Picurând Surâsul...

Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenţei
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veşnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doar in seva...

Îşi pleacă timpul ramul
în destine...
Vieţi sălcii plâng în pumni de muguri
dorul.
Din ape reci rămân
doar vaduri de nădejde.
În visuri, căile se pierd
iar în apusuri moare neştiută
clipa de-amăgire.
A fost, va fi sau este
doar poveste...
Iubirea, armonia sau seninul
se întâlnesc vremelnic, undeva,
pe creste
şi-şi varsă-n cupe largi
melancolia...
Suntem doar
firave inele prinse în spirala,
trunchiului veşnic renăscut,
redat Luminii.
Când fier încins
loveşte miezul fraged,
noi doar în sevă
regăsim viu glasul
şi în cuvinte,
sensuri răsucite,
ne-aşternem amintire blândă-n pagini...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ridicat palmele

şi piatra m-a înghiţit într-un zâmbet.

şi eu... şi eu, Cerule...

verdele-l colorez,
când viaţa-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-şi ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea aşteptărilor...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelele inchid in cerc iubirea

De ai privi atent în vidul
din jumătatea plină de trăire,
nu doar acele forme ondulate,
contur pribeag de trup
- secundă fadă,-
în care cerul pierde din senin
şi iată:
rămâne doar o umbră, un destin
sau doar un dans în ritmul ploii...
Cartonul umed, o fotografie…
Atât rămâne din minunea dată.
Inelele închid în cerc iubirea.
Sufocă mut.
Aripile se frâng…
Iar visul tău se pierde-n amoţire.
Vrei doar tabloul sau culorile din el
sau sunetele stinse de tăceri?
Nu vrei pastelul, simfonia sau lumina
din fiecare gest sau gând sau şoaptă?
Nu vrei să simţi iubirea-n valuri necurmată
de un banal buchet de zile cenuşii?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plângi, să nu stropeşti gheaţa

geometria asurzitoare a acelor iubind recele
şi liniştea, şi tăcerile oceanelor,
şi deschiderea braţelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri şi înserări...

acele iubesc plutirea,
mişcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...

iubesc gheaţa sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârşită linişte a minţii până la durere.

foşnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...

... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...

fascicul timid de lumină,
pătrunde în peştera trăirilor,
răsturnând înainte de noapte icebergul,
în banalul zilei de azi...

în trupul sec al unui azi,
cu palma întinsă spre cer...

poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori curcubeu...

Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
şi-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări şi raze de gânduri curate.
Cresc şi cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
îşi poartă veşmântul de lacrimi reci
dar blând aşternute,
hrănind flori
şi ramuri uscate de doruri...

Simplu om,
neputinţă sculptată
în bulgări de humă
ce cuvântul primeşte şi sensul
îl pierde în trepte...
Mă întorc dintre nori
şi privesc cum alene trec zilele
podul de umbre...
Un vis se stinge,
altul se naşte şi creşte
în arcuri imense...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină te-ai născut

În primăvară
te-ai născut
lumină
boboc de floare
picurând
în zâmbet
parfumul numelui
ce-avea
să-ţi cânte
întreaga viaţă
-n colb de stea
arzând
vei stinge dor
în unda clară
te vei întoarce
rădăcină
vei readuce-n prag
de primăvară
seninul zilei,
verde crud în gând...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Oriunde privesc sunt doar pagini albe
- în agenda mea,
pe masă,
în mapa de şcoală,
în imprimantă...

albe ca tot atâţia nori
din care va ploua peste tine cu vorbe,
şi fiecare literă te va mângâia
coborând
te va săruta
şi-ţi va cădea la picioare...

gândul meu bun îţi aduce
soarele după ploaie.

poezie de Ioana Coman
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia culorilor

mă trezesc în zori când cântă cocoşii
cerul violet este plin de vrajă
îmi mângâie chipul luminile roşii
acoperă munţii care stau de strajă.

arborii îmbracă încă salopeta verde
trudesc să fie aer proaspăt pe pământ
ceaţa cicălitoare peste văi se pierde
norii albi se împrăştie-n vânt.

trandafirii roz mai zâmbesc în grădină
parcă îmi fac semne că le este sete
crizanteme albe cântă în surdină
romanţa toamnei scrisă în versete.

savurez cafeaua în armonia florilor
şi trec în agendă simfonia culorilor.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de-a fi

Rostogolindu-se-n larg
sunetul creşte
odată cu undele mării
înghiţit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spaţiu prea strâmt.
Izbucneşti simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
ruşinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii

În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine, îmi plâng tâmplele...

Şi visurile
se adună în sacul de pânză
Undeva,
se aruncă ploi...
În altă parte a lacrimilor,
ude palme
mângâie frunţi ostenite de gânduri
Paşi de fiare
răscolesc adânc huma fierbinte
Genele cad
printre linii de foc
Un fir gros, de argint,
spulberă armonia...
Într-un colţ, obosit,
un copil
frământă în palme ucenicia prezentului
Din trecut,
braţe uscate
încearcă să-l cuprindă
Prea târziu.
Nu a mai rămas nici o pată de azur
Doar furtuna mai doineşte
pe o frunză vestejită
În viitor,
căldura va fi
suprema atingere...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana la urma

Ziua,
fântâna îmi citeşte privirea.
Triste clipe
se adună
în jurul straturilor de piatră.
Furate bucăţi
rotund aşezate în trupul ei...
Ziduri.
Ziduri de piatră
ucisă, înviată de limpede apă
şi... eu.
Eu?
Un stei special
amenajat cu braţe
cerşind picături de viaţă,
uniform destrămate
în conice vase de lut.
Aspre lumini
varsă cerul
în conturul de piatră.
Şi piatră
rămâne cuvântul
în buza secundei.
Acelaşi sens.
Mereu acelaşi sens
jucat,
pe acoperişul de tablă
încins de apus.
Acelaşi joc.
Darabana minciunilor
dansând ritmul
învechitelor temeri...
O singurătate, a doua singurătate
şi poate,
regăsire...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

bang bing o iau înapoi odată cu inima
acelaşi trap la rădăcina culorilor
pe care ochii le reinventează
aceeaşi libertate între bing şi bang
picajul în sfera gândurilor
printre amfore cu o singură toartă
rămâne bing suspendat odată cu leagănul
de nucul unei copilării bogate
în care o singură mână mă adună
dintr-o clepsidră lăsându-mi luxul
de a fi şi de a rămâne om

cu bang la braţ răsucesc tălpile spre niciunde
într-o plimbare liniştită printre verbe

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întâlni...

Alunec
în pojghiţa de gheaţă...
Fierbinte trup,
topeşte straturile.
Desenează cântând,
dorinţele...
Alunecă timpul,
pană de ger peste chipuri.
Spre sus, privirea fuge,
în ritmul valurilor de sunet...
Violet dans,
în spirale de armonie
alunecând...
Ochi spre ochi
se îndreaptă forţa uitării.
Iubire în iubire,
drum senin urmăm.
Ne vom întâlni
la baza piramidei,
primind,
zborul clipei spre vârf...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.
Aştept şi acum... doar gândul
sau,
frântura din visul din vis,
să mi-l dărui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul în care,
din când în când,
aburul desenează palmele Tale.
Ştii Doamne?
Sunt atât de fericită că le întrezăresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singură!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
şi
eu, mărunta făptură iubind
Să fie Doamne adevărat că iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin vârfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ameţitoare esenţe de flori,
de clipe alergând printre nori?
Atâta iubire mi-ai dăruit încât, uneori,
prea plinul se revarsă înfiorând,
formele humei dăruite de tine Doamne,
cărărilor de lumină prin care,
şerpuitor se strecoară
destinul meu...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă

gogyohka de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zânei cu degete albe...

Noaptea îşi cernea mirajul peste-a iernii feerie
Dănţuind cu fulgii reci dar cu sufletul în rai,
Îngerul zâmbet-Lumină cobora din cer pe stele
Să picteze-n raza lunii chipul zânei din poveste.
Ursitoare înţelepte, sori veniţi din miazănoapte
Cosânzenele din basme prinţi cu plete ca de soare,
În priviri cu ghiocei şi pe buze miere scumpă
Încântaţi de floarea care se năştea în miez de iarnă
Într-o zi de treisprezece cu un nume ca o vrajă
Au chemat în mare taină din clepsidra Timpului
Cea mai înţeleaptă zână zilele să-i ocrotească.

Oană, fată de la munte cu aromă de răşină
Ochii-ţi mari ca murele, mersul căprioarelor.
Gândul zborul şoimului peste zările albastre
Glasul, şoaptă vie de izvor când se scrie spre câmpie.
Zână cu degete albe prinsa-i în buchetul vieţii
Flori crescute pe tărâmul carpatin renăscute-n perle rare
Pe tărâmul dragostei care te-a sfinţit ca Evă.
Fiică, suflet-diamant soră, zee -înţeleaptă
Fie-ţi zilele curate ca albul ninsorilor
Şi uşoare ca şi fulgii în furtunile vieţii.
Înger cu aripi Lumină să nu uiţi să străluceşti
Să fii soare, lună, stea tuturor din bolta ta.

Oană, fiică din povestea scrisă de-o măicuţă-Ană
Să fii binecuvântată şi vegheată de toţi îngerii albaştri.

poezie de Elena Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indemn

Zboara mai sus decat ai zburat pana acum
Dar nu uita ca-i din pamant al tau drum
Si nu uita ca pana si vulturii ce zboara mai presus de vant
Au fost candva simple furnici, si se vor intoarce in pamant.
Ucide! Fura! Minte!
Dar ucide-ti amintirile ce iti aduc aminte
Cum e sa iti curga durere prin vene
Si cum e sa astepti resemnat, moartea sa te cheme.
Fura din clipele frumoase ce ti-au fost luate
De timpul care a uitat a tale fapte
Fura-ti armele furate ce-ar putea renaste eroul
Din sufletul gol, unde acum pluteste ecoul.
Minte, dar minte-te pe tine
Ca nu esti doar un simplu pion ce se abtine
Sa atace regina, pe tabla de sah a vietii
Minte-te ca esti surd! si ca nu auzi cum urla in tine suspinele greutatii.
Eu nu te rog, eu nu iti cer, eu doar te indemn
Sa fi de piatra, sa fi din fier, iar daca pe aceasta mare esti doar un lemn
Lasa versurile mele sa te aduca
La mal si sa te transforme intr-o stanca.
Inchide ochii, asculta ranile cum urla in tine
Lasa-le sa-ti vorbeasca, la fel au facut si cu mine
Dezleaga-le de lanturi, spre raiul lor lasa-le sa zboare
Caci la fel ca zilele... sunt si ele pasari calatoare.
Nu deschide usa inimii pentru oricine bate la ea
Sunt multi ingeri mascati in lumea asta rea
N-o deschide celui ce vrea doar un simplu dans cu sentimentele tale,
Deschide-o celui ce s-ar incuia inauntru daca ar avea cheia in mainile sale.
Taci! Rabda! Tine in tine!
Se apropie ziua cand raul se va transforma in bine
Gradina moarta de atatea flori uscate
Se va transforma in raiul ce iti va da voie, cand altii se vor opri, tu sa pleci mai departe.
Daca ai de gand sa renunti, sa lsi armele jos si sa fugi
Sa stii ca nu ai unde sa te ascunzi, nu ai unde sa ajungi
Destinul a fost mereu cu un pas inaintea ta si o sa fie
Asa ca oprestete! si pe a ta carare las-o sa fuga doar a mea melodie

poezie de Manuel Gabriel Danca (3 mai 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palmele uimirii

ce frumoasă
este iarna
cu fulgi albi din cer ce vin
să-ţi
albească astăzi haina
şi
s-o facă un dalb crin

cu
steluţe albe albe
totul
este transformat
chiar şi câmpul
e-mbrăcat
şi atâtea trotuare
prin oraş

ninge ninge
vin din cer
flori
steluţe ca un vis
cad pe palmele uimirii
soli fiind
doar ai iubirii
dintre cer
azi şi pământ
împletite cu mireasma
frigului
scăldat în frig

poezie de Ioan Daniel Bălan (11 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!