Soarele, vântul şi gerul

Trei călători fantastici cutreieră pământul:
Soarele splendid, gerul îngrozitor şi vântul.

Unul dă viaţă, altul dă moarte, apărând,
Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.

Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară,
Ca soarele de vie, ca vântul de uşoară.

Şi-i zic: Copilă dragă, alege din noi trei,
De vrei să fii mireasă, pe care tu îl vrei!

Românca le răspunde cu o veselă zâmbire:
Sunt sprintenă ca vântul, pe dânsu-l vreau de mire!

Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins?
Am să mă răzbun la vară cu focul meu nestins.

Cum? zice gerul aspru, m-ai depărtat pe mine?
Am să îngheţ la iarnă şi inima din tine.

Nu-mi pasă, mândre soare, de focu-ţi arzător
Cât mi-a suflă în faţă un vânt răcoritor.

Nici de-al tău frig nu-mi pasă, o gerule de gheaţă,
Cât vântu-n miezul iernii nu mi-a suflă în faţă.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rozariu de gânduri

nu-mi pasă de iarnă mă las dusă de val
pe ţărmul dragostei plin cu albatrosi
mă pregătesc de-o viaţă pentru carnaval
cu masca pictată de mândri chiparoşi.

nu-mi pasă dacă gerul emoţii îngheaţă
soarele sfânt e stăpân pe gândurile mele
cu zori pe pleoape dis de dimineaţă
mă antrenez cu versuri petale de zorele.

rozariu de gânduri aşez la icoană
să am ziua uşoară ca pana de cuc
lumina divină intră pe sub geană
să deschidă drumul pe care mă duc.

maschez insomnia cu fard argintiu
expediind coşmarul departe-n pustiu

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapoviţa

suflă vântul, suflă şi suflă
toarnă ploaia, toarnă şi toarnă

şi răsuflă a greu şi răsuflă
ploaia asta ce trece în iarnă

arde soarele, arde şi arde
trece valul, trece şi trece

şi se rup ale inimii coarde
şi ninsoarea-i mai rece, mai rece

mor speranţe, speranţe, speranţe
vreme vine şi vine şi vine

albul iernii cu mii de nuanţe-i
tot mai lung între tine şi mine...

poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primeşte-L...

Vrei moarte? Vrei viaţă? - Din două alege,
Nu pot amândouă să fie la fel
Şi-n degetul care purtase o lege
Ca semn pentru lume, ai pus un inel.
Mi-era întuneric, mi-era poate frică,
Purtam o povară în sufletul meu
Dar n-a fost un altul să vină să-mi zică:
Dă-mi mâna şi haide, Eu sunt Dumnezeu.

Cobor dintre ceruri acum pentru tine,
Dă-mi mâna şi vino, dă-mi inima ta,
Eşti floarea aleasă culeasă de Mine,
Eşti floarea albastră de nu-mă-uita.

Aşa mi-ai spus, Doamne, - din valea de plângeri
M-ai scos la lumina-ntr-o lume de vis,
M-ai pus lângă Tine, m-ai pus între îngeri
Şi-o noua iubire în cer s-a deschis.

Vrei moarte? Vrei viaţă? Din doua doar una
Te poate conduce în Ţara de Sus
De vrei să-ţi rămână pe creştet cununa
Primeşte-L în suflet acum pe Isus!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezonoptică

E noapte, Doamne, fă ce vrei cu mine
Mi-e trupul mănăstire părăsită
Şi-n loc de sânge parcă vântul vineri
Bătând în piept o toacă răguşită.

E noapte, Doamne, fă ce vrei cu mine
Mi-e sufletul călugăr de pripas,
La miezul nopţii fără să se-nchine
Mi-a poposit în trup şi mi-a rămas.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule

Suflă vântul,
iarba tace,
dorul mândrei,
nu-mi dă pace.
Suflă vântul,
iarba ţipă,
dorul mândrei
mă risipă.
Dorule,
de ce mă chinui,
când pe tine,
eu te mângâi?
Dorule,
de ce n-ai milă,
şi mă macini
şi ţi-e silă?
Dorule,
amăgitor,
nu mă judeca
uşor;
judecă-mă
puţin mai greu,
că te vede
Dumnezeu!

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul s-a oprit!

Cinci degete se împrăştie în mine ca o umbră
Umblu pe ape, soarele din ochii tăi e visător
Cosaşi se duc la apă
Dimineaţa pluteşte ca un puf de păpădii,
Mă aşez lânga tine cu trupul răsărit din soarele dimineţii
Te întreb: Ţi-e cald sau ţi-e frig?
Afară e lună plină.
Cinci degete mă mângâie,
Uneori mă ceartă
Eu le sărut palmele cu gura, descântundu-le de deochi
Atât de încet auzindu-se, lumina din cernitele izvoare
Vântul s-a oprit!
Semnele zăpezilor din mine seamănă cu fulgii de zăpadă Nenăscuţi din căuşul palmei cu cinci degete.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţ de-atâta dor...

pe sub haina mea de piele intră frig şi îmi e frig,
nu mai eşti să-mi fii acolo, îmi e dor şi-n gând te strig,
tu-mi erai căldura verii, erai focul arzător,
nu-mi păsa de am pe mine, haina mea de călător...

acum vântul mă pătrunde şi îngheţ de-atâta dor,
mă simt mort în trup cu sânge, curge parcă-i stătător,
mă simt trist şi mi-aud paşii, paşii tăi nu-i mai aud,
pomii, florile mă-ntreabă, unde eşti, ce ţi-am făcut?

ce răspuns să le dau, doamnă, nici nu ştiu de ce-ai plecat?
ai stat prea puţin, o toamnă, şi-acum sunt un disperat
când credeam că-mi eşti jumatea inimii din pieptul meu,
te-ai topind cu tot cu noaptea şi-acum tremur, tremur rău

mă petrec cu tot cu luna şi constat că haina mea
mi-e iubită totdeauna şi mă strânge cum vrea ea,
o bate vântul şi ploaia dar nu pleacă undeva,
mă urmează răzuită, pe la gât e mucava

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor rătăcitor

Un pui de pasăre
Doarme sub aripa iernii,
Zăpada îl hrăneşte cu vise,
Vântul cu speranţe.

Gerul suflă în gheruţele
Gândurilor
Rătăcite-n uitare.

Iubita mea pictează
Pe-o coajă de pâine
O rază de soare
Scăldată în ceaşca
Oceanului planetar.

Mai târziu orizontul
Se va curba
Sub aripile zborului.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea
Sunt singur şi nefericit ca vântul
Prieten bun îmi este numai cartea
La care scriu acum, apoi mormântul.

Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă
Cu vântul şi cu moartea la un loc
Să zbor spre cer şi să mă fac risipă
De dor la îngeri ce le-aş pune foc.

Sunt singur şi nefericit ca viaţa
Sunt singur şi nefericit ca focul
Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa
Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheaţă peste flori

Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare

Pletele sunt aşezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios

Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră şi tună
Ziua fără soare trece

Pică lacrimi îngheţate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greşelile iertate
Se va-împrăştiea şi el

Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi

Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheaţă peste flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

suflă vântul a pustiu de toamnă în inima-mi amăgită
cad fulgi imaginari pe sufletul gâdirii mele, troene

suflă vijelios anii împotriva-mi din faţa vieţii mele
cad clipele-mi secerate-n podul căuş al palmei, numărate

suflă nădejdea-n mine ca-n ceaţa de dincolo de lunga iarnă
cad paşi tăi de sus pe geana ochiului-n tresărire lungă

suflă atingerea ta prin porii vieţi-n catifelata ta piele
cad braţele mele din amintire în abandon, clipe-n fericire

suflă în mine credinţa că vei mai fi odată în drumul vieţii
cad barierele timpului secerate de o iubire dăruită ţie

suflă aşteptarea aici, venind de acolo din lungi drumuri
cad eu în palmele împreunate-n rugăciune, aşteptând venire

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când totul e alb şi cenuşă,
Iar soarele-n doliu pluteşte,
Doar iarna – eterna mătuşă –
Din colţul de gheaţă priveşte.

Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câţiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.

Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp şi uitare,
Îşi cerne ecoul în unde,
Din văi şi poteci solitare.

E linişte iar şi e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu ştiu de ce, care sau cine
Paşii prin stele i-afundă...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrie

Ti-am spus că mi-e dor, că mi-e greu fără tine
Şi-n sinea-mi te-aştept, te vreau lângă mine
N-am spus nimănui dar sufletu-mi plânge.
Prea mult te iubesc dar asta n-ajunge.
ŞI inima-ndură şi iartă şi lasă
Dau tot pentru tine dar ţie nu-ţi pasă...

Un drum am ales cu soare şi ploi
Pe el mi-am dorit să păşim amândoi,
Să stai lângă mine aproape să-mi fi
Degeaba te chem, tu nu vrei să vii...
Doar vorbe, doar gânduri şi-o dragoste falsă
O lume ţi-aş da dar ţie nu-ţi pasă.

Te văd ca prin vise, mă vrei înapoi,
Pe drumul ce-l vechi să păşim amândoi
Dar nu-I cu putinţa, nu-ţi cad iar în plasă
Rămâi suspinând...
De azi nu-mi mai pasă!

poezie de Andreea Palasescu (8 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei?...

Vrei să ştii dacă sunt bine?
Vrei să ştii dacă îmi pasă?
Timpul stă acum cu tine,
Adormit la mine-n casă.

Nu mai pregeta pe culmi,
Nu mai aştepta pe stânci.
Vântul bate peste lumi,
Amăgit de şoapte-adânci.

Nu mai stinge iară focul,
Nu mai reînnoda trecutul.
Universul schimbă locul
Şi ne-arată azimutul.

Vrei să vezi ce se întamplă?
Vrei să simţi şi tu cum este?
Mâna pune-o pe la tâmplă,
Dezmierdând-o c-o poveste...

poezie de Liviu Reti (3 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştie tot pământul

Adie vântul,
Soarele străluce,
Pe mine gândul
Spre tine mă duce.

Adie vântul,
Pomii au înflorit,
Ştie tot pământul
Cât noi ne-am iubit.

Vreau pe-o adiere
Să ajung departe,
De-a ta mângâiere
Să am iarăşi parte.

Vreau să fiu o rază
Să îţi ating chipul,
Iar tu a mea oază
Ce opreşte timpul.

Vreau din nou iubirea,
A noastre inimi pure,
Vreau să-ţi văd privirea,
Iubirea ta să-mi jure.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne numărăm

iubito ştii că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuaţia noastră
şi
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
şi
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
şi
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume

ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bată vântul

Bată vântul cât de tare,
Nu se stinge mândrul soare!
Bată vântul cât o vrea,
Nu se stinge nici o stea!
Bată vântul fără milă,
Nu se stinge-a mea lumină!
Bată vântul furios,
Nu mai dă soarele jos!

poezie clasică de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!