Libertatea de-a fi
Rostogolindu-se-n larg
sunetul crește
odată cu undele mării
înghițit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spațiu prea strâmt.
Izbucnești simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
rușinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.