Pe văile cerului

Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o aşteaptă la răscruci,
vor să aducă munţii pe umeri.

Lumina se loveşte de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc şi îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.

Când o să ajung la templu
soarele va răsări
şi oamenii vor prinde aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe feţele lunii
într-un descântec
fac incantaţii pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau şi arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieţii

dimineaţa urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
şi zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
şi răsuflă uşurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsaţi-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de foc

Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mişcarea.

Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoţesc apele şi străbat munţii,
dincoace şi dincolo cetăţile aşteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toţi cei ce iubesc curcubeul
ce-şi varsă culorile în ape.

Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins şi se poate prinde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se coace la miez

Ca într-o grotă pe pereţi cu desene rupestre
timpul s-a oprit înuntru
cu întunericul pe braţe de aer somnoros,

afară totul se preface şi se schimbă
lumina se coace la miez
şi prinde coaje de lut şi piatră.

Ziua şi noaptea se aşază între noduri,
alternează pe fiecare parte a planetei,
se plimbă prin fiecare anotimp
fără să se oprească în staţii.

O inegalabilă trecere îmi paşte anii,
nu întreabă pe nimeni
şi mă trezesc fără să vreau la margine
cu pasul în groapă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipă-n albastru

încerc să-mi vindec sufletul pârjolit
îi las amprentele să se şteargă
de pe filele scrise cu patimă
până tăcerea se va întrupa-n cuvinte
şi devine risipă-n albastru

nopţile devin franjuri în vânt
culorile toamnei îmi absorb privirea
doar cântecul păsărilor răsună
nu le speria
ele păstrează melancolia frumos

gândeşte
lasă porţile memoriei deschise
şi prinde la stâlpi
florile cunoaşterii
din inima rănită de iubire

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia a trecut singură

Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de peşti argintii,
voi înnebuni de bucurie
şi nu voi prinde niciunul.

În braţele pline cu bulgări de lună,
pe ţărm, mă aşteaptă femeia.
Noaptea mă urmăreşte cu umbre,
supărată, îmi aşază fluturi pe creştet
şi pleacă mai departe-n întuneric.

Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii îşi odihnesc caii,
ferestrele aprinse şi ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii şi drumul mă schimbă.

Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu rămâne cum a mai fost

la o trecere prin gara din gânduri
aşteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu ştie cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitaţie şi mişcare
în fiecare clipă îşi caută posibilităţi de evadare
din marele conglomerat al nepăsării

într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărţi de mizeria de la suprafaţă
şi nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară

lumina în care-ţi place să vâsleşti
va îmbrăţişa cu raze toată casa iubirii
şi-n această înflorire de virtuţi necesare
nici moartea nu găseşte un loc de linişte

când şi-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistenţă

chiar dacă locuieşte înlăuntru un altul
şi o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinţii de crestele munţilor
nimic nu rămâne cum a mai fost

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă pe apele plânse de stele

Visele au despărţit somnul de nemurire,
rup noaptea în bucăţi ocolite de întuneric
şi aştept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună,
să curgă pe apele plânse de stele

Vreau ca prezentul să mă apropie de un viitor demiurgic,
să uit marile păcate ale trecutului,
dimineţile să-mi poarte soarele pe umeri
şi ziua să îmbrace mătasea divină
în care oamenii îşi vor dărui pacea unul altuia.

Dragostea îi va cuprinde pe toţi
în subţirele vernisaj al feeriei nostalgice
până când în strat de platină luminos
iubirea ta se va sfârşi la cumpăna singurătăţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele

Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopţii,
le aşează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.

Dimineaţa le spală cu lumina
pe faţa vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrenţuite
de formele de relief.

Doar oraşele şi satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
şi oamenii se opresc să privescă
ambarcaţiunile care trec într-o parte şi alta
cu ochii flămânzi de frumuseţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul luminii

dimineaţa
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpâneşte soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ciocârliei

Lumina mă înfăşoară
în petale de soare,
de pe umerii orizontului
vin caii dimineţii în coame cu vânt,
pe rouă izvoarele şipotesc în taină,
pleacă din munţi fără să se uite-napoi
şi alunecă îngemănate-n galbenul câmpiei.

Muritorii fac un popas la fântâni,
salcâmii ascund în frunze tăcerea,
din cer cade câte un mănunchi
de raze la picioarele lor neobosite.

Cântecul ciocârliei
se odihneşte-n palma amiezii
cu triluri şoptite din cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut cu lampa aprinsă

Nopţile clădite pe straturi de întuneric,
umbre şi ceaţă
oferă câmp liber fantomelor.

Alungat de lângă tine
nu mai recunosc drumul pe care-l caut
sub presiunea iubirii sfâşietoare.

Nu mai vreau altă dragoste,
sunt măcinat de toate suferinţele lumii,
în trupul meu carii rod lemnul oaselor
şi vîntul suflă făina din ele.

Nu mai am timp să mă recompun,
am aripile frânte de vijelii,
în cochilia în care locuiesc
nu mai pătrunde lumina,
în afară
caut asemeni lui Diogene cu lampa aprinsă
oameni de încredere
şi nu-i găsesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe cărări de vânt

De întunericul mă încolţeşte
mă salvează lumina
cu miezul în gânduri,

noaptea mă înveleşte-n mătase.

Paşi pe cărări de vânt
cu iarba coaptă şi uscată
lasă un foşnet abia perceput

şi nimeni nu-mi face cu mâna.

Pe drumul cald, luminii
pietre vorbitoare
îi povestesc,

orizontul se-ascunde-n ceaţă.

Cu inima prinsă de somn
sălaş caut pentru popas.

Pe când înrudite cu odihna
apele murmură
dimineaţa limpede aşteaptă,

printr-o plasă de aur raze pulsând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie a verdelui copt

În serile tale stelele rămân pe loc
pământul abureşte oglinzile cerului,

iar nopţile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.

Târziu când se porneşte cântecul dimineţii,
păsări cu ciocul de smalţ
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.

Aromele salcâmilor înfloriţi
îmbată cărările ierbii de rouă
şi nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.

Nestăpănită vibraţie visează
luntrea care ne aşteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimţite
printre plaurii plutitori ai iubirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crapă de dimineaţă

Aştept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.

Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.

Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinţii din întuneric
şi se grăbeşte să apună.

Se crapă de dimineaţă prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roşie
abundent sângerândă.

Soarele îşi desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul cuvintelor

Într-un gând de cais
înflorit între vii,

într-o clipă
cuprinsă de incertitudini,

ascund adânc
visele
golite de conţinut
în amforele sparte
ale uitării,
din mijlocul cuvintelor
vândute,
pentru nimica toată
poeţilor.

Preţul cuvintelor
fluctuează
pe corzile unei viori.
Învelişul sunetelor
Acoperă dorul,
Cu înseninări
De suflet.

O atmosferă
de întâmplări fericite,
străbate căile
devenirii.

Alunecă pe umeri
lumina,
gânduri din gânduri
îşi croiesc vise,
şi speranţele
prind aripi
adevărate.

Caut semnele
în fluxul normal
al lucrurilor,
cu logica semnelor.

Desavârşire impusă,
prin rugăciunea
cuvântului tău
împlinit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea din cuvinte

cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agaţă de baierele nopţii
vântul mişcă aerul
păsările se retrag la cuiburi

râurile sar peste pietrele potrivnice
cu peşti argintii
din ape se adapă curcubeul

dimineţile se înfăşoară-n poezie
înţelepciunea cade-n cuvinte
şi se înalţă-n oglinzi de lumină

gândul prinde aripi fără pene

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!