Doar pădurea

Cine casa încălzeşte
De cum vremea se răceşte?
Cei cu sobe ştiu prea bine
Lemnul din pădure vine!

Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.

Lemnul având aşa valoare
Are o mare căutare
Şi uite aşa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?

Şi-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecinţe-s de durată!

Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Şi când zăpada se topeşte
Şuvoaiele potoleşte?

Dar când vântul suflă tare
Cine opreşte a lui sforţare
Protejând sate-n câmpie
De nămeţi, chiar de urgie?

Şi de-i zăpuşeală mare
Te primeşte, îţi dă răcoare
Şi la umbra ei cea deasă
Uiţi de griji ce te apasă.

Cine atunci când panta-i mare
Fereşte de-alunecare
Protejând şosele, sate
Baraje sau căi ferate?

Doar pădurea, ştie Domnul
Mai puţin o ştie omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nţelege

Şi pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAŢĂ fără ea!

poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă şi cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primeşte,
Tot străinul huzureşte.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Şi-are-o ţară Românie!
Mulţi o vor, da-i numa una
Şi-a noastră-i dintotdeauna.
Nu-i de ieri şi-o fi şi mâine,
De-om mânca pământ pe pâine
Şi-om bea lacrimă sărată
Din inimă ne-nfricată!
Timpu-şi bate clipele,
Noi ne-om duce zilele,
Din câmpie-n munţii suri
Lupi liberi pe sub păduri!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prin noi pădurea

a trecut prin noi pădurea
ca un claun printr-un târg
când dau vişinile în pârg
şi-a sărit din cui securea

zboară vestea ca o goarnă
şi pătrunde-n multe case
drumul lung şi alb de oase,
noaptea liniştii răstoarnă

am zădărnicit cu totul
o cutumă din străbuni
şi am devenit imuni
când s-a tras la bursă potul

cine a făcut un semn
să ne-arate calea-ntoarsă:
drumul de la Piatra arsă
pân'la sapele de lemn?

poate nu-i de-ajuns să strig
şi mai trebui' o verigă
de la cea dintâi ferigă
pân'la ultimul covrig

toată lumea un dispreţ
afişează suveran:
orice job fără elan
a ajuns la mare preţ!

partea rea că vrem din toate
fără cel mai mic efort:
aspirăm la un confort,
fără să mai dăm din coate!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă
Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lemnul Crucii

E vremea când natura se-nnoieşte
Când clopotele bat din ce în ce mai tare
Iar lemnul crucii iar se înroşeşte
Sub plâns amar şi trist de lumânare...

E vremea regăsirii şi-a iubirii
E vremea când se dăruiesc iertări
Mă iartă de-s sortită azi pieirii
Ca florile tăiate-n sărbători...

Voi reveni din nou la primăvară
În lemnul sfânt al crucii-nmugurind
Să nu uiţi doar s-aprinzi seară de seară
Iubirea mea-n lumina unui gând...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are multe chipuri. Lemnul are multe chipuri. Lemnul nu foloseşte nicio strategie. Lemnul nu se prezintă, nu-şi pune măşti falsificatoare ale sinelui în funcţie de diferitele situaţii. Lemnul nu este demagogic, nu râde, nu plânge. Lemnul nu doreşte să se înfăţişeze nimănui. Lemnul, pur şi simplu, este.

citat din Peter Sragher
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi eu

Ce fac? Mă sufoc.
De ce? Că nu-i lângă mine.
Cum aşa? Fără noroc.
Cine? Cineva ca tine.

Ce o să fac? Voi mai încerca odată.
De ce? Să fiu bine auzit.
Cum aşa? O melodie uşor-cântată.
Cui? Unui suflet rătăcit.

...

Ce am făcut? Îţi voi spune mai târziu.
De ce? Încă aştept.
Cum aşa? Îţi voi spune mai târziu.
Când? Când îmi va bate inima-n piept.

...

Ce fac? Îţi răspund ultima dată.
De ce? Că am ce îmi doresc.
Cum aşa? Am convins-o că nu-i uitată.
Pe cine? Pe fata ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă mare la votare!

În ţara noastră, frăţioare
Iată-i rostul de schimbare!
Poporul fiind batjocorit
Mulţi în stradă au ieşit
Şi-au strigat în gura mare
Asta nu e guvernare,
Vrem schimbare!

Tineri mulţi şi-au pierdut viaţa
Supărarea umplând piaţa
Că-i guvernul prea corupt
Şi paharul s-a umplut.
Pe fond de haos evident,
Iar apare un accident
Jos guvernul incompetent!

Durerea fiind aşa de mare
Schimbarea-i cu justificare
Dar să vezi de-acuma vere
Toţi avem câte o părere.
Fiind lipsuri se tot cere
Câte-n lună şi în stele
Opoziţia se vrea... la putere!

Mulţi doresc câte-un ciolan
Şi de-ar fi cât mai băban
Pentru asta dau din coate
Lupta-i pe viaţă şi moarte
Detractorii-s puşi pe treabă
Să vezi cum se dau în stambă
Vrem puterea în mare grabă!

Ciolanul de-i greu de prins
Şi-un oscior este de ajuns,
Funcţionar pe nu ştiu unde
În sistem de va pătrunde.
Ăsta-i vis de parvenire
Demnitar în devenire
De asta vor mulţi primenire!

Dacă mergi acum în piaţă
Poţi să iei şi-un pumn în faţă!
Să n-atragi o mare ură
Ai grijă ce spui din gură
Şi pe cine vei susţine
Sau mai bine te-ai abţine
Dacă-l vor pe.... nu ştiu cine!

Lumea strigă acolo în stradă
Şi pe net e mare sfadă
Nu mai e pic de răbdare
Şi-i o mare încordare
Guvernu-i vinovat de toate
E prea multă nedreptate
Şi aşa nu se mai poate!

În stradă nevoile-s multe
N-are cine să le asculte
Când e criză şi durere,
Se ascund cei de la putere
Însă apar de nu ştiu unde
Mulţi cu interese oculte
Jos partidele corupte!

Unii îl vor pe nu ştiu cine
Dar la UE nu dă bine
Alţii vor pe nu ştiu care
Însă e pătat cam tare
Toţi am vrea prosperitate
Ni se dă... austeritate
Jos corupţii, vrem dreptate!

Vreau să spun că nu e bine
Să mă cert eu şi cu tine
De la puterea ce vine.
Cine vine-i pentru sine!
Dacă ar fi cinstiţi măi frate
Şi-ar avea şi demnitate
N-ar dori imunitate!

Doamne, vezi de tineret
Că-s folosiţi, nu-i un secret
Calea lor le luminează
Şi să-i ai mereu în pază.
De-i nevoie de schimbare
S-avem bună guvernare
Dă-ne minte la votare!

poezie de Ionel Popa (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zăpezile seamănă cu tine

Speriate de lumină
plâng
de preadevreme de acasă
nu pot pleca
mai au încă de cuprins pădurile
sau chiar mai mult
asfinţind în tăceri
Dumnezeu
vatra cu gust de gutui
până cine ştie când
făcând minuni
alte zăpezi ţi-ar fi putut arăta
pădurea de stejari

poezie de Eli Gîlcescu (13 decembrie 2018)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele de la mână

La-început de săptămână,
Degetele de la mână
Au vorbit în adunare,
Despre cine e mai tare.
Să le ascultăm ce spun,
Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare
Şi mă mişc fără sforţare
Şi vă spun azi tuturor,
Sunt cel mai folositor!
Văd la microfon cum vine
Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,
Sunt ca un judecător,
Când arăt ceva anume,
Nu mai este timp de glume!...
Mijlociul când vorbeşte,
Aţi ghicit, el se făleşte.

- De folos sunt, aşa lung,
Uite cum la nas ajung!...
Apoi mândru şi stelar
A vorbit şi Inelar.
- Eu sunt degetul acel
Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,
Pentru mână, sunt tezaur!
- Staţi măi fraţilor un pic,
Zise Degetul cel Mic,
Fiecare-i de folos
Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin
Că pe masă e un crin,
Luaţi pe rând această floare
Să vedem care-i mai tare.
Încercară, dar vezi bine,
Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,
Fără nici o răutate,
Crinul alb să îl ridice,
Binişor, să nu se strice.
Şi se veseliră tare
La sfârşit de adunare.

Morala

Geaba eşti lăudăros
Că eşti mare, eşti frumos,
Dacă-atunci când greul vine,
N-ai prieteni lângă tine!

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (2 ianuarie 2017)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-şi depăşeşte încercările
Şi lună de lună zâmbeşte
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Şi sufletu-i putrezeşte
Cum l-aş putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăieşte-n iubirea duşilor
Şi-n ei se regăseşte pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Şi umblă pe planetă flămând
Cum l-aş putea numi?
Cine se ridică din praf
Şi nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Şi nu mai are sânge de viaţă-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanţuri de sclav
Cine ridică munţii din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aş putea numi?

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

Visul meu de tinereţe,
A fugit întâmplător
Şi-a ajuns la bătrâneţe
Într-un loc încântător.

A ajuns într-o pădure,
Verde, tainică, înaltă,
Unde sunt copaci şi mure;
Toată lumea-i laolaltă.

Copacii înalţi ţineau discursuri,
Unor mititei stejari,
Iar iepuraşii dădeau concursuri
Parcă ar fi fost şcolari.

Padurea-i vie. E-o agoră,
Unde-s altfel de fiinţe
Aş sta cu tine înc-o oră,
Să-mi zici micile-ţi dorinţe.

Vântul cugetă-ntre frunze,
Ca un ilustru gânditor,
Iar pădurea printre buze
Simte-auzul de topor.

Şi cum vine tăietorul,
Ca să-i fure lemnele
Dă el tare cu toporul,
Spintecându-i crengile!

Vântul cugetă mai tare,
Parcă bate, aşa cred,
Pădurea femeie-mi pare;
Chinuită de-un blestem.

Că de fiecare dată
Cine iese, cine vine,
Tot îi ia câte-o bucată
De ce oare, oare cine?

Mai un lemn, o buturugă...
Omul duce, ia ce poate,
Iute lacrimi o sa-i curgă,
Căci ajunge ea pe moarte.

Parcă un fior se plimbă,
În al meu suflet chinuit,
Şi ceva parcă se schimbă,
Oare, codru-i bântuit?

Tu, padure minunată,
Eu mă simt cam "vinovat"
Că aer lin mi-ai dat odată
Şi eu nu te-am ajutat.

Am uitat să-ţi preţuiesc
Al tău veşnic aur verde
Şi să-ţi spun cât te iubesc
Totuşi oare, tu m-ai crede?

Nu mai plange, scumpa mea
Ce-ai dat lumii mari, o viaţă
Ce să-ţi zic sfinţenia ta,
Decat să ai numa'speranţă

Să fii mândră ca şi luna,
Iară timpul o s-oprească,
Iar vântul bate'ntr-una
Şi fruntea-ţi înverzească!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea fermecată

Prin pădurea fermecată
Bate vântul pe furiş
Pomii prind viaţă deodată
Ramurile se asează curmeziş

Colţul ierbii iese strigă
Sub pantoful de prinţesă
Pare a fi mai mult o rugă
Urlă pare prins în presă

Un păianjen pânză ţese
Lui nu-i pasă nu-i străin
Împleteşte pânze şterse
Ca să prindă fata din vecini

Arbor din stejarul secular
Frunzăreşte el priveşte
Trage de oblonul circular
Pe prinţesă iute o zăreşte

Umbră deasă îi face demult
Muguri de iubire tainic înfloresc
Vântul două crengi le a rupt
Râuri din tulpină îi izvorăsc

Prin pădure trece îngerul ceresc
Mare îţi e grădina Doamne
Toţi pretind că il iubesc
Gândul lor e plin de semne

Cum să facă să îl păcălească
Vădite le sunt dorinţe ascunse
Îngerul dorinţa să le ndeplinească
luzii speranţe pe vânt duse

In pădurea fermecată
Tot si toate intră în normal
Fata nu mai este atacată
Se deschide porta cerului astral

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu pădurea în gând

imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea
eu ştiu că viaţa nu-i o sindrofie
suspină cerul cu plângere de stea.

mă bântuie moartea ca o stafie
cu toporul în mână lasă urme prin nea
imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea.

vreau veselie în pădure să fie
să danseze urşii printre mure manea
să nu-i ucidă lumea plină de trufie
nici paradisul verde din conştiinţa mea.

imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a văzut

cine cunoaşte
cine ştie
să spună
ce este
păcatul cel mare
al celui
ce mai speră
încă

poezie clasică de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1985)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urătură aferentă

Dragii mei, poftiţi la masă
Pe la cine s-o putea,
Să vă fie casa, ca să
Locuiţi cu drag în ea!
Masa plină de bucate
Împărţite în bucăţi,
Să puteţi gusta din toate,
Nu mai mult ca-n alte dăţi.
Băutura, după gust,
Să v-o toarne o puştoaică:
De la un pahar cu must,
Pân' la ţuica de pufoaică,
Iar la anu', care vine
Să mă-ntrebe ce-am de dat,
Am să-i dau, c-aşa e bine,
Fiecăruia un sfat...
De mă-ntreabă de Ion
Iliescu ce mai ştiu,
Eu le spun că umblă zvon
Despre cum că-i încă viu...
Gata! Mâine-ncepe greul,
Şi-ar fi bine să se ştie:
De-auziţi că creşte leul,
Nu-i decât cacofonie!
De urat aş mai ura,
Dar îmi pare lungă cale
Şi mă tem că va dura
Pân' la oala cu sarmale!

poezie de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu ştie şi nu ştie că nu ştie e bolnav - Tămăduieşte-l! Cine nu ştie, dar ştie că nu ştie, e neînvăţat - Învaţă-l! Cine ştie, dar nu ştie că ştie, e adormit - Trezeşte-l! Cine ştie şi ştie că ştie e învăţat - Urmează-l!

proverbe chinezeşti
Adăugat de Lorylinne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de Licuţia Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!