Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-n odaie

Toamna-n suflet se cufundă-n
Roşu-aprins îmbătător,
Izvoare din cer inundă,
Dor de tine arzător.

Pe la geam stropii râzând
Caută muza cea vioaie,
Care-n colţuri lunecând,
Se piteşte prin odaie.

Rând pe rând lumini se sting,
În sat glasuri amuţesc
Prin jilav pustiu bocind,
Frunze verdele cerşesc.

Răsfoind antic poem,
Focu-n sobă ascult
Plictisit de joc boem,
Un cânt nibelung.

Şi adorm la sobă stând
Cu a focului nălucă,
Toamna albastru picurând,
Pe aripi de ploi apucă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Prin parcuri goale şi triste
Iar mă plimbă paşii mei,
Peste frunzele-autiste,
Printre arbori, pe alei.

Dintr-o mantie plumburie
Care murmură-n văzduh
Se rup lacrimi cu furie,
Apar iazme fără duh.

Lin pe băncile-nvechite
Cade burniţa-n amurg,
Pe-a lor scânduri scorojite
Şi culorile ce curg.

Iar prin noaptea răcoroasă,
Pe sub crengi goale de tei,
Cu a inimii angoasă
Mă pierd eu şi paşii mei.

poezie de Emil Utalea (ianuarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

aşa eşti tu femeie în luna lui noiembrie
eşti palidă ca ceaţa, cuvintele ţi-s reci
şi te întreci cu norii şi te îmbraci în umbre
şi te prefaci în frunze de sălcii pe poteci

aşa eşti tu mâhnită în luna lui noiembrie
când vântul ne destramă în cea din urmă zi
ai aripile-ntoarse şi zbori doar către tine
şi mie-mi laşi abisul de-a nu te mai iubi

aşa eşti tu femeie în prag de despărţire
ai ochii arşi de brumă şi buze de strigoi
când îţi întorci obrazul eu te sărut pe frunze
şi te-nvelesc cu mine când umerii ţi-s goi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie...

De-atâta răcoare şi ploaie
Şi brumă şi vânt şi polei
Copacii pe stradă se-ndoaie
Cu braţele goale răsfrânte şi chei

Curg lacrimi pe creste şiroaie
Te lupţi să salvezi o umbră de tei
De-atâta durere pământul se-nmoaie
Şi fuge din calea stropilor grei

O plantă alintată-n odaie
Din glastra-culcuş priveşte spre-acei
Ce-o vară întreagă în straie
Bogate, de frunze, foşneau dumneaei

Apusul de toamnă îi prinde în ploaie
Şi plâng şi se apleacă peste alei
Copacii pe stradă se-ndoaie
Cu braţele goale răsfrânte şi chei...

Natura-i cumplită şi prea nemiloasă
E cazul să face copacilor casă!...

poezie de Gheorghe Gurău (decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand ploaia cade pe sub stele

Când ploaia cade pe sub stele
Şi picuri reci ne ard căzând,
Tu plângi atunci, eu plâng cu tine -
În gând... să nu mă vezi plângând.
Iar dacă ploaia încetează,
Surâsu-ntrezărit pe chipul tău
Alungă norii şi din stele
Dispar ades părerile de rău;
Cu genele-obosite de tăcere,
Cu ochii aţintiţi mereu în carte,
Cu gândul amorţit în regăsire,
Eu sunt aici, tu însă tot departe.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar...

Şi frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...

În parc ninsoarea cade rar...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă-n mine

E toamnă-n mine şi de toamnă plâng
Păsări şi frunze,-n drumul spre amurg...
Tresar în mine vânturi reci... şi ploi.
Mă învelesc cu plans copacii goi...

Clepsidra iarăşi timpul şi-a oprit,
Sobor de frunze cade la fereastră,
Prelungă noapte-n mine s-a ivit
Iar eu pierdut-am drumul către casă.

Foşnesc sub tălpi, cu noi, la unison,
Frunze şi paşi. Cărarea-nsângerată,
Adăposteşte gândul unui om...
Un vis uitat sub trupul greu, de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind uşor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!

Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ

Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roşcate frunze se desprind smerite
E vânt şi-orice speranţa e pierdută.

poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă,
a ploi sau a umbre.
Şi paşii tăi mai bat cadenţat
pe alei,
doar în memoria mea.
În parcul ruginit şi înamorat,
fără tine, luna răsare oarbă
şi copacii sălăşluiesc dezgoliţi de parfum.
Nopţile nu mai au
culoarea ochilor tăi.
Vorbele mele reci mi se sufocă
de dragostea şi de chinurile
frunzelor vii,
Fiindcă nu ştiu
dacă de mâine o să mai fiu
apă în focul gândului tău.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

Trosnesc sub paşi tomnateci frunze sparte
Şi reci, de parcă-ar fi din alte ere
Copaci scheletizaţi şi-o babă care cere
Ceva nedesluşit - ceva de dincolo de moarte.

Mă-ntorc şi-i văd o clipă ochii seci
Ca doi tăciuni uscaţi pe-o umbră ambulantă
Ajunsă - în sfârşit - pe ultima turnantă
A unei curse lungi, pe-ntinsele poteci.

Aş vrea s-o-ntreb ce vrea, dar latră-un câine
Şi-n bezna nopţii tot mai mult mă-ngrop
Din ceruri cade ploaia, cad frunzele potop
De nu mai cred că zorii vor mai veni şi mâine.

poezie de Mihail Mataringa (26 octombrie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Priveşte cum plouă afară
Cum picură norii mărunt.
Mă mir că mai este şi ploaia
Mă mir că încă mai sunt.

Priveşte cum plânge azi cerul
Ce lacrimi arzânde m-ating.
Mă mir că mai sunt încă norii
Mă mir de ce nu mă sting.

Priveşte ce singur mă simt
Plouat cu picuri de gând.
Mă mir că mi-e dor de acasă
Mă mir de ce umblu şi plâng.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de Dorina Radoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

sunteţi orbi si nebuni
suflete opace si goale
aţi uitat să dăruiţi
aţi uitat să vă dăruiţi
asta era menirea nu şi firea
multe aţi uitat
şobolani de noapte
nu ştiu
a mai rămas ceva de uitat, de furat
croiţi vise goale
de doi bani parale
fugiţi de noi, oameni de soi
sunteţi copii nereuşite
o cădere din rasa umană
noi am uitat râsul
am uitat ploaia
am uitat mângaierea soarelui
viaţa asta, un drum serpuind prin gunoaie
oameni de paie
tremuri
tie frică, nu...
privesc spre cer
întreb
de ce şi pentru ce şi până când vom mai răbda
năuciţi, trăim în marasmul cotidian
de voi construit
cu migala lucrului prost făcut
vă este teamă de moarte
după ce v-aţi vândut sufletul
de ce
nu întreba pentru ce
e grobian
cercetaţi totul
fără a observa murdăria din voi
nu credeţi în nimic
sunteţi o părticică din mare nimic
pleavă în vânt, fără cuvânt
frunze cad şi oameni mor
dar ce vă pasă vouă...
tremură anii în fântâni
plâng castanii de pe drum
aştept să plec
şi totuşi stau
e lungă noaptea iar
în odaia de la stradă
cuvântul a aţipit un pic
pe o şoaptă adormită
privesc tăcerea
curge pe geam
nu am somn
de mii de ani
trăiesc în gând
mi-e lene, să plec, să ţip
azi nu mai spun nimic
e inutil aici, acum
am rezemat sufletul de o piatră
nu am ştiut
era atât de grea
şi frunze cad şi cad
nopţi triste, vieţi rătăcite
suflete abrutizate
dispreţ şi rânjete
suflete batjocorite, indiferenţă şi umilinţă
fiindcă pot, că sunt, ei...
noi, ochi in lacrimi
strigăt şi plânsete
zdrenţe şi lacăte
iluzii şi umbre
toate triste şi sumbre
cerşim un ciob de speranţă
ne descompunem
zi de zi
încet, încet
ca într-o piesă nereuşită
de teatru, de viaţă
cu actori de prost gust
aici, sfârşitul unui om
eu, tu, el... nu
sfârşitul unei tragice lumi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă mohorâtă

E atât de mohorată toamna asta fără tine,
Încât şi verdele în frunze sângeriu se stinge,
Pe aripe de vânt plutesc acum destine,
Iar prin clepsidre triste, dorul se prelinge.

Măsor de-acuma timpul în frunzele căzute,
Şi-n gânduri ce gonesc necontenit spre tine,
Îţi spun adio, ceasornic cu ore şi minute,
Măsor de-acuma timpul cu frunze şi suspine.

Plouă cu amintiri pe poteci triste, rătăcite,
Peste singurătatea-mi desfrunzită şi adesea pală,
Îmi picură pe suflet cu frunze seci, zbârcite,
Ce cad rostogolindu-se pe-a timpului spirală.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Ştiu, doar parcul e de vină
că nu suntem amândoi.
Prea-nvelitu-s-a-n rugină
prea valsează trist în foi.

Eu, la braţ numai cu mine,
caut mersu-ţi mlădios.
Lacul, cufundat în sine,
mi-a surâs, neputincios.

Dezdoindu-şi iarăşi arcul
crengile bocesc în vânt.
Ştiu, de vină-i numai parcul
el nimic nu are sfânt.

Unde-i vara de-altădată?
Frig, şi singur, şi târziu...
Nu eşti tu cea vinovată,
Parcul e de vină, ştiu...

poezie celebră de Mihu Dragomir din Versuri alese (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa de noiembrie e mohorâtă, rece şi umedă. Norii cenuşii acoperă ceul, iar lumina cu greu îşi face loc prin pâcla deasă. Copacii sunt desfrunziţi, decorul e dezolant, trist, ca într-o poezie bacoviană.

Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La secţia de reanimare a anotimpurilor

Anotimpul meu preferat
Este la reanimare.
I-am promis ciocolată, bomboane...
Ascultă şi taci!
În somnul adânc,
Braţe-copaci caută cu disperare un vraci,
Căci vara se teme de ruginiul din toamne.
Eu sufăr şi plâng, ea,
Cu sărutul de maci,
Cu pivirea de grâne,
Cu trupul de val şi mlădieri de sirenă,
Se apleacă în rugi,
Nemişcată rămâne...
Sângerează-n apusuri,
Fecioară indigenă ce se tânguie
Ascunzându-şi nudul
Sub rochia în culorile rogvaivului.
Are febră aftoasă
Şi pojar de petale.
Îi trebuiesc ploi reci
Şi cataplasme de frunze
Pe alei şi poteci...
Doar o secundă din paharul divin
Şi mireasă în cetatea Ierusalimului,
Conectată la Univers, adoarme
La răsăritul de lună.
Stelele devin albatroşi cu aripi de humă.
În flacăra lumânării,
Alte veri se adună.
Parfumu-i, în umbre şi sipuri de vis s-a închis.
I-am badijonat sufletul
Cu trilul păsărilor, dar
A fost... în zadar...
Ca un miracol ne va alina durerea peste trei anotimpuri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

Era-nceput de toamnă, pe pajişti adiind
Şi frunze se-aprindeau prin părul tău bălai,
Iar chipul tău iubit ce-n soare îl scăldai
În suflet mi-alerga, prin vale rătăcind.

Era-nceput de toamnă cu stoluri călătoare,
Cu struguri copţi în vii şi nucul fremătând
Sub care aţipeam în curtea mea visând
La ochii de smarald şi buzele odoare.

Era-nceput de toamnă, iar greierii cântau,
Dar eu cu ochii-nchişi gândeam să te sărut,
Sperând ascuns în suflet că şi tu ai fi vrut
Şi vântu' ascultam şi toamna te-aşteptam.

Era-nceput de iarnă când însă ai apărut
Din vise infinite, din nori şi fulgi de nea
La fel cum te vedeam în gând pe strada mea
Şi cum tu niciodată nu cred că ai ştiut.

Era-nceput de iarnă şi noi ne sărutam
În parcul gol şi trist cu brazii adormiţi,
Iar eu pierdut de-atunci în ochii tăi iubiţi,
În fiecare clipă, tăcut mă bucuram.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Şerpi de lumină
Coboară ca un voal de mireasă
Peste umerii zilei de jar.
Lacrima cerului, cade sticloasă
În nisipul arzând...
Dansează copacii biciuiţi de speranţă...
În mine î simt tremurând.
Sandale de frunze
Aleargă cu tunetul-paj...
E-aşa întuneric în suflet, în casă,-n oraş!
O rochie albă de ploaie -
Dantele-nvârtindu-se-n cerc
Tresaltă-n tumult
Pe sănii oraşului mut.
Doar vântul şi ploaia se-aud
Cum urcă sfielnic, transcendent,
Treptele catedralei de lut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!