat soroc.
Viscolu-ncepuse,
Se făcuse frig,
Parcă venea popa,
Îmi venea să strig.
Și o moleșeală
Cruntă mă-nvingea,
Se urca în mine
Parcă din podea.
Viscolea bezmetic,
La un ceas de foc,
Mă țineau toți morții
Neamului pe loc.
Noapte, noapte neagră,
Spune-mi, ce să fac?
Unde să mai caut
Prin pustie leac?
Deodat', afară ‒
Tropot surd de cai...
El intră pe ușă
Simplu, fără grai...
Ai venit, birjare?
Bea un pic de vin,
Ultima mea sticlă
Ție ți-o închin!
Și bău bătrânul,
Înroșit de ger...
Coborâse parcă
Cu un car din cer.
Nu vorbea nimica,
Doar privea pierdut,
Vizitiul negru,
Vizitiul mut...
De-unde vii, bătrâne?
Pe cine-ai mai dus
Prin întins de lume
Sau poate pe sus?
Unde vrei să mergem?
Eu în voia ta
Vreau să-mi las durerea
Prin pustiu de nea.
Am ieșit în viscol...
Caii tropăiau...
Învelit în blănuri,
Ochii îmi ardeau.
Pocnet de biciușcă
Noaptea a crăpat.
Cum priveam eu, casa
S-a și dărâmat.
Și ningea pe rugul
Unei foste vieți...
Se-nchidea trecutul
Sub albe peceți.
Ne-am pierdut cu-amurgul
Dinspre zori de zi
Eu, birjarul, birja
Și doi bidivii...
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre negru, poezii despre cai, poezii despre bătrânețe, poezii despre vinovăție, poezii despre viață, poezii despre trecut sau poezii despre timp
Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...
Eram copil acasă și tatăl meu puternic,
și mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
și culegea luceferi cu sufletul și mâna.
Eram copil în urbe și tata de ne-nfrânt,
și mama-n mănăstire sfințea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.
Eram copil în curte și tatăl meu cel sfânt
tăia în două viața cu pieptul și cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăștiată-n vânt,
și-l aștepta în pulberi și-n pulbere pământul.
Eram copil acasă și tata-mi-era scut,
avea în stânga luna și soarele-n piept,
mă învăța în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în cețuri mărgăritare-n vânt.
Eram copil în casă și tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier și cu-n fus
torcea lumina lunii și o tăia în două.
Eram copil prin curte și sufletu-mi plângea,
și venea tata-n grabă și mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viața-mi vindeca,
și tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ștergea.
Și vremea a trecut, și n-am mai fost copil,
și tata prin ogradă făptura-și mântuia,
eram copilul care prin neguri și prin frig
priveam un tată care în viață se stingea.
Eram copilul care părintele-și iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume și lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viață și-o umbră-n pământ.
Și vremea a trecut, și n-am mai fost copil,
și tatăl meu în trudă puterea-și sfâșia,
și s-a făcut de ziuă, și tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama și lacrima plângea.
Și m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi și în cenuși puterea,
la margine de lume pe pat moartea și-o dorea,
iubise-n viața-ntreagă pe mama mea lumită,
și-o lacrimă de jale în lacrimi și-o-nflorea.
Așa sfârșit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară și azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.
Și tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viață e veșted și pătat,
și amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri și tată și-mpărat
poezie de Mihai Laurențiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre tată, poezii despre mâini, poezii despre lumină, poezii despre ceas sau poezii despre învățătură
Vine Crăciunul, porniți colindători
De moș Ajun pornesc colindători
Prin munții de nămeți făcând cărare,
Atâția pui de om porniți prin gerul mare
De la lăsatul serii până-n zori.
Cu glasuri de argint tăind răcoarea nopții
Să ducă vestea mare prin lume s-au pornit
E cerul azi sărbătorește, cu stele zugrăvit
Din casă-n casă vestea vor auzi cu toții.
Slobod dulce colind din glas neprihănit,
În miezul nopții cocoșul s-a trezit
Că a dormit prea mult își face singur vină
De la copii învață a domnului colindă
Și-ncepe ca să cânte în miezul cel de noapte
Și mii de-mpintenați duc vestea mai departe.
sonet de Valeria Tamaș
Adăugat de valeria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre sărbători, poezii despre stele sau poezii despre somn
Flacără săracă
Sunt mii și mii de case fără casă
Și mii și mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Și oameni fără vatra lor de-acasă.
Sunt mii și mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.
Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deșertăciune,
Cenușa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.
Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Și, în pământ, pământ se pământește,
Iar viscolul, prin viscol viscolește,
Când iarna-îngheață seva din pământuri.
La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar ușa se deschide, încă-i ușă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenușă,
Și-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.
Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai crește grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul și-a pierdut la toate rândul...
Poarta nu e poartă, ușa nu e ușă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenușă.
Au apus țăranii de atâta moarte,
Țara nu-i mai știe, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.
Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Și s-au dus pe ape, singuri, pământenii.
Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre gânduri, poezii despre foc, poezii despre câini, poezii despre cenușă, poezii despre țări, poezii despre țărani sau poezii despre văi
Ești așa departe...
pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înțeleg, chiar de îți scriu în rime,
încearcă tu puțin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte
tu ești aici dar simt, că-mi ești așa departe,
îți simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur și în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă
e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheață,
cred că noi doi simțim că stăm legați c-o ață
nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschiși și ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ți-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine
încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu și chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar știu, că stai doar nemișcată,
adormi într-un târziu, ești rece ca o piatră
e noapte și-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanțele de gri și negrul ce împarte,
un loc de amăgiri și vise sfărâmate
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre infinit sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Miroase a iarnă rece
Afară miroase a iarnă rece.
Plecat-au cocorii demult către zări,
Se simte zăpada prin aer cum trece,
Covor de petale se-așterne-n cărări.
Afară miroase a rece și fum
Și păsări prin ramuri se strâng zgribulite.
Aleargă un câine grăbit peste drum,
Frunze se cern, de frig pălite.
Miroase a iarnă iarăși afară
Și ramul golaș a încremenit.
Miroase a zăpada ce va să cadă
Din cerul alb, de nori podidit.
poezie de Liliana Badea-Cârstea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre păsări, poezii despre nori sau poezii despre frunze
Revelația copilăriei
Am să vă povestesc câte ceva
despre copilăria vântului,
pentru că, întâmplător,
dar absolut întâmplător,
copilăria vântului
s-a petrecut în același timp
cu copilăria mea.
Era iarnă în casa noastră,
o iarnă cumplită
umbla prin povești,
în vreme ce focul din sobă
alerga pe pereți
cu un alai de zâne
risipit în calești
și erau și cai și pajuri
și atâția feți frumoși.
Doamne, cum goneau prin casă
și se ridicau din foc,
crivățul sufla-n cavale
precum marea în ghioc,
ascultam la ușă vântul
cum venea de peste lunci
și ningea cu îngeri, Doamne
și cu capete de prunci.
poezie de Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre îngeri, poezii despre ninsoare, poezii despre frumusețe sau poezii despre crivăț

Noapte de februarie...
Satu-i cufundat în beznă, vântul vâjâie prin ramuri
Cu un scârțâit năprasnic rupe creanga unui pom,
Prin văzduh ninge cu fluturi, gerul prinde flori pe geamuri
Și prin pâsla de-ntuneric... nici țipenie de om....
Un tic-tac dilată timpul, e trecut de miezul nopții
Printre case părăsite mă strecor ușor cu gândul
Au plecat vecinii mei unde le-a fost datul sorții
Ori s-au dus la cele sfinte... Am rămas doar eu și vântul...
Fac un salt spre absolut cu un gând și-o rugăciune
Să ating nemărginirea... bat la ușile închise
Joacă pe pereți fantasme, flăcări, gol, deșertăciune
Nu primesc niciun răspuns!... Doar un amalgam de vise...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini sau poezii despre sfinți

Râde iarna
ger la munte, ger la mare
și cu el albă ninsoare
și pe stradă si pe casă
iarna asta nu ne lasă
a glumit destul cu noi
în papuci cu umeri goi
și acum s-a repezit
cu vânt aprig și-a-nflorit
flori de gheață în fereastră
țurțuri albi în colț de casă
cer cu nori albastru-gri
iarna mea de unde vii?
mi-era bine fără tine
acum pun cojoc pe mine
arde focul într-o sobă
maronie teracotă
stă zăpada în pervaz
iarna-mi face în necaz
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre alb, poezii despre țurțuri, poezii despre umor sau poezii despre munți
Doar pădurea
Cine casa încălzește
De cum vremea se răcește?
Cei cu sobe știu prea bine
Lemnul din pădure vine!
Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.
Lemnul având așa valoare
Are o mare căutare
Și uite așa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?
Și-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecințe-s de durată!
Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Și când zăpada se topește
Șuvoaiele potolește?
Dar când vântul suflă tare
Cine oprește a lui sforțare
Protejând sate-n câmpie
De nămeți, chiar de urgie?
Și de-i zăpușeală mare
Te primește, îți dă răcoare
Și la umbra ei cea deasă
Uiți de griji ce te apasă.
Cine atunci când panta-i mare
Ferește de-alunecare
Protejând șosele, sate
Baraje sau căi ferate?
Doar pădurea, știe Domnul
Mai puțin o știe omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nțelege
Și pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAȚĂ fără ea!
poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șosele, poezii despre valoare sau poezii despre protecție
Noapte de iarnă
tatălui meu
Luminile s-au stins în tot orașul
Și lângă casă un câine latră trist,
Un vagabond s-a rătăcit pe stradă
Și Luna-l mângâie pe părul nins!
E ger de crapă pomii în grădină,
Trosnesc în sobă lemnele pe foc,
Văd fumul gros ieșind din coșul casei
Și simt miros de vâsc și busuioc.
Din fluierul de lemn se-aud cântând
Zăpezile ce-au colindat prin sat,
Iar prin ferestra veche de la tindă
Ți-aduce iarna chipu-ngândurat:
Te văd cum strângi zăpada-n fața casei,
Ești nins, mereu, în amintirea mea
Și ies desculță prin zăpada rece,
Să mai sărut o dată urma ta!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vagabondaj, poezii despre tristețe, poezii despre păr alb sau poezii despre păr
Zi ploioasă
Azi a fost o zi ploioasă
Nimeni n-a ieșit din casă,
Stropii mari băteau în geam,
Iar noi singuri așteptam.
Nu mișca vreo vietate,
Toate erau speriate,
Afară de te-ai fi dus,
Vântul te-ar fi luat pe sus.
După ore de suspin,
Vântul bătea mult mai lin,
Stropii parcă s-au rărit,
Iar noi din somn ne-am trezit.
Un curcubeu s-a-nălțat
Peste amorțitul sat,
Soarele-a ieșit din nori...
Ce minunat e uneori!
Strada de melci s-a umplut,
Să-i ocolim n-am putut...
Pe ram voioase păsărele
Cântau frumoase cântecele.
poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiță din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre curcubeu sau poezii despre animale
Război
Era luna, era floare!
Părul mamei cădea lung,
Parcă tot ploua cu soare
Peste trup golaș de prung.
Nu era pământul, luna
Părul mamei răzvrătit
Bătea negru ca furtuna
Peste golul scrumuit.
Era mai și sărbătoare
Era globul, era stea!
Printre ierburi și prin soare
Părul mamei viscolea.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre ploaie, poezii despre flori sau poezii despre Soare
A venit iarna în sat
De-alaltăieri tot ninge,
Viscolește peste sat.
Nu se văd copii să strige.
Gălăgia a-încetat.
Frigul iernii îi adună
În casă, pe laviță.
Vremea nu mai este bună
S-alerge pe uliță.
În casă e cald și bine,
Mâța doarme după sobă,
Bunica povești ne spune,
Nepotul bate la tobă.
Sub streașina de la casă
Vrăbiile zgribulite,
Fug de iarna viscoloasă
Că șurile-s troienite.
Doar Grivei se-ascunde-n șură
De năprasnica zăpadă,
Să latre, nu are gură.
Nu se mai joacă-n ogradă.
Vântul îndoaie copacii,
Crengile în geam lovesc.
Colo-n grajd, la burta vacii,
Doi viței se încălzesc.
Așa sfidează gerul iernii
Și oameni, și animale,
Până va da colțul ierbii
Sus pe deal și colo-n vale.
Vremea bună va veni.
Iar vor fi copii afară.
Gălăgie iar va fi
Pe mica lor ulicioară.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre vrăbii sau poezii despre vaci

Decor Hibernal
E ceață, e frig..., și aud de afară
cum vântul se zbate năuc printre crengi,
speranța în mine începe să moară,
iar tu din trecut ai vrea să mă ștergi.
Privesc pe fereastră cum pică zăpadă
din pomii cuprinși în vârtejuri de vânt...
Sunt trist, iar în casă nu-i nimeni să vadă,
să-mi spună de tine măcar un cuvânt.
Și seara se lasă, și gândul se frânge,
furtuna la geam se-ntețește mai mult,
și frigul pătrunde, și sufletu-mi plânge,
mă-ndrept către sobă, și vreau să te uit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre plâns sau poezii despre moarte
Rațele albe
Ascult vântul cum piaptănă pomii
ca pe niște copii ciufuliți,
și mi-e dor de sălciile noastre stinghere
de pe malul pârâului cu apă puțină,
de orele după amiezelor noastre
tulburate de măcăitul rațelor albe.
Stăteam pe două pietroaie din cremene
lustruite de ape, de trecerea vremii.
Ochii mei erau triști, ochii tăi erau plânși.
Ne priveam pierduți,
ca doi orbi în biserică într-o noapte de denii.
Trenul tău pleca mâine dimineață,
trenul meu încă nu sosise, dar știam amândoi:
N-o să ne mai întâlnim niciodată.
Viața ne va rotunji, ne va lustrui,
și ne vom rostogoli pe cărările ei
cu semnele de circulație stricate.
Sălciile noastre stinghere
vor unbri alți ochi, alte priviri,
pietrele noastre din cremene,
lustruite de ape, de trecerea vremii, rațele albe,
vor fi martorele altor despărțiri,
și doar aducerea aminte și vântul serii,
undeva departe, departe,
vor dăinui.
poezie de Dan David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rațe, poezii despre viitor, poezii despre trenuri sau poezii despre religie

Dialogând cu zăpada
Am intrat în casă să mă ascund
de doamna înveșmântată-n alb,
îmi țin răsuflarea să ascult
tânguirea vântului turbat.
Focul din sobă pălește încet,
umbrele nopții se aștern la joc
în mine renasc ca un izvor
fără de sfârșit, amintiri uitate.
Prin geam răzbate lumina zăpezii
șoptindu-mi, parcă, în auz:
"lasă-mă să trăiesc în această culoare,
să fiu eterna podoavă de argint."
"Dar nu de mine depinde trăirea,
eu sunt doar muritor pe pământ!"
și ca răspuns la acest scurt dialog
din ceruri curge lin, puritate.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre sfârșit sau poezii despre argint

De dor
(pentru cei care nu mai simt căldura mamei)
Și-a fost Crăciunul, mamă,
și-i atât de frig în casă
de când tu ai plecat
dorul nu mă mai lasă...
Sufletul mi-e pustiu
de atâta singurătate
copil din nou, aș vrea să fiu,
dar, azi, nu se mai poate..
În inimă-i un gol
ce-n veci nu se va umple,
mi-e așa de dor de mama,
de mâinile ei blânde..
Și ale mele mâini sunt reci,
de fapt, nici sânge nu mai este,
prin vene curge astăzi,
un dor, ce nu mai trece..
Se va topi zăpada,
ghioceii vor înflori la fereastră,
iar tu, iubită mamă,
în visul meu, vei fi acasă...
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre singurătate sau poezii despre prezent

Soarele, vântul și gerul
Trei călători fantastici cutreieră pământul:
Soarele splendid, gerul îngrozitor și vântul.
Unul dă viață, altul dă moarte, apărând,
Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.
Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară,
Ca soarele de vie, ca vântul de ușoară.
Și-i zic: Copilă dragă, alege din noi trei,
De vrei să fii mireasă, pe care tu îl vrei!
Românca le răspunde cu o veselă zâmbire:
Sunt sprintenă ca vântul, pe dânsu-l vreau de mire!
Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins?
Am să mă răzbun la vară cu focul meu nestins.
Cum? zice gerul aspru, m-ai depărtat pe mine?
Am să îngheț la iarnă și inima din tine.
Nu-mi pasă, mândre soare, de focu-ți arzător
Cât mi-a suflă în față un vânt răcoritor.
Nici de-al tău frig nu-mi pasă, o gerule de gheață,
Cât vântu-n miezul iernii nu mi-a suflă în față.
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre gheață sau poezii despre mândrie