Război

Era luna, era floare!
Părul mamei cădea lung,
Parcă tot ploua cu soare
Peste trup golaş de prung.
Nu era pământul, luna
Părul mamei răzvrătit
Bătea negru ca furtuna
Peste golul scrumuit.
Era mai şi sărbătoare
Era globul, era stea!
Printre ierburi şi prin soare
Părul mamei viscolea.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măiestrie pe ie

Coboară iar în mine
Scrânciob al copilăriei,
Cu braţul de jos
Urc spre înălţime şi avânt.

Văd chipul mamei surâzând
Şi florile din câmpie
Aşternute cu măiestrie pe ie,
Urcuşul este o-ncântare.

Sunt mai aproape de soare,
De ciocârlia doinitoare,
Cobor uşor cu ciocârlia
Şi mă cuprinde nostalgia.

În părul mamei şi-al surorii
S-a aşternut argintul înserării.

poezie de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măiestrie

Coboară iar în mine,
Scrânciob al copilăriei,
Cu braţul de jos
Urc spre înălţime şi avânt.

Văd chipul mamei surâzând
Şi florile din câmpie
Aşternute cu măiestrie pe ie,
Culese tainic doar pe ie,
Urcuşul lesne-adulmecând.

Sunt mai aproape de soare,
De ciocârlia doinitoare,
Cobor uşor cu ciocârlia
Şi mă cuprinde nostalgia.

În părul mamei şi-al surorii
S-a aşternut argintul înserării.

poezie de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce gust o fi avut laptele mamei

Ce gust o fi avut laptele mamei
Şi ce cântec de leagăn mi-a cântat
Atunci când braţele-i m-au leganat
Şi-au şters lacrimi cu franjurii năframei?

Şi om şi vulturul din vârful coamei,
Pădurea, apele, am întrebat:
Ce gust o fi avut laptele mamei
Şi ce cântec de leagăn mi-a cântat?

Că m-a ferit de foc, tăişu' lamei,
Cu nume sfânt m-a binecuvântat,
Azi, floare-i pun în părul argintat
Şi fruntea îi sărut şi dosul palmei...

Ce gust o fi avut laptele mamei?

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al mamei glas

Aşa sunt eu,
Precum voi mă vedeţi:
Cu ani peste umăr,
Cu brume pe spate...

Aşa sunt eu:
Dulce, terestră,
Amară,
Trecătoare...
Adie un pic spre
Toamne în aur,
Spre ploi în petarde,
Spre o scurtă iarnă,
O primăvară...
Adie a viaţă-n popas
Călătoare...

Tandră,
Mândră in zbucium,
Sfidătoare...
Cu zâmbet pe buze,
Îndrăgostită de un bun sfat,
Cu pas cumpătat...
Mă apropii şi caut
Cuvântul deplin, onorat:
Al mamei glas,
Privirea,
Mâna Ei,
Alinarea
Din Casa cea Mare!
Taina de pe urmă

Nu văzui soarele, luna,
O văzui pe mama mea,
Cum îmi împletea cununa
Licăririi sub o stea.

Nu ştiam cât e de mare,
Fericită-i ori nu prea,
Îi sorbeam din palma-i soare
Apă vie, viaţa mea.

În sclipirea de pe gene
O vedeam numai pe ea,
Cum plimbându-ne prin ele,
Vlaga vieţii ea veghea.

Iar în taina de pe urmă
O privire îşi lăsa...
O urmam, ferindu-i gândul...
Ei o lacrimă-i cădea!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata mamei ca o floare

Fata mamei ca o floare,
Ascultând cam mult manele,
E acuma la strâmtoare...
La Bosfor sau Dardanele?

epigramă de Mihaela-Diana Grigore
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nostră

Tatăl meu e înecat în timp.
Negura nopţii se aşterne, fără soare,
Ca un ţol peste viaţa nostră.
Braţele mamei îmi aruncă apă şi
Inima ei îmi umple farfuria cu
Întrebări, în loc de hrană.
Mănânc, apoi, sperând,
Adorm în ochii mamei.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria mamei

Dacă,
în singurătatea ce-o apasă,
copiii mai dau pe-acasă,
Bucuria mamei
e nespus de mare,
când de ziua ei,
primeşte în dar o floare.
Dar,
un zâmbet şi-o îmbrăţişare
îi toarnă în suflet soare.

poezie de Dumitru Delcă (26 ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

lumină -
în părul mamei
petale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe poteci de fum

Pe poteci de fum se pierd
zilele-mi una câte una
nu e nici fumul canceros al ţigării
nici aburul translucid
bahică dulce pomadă pentru oasele rebegite
e o pâclă de pucioasă ce aşterne uitarea
peste fărămiturile lăsate-n urmă
pentru a-mi regăsi drumul
spre zilele-n care
negru era doar culoarea cu care-l desenam pe bau-bau
negru era părul mamei
şi negri ochii ei
celei dintâi

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

pomii înfloriţi -
o nouă primăvară
în părul mamei

haiku de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţul gurii

Obişnuiam să-mi scarpin tâmpla cu un melc
În ochi lăsam prin beciuri neumblarea
din sticlă semicercul îşi păştea un cerc
iar vinul îşi uda pe buză
neumblată floarea.
Ploua în pod
cu dulgherii deschise
cizmarii înnodau la bârne dublu nod
dughenele râdeau printre narcise
iar şoarecii râdeau din sfântul calapod.
Ce-apucături
aveau pereţii
de se ţineau pământului tot drepţi!
Din Sfânta Maicii Domnului
icoana
ningea în părul mamei
trei băieţi...
Ce-obişnuit eram cu mine!
Mă sărutam
şi mă scuipam cu foc
şi a venit şi tata peste mine
cu apă să mă stingă
şi-n braţe fruntea-n frunte să îi coc...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinele mamei

Mâinele mamei coroană pusă pe suflet,
Care sfinţeşte viaţa în noi.
Obosite de vreme,
Cu drumuri lungi croite de anii
Ne string la piept întorşi de sărbători.

Mâini mamei crengi de măslin,
Sub umbra căreia am crescut
Şi-am prins aripi spre zbor
Arse de soare cu bătături
Au şlefuit oameni din noi.

Mâinile mamei altar al timpului ce zace
Zbucium al dorului din noi
Acele ce făuresc de sărbători masa mare,
Grădina cu flori,
Ciorapii de lînă in iernile geroase
Şi pansament pe rănile ce dor.

Mâinile mamei, acele păsări călătoare,
Ce ne mângâie fruntea in zori.
Ne ţin umbră la vise,
Şi ne aduc lumea la picioare.
O mâinele mamei leagăn de binecuvântare.

poezie de Elvira Conunov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Sunt curat la trup, curat la suflet,
Vreau să înţeleg şi să iubesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Simt în trup pletoşii de altădată,
Firea mea e saltul omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Lume, lume, soro lume,
De ce eşti prea rea de gură?
De ce ne priveşti cu ură?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Vreau să-înalţ castele de gândire,
Vreau să fiu lăsat să simt cum cresc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

Nu e loc de noi în lumea voastră,
Nu-s din noi acei ce ne muncesc,
Şi ţin cont de cât de lung am părul,
Nu de cum şi cât de mult gândesc.

Hei, voi neatenţi la soarta noastră,
Hei, voi ce ne credeţi pui de drac,
Gândurile voastre sunt şi ale noastre,
Gusturile însă nu ne plac.

Hei, voi care-aţi fost odată tineri,
Hei, voi care ştiţi ce-i omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

cântec interpretat de Florian Pittiş, versuri de Dorin Liviu Zaharia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ridic din dorul greu

În cârje mă ridic, mă simţi de-acolo dragul meu?
Mă vezi? Mă vezi cum mă adun în geamuri?
Cât de departe eşti copilul meu? Câte ape sunt intre
sufletele noastre? Câţi munţi? Cât soare şi câte lacrimi
primeşti din partea mea?
Cât iţi vorbeşte luna despre mine, dragul meu?

Mă încheg în faţa la ferestre
Din plumbul dorului ce-mi bate
În pieptul obosit de timp
Şi de un braţ de lemne sparte,
M-adun în cârjele din mine
În oasele ce mă îngheaţă
În albe coaste ce mă-nţeapă
În muşchii subţiaţi din carne.
În mine port grămezi de ani
Şi ceasuri legănate pe picioare
Picioare ce ţi-au fost leagăn sub trup
Cinci ani şi jumătate.
Au venit colindători, flori dalbe,
Cu căciuli de oaie neagră, dragul mamei,
Şi mă zoresc să ies la uşă, flori dalbe,
Cu colaci şi mere roşii, dragul mamei.
Au venit colindători, flori de busuioc,
Cu ilice din postav, dragul mamei,
Mă tot strigă şi colindă, flori de busuioc,
Să ies cu plăcinte calde, dragul mamei.
Stau pe prispă şi ascult, florile dalbe,
Cum îmi cântă toţi feciorii, dragul mamei,
Cum lovesc lutul cu bice, florile dalbe,
Şi cu clopoţei m-alintă, florile de măr.
Scutură omăt pe mine, cetină de brad,
Din crenguţe reci şi verzi, cetină de brad,
Să mă bucure străinii, dragul mamei,
Cu vâsc binecuvântat, de la Domnul.
Să am zile fericite, florile dalbe,
Şi putere să-mi pun masa, flori de măr,
Să mă ţină cârjele, dragul mamei,
Cât o să lipseşti de-acasă, flori de măr.
Uite se coboară luna, flori de busuioc,
Şi eu mă aşez la foc, flori de busuioc,
Pun un lemn şi-un dor pe jar, dragul mamei,
Să-mi ardă tot plumbul greu - inima cu sânge.
Să mă uşurez de dor, florile de măr,
Până scapă zori-n flori, cetină de brad,
Să mă treacă luna podul, florile de măr,
De o noapte grea şi rece, dragul mamei.
Să mă-ncheg din nou în geamuri, flori de măr,
Din speranţe şi muşcate, flori de măr,
Să m-atingă Dumnezeu, dragul mamei,
Cu doi ochi de-ai tăi în poartă, Domnul să mă binecuvânteze.
Să nu mor de sărbători, dragul mamei,
Să ai lacrimi de Crăciun, florile dalbe,
Să nu duci suspin în suflet, florile dalbe,
Prin străini să plângi orfan, dragul mamei.

poezie de Adelina Cojocaru (5 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă oferi mamei o floare, îngerul ei păzitor poate să-şi caute liniştit de alte treburi.

Grigore Vieru în revista Limba Română (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de vară 🌸✍

Zăpada din sufletul meu s-a topit
la fel de repede ca luna iulie
văzută dintr-o clepsidră ce s-a scurs grăbit,
în mijlocul verii.

Flori de soare dansează acum,
prin părul meu, rebel, ce depănează
poveşti despre greutăţile iubirii
care visează la
o tentativă de zâmbet.

Cântece pline de viaţă se sparg
în tăcerea şi golul din inimă
şi ascund printre lacrimi
un dor cu spini
şi mărăcini pictaţi de amintiri.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Rapunzel, Rapunzel, lasă-mă să cobor pe părul tău!", îi spunea vrăjitoarea când voia să intre în turn. Rapunzel avea părul ca aurul şi foarte lung. Când vrăjitoarea îi cerea, ea îşi despletea părul şi se aşeza în dreptul ferestrei lăsând părul în afară ca vrăjitoarea să se caţere pe el.

Fraţii Grimm în Rapunzel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mai suflu dimineaţa în promoroaca geamului, dacă nu se mai văd prin zăpadă urmele mamei?!

citat celebru din Grigore Vieru
Adăugat de Chira Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!