Icoane sterse

Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfinţit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur şi rubin pare tivit.

Albastrul cerului acolo-i şters;
Din nor bizare forme se desfac…
Cum le-aş aşterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc… Acum, parcă-i un drac,

În haină de argint înfăşurat,
Stă drept şi ţine-n mână un stindard.
Acu-i un urs… dar iată… s-a schimbat…
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.

O clipă-l văd cu braţele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalţă la apus,
Încet a nopţii umbre se întind…

În pacea asta sfântă din amurg
Ce trist lucesc a cerului făclii!
Iar clipele vieţii mele curg
Din ce în ce mai reci şi mai pustii.

poezie clasică de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum când ora coboară în amurg

Acum când ora coboară-n amurg
Libere pe şesurile cerului, rând pe rând,
Către mare stoluri de păsări curg
Fluviu, umbra unei săgeţi înaintând.

Crepusculul e limpede, stepa tăcută,
Roşu, asfinţitul îşi arde la foc mic cărbunii...
Cerul e periat de stoluri în alunecare mută,
Delicate, aripile păsărilor pasc stelele păşunii.

Cât de departe zboară şi cât de sus!
Tu priveşti – albastrul devine tot mai intens,
Pe când hăul cerului de toamnă, de nepătruns,
Deasupra ta se evaporă dilatându-se imens.

Această distanţă îşi extinde-îmbrăţişarea –
Sufletul pe sine însuşi vrea să se dea-n dar,
El eliberează din lut o urmă, cum ar fi chemarea
Unei noi angoase iradiind lumina unui gând, a unui har.

poezie de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte în amurg

O noapte în amurg
În sufletul unui demiurg,
Trist şi solitar,
Înecat în propriul amar.
Sub vatra lunii,
Se întrezăresc mii şi mii
A stelelor făclii.
Sub umbra unui tei,
Cu al său condei,
Schiţează în linii ample,
Potretul unui tinere doamne.
O viaţă boemă,
Simplă şi lejeră,
O extravaganţă
De înaltă manieră,
Într-o lume atăt de mizeră.
Ea, o perfecţiune întruchipată
În capodopere de artă,
O naturaleţe infantilă
O privire docilă,
Un zâmbet inocent,
Un cutum evident,
Involuntar, inert.

Ochii ei de un albastru pur,
Sclipiri de stele în amurg.
Stele care nu se vor stinge vreodată,
Rămân şi parcă aşteaptă,
Să-i mai privesc măcar o dată,
Să mă scufund, iar in albastrul lor,
Albastrul cerurilor,
Să-i privesc cu dor.

Zâmbetul ei gingaş şi surâzător,
Mi-a adus soarele,
Când eu aveam doar nori.
Mi-a alinat sufletul
De atâtea ori..
Parfumul ei nu s-a şters,
Îl simt ca şi atunci;
Cu note florale şi arome dulci,
Ce mă-mbie la visare,
Şi la o profundă contemplare.

Mă jucam prin părul ei adesea,
Iar ea îmi zâmbea.
Îi şopteam cuvinte dulci
Şi soapte de iubire,
Ne promiteam,
Că nu ne vom gandi,
Vreodată la desparţire.
În astă noapte de amurg
Sunt stele care se sting.
Nu mă mai aşteaptă,
Ca şi altădată,
Să-i mai privesc,
Măcar o dată
Şi să-i uit.
O noapte în amurg,
În sufletul unui demiurg,
Rătăcit în intunericul obscur,
Fără al ochilor albastru pur,
Sub al lunii abajur,
Singur şi confuz.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea la mare

Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână,
La piept şi-adună marea îngerii aproape
De prin tărâmuri de smarald, sub clar de lună.

Un nor răzleţ de cornul lunii-ar vrea să scape,
Străpuns de suliţe puterile-şi adună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână.

Tăcută, peste ţărmuri de cleştar stăpână,
Îşi cheamă stelele-n talazuri să se-adape,
Izvorul nopţii curge-n valuri şi răsună
Acorduri de vioară pe o dulce strună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii vin plutind deasupra vieţii mele, fără a purta ploi sau furtuni, ci pentru a da culoare cerului meu în asfinţit.

citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scapătă spre asfinţit. Crestele munţilor par aprinse. Încet se desfac şi s-aştern pe văi perdele de umbră.
Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se iveşte-n curmeziş, mai întâi o dungă, o coamă gălbuie şi creaţă. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, e un zbucium ş-un clocot de valuri dintr-un mal în altul.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acostând la crepuscul în districtul Yuyi

Strângând velele lângă oraşul Huai,
Folosesc drept port un golfuleţ
Unde briza abia trezită urmăreşte cu biciul valurile.
Soarele scapătă spre apus, alunecând în amurg.
Oamenii se-întorc acasă. Lumina se stinge pe vârful muntelui.
Gâştele sălbatice se lasă-n zbor pe o insulă cu buruieni albe.
... La miezul nopţii mă gândesc la poarta unui oraş din nord
Şi ascult cum un clopot bate-între mine şi moarte.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea

Se aud cocoşi cântând
Şi soarele e sus pe cer.
Se aud mieii zbierând
Şi lumea îmi pare un curcubeu.

Soarele e la amiază
Şi încălzeşte tot ce este viu.
Ţăranii pe câmp lucrează
Şi lumea îmi pare un pârâu.

Soarele e la amurg,
Iată şi luna a răsărit.
Ţăranii vin de la plug
Şi lumea îmi pare un infinit.

Soarele să ascunde după nori
Şi noaptea încet să lasă.
Pe cer apar mii de culori
Şi lumea îmi pare atât de frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

nu mai păşesc în urma trecătoarelor idei
nu caut paşi pe nicăieri
doar îm amurg mai curg păreri
idei de azi, de ieri, de nicăieri

ningea în lumină
cu fulgi falşi de gând
doar eşarfa purta încă
mireasma unui trup arzând

la asfinţit trecea o boare
mai sursurau tăceri de ieri
eu am rămas doar vagabondul ultimei idei
rătăcit în urma paşilor pierduţi pe alei

e cerul stins şi stele cad
curgea apusul purpuriu
în zăpezi de argint
ningea iar şi iar pe câmpuri pustii

umbre se pierd sub ultimii paşi
mă ascund în priviri căutând amintiri
tu ai plecat, eu am rămas
sărutul nu'l treziţi, aşteaptă...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

nu mai păşesc în urma trecătoarelor idei
nu caut paşi pierduţi pe nicăieri
doar îm amurg mai curg păreri
idei de azi, de ieri, de nicăieri

ningea în lumină
cu fulgi falşi de gând
doar eşarfa purta încă
mireasma unui trup arzând

la asfinţit trecea o boare
mai sursurau tăceri de ieri
eu am rămas doar vagabondul ultimei idei
un rătăcit în urma paşilor uitaţi pe alei

cerul era stins şi stele cădeau
curgea apusul purpuriu
în zăpezi de argint
ningea iar şi iar pe câmpuri pustii

umbre se pierdeau sub ultimii paşi
mă ascundeam în priviri căutând amintiri
tu ai plecat, eu am rămas
sărutul nu'l treziţi, aşteaptă...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu aveţi credinţă, pace, albastrul aurei voastre este şters, urât; pe măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea albastră din aură seamănă cu albastrul cerului.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea unui triplu salt

Soarele mă împresoară şi cu inima-mi vioară
iată, aripile-ntind zările să le cuprind!
Cu iubire şi speranţă, şi cu multă cutezanţă,
cu dragostea lui în piept, săgeata spre-nalt îndrept!
Din zori până-n asfinţit ochii lui m-au însoţit.
Vedeam în lumina lor, bucuria mea din zbor.
Aveam palmele rănite, braţele mai ostenite, pletele mai cărunţite
doar iubirile-oţelite sub privirile iubite.
Zâmbetul rămas pe faţă luminează-ntreaga viaţă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Şi mă cuprind regretele, deodată,

că n-am ştiut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziş ca frunza din copac.

Le-aş aduna pe toate lângă mine

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par nişte străine,

cu ochii plânşi şi zâmbet nefiresc.

Ajung tot mai aproape de fereastră

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

Se scurg prin mine clipele ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viaţă m-au închis.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul în limbajul aştrilor

Sunt lut
în clipa tainicei regăsiri
mă reconstruiesc în ploaia de stele
retrăiesc zborul din vâltoarea viselor
zorii devorează întunericul
răsăritul ia forma vieţii

cioburi de dor tatuează zbuciumul inimii
sângerează la porţile dorinţelor
o fărâmă dintr-un nimic cu chip de ecou
se risipeşte peste umbre şi tăceri
încetineşte fuga din nesomn

cuprind cu braţele chemarea cerului
fac timpul şi spaţiul să devină reale
strig în limbajul aştrilor

în freamătul cerului desluşesc o armură
închide timpul ce urzeşte spaţiile sufletului
spre adăpostire
să nu apună prea timpuriu
într-o tăcere neterminată.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest înflăcărat amurg, toate zările pustii de nori şi-au descuiat lacătele de neguri, lăsându-se admirate şi cercetate de privirile nesăţioase ale oamenilor care, în creştet de munte, cu mâna streaşină deasupra ochilor, erau cufundaţi în extazul unui mult aşteptat apus de soare.

citat din Andrei Pandrea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica

Păşesc pe muchia timpului şi-mi pare
ciudat, asemeni unui semn de întrebare
tăişul ca o lamă de cuţit
tăind felii de ieri şi azi, din infinit.

La ce bun oare,
când oricât ai tăia
se pare
că nimic nu s-a schimbat,
timpul e la fel de patrat
cu laturi la fel de egale

iar clipele, goale
curg în aceeaşi măsură,
iubire şi ură,
venin şi candoare
viaţă şi moarte
’ntuneric sau soare.

Însă, mai multe pătrate, alăturate
formează un cub, o nouă dimensiune,
insinuantă ca o promisiune
ascunsă în interior.

Acum, am mai multe pătrate să măsor
iar clipele parcă nu mai dor
ci tăiate felii din infinit,
îmi spun că există-nceput şi sfârşit.

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Irina Mihaela Grunzu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe văile cerului

Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o aşteaptă la răscruci,
vor să aducă munţii pe umeri.

Lumina se loveşte de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc şi îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.

Când o să ajung la templu
soarele va răsări
şi oamenii vor prinde aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cerul

Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună şi fulgeră
parcă blestemând vremea.
şi curg, curg mereu
mii şi mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i loveşte.
Natura dezlănţuită
trimite fiori reci
oricărei fiinţe.
Şi plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă nelinişteşte;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvăşită.
Continuă să plouă,
deşi cerul îşi luminează faţa.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârşească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniştea îmbracă natura,
iar seara se-aşterne încet
ca o pătură pufoasă.

poezie de Carmen Munteniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curg muguri

ating o stea cu tâmpla mea de ploaie
şi ofilite degete de lut
frământ tot cerul ca pe-o pâine
şi nu găsesc sfârşit, nici început.

din iedere urcate într-o altă lume
curg muguri plini cu răsărituri vii
lagune cu aripi de lacrimi în catarge
răsfaţă rugii cruzi cu trilogii.

păşesc încet printr-un pastel de ploaie
şi mângâi picături ce-s perle moi
din ochii cerului mai storc câte-o octavă
şi mi-o aşez pe umerii mei goi.

se scutură văzduhuri într-o doară
şi îmi aştern sub tălpi atâtea rapsodii
şi număr prin deşertul trist din palmă
chemări din oazele pustii.

se frâng tiare prin albastrul rece,
pribegi luceferi prea săraci murind
pe tâmpla mea, o stea din carul mare
adoarme printre gânduri vechi plângând.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur şi argint

Eşti singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ţi toate, purpurii,
îţi urcă pân' la nori şi te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.

Obrajii-ţi ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ţi face sângele torent
ce îţi inundă trupul şi cutează
să-ţi fie, al dorinţei, stimulent.

Te laşi în voia cerului o vreme,
şi îţi alinţi un dor neîmplinit,
pluteşti în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârşit.

În liniştea apusului, îţi pare
că Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.

Îţi cauţi gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce, acum, îţi luminează
cărarea cu şuviţe de argint.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!