Noi doar in seva...

Îşi pleacă timpul ramul
în destine...
Vieţi sălcii plâng în pumni de muguri
dorul.
Din ape reci rămân
doar vaduri de nădejde.
În visuri, căile se pierd
iar în apusuri moare neştiută
clipa de-amăgire.
A fost, va fi sau este
doar poveste...
Iubirea, armonia sau seninul
se întâlnesc vremelnic, undeva,
pe creste
şi-şi varsă-n cupe largi
melancolia...
Suntem doar
firave inele prinse în spirala,
trunchiului veşnic renăscut,
redat Luminii.
Când fier încins
loveşte miezul fraged,
noi doar în sevă
regăsim viu glasul
şi în cuvinte,
sensuri răsucite,
ne-aşternem amintire blândă-n pagini...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picurând Surâsul...

Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenţei
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veşnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o secundă clipa

Doar o secundă clipa
îmi înţelege glasul
apoi fuge-n pădurea
de gânduri să culeagă,
dorul de timp în coşul
cu rodul de trăiri
mustind a frământare.
Oftează şi-mi şopteşte
că ştie, mă- nţelege...
Încerc să-i prind suflarea,
o adiere blândă
în trepte de durere
sau bucurie mută.
I- ating c- un vârf de deget
unda abia simţită.
Senin cuprind în fire
căldura ei suavă
şi îmi alin fiorul...
Iubesc clipa.
Îmi pasă
atunci când lumânarea
mai stinge-o vârstă-n umbre
şi clipa moare-n noaptea
trecutului parşiv.
Dar ştiu că în viaţă
o altă clipă vine
şi voi putea cuprinde,
conturul ei...
Nu-i vis.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o coaja de lamaie

Sunt maestrul de carton
ce ascunde fără grabă,
cerul într-un pumn de lavă.
Dintr-o coajă de lămâie
construiesc iubire mută.
Dintr-o creangă agăţată
doar în ace parfumate,
sensuri cresc, se-ntind alene.
Valuri de lumini şi umbre,
şerpi încolăciţi în simţuri
mă sufocă, strâng în arcuri...
Doamne! Cât o veşnicie
pare- acum secunda albă
când aştept să vii la mine...
Dor, iubire, amintire
se înlănţuiesc în grabă.
Simt amar cum urcă vina
dar păşesc şi mai departe.
Din măruntele cuvinte
aşternute– n lanţ de creste
eu adun naiv iubire.
Din minciuni sau adevăruri
zile trec prin flăcări mute.
Doar contururi luminoase
mângâi seara la culcare.
Simt cum visul meu răspunde
şi aş vrea s-aud ecoul...
Doar din coaja de lămâie
se aude foşnet dulce.
Cerul meu senin aduce,
trupul freamătă chemare...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec

alunec prin urechile acului.
îmi ţes timpul
pe pânza de apă a lumii.
păianjen de gând
arunc firimiturile de viaţă
în tâmpla iernii.
din soare,
doar floarea ştie să privească zidul.
îl sfarmă în pumni de culoare,
inventând simfonii.
tiparul e clasic.
cerul râde.
e bine.
atât de bine...
noi nu.
nu ştim.

poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci leoaico?

Ce faci, leoaico?
E tânără iubirea?
Acum, când nori petrec
peste-al tău pat de catifea.
Ce spune ziua
şi ce mai spune clipa?
E veşnică iubirea?
Tu te-ai întors la ea?
Cum este marea
şi ce se vede-n zare?
E nesfârşita-ngrijorare
sau doar un vis de acadea?
Doar timpul este cel vremelnic
şi bun sfătuitor.
Alege, astăzi, clipa
şi jocul infinit,
cum alerga odată tipa
lângă al său iubit.

poezie de Liviu Reti (17 august 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori curcubeu...

Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
şi-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări şi raze de gânduri curate.
Cresc şi cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
îşi poartă veşmântul de lacrimi reci
dar blând aşternute,
hrănind flori
şi ramuri uscate de doruri...

Simplu om,
neputinţă sculptată
în bulgări de humă
ce cuvântul primeşte şi sensul
îl pierde în trepte...
Mă întorc dintre nori
şi privesc cum alene trec zilele
podul de umbre...
Un vis se stinge,
altul se naşte şi creşte
în arcuri imense...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii

În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu visezi viaţa de ce mori? Dacă tu "ai viaţă" cum moare viaţa când doar corpul moare în ea? Dacă nu eşti într-un vis de ce nu durezi veşnic? Este viaţa trecătoare sau doar corpurile ce se nasc şi pier în ea? Tot ceea ce vine şi pleacă are natura unui vis chiar de ar dura un miliard de ani. Credem că suntem reali ca "şi corp" şi de aceea nu vedem cât sunt de temporare Toate formele? Doar umbra şi vis este lumea acesta, tu nu eşti născut.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine, îmi plâng tâmplele...

Şi visurile
se adună în sacul de pânză
Undeva,
se aruncă ploi...
În altă parte a lacrimilor,
ude palme
mângâie frunţi ostenite de gânduri
Paşi de fiare
răscolesc adânc huma fierbinte
Genele cad
printre linii de foc
Un fir gros, de argint,
spulberă armonia...
Într-un colţ, obosit,
un copil
frământă în palme ucenicia prezentului
Din trecut,
braţe uscate
încearcă să-l cuprindă
Prea târziu.
Nu a mai rămas nici o pată de azur
Doar furtuna mai doineşte
pe o frunză vestejită
În viitor,
căldura va fi
suprema atingere...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineţii,
în privire,
s-a înălţat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceaţa trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce îşi adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
şi din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ţi fie,
velinţă sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
şi furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
şi iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o aşterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poţi să cânţi,
să te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalţă-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
şi munţii
îl alintă,-l cresc pe frunţi,
tu doar,
încearcă veşnic,
să-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
şi geana mi se zbate,
de câte ori aştern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu ştiu pe unde întâlneşte,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-aşază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
şi vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
şi-ţi cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ţi,
senin izbăvitor...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poeţii

Se cern zile şi nopţi în vâltorile vieţii...
În pagini de vise le plâng doar poeţii
Când versuri aştern gânditori pe hârtie.
Ei ştiu – clipele- s muguri de veşnicie.

Şi ei, doar poeţii, în cărţile lor sfinte
Clădesc noi altare din albe cuvinte,
Ei leagănă pruncul şi-adulmecă floarea,
Iubirea şi-o cântă cât râul, cât marea.

Pe mamă o sfinţesc în zâmbet şi în lacrimi,
Pe sfinţi îi înalţă în rugă şi-n datini,
Biserica- o- mbracă în sfânt tricolor,
Prin vers spun o rugă Bunului Dătător.

În faţa morţii reci, cu doruri efemere
Poeţii, prin cuvânt, dezlega- vor mistere...
Prin vers înţepa-vor prostia şi răul
Şi ca-ntr- un bocet blestema-vor ei hăul.

Pe toate poeţii în cărţile lor sfinte
Le ceartă, le-adoră ca Bunul Părinte
Când versuri aştern visători pe hârtie
Ei ştiu – clipele- s muguri de veşnicie.

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumuseţe pe pământ
Ţelul cel mai strălucit şi sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce şi plăcut
Bunătate strălucită şi sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi şi orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Şi furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag şi pur
Nimenea, nimenea ca şi iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orişicui.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelele inchid in cerc iubirea

De ai privi atent în vidul
din jumătatea plină de trăire,
nu doar acele forme ondulate,
contur pribeag de trup
- secundă fadă,-
în care cerul pierde din senin
şi iată:
rămâne doar o umbră, un destin
sau doar un dans în ritmul ploii...
Cartonul umed, o fotografie…
Atât rămâne din minunea dată.
Inelele închid în cerc iubirea.
Sufocă mut.
Aripile se frâng…
Iar visul tău se pierde-n amoţire.
Vrei doar tabloul sau culorile din el
sau sunetele stinse de tăceri?
Nu vrei pastelul, simfonia sau lumina
din fiecare gest sau gând sau şoaptă?
Nu vrei să simţi iubirea-n valuri necurmată
de un banal buchet de zile cenuşii?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce, când e soare, eu văd totu-n ceaţă?
De ce, când e ceaţă, eu ard totu-n soare?
De ce fericirea n-alintă, ci doare?
De ce moartea-şi are rostul ei în viaţă?

De ce lumea bună e doar o... scursură?
De ce orizontul pe toţi ne-amăgeşte?
De ce floarea vieţii în noi se-ofileşte?
De ce fericirea nu lasă, ci fură?

De ce sufăr, oare, când altul iubeşte?
De ce iubesc oare propria-mi durere?
De ce m-asurzeşte clipa-mi de tăcere,
Când un val la ţărmuri prin ochi se topeşte?

De ce cred în visuri, când visul mă minte?
De ce nu-mi las somnul să-şi facă lucrarea?
De ce-mi este-aproape mereu depărtarea?
De ce nu-mi las dorul să treacă-n cuvinte?

De ce caut timpul în larg de oceane?
De ce stâmpăr munţii c-o lacrimă-amară?
De ce, doar prin lacrimi, un rău se repară?
De ce-mi bate pulsul din nou în timpane?

De ce eu am parte doar de uşi blocate?
De ce plec în lume pe cărări imunde?
De ce merg de-o viaţă şi n-ajung niciunde?
De ce toate-n soartă-s mereu ocupate?

De ce-mi umplu viaţa cu trăiri confuze?
De ce oare altul n-are loc de mine?
De ce îmi e rău, în loc să-mi fie bine?
De ce greu mă doare un sărut pe buze?

De ce-mi fug de mine când n-am ce-mi mai face?
De ce nu las timpul să treacă cuminte?
De ce tac, când totu-i potop de cuvinte
Şi nu îmi las dorul să sufere-n pace?

De ce n-am, la toate, răspunsuri valide?
De ce caut zarea prin zări fără zare?
De ce fac din noapte o rază de soare?
De ce iau din soare doar miezul fierbinte?

De ce scriu, în mine, doar pagini uitate?
De ce-mi ard în palme doar focuri de gheaţă?
De ce-mi prind destinul c-un capăt de aţă?
De ce mă lumină doar miezul de noapte?

De-aş şti de ce-s astea întrebări vitale
Şi de ce lumina în ochi se aprinde,
De ce îndoiala pe om îl cuprinde,
Aş fugi de mine, mi-aş pieri din cale.

De-aş şti de ce gândul cade iar pe gânduri,
De-aş şti de ce clipa se trece-n uitare,
De ce-n zorii zilei o speranţă moare,
Aş ieşi din mine, m-aş preface-n vânturi.

M-aş duce-n nisipuri ca un vânt de dune,
Aş iubi-ndoiala ca pe-o zână rece,
Aş trăi iubirea ca pe-un dor ce trece
Şi doar cu uitarea, uitând, aş rămâne.

Dar cum toate astea n-au vreo raţiune
Şi nu poţi prin viaţă s-alegi altă viaţă,
Arzi, prin suferinţă, globul tău de gheaţă...
Omul una face, gândul alta-i spune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mă aplec
Simt doar înalţarea
Pe care universul o trimite
În aureola timpului sacadat.
Când te privesc
Doar boarea dimineţii
Mai răcoreşte dorul
Cel neuitat de visuri.
Când stau în imanenţă
Cu arcul timpului abisal în pântec
Doar temerea de reverenţă
Mă mai astâmpără din somnul trezirii.
Cand mă înalţ
Tu ai grija de a te coborâ
Spre sufletul scăldat
Ce inundă doar conştiinţa.
Dar când uit de mine
Mă regăsesc în tine
Şi atunci timpul adoarme
Lipit de fruntea comună.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plângi, să nu stropeşti gheaţa

geometria asurzitoare a acelor iubind recele
şi liniştea, şi tăcerile oceanelor,
şi deschiderea braţelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri şi înserări...

acele iubesc plutirea,
mişcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...

iubesc gheaţa sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârşită linişte a minţii până la durere.

foşnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...

... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...

fascicul timid de lumină,
pătrunde în peştera trăirilor,
răsturnând înainte de noapte icebergul,
în banalul zilei de azi...

în trupul sec al unui azi,
cu palma întinsă spre cer...

poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!