Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
şi mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.

Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte şi tatăl meu cel sfânt
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n vânt,
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere pământul.

Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
mă învăţa în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.

Eram copil în casă şi tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier şi cu-n fus
torcea lumina lunii şi o tăia în două.

Eram copil prin curte şi sufletu-mi plângea,
şi venea tata-n grabă şi mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viaţa-mi vindeca,
şi tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ştergea.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tata prin ogradă făptura-şi mântuia,
eram copilul care prin neguri şi prin frig
priveam un tată care în viaţă se stingea.

Eram copilul care părintele-şi iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume şi lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viaţă şi-o umbră-n pământ.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tatăl meu în trudă puterea-şi sfâşia,
şi s-a făcut de ziuă, şi tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama şi lacrima plângea.

Şi m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi şi în cenuşi puterea,
la margine de lume pe pat moartea şi-o dorea,
iubise-n viaţa-ntreagă pe mama mea lumită,
şi-o lacrimă de jale în lacrimi şi-o-nflorea.

Aşa sfârşit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară şi azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.

Şi tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viaţă e veşted şi pătat,
şi amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri şi tată şi-mpărat

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea nopţi

am stat cu capul în piept
şi-am auzit copilul din mine
crescând singur înconjurat
de-o lume haină ce avea rolul
să mă facă să nu mai cresc
eram un atom perfect uitat
printre ceilalţi atomi în noapte

creşteam în vânt fără un motiv
noaptea mă luam iar în braţe
eram veşnicul copil care luptă
şi-au trecut atâtea nopţi numai
cu zâmbetul curat de copil
umblam prin lume ca-un erou

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fiind, eram fericit. Tata avea bicicletă. Habar n-aveam că eram săraci.

aforism de Valeriu Butulescu (2012)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Eram mic. De două palme eram
îmi spune mama acum,
plângând căutam spre sânul cu lapte.
Eram ţânc. De-o şchioapă eram,
vântul şi ploaia mi se-ngânau
în jocurile tandre.
Sunt mare. Un brad creşte sub hainele mele,
şi mama îmi spune acum
că tot n-am înţeles tainele vremii.

poezie de Laurenţiu Nelu Rădoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când eram copil
nu eram destul de adult
nu ascultam
decât de mama

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul mamei

"O mamă bună preţuieşte cât o sută de profesori."
Herbart

Când eram copil la tata
Aşa mic şi mai gingaş
Tânăr când eram la mama
Aşa ca un copilaş

Ea mă învăţa ce este bine,
deseori sfaturi îmi da:
"Păstrează-mi învăţătura
Nicidecum n-o lepăda.

Păzeşte a mele spuse
Pentru fericit a fi
În inimă să-ţi rămână
Ele viaţa-ţi vor lungi.

Dobândeşte înţelepciune,
Priceperea este-n ea
Nu uita cuvântul care
Îl va spune gura mea.

Nu te-abate-n altă parte
Ce-ţi spune mama să şti
Iubeşte înţelepciunea
Fiule, te-o ocroti".

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua tatălui

Tată,
altă vară vine,
îmbătrânind dorul de tine.
copil eram când m-ai lăsat
şi singură am învăţat

ce lung e drumul, ce spinos,
până te-aduci ţărnii prinos,
câtă durere poate-ncape
un suflet tăinuit sub pleoape,

că împăcaţi cu viaţa nu-s
acei c-un tată pus prea sus,
ci scormonesc cu ochii zarea,
tot căutându-şi alinarea.

chiar dacă mi-ai rămas mister,
n-am încetat să te mai sper,
te caut încă şi aştept
cuvântul tău cel înţelept.

şi trece vremea mea, tiptil,
eu încă plâng ca un copil,
tu, tată drag, nu mă uita
fă-mi loc în veşnicia ta.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama... niciodată, nici când eram copil, nu mi s-a făcut aşa dor de mama ca acum...

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Langdon: Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspiraţie pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puţ despre care ţi-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă ţină în viaţă ca să îmi pot vedea părinţii iar, să pot merge iar la şcoală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să şi facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am eu...

Fost-am eu copil cândva,
Mama pâine îmi cocea,
Şi povestea cea de seară
Printre stele mi-o citea.

Fost-am eu copil cândva,
Tata fluiere-mi făcea,
Şi să fiu de cer aproape
El pe umeri mă ducea.

Fost-am eu copil cândva,
Satul încă mai trăia,
Iară casa părintească
Cuib de îngeri îmi părea.

Fost-am eu copil cândva,
Drum spre Domnul se podea,
Şi pe el apoi plecară
Tatăl meu şi maica mea.

Am rămas să am pe lume
De părinţi lăsat un nume,
Demn pe care-l vor purta
Fiul meu şi fiica mea.

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat să umblu singur, n-aş fi avut toate aceste senzaţii. Nu-mi pot explica cum mă lăsa mama mea să umblu singur, ea care mă păzea iarna să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu ştia pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini şi pe faţă, căci mă jucasem în colb cu băieţii de ţărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moşie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieţi de ţărani, tatăl meu m-a bătut -- singura dată când am fost bătut.)

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...

Eram şi carne şi pământ
Eram o şoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,

Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renaşterea la vatră
Şi mai eram... gustul de pâine,

Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viaţă tristă, risipită
În rame cu natură moartă.

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dorinţă de copil

Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am şi eu o dorinţă de copil:
Mama şi tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!

Cu suflet blând, îmbobocind cuminte,
Zilnic trăiesc acelaşi avatar.
De chipuri dragi nu-mi mai aduc aminte
Şi zbuciumul mi-e fără de hotar.

An dupa an, aceeaşi întrebare,
Îmi pustieşte gândul răvăşit:
Pe lume am venit din întâmplare?!
De cineva am fost şi eu iubit?!

Cuvântul dor refuză să se stingă.
Speranţa dulce încă n-a murit.
Noi orizonturi visul vrea s-atingă,
Iar aşteptarea mea n-a ostenit.

Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am şi eu o dorinţă de copil:
Mama şi tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moare străbunica

"Mama mea, când s-a-mbolnăvit de-a murit,
Cum a făcut? S-a dus în ziua de Crăciun la tămâiat,
Numai în scurteică şi ghete.
Şi, când a venit, a fript carne şi ce-o mai fi făcut
Şi-a-mpărţit. Şi la urmă a luat-o cu frig
Şi-a-nceput să-i fie rău. Şi-a-nceput să
zacă.
O lua cu frig, cu frig..."
A şezut până în ajun de Anul Nou.
- Bine c-am apucat să fac colacii toţi.
Că dau láştină pe lumea ailaltă.
Bine că m-am grijit, zicea.

- Ioniţă, ia să vezi tu de copilul ăla
(Eu eram copilul, continuă Moşu, care stă pe-un butuc de plută
Ciopleşte un ciomag şi-i povesteşte lui Ionică) -
Îmbracă-l, încalţă-l,
Că de-acum încolo numai tu o să vezi de el,
că eu vă
Părăsesc. A murit în ziua de Anul Nou.

Ce an?
Nu e scris nicăieri.
Să fi fost prin 1877.
"Eram copil, auzeam tunurile din Calafat când băteau".
Şi Moşu, după ce s-a sprijinit o vreme
În ciomagul cioplit, afumat şi lustruit de mâna lui,
S-a stins şi el.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumire-nlăcrimată!

Mulţumire-nlăcrimată sunt dator să-Ţi dau în veac
pentru cât mi-ai dat, Iisuse, mie, un copil sărac;
că mi-ai dat cât nu-s în stare vecii toţi a spune eu,
Tu, Iubitul meu Cel dulce, Mama mea şi Tatăl meu...

Eram, Doamne, fără nimeni, ca un pai luat de vânt
între valuri, între flăcări şi-ntre fiare pe pământ...
- şi Te-ai îndurat de mine, şi din iad m-ai scos în Rai,
şi senin mi-ai pus în suflet, şi cântări mi-ai pus în grai...

Mulţumiri înlăcrimate sunt dator să 'nalţ mereu
Ţie, Mama mea cea Dulce, Ţie, Dulce Tatăl meu,
Ţie, Prietenul statornic, Mire unic şi Frumos,
Ţie, dragostea mea toată, Domnul meu Iisus Hristos!

rugăciune de Traian Dorz din Hristos, Pâinea noastră zilnică, 28 aprilie (meditaţii pe fiecare zi a anului)
Adăugat de Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi pentru tatăl învins

Unde vă duceţi, puteri părinteşti
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?

Când eu eram mai tânăr şi tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme şi minuni
El mă purta pe braţe şi m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.

Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Şi mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Şi protector şi tandru spre mine surâdea.

Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aş mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Şi-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.

Noi ne jucam de-a trânta stând umăr lângă umăr
Şi l-am simţit că pică sub umărul meu stâng
Şi-am înţeles că tata, de-atunci nu mai e tânăr
Şi-nvingător în luptă, am început să plâng.

Ca un copil sub mine voia să se agaţe
De-un umăr mai puternic ca să nu-i fie greu
Şi îmi venea să urlu şi-apoi să-l port pe braţe,
Tu, iartă-mă de toate, părinte bun al meu.

A fost cea mai cumplită şi cea din urmă trântă,
Lătrau în depărtare şi-n sângele meu câini,
Am ajutat făptura părintelui meu sfântă
Şi lacrimi de iertare îmi şiroiau pe mâini.

Aş vrea să se întoarcă iar vremea minunată
Când tu în bătălie mă învingeai uşor,
Mai bate-mă o dată şi fii puternic, tată,
Că tu crescând în vârstă şi eu încep să mor.

Îndreaptă către ceruri puternicul tău umăr,
Tu, care-n biruinţă mai cald mă ocroteşti,
Învinge-mă în luptă, să cred că mai eşti tânăr,
Aşează-mă sub braţul tutelei părinteşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu moartea de moarte râzând

Eram copil cu ochii goi,
Când oamenii cu haine noi,
Treceau la denie puhoi,
Chiar pe la poartă pe la noi.

Iubita mea, suntem părinţi,
Ne cer copiii ca doi sfinţi,
Cu rugăciuni în ochi, fierbinţi,
Să meargă la prohod cuminţi.

Eram copil, erai copilă,
De Dumnezeu ne era milă,
Plângeam de patima-i umilă,
Râdeam de moartea inutilă...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (18 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghimpii

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâţia ghimpi,
dar n-am voit să-i rup.
Credeam că-s – muguri –
şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine. O, câţi ghimpi,
câţi ghimpi aveai,
dar n-am voit să te despoi –
credeam, c-o să-nflorească.

Azi toate astea-mi trec
pe dinainte şi zâmbesc. Zâmbesc
şi hoinăresc prin văi
zburdalnic în bătaia vântului. Eram copil.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!