Acum când ora coboară în amurg
Acum când ora coboară-n amurg
Libere pe șesurile cerului, rând pe rând,
Către mare stoluri de păsări curg
Fluviu, umbra unei săgeți înaintând.
Crepusculul e limpede, stepa tăcută,
Roșu, asfințitul își arde la foc mic cărbunii...
Cerul e periat de stoluri în alunecare mută,
Delicate, aripile păsărilor pasc stelele pășunii.
Cât de departe zboară și cât de sus!
Tu privești albastrul devine tot mai intens,
Pe când hăul cerului de toamnă, de nepătruns,
Deasupra ta se evaporă dilatându-se imens.
Această distanță își extinde-îmbrățișarea
Sufletul pe sine însuși vrea să se dea-n dar,
El eliberează din lut o urmă, cum ar fi chemarea
Unei noi angoase iradiind lumina unui gând, a unui har.
poezie de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.