Strigătul în limbajul aştrilor

Sunt lut
în clipa tainicei regăsiri
mă reconstruiesc în ploaia de stele
retrăiesc zborul din vâltoarea viselor
zorii devorează întunericul
răsăritul ia forma vieţii

cioburi de dor tatuează zbuciumul inimii
sângerează la porţile dorinţelor
o fărâmă dintr-un nimic cu chip de ecou
se risipeşte peste umbre şi tăceri
încetineşte fuga din nesomn

cuprind cu braţele chemarea cerului
fac timpul şi spaţiul să devină reale
strig în limbajul aştrilor

în freamătul cerului desluşesc o armură
închide timpul ce urzeşte spaţiile sufletului
spre adăpostire
să nu apună prea timpuriu
într-o tăcere neterminată.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renasc în timp şi spaţiu

orizontul îşi risipeşte culorile
sfărâmă cioburi de întuneric ca într-un ritual
norii plumburii plutesc agale
prin valuri de ceaţă

luna e plină de taine
vrajă de-a curmezişul lumii
liniştea glacială se aşterne peste umbre
conturează imensitatea

clipa masurată în gesturi magice
mă face să ies din timp
gândurile învăĺuite în mătasea catifelată a nopţii
îngăduie viselor să se prefacă în fluturi

fusul timpului toarce clipe necunoscute
desăvârşeşte victoria unui val de simţire
salvează viaţa dintr-un palid abis
dorul construieşte un pod de vise
urzeşte calea întoarcerii

mainile nopţii ţes aripi (trupului în descompunere)
pentru zborul cu iz de eliberare

totul pare un simplu desen pe nisip
iar eu... o existenţă tatuată în timp.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori Pascale...

Deschide-mi, Iisuse, ferestrele sufletului întunecat, să intre prin ele Lumina Sfântă a învierii Tale, aşa cum răsăritul soarelui inundă frumuseţea dimineţilor senine şi mulţumirea omului binecuvântat.
Deschide-mi, Iisuse, uşile sufletului împovărat de griji şi pârjolit de toate intemperiile vieţii, să poată intra în mijlocul lor toate harurile Tale divine, aşa cum intră splendorile câmpului înflorit pe Porţile primăverii.
Deschide-mi, Iisuse, ochii sufletului adormit, să pieptăn cu lăcomia privirii mele frumuseţile raiului pământean, imitaţia artei divine, să mă pot bucura de darurile vieţii, ca libertatea păsărilor de înălţimile cerului primitor, până nu e prea târziu.
Deschide-mi, Iisuse, urechile sufletului amorţit, să nu trec cu indiferenţă pe lângă glasul înţelepciunii tale, care curge limpede ca apa izvoarelor de munte, murmurând divin în calea mea, veşnic însetată de pace şi armonie.
Deschide-mi, Iisuse, pioşenia sufletului ispitit, să curgă din ea sfînţenia mesajelor tale divine, mărgăritarele vieţii mele, de care n-aş vrea să flămânzesc niciodată, aşa cum nici pământul nu ar vrea să fie însetat de ploile roditoare ale cerului.
Deschide-mi, Iisuse, larg braţele sufletului primitor, să cuprind cu ele iubirea celor patru zări ale orizontului tău divin, singura şi adevărata împlinirea pământeană, care niciodată nu-mi va lăsa bogăţia spiritului să devină sterp şi nici crucea vieţii mele să fie prea grea.
Deschide-mi, Iisuse, lada de zestre a recunoştinţei şi îngenunchează-mi florile sufletul în faţa patimilor Tale îndurate şi pentru mine. Primeşte florile pascale ale sufletului meu şi mulţumirea a tot ce mi-ai dat să trăiesc cu folos, pe acest pământ binecuvântat.

rugăciune de Valeria Mahok (aprilie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de speranţă

Raze de speranţă
O boare caldă a dimineţii
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar şi dispar în tăcere
toamna deschide porţile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una şi înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieţii
cu clipe sfinte luminând
peste tristeţi
printre frunze reci,
raze de speranţă adie...

poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

mă apasă cuvântul şi timpul e rece
un joc de clipe în scorburi
ascult foşnetul timpului
printre frunzele vestejite ale sufletului
cuvântul a tăcut
se aşterne vecia peste gânduri prăfuite
fulgerul s-a ascuns în rana cerului
ca o lumină fugară
pe tălpi purtam văpăi în freamătul zilelor arse
felinarele atârnau strâmbe pe aleile lumii
căutam un fluviu să învăţ nemurirea
cu foc îngeresc
peste livezi de măslini înfloriţi
sub cerul descătuşat de gânduri
sunt mugure de ţărână
respir sălbatic, visând să renasc
ca o petală întinsă peste ţărmururi de suflet
acolo, în larg, lângă mare
căutând lumina vieţii în neguri străbune
sunt trup din sângele mării
lunecând în lumini
prin văluri de ceaţă
rătăcit în abisul cunoaşterii
iau cu mine raza de soare
în zbor etern peste ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul ploii

Rădăcinile scot sunete ciudate
cresc din pamant şi peste tot e umed.
La răsăritul ploii curg şuvoi urmele de ape.
De curând potopul se-nşiră pe-o pagină de carte.
Desenate, valurile păreau pălării întoarse
către est... de unde se scurge pe mâini
atâta fluid albastru şi de unde trupurile norilor
se-nfioară la fiecare palpare a cerului
cu roiuri de gânduri aruncate pe cer ca stele
într-o noapte neagră, neagră şi-atât de aproape
de ce am fost odată umbre la-nceputuri?
Scândurile porţii se aud scârţâind şi doar
găurile amintesc că timpul se strecoară
prin fiecare fărâmă a fiinţei atât de învechite
ca un fir de aţă care se rupe la prima
durere mai aproape de nodul încă nedezlegat
al destinului.
Îngerii se-adună pe cale ca fluturii albaştri
în jurul gurii de apă risipită pentru o fotografie
înrămată de retină şi poate c-o flacără
deznodăm iar şi iar cuvinte încrucişate
desenate pe-un trotuar într-o zi a copiilor
atât de departe de ceea ce am fost şi noi
odată...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea dorinţelor

şterg praful aşezat pe vechiul vis
privesc clepsidra cu două emisfere
noapte şi zi se scurg prin scris
muza a venit daruri să-mi ofere.

slove optimiste se scurg din condei
tăcerea-i o durere şi de ea fug
ninsoarea dragostei se-aşterne pe idei
pornesc spre stele ca un transfug.

privesc în pieptul cerului albastru
stele îmi povestesc despre revelion
ele mă recunosc ca pe un astru
timpul meu străluce ca un medalion.

alung din inimă suspinul dezastru
punctez o dorinţă dintr-un milion.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături

Apă, munte, flori
culese cu mână de înger
şi arunncate-n vâltoarea vieţii,
vapoare, avioane, zbor de lilieci
şi de libelule albastre
ce se înaltă-n suflete aurii
care zboară spre infinit
curcubeu, Soare şi lacrimă divină
ce curge-n pajişte verde a vieţii
stralucind în vîltoarea neânsemnată a Terrei
piatra care poartă energia divină
aruncata-n slavile cerului
pe o ancoră din aur domnesc
ce se ascunde-n puterea Luminii
Soare, Soare, Soare peste tot Soare
apă, apă, apă peste tot apă
şi noi cei ce purtăm de toate
din bogăţiile cerului
şi ale Pământului.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie appasionata

simt sensibil viaţa cu profunzime de femeie
trăiesc totul la maxim cu intensitate
din ploaia ochilor se nasc curcubeie
urc câte o treaptă spre eternitate.

mă-nfăşor cu lumina din noaptea albastră
un univers cu stele în taină râvnesc
când zorii zilei îmi bat în fereastră
mă trezesc fericită ca pot să mai iubesc.

sub aripa cuvântului am explorat zborul
azi păsările cerului îmi sunt aproape
plutesc printre raze şi le gust amorul
lumini diafane se strecoară sub pleoape.

ploaia spală glia gândul versul dorul
pasiunea mea mireană nu tulbură ape.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem sărutul

Blestem sărutul buzelor nebune
Şi-mbrăţişările fără de rost,
Cuvintele, ce nu mai pot a spune
Nimic din inocenţa... unui fost.

Aş fi gelos, însă nu am pe cine,
Iertările-s la margini de păcat
Şi leagă neputinţa de suspine
Cu valurile... unui bal mascat.

Blestem destinul clipelor rebele
Şi frumuseţea sufletului, care
Va scutura, peste iubire stele,
Dar calcă infinitul... în picioare.

Dinspre tăceri, uitările mă cheamă
Spre ascunzişuri albe ca un dor,
Ce leagă aşteptările-n năframă,
Minciuna... risipind-o pe covor.

Blestem culoarea cerului ce plânge
Şi timpul ce-i mereu neputincios,
În faţa unui curcubeu de sânge,
Când bate ceasul... ca un ticălos.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată şi Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu voi privi din tăişul unei lacrimi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de nimic

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu ştiu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne! De eşti al meu stăpân,
Mă îmbarcă pe a ta corabie.

Mă simt fărâmă de nimic,
În universul tău misterios şi infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are al meu destin?
În teancul tău, de suflete rătăcitoare.

Că mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Şi să-mi învârt destinul
în juru-mi pe orbită.

Şi, Doamne! Cum să nu doresc
Să ştiu, în infinitu-ţi univers
viaţa mea şi-a celorlalţi
Oare la ce ajută.?

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Fărâmă de ţărână şi nimic ce sunt,
Ţie, Doamne, de eşti al meu stăpân,
Îţi mulţumesc acum, cât mai am timp.

Până al meu pământ voi părăsi,
Ştiu ce am fost, dar nu şi ce voi fi,
Decât că sunt un suflet rătăcit,
Fărâmă de ţărână şi nimic,
Ca toate celelalte,
deci exist.

poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sunete

Muzica sorţii,
cioburi de sunete,
în angoasele nopţii,
clipociri de lumini,
în abisul cerului,
cu rezonanţe sidefii,
si valuri străvezii...
Mă joc,
în al dansului fior,
cu nuanţele clapetelor
unui pian de foc,

muzica,
unui nou început,
ce cântă,
cu ochii minţii,
macii sufletului,
aprinşi,
flori, ce-mi cern paşii,
printre noi constelaţii,
de iubiri,
cu sens si nonsens,

bizare rătăciri,
pe arcuşul inimii...
Cioburi de sunete,
vitraliile sufletului,
solfegii în eter,
pe-un portativ efemer,
încărcat cu mister,
suflul iubirii,
ecoul dăruirii...

... au rămas doar
sunete
sparte...
într-o muzică,
demult uitată...

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Să nu mă plângeţi de m-oi duce,
Nici flori nu-mi puneţi pe mormânt!
Lăsaţi înscrisul de pe cruce,
Să spună ultimul cuvânt,

De tihnă-n lumea de pe urmă,
Din dosul tainicei pieiri,
În care veţi veni, în turmă,
Urmând porunca cruntei firi,

Căci suntem toţi sărmane umbre,

Pe pânza vremii fără şir,
Jucând comedioare sumbre,
Şi rătăcind în crunt delir,

Visându-ne titani dihai,
Ce însăşi lumea o dărâmă,
Dar moartea ne arată, vai,
Că suntem jalnică fărâmă,

Meniţi din clipa zămislirii,
Să ne topim sub glia grea!
Ce-i pasă de-un "nimic" zidirii?
Ce-i pasă cerului de-o stea?

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ademeneşte-mă în destinul fără umbre...

Ia-mă de mână şi arată-mi frumuseţea vieţii,
ţine-mă strâns şi fă-mă să înţeleg ce înseamnă a trăi;
opreşte clipa, opreşte timpu' ăsta nesuferit
care aleargă furibund de la o zi la alta prin trupul nopţii!
Îl simt cum mă înfăşoară în ţărâna arvunită de mormânt,
iar minunea că exist îl tulbură peste măsură.
Aleargă cu tăvălugul peste mine şi mă pătrunde nemilos,
dornic să mă sfâşie la fiecare atingere de clipă.

Anii lui îmi curg albiţi pe tâmple, însă mai e vreme;
mai sunt atâtea zile nepurtate
şi flori nemângâiate în splendoarea înălţimilor de mai
din care să ne facem aşternutul,
apoi să ne iubim chiar şi printr-o simplă atingere de mână,
străbătând tinereţea noastră
pân' la ultimul fior al vieţii,
împreună...

M-am împărtăşit la pieptul tău cu fereastra închisă
pentru că n-am văzut demult în oglinda ei
stele fără umbre, împlinindu-şi zborul,
şi-am cotrobăit întunericul după un răsărit de soare
să nu mai existe deşărtăciune în chiverniseala toamnei,
noi să evadăm într-o lume fără vârstă,
unde moartea e lipsită de izbândă
fiindcă timpul n-a trecut pe-acolo....

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista LitArt nr.11, noiembrie 2011. Publicaţie lunară de cultură, Tg. Mureş, sub egida Uniunii Scriitorilo (iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de melancolie

mă rătăcesc prin amintirile cu noi
când ne iubeam cu patos şi intens
mult aş vrea să pot da timpul înapoi
să retrăiesc acele momente cu sens.

între noi s-a instalat comod rutina
mai spune-mi iubite că sunt frumoasă
peste melancolie a căzut cortina
s-a terminat şi scena amoroasă.

vreau să mai dorm în braţele tale
să visez că zbor printre luceferi
să mai simt sărutul cu gust de petale
vreau să simt iubite că suntem teferi.

secundele par cioburi de cristale
inimă bătrână iar oftezi şi suferi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău mărginea timpul şi acel infinit de trăiri tăinute într-o fărâmă de suflet. Era în privirea ta emoţia vibrantă a unui murmur suav şi mireasma răsăriturilor înghiţite de vâltoarea adâncurilor nesfârşite. Atingerea ta era uneori blândă şi amintea de căldura colindelor uitate în gândurile copilăriei. Alteori mocnea în inimă focul dorinţelor ca o zi toridă de vară. Purtai in buzunarul cu vise primăvara vieţii şi nostalgia unui peisaj de toamnă târzie. Era în sufletul tău un amestec din anotimpul şoaptelor nerostite. Tu erai lumea mea...

Andreea Palasescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea porţile cerului s-au închis

fiara din fiară crescută
braţele tale
ca nişte ierburi de lână
se înfăşoară
de-a lungul trupului meu
şi cum umbli în mine
carne tremurândă
prin cotloanele sufletului
prin umăr prin oase
frunze alb albastre

în întunericul deja tocmit
doar ochii tăi
hăruiţi cu lumină
de nimfă
mai strălucesc
dragostea ta
o furtună
şi trupurile noastre flămânde
ca nişte fiare vrăşmaşe
sfâşiindu-se
eu îţi sorb lacrimile târzii
tu îmi bei sângele
cu o voluptate nebună

de data asta în locul buzelor
mi-au crescut aripi de fluturi
în locul ochilor am frunze de prun
şi piept de vultur
şi suflet de cuc
şi mersul meu e înălţare
şi braţul puternic

în urma mea porţile cerului s-au închis
definitiv

Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riduri

O! Ridurile apei
peste piatra-nverzită
dilatându-se odată
cu înserarea aceasta
cuminte.

Dinspre maluri
chemarea străinului
peste zidul de apă,
mă-nfrigurează.
Azi, plutesc
în zborul lăstunilor,
în dulce ameţire
peste punţile cerului.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa Nemuririi Sufletelor

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlneşte cu răbdarea
şi cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus şi în jos
militând pentru drepturile celor simbolici şi neimportanţi.

În zadar timpul se zbate asemenea unui şoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite îşi târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
şi în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se opreşte în loc.

Cei uitaţi de zânele bune îşi ascut colţii şi săbiile de fier
şi pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din poveşti.
Însă nimeni nu moare şi nimeni nu învie după apus.

Noaptea îşi pictează neajunsurile într-o cană cu stele
şi e dulce şi sălbatică în acelaşi timp, măreaţă şi destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlneşte cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa târzie

Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinaţie,
în spaţiul tot mai strâmt.

Nimic nu-i lipseşte cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimaşă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.

Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.

Inspiraţia oarbă o acceptă fără raţiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!