Strigătul în limbajul aștrilor
Sunt lut
în clipa tainicei regăsiri
mă reconstruiesc în ploaia de stele
retrăiesc zborul din vâltoarea viselor
zorii devorează întunericul
răsăritul ia forma vieții
cioburi de dor tatuează zbuciumul inimii
sângerează la porțile dorințelor
o fărâmă dintr-un nimic cu chip de ecou
se risipește peste umbre și tăceri
încetinește fuga din nesomn
cuprind cu brațele chemarea cerului
fac timpul și spațiul să devină reale
strig în limbajul aștrilor
în freamătul cerului deslușesc o armură
închide timpul ce urzește spațiile sufletului
spre adăpostire
să nu apună prea timpuriu
într-o tăcere neterminată.
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Călinescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.