Dialogând cu zăpada

Am intrat în casă să mă ascund
de doamna înveşmântată-n alb,
îmi ţin răsuflarea să ascult
tânguirea vântului turbat.

Focul din sobă păleşte încet,
umbrele nopţii se aştern la joc
în mine renasc ca un izvor
fără de sfârşit, amintiri uitate.

Prin geam răzbate lumina zăpezii
şoptindu-mi, parcă, în auz:
"lasă-mă să trăiesc în această culoare,
să fiu eterna podoavă de argint."

"Dar nu de mine depinde trăirea,
eu sunt doar muritor pe pământ!"
şi ca răspuns la acest scurt dialog
din ceruri curge lin, puritate.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă...!

Mai lasă-mă, ca să te las!
Să nu mă mai uit iar la ceas...
Mai lasă-mă să dorm în tihnă,
Şi visele să mă cuprindă!

Mai lasă-mă ca să respir...
În mintea mea, ţes fir cu fir,
Mai lasă-mă ca să trăiesc,
Şi fără tine să gândesc!

Mai lasă-mă să fiu ce vreau!
Mă obsedezi şi-n filme dau...
Mai lasă-mă din al tău gând,
Că eu simt tot, al tău avânt...

Mai lasă-mă să zbor cum simt...
Într-un trecut, să mă alint,
Mai lasă-mă să fiu cum sunt...
Ca mine... una pe pământ!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

O linişte adâncă
se cuibăreşte-n casă,
pereţii albi fac riduri
sub varul copt de ani,
la geam copacul
mai scutură o frunză
din tristul calendar,
ţărâna arde-n mine,
nu pot să-ndur tăcerea,
tăcută este curtea
şi umbrele mai dense,
e trist copacul
şi strada e pustie,
e tristă despărţirea
cu-n simplu
"bun rămas"
de care eu
mă tem.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintire

În mine a murit cineva
îngropat sub rădăcina
unui pom uitat

pământul jilav
îl frământ în palme
şi mă-ntreb
dacă a fost un frate
o soră
sau duşman...

privesc frunzişul
ce freamătă răspuns
prin seva ce urcă
prin trup
în timp
către mine
ca o sărutare...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând între nămeţi de zăpadă

Din somn m-am deşteptat în umbra blândă
a dimineţii ce se naşte peste sat,
la geam, în murmur sacadat ascult
cum picură din ţurţuri boabe de cristal.

E semn că soarele goneşte norii
ce m-au ţinut în hibernare albă,
păream un nou născut, cu suflet nou,
în dimineaţa ce se scaldă în extaz.

E prima zi a primăverii
înfăşurată în văl albastru, nesfârşit,
în ciripit de rândunele pe sub streşini
ce mă invită, parcă,
să ies la dans, printre nămeţi de zăpadă
ce-au început să plângă
cu lacrimi ascunse sub pământ.

E prima zi de zăpadă topită
ce se contopeşte în râu cântător,
cu soare rotund ce stă atârnat
peste tăcuţii copaci, aşteptând
să fie-nfăşuraţi în noul veşmânt.

Dansez,
şi odată cu mine dansează
nesfârşitul pământ, istovit
în murmur nedefinit de izvoare,
dansează cu mine,
troiene de zăpadă ce plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârşit
mâinile ard printre şoapte în noapte
sunt foc nesfârşit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei şoapte
la final, voi lumina cerul arzând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa repede îmi curge

Doamne,
Viaţa repede îmi curge.
Şi mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetişor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viaţa ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă aşa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.
Le iubesc atât de mult.
Sunt lumina vieţii mele.
Cu mine dacă eşti bun,
La picioare am să-ţi pun
Sufletul, ce Tu mi-ai dat
La-început, când m-ai creat.
Viaţa vreau să curgă lin
Şi fetele să-mi trăiască.
Să aibă un cer senin,
Tot ce-i frumos, să iubească.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mă...

Mai lasă-mă să te privesc o dată
Înveşmântată-n flori de caprifoi!
Să te mângâi, cu degetele roi,
Să-ţi văd din muguri, sânii cum tresaltă...

Sub ale gurii mele buze moi,
Să te-nfiori ca-n unde luna, toată!
Mai lasă-mă să te privesc o dată
Înveşmântată-n flori de caprifoi!

Pe iarba crudă să te laşi culcată,
Ca pe-o enigmă-ncet să te desfoi,
Cu palme de culoare, mai apoi,
Să te pictez zeiţă întrupată.

Mai lasă-mă să te privesc o dată..

rondel de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea plăcerilor mele

Această noapte îmi aparţine
cu lumina distanţei
de la lună la soare
cu dorinţa tăcerii
amestecată în lumina
ancorată la geam
cu desfătarea nestinsă
a unui arpegiu
în noaptea plăcerilor mele
când trebuie s-ascult
oda bucuriei...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indicativ

O palidă stea îmi poartă destinul născut într-un colţ de univers,
acolo unde lumina estompată de umbrele nopţii
clipeşte odată cu inima mea ce bate încet.

Aici pe pământ viaţa îşi continuă ritmul
cu mersul mai lent sau cu iuţi alergări.
Îşi are rostul cuminte, aşezat pe vatră de casă sau cu pretenţii de trai la castel.
Oricare ar fi privirea şi pasul, doar trupul îmi poartă cărarea spre el.

Am fost cândva o crisalidă, dar acum zbor spre lumină cu aripi translucide.
Ştiu, timpul nu îmi ajunge nici pentru a-mi lua la revedere,
De aceea voi lăsa totul neterminat pentru o altă metamorfoză, pentru un alt anotimp.

Aparţin şi trăiesc între două lumi, aparent asemănătoare, aparent fireşti.
Ceea ce nu e asemănător e însăşi distanţa dintre noi.
Fiecare venim, trăim, sfârşim cu o altă poveste,
toţi prizonierii aceloraşi zări.

Îmi aştern semnătura peste hrisovul vieţii mele cu degetul pecetluit de tăceri şi mari aşteptări.
Îmi rămâne răgaz să mai ţes cuvinte şi forme geometrice, chipuri noi
şi vise pentru oamenii timpului meu.
Mă ascund după arbori albaştri şi ascult cum creşte iarba primăvara.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă...

Mai lasă-mă puţin să privesc focul,
Să văd prin şemineu, scânteile cum sar,
Pe-un jilţ să îmi găsesc, în fine, locul,
S-ascult la horn cum suflă vântu-n jar.

Mai toarnă-mi ceai în ceaşca argintie,
Şi-n ea să-mi pui un cub de zahăr brun,
Vreau să privesc prin astă reverie,
Cum sar scântei din lemnul de gorun.

Deschide o carte şi citeşte-n gând,
Şi lasă-mă să hoinăresc printre amintiri,
Tihnit, vreau să privesc focul dansând,
Fierbinţi tangouri cu albastre pâlpâiri.

Ia-ţi cartea şi te ghemuieşte lângă mine,
Citeşte-n gând şi lasă-mă în astă noapte,
Să privesc focul şi să-mi amintesc de tine,
Ascultând viscolul şi ale flăcărilor şoapte.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această poză merită un like

Eu nu iubesc, doar scriu despre iubire,
Scrisori la care nu primesc răspuns;
Destinataru-i doar o amăgire,
Ce niciodată nu-i îndeajuns.

Eu nu iubesc, doar sunt prea-plin de tine,
Te-atrag şi te respir şi te resping,
Mă zbat, aştept şi te aştern pe mine,
Să-mi ţii de cald, stingher să nu mă sting...

Eu nu iubesc, urăscu-ţi ezitarea,
Buzele-n şoaptă, capul pe-o ureche,
Şi te tratez precum oceanul marea,
Deşi, privit din cer, îţi sunt pereche.

Eu nu iubesc, urăsc acest cuvânt!
Şi tu la fel, de asta sunt convins:
Nu ne-am făcut o poză pe pământ,
Să ne uităm în altul, înadins!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (16 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge împietrit

Aminteşte-ţi visarea speriată,
sau plânge în tine
intrând într-o altă iarnă,
unde toamna a fost devorată
de dinţii zăpezii.
Ninge împietrit
peste trupul timpului,
urmele mele
aştern în taină
diamante albe.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de trăirea primului sărut

Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.

Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.

Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.

Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viaţa ce se scurge,
Mă-ntorc....

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi gura
iubindu-te prin mine
cuvânt ce arde.

haiku de Sorin George Vidoe din Cuvinte în piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin poezie şi prin fapte

În spatele chipului nobil,
Că asta-i tot ce mi-a rămas,
Mi-ascund eu sufletul labil,
Sub ochelarii de pe nas.

În mine eu ascund torente,
Poeme, crize... sunt simţiri,
Sub inundaţii permanente,
Ascund zâmbind dezamăgiri.

Ascund în mine şi titanii...
Şi câteodată un rege blând,
Ascund şi timpul, ascund anii,
Prin versul simplu şi profund.

Ascund copilăria-n mine
Şi pe bunica ce-a murit,
Mă tem de mine şi de tine,
De asta voi nu m-aţi zărit.

Cândva voi fi ascuns de noapte,
Dar ca o stea, voi străluci,
Prin poezie şi prin fapte,
Etern şi tragic... voi trăi.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (30 octombrie 2015)
Adăugat de bombanici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să rămâi în mine
Să stingi lumina nopţii
Dar în sân s-o ţii,
Să intri-n vis aievea
În mii de-mpărăţii...
Să vânezi cu mintea
Ce ochii pe ascuns
Ştiu să pună culoare
În Crucea lui Iisus.
S-agăţi pe stâlpul nopţii
A inimii iubire,
Ca veşnic felinar –
Simbol de mântuire.
Să stingi lumina nopţii
Pe buzele de vis,
Dar să rămâi în mine
De inimă cuprins!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!