A venit iarna în sat

De-alaltăieri tot ninge,
Viscoleşte peste sat.
Nu se văd copii să strige.
Gălăgia a-încetat.
Frigul iernii îi adună
În casă, pe laviţă.
Vremea nu mai este bună
S-alerge pe uliţă.
În casă e cald şi bine,
Mâţa doarme după sobă,
Bunica poveşti ne spune,
Nepotul bate la tobă.
Sub streaşina de la casă
Vrăbiile zgribulite,
Fug de iarna viscoloasă
Că şurile-s troienite.
Doar Grivei se-ascunde-n şură
De năprasnica zăpadă,
Să latre, nu are gură.
Nu se mai joacă-n ogradă.
Vântul îndoaie copacii,
Crengile în geam lovesc.
Colo-n grajd, la burta vacii,
Doi viţei se încălzesc.
Aşa sfidează gerul iernii
Şi oameni, şi animale,
Până va da colţul ierbii
Sus pe deal şi colo-n vale.
Vremea bună va veni.
Iar vor fi copii afară.
Gălăgie iar va fi
Pe mica lor ulicioară.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iarăşi, ninge

Vine, vine iarăşi iarna,
Ninge-afară, ninge.
Mulţi copii afară sunt,
Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,
Spune o poveste.
Despre marele Iisus,
Spune o poveste.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, vine Moş Crăciun

Prin nămeţi, în fapt de seară,
A plecat către oraş
Moş Crăciun c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creşte...
Cu urechile ciulite
Iepuraşul se grăbeşte.

Uite-o casă colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Moşul s-a oprit din cale,
Cu toiagu-n poartă bate:

- Bună seara, bună seara!
Iaca, vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete.
Bucuroşi de oaspete?

- Bucuroşi, bucuroşi,
Strigă glasuri de copii.
Moşule, de unde vii?
- Iaca, vin din moşi-strămoşi,
Încărcat cu jucării!

Noapte rece şi albastră.
Ies copiii la fereastră,
Să se uite cum coboară,
Prin troianul uriaş,
Moş Crăciun c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cea casă colo-n vale

La cea casă colo-n vale [bis]

Măi Crăciune, măi

Fac fetele şezătoare

Tăte torc, tăte-nşirează
Numa' una lăcrimează

Fata mamii di ce plângi?

Da' cum focu' nu m-oi plânge

M-o cerut fecior de crai
N-ai vrut mamă să mă dai

O fată la-mpărătie
Vede haine ş-avuţie

O fată la-mpărăteasă
Vede haine de mătasă

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor şi peste casă,
Peste întreaga livadă.

Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streaşina pică.

De pe pomi se rupe gheaţa,
Crengile cad la pământ,
Bradul îşi sfârşeşte viaţa,
Rămâne cu trunchiul frânt.

Nu-i chip ca să ieşi afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârţâie grinda.

O platoşă de scut e gheaţa
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârşească viaţa.
S-a cufundat în tăcere satul.

Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.

Cuprinşi de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!

În zorii zilei, somnoroşi,
La fereastră toţi sărim.
Din norii negri, pufoşi,
Pe pământ cad fulgii lin.

În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veşmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Toamna cutreieră pământul.
Din frunză cântă-acuma vântul.
Pe cer, norii se adună
Ca să plângă împreună.
Soarele palid apare
Doar pe la amiaza mare.
Câmpia se pustieşte,
Pădurea se desfrunzeşte,
Pomii şi-au scuturat rodul,
Cereale umplu podul.
În grajduri, bine-îngrijite,
Vitele-s adăpostite.
Vrăbii caută căldură
Ascunzându-se în şură.
Vremea tot mai răcoroasă
Adună copiii-n casă.

poezie de Dumitru Delcă (11 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna în sat

Azi afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoşi de crin
Şi tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este.

Din hogeaguri iese fum
Şi miroase a parfum,
Copilaşi cu săniuţe
Ies bulucuri din căsuţe

Şi-o zbughesc la săniat
C-a venit iarna în sat.
Căţeluşii rotofei
Se avântă după ei.

Băieţii se vânzolesc -
Cu zăpadă se lovesc,
Cu bulgării cât opinca,
Ce purta cândva bunica.

Zboară bulgări în zăvoi
Ca ghiulelele-n război.
Nici de casă, nici de masă
Copiilor nu le pasă...

Prichindeii cuminciori,
Cu bujori în obrăjori,
Se tot dau din deal la vale
Până-n noapte, apoi agale,

Obosiţi, ca vai de ei,
Vin acasă flămânzei.
Mănâncă pe apucate
Şi la somn îi trage, frate!

Dorm în paturi frumuşei,
Câte doi sau câte trei,
Iar Îngerul Păzitor
Stă de veghe-n dormitor.

Dulce-i somnul, cald e patul,
Are grijă mama, tata,
Milă are Cel de Sus -
Aşa din bătrâni am dus.

Iar afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoşi de crin,
Pe pământ mereu se cern
Ca mana albă din cer.

Şi tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este...

poezie de Mihai Cucereavii (22 decembrie 2004)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

iarnă

Iarna este vremea confortului, un timp potrivit pentru o mâncare bună şi căldura din casă, pentru atingerea unei mâini prietenoase şi o discuţie în jurul focului; ea este cea mai bună perioadă pentru a sta în casă.

definiţie celebră de Edith Sitwell
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam poveşti...
Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să creşti!"

Împodobisem bradul cu betele
Şi globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Şi îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Şi lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Şi lemne pentru foc nu mai erau...

Şi dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet şi colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi şi eu bunică... Oh, copile!
Şi voi avea şi eu nepoţi, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit...
Dar înţeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu şi ce trainic m-a iubit.

- Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi şi tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam poveşti...
Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să creşti!"

Împodobisem bradul cu betele
Şi globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Şi îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Şi lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Şi lemne pentru foc nu mai erau...

Şi dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet şi colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi şi eu bunică... Oh, copile!
Şi voi avea şi eu nepoţi, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit...
Dar înţeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu şi ce trainic m-a iubit.

- Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi şi tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolul

Crivăţul din miazănoapte
de mult ne-a avertizat,
Că de mâine se prea poate
să intre iarna în sat.

Noi nu l-am luat în seamă.
Altfel spus, nu l-am crezut.
Acum plătim iernii vamă
că viscolul a-început.

Întâi a nins liniştit,
cu fulgi jucăuşi şi mari.
Spre seară vântul s-a-înteţit.
Trosneau crengile-n stejari.

Încet, iarna intră-n drepturi.
Toată noaptea viscoleşte.
La căpiţe pune fesuri,
ograda o troieneşte.

În zori, zăpada-i cât omul.
Numai poţi ieşi din casă.
Fără crengi rămâne pomul
într-o iarnă viscoloasă.

După încă două zile
viscolul a încetat.
O maşină co şenile
şoseaua a desfundat.

Cerul s-a mai limpezit.
Cu fulare şi mănuşi,
copiii iute-au pornit,
cu sania pe derdeluş.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ger cumplit

E ger cumplit, e vreme rea.
De trei zile viscoleşte.
Avem în ţară iarnă grea,
Nu e semn că se opreşte.

Viaţa la ţară e aspră.
Îndură multe săteanul.
Zăpada-i până-n fereastră,
Peste sat e uraganul.

Copacii ramuri apleacă.
Nicio pasăre nu zboară.
Pe stradă nu-i om să treacă.
Vântul zăpada-învâltoară.

Dorm în grajduri animale,
Câinii s-au ascuns în şură,
A-îngheţat râul în vale,
Sunt troiene-n bătătură.

Fie iarna cât de grea
Pe ţăran, nu îl doboară.
Trăieşte cu-încrederea
Că iese în primăvară.

poezie de Dumitru Delcă (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de fulgi

Ninge ninge ca-n copilărie
flori de fulgi prin aer zboară
ca dalbi fluturi pe câmpie
când fiinţa-ţi împresoară

ninge ninge acuma iar
cu o floare de ninsoare
pe un drum în calendar
făr' vreo rază azi de soare

ca o ploaie de cântări
fulgii albi azi se revarsă
albind gingaşele zări
peste a iernii albă casă

dar la geam fulgii nu cad
ci atâţia iată suie
înspre ceruri parcă ard
după naşterea lor vie

iată cât e de frumos
chipul fulgilor ce zboară
înspre cer şi nu în jos
pe-a privirii ulicioară

cât de scumpă este iarna
tot ce Isus a creat
în suflet să fie hrana
pentru omul cel curat

Doamne azi îţi mulţumim
pentru fulgii mari şi vii
Numele ţi-l proslăvim
şi-ţi cântăm în veşnicii

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niculae

Când zorii zilei se aprind,
Când soarele stă să răsară,
Copiii pornesc colind
Şi la noi pe ulicioară.

Cu urări de sănătate
Ei umblă din casă-n casă.
Cel mic, parcă nu mai poate,
Dar de lăsat, nu se lasă.

Prin troiene de zăpadă
Merge, cade, iar se scoală.
Vrea să intre în ogradă
Cu toţi copiii de şcoală.

După cântec stă la rând
Ca să primească covrigul.
Apoi pleacă fluierând,
Cu curaj înfruntă frigul.

În tot satul a umblat.
Zice că n-a obosit.
Bani şi nuci a căpătat,
E mândru şi fericit.

Spre seară se-ntoarce-acasă
Şi-n căldura din odaie,
Când mama-l cheamă la masă,
Doarme micul Niculae.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul copiilor

Dragi copii din ţara asta,
Vă miraţi voi cum se poate,
Moş Crăciun, din cer de-acolo,
Să le ştie toate, toate.

Uite cum: Vă spune Badea...
Iarna'n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastra ca sa vadă...

Ingerii se uită-n casă
Văd şi spun, iar Moşul are
Colo-n cer, la el în tindă,
Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie
Ce copil şi ce purtare...
Si de-acolo ştie Moşul,
Că-i şiret el, lucru mare.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

De trei zile plouă–ntruna,
Peste tot sunt doar băltoace,
Vremea s–a–ntrecut cu gluma,
Şi–asta nimănui nu-i place.

Norii–s groşi şi negrii tare,
Frigul ne–a pătruns la oase,
Aşteptând un strop de soare,
Lumea stă mai mult prin case.

Un căţel speriat de moarte,
S–a ascuns sub scara noastră
Şi–ngheţat spaţiul împarte
Cu-un motan şi cu o broască.

Stau la geam, privind afară,
La vremea deloc frumoasă,
Îmi aprind calm o ţigară
Şi îmi zic: - Bine–i în casă.

poezie de Paul Constantin (17 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Crăciun

Afară e întuneric, ninge şi e ceaţă.
Şi gerul, pe unde trece, totul îngeaţă,
Dar noi stăm în casă şi bunelul colide ne învaţă.
Inimele ne sunt pline de speranţă.

Privim cum arde focul în sobă,
În depărtare se aude cum bate o tobă,
Poate vin colidători şi la noi să ne colinde,
Bunica o candilă la icoane aprinde.

O gutuie stă pe fereastră
Ca o lună într-o noapte albastră,
Mirosul ei pe toţi ne îmbată.
Iată, se aud colindătorii pe la poartă.

Un câine să aude cum latră,
Se duc colindătorii de la a noastră poartă,
Noi ne uităm cum pe cer se arată
Steaua cea de toţi aşteptată.

poezie de Vladimir Potlog (22 decembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!