Când plângi, să nu stropeşti gheaţa

geometria asurzitoare a acelor iubind recele
şi liniştea, şi tăcerile oceanelor,
şi deschiderea braţelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri şi înserări...

acele iubesc plutirea,
mişcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...

iubesc gheaţa sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârşită linişte a minţii până la durere.

foşnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...

... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...

fascicul timid de lumină,
pătrunde în peştera trăirilor,
răsturnând înainte de noapte icebergul,
în banalul zilei de azi...

în trupul sec al unui azi,
cu palma întinsă spre cer...

poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

bang bing o iau înapoi odată cu inima
acelaşi trap la rădăcina culorilor
pe care ochii le reinventează
aceeaşi libertate între bing şi bang
picajul în sfera gândurilor
printre amfore cu o singură toartă
rămâne bing suspendat odată cu leagănul
de nucul unei copilării bogate
în care o singură mână mă adună
dintr-o clepsidră lăsându-mi luxul
de a fi şi de a rămâne om

cu bang la braţ răsucesc tălpile spre niciunde
într-o plimbare liniştită printre verbe

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente

Te iubesc mare
cu a ta undă ce mă porţi în necunoscut,
te iubesc vânt
ce-mi aduci şoapte şi vis de dor neînceput,
va iubesc ochi
pierduţi, ca două mari corăbii fără cârmă,
vă iubesc sfioase
mâini pline de dorinţi, de dor fără urmă.

Te iubesc toamnă
cu nostalgia zilelor ce vara mi-o cheamă,
te iubesc mamă
cea chinuită, rătăcită şi fără de întoarceri,
te iubesc viaţă
cu ploi, vânt, ceaţă deasă, sălcii pe maluri,
te iubesc fiinţă
cu a ta credinţă, plina de iubire şi doruri.

Te iubesc cuvânt
ce-mi laşi liber spre tine, al meu tainic gând.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

absorb cuvintelor trupurile
printre ninsori
pecetea rostirilor adânceşte tăcerea.
un pas, doi,
spre ieşirea din cercul umbrelor.
calc adânc în gropile rămase,
după o trecere densă a ta prin mine.
explodez la fiecare atingere de sensuri.
artificii de gândire mă-nconjură tandru.
plesneşte speranţa în strălucirea-i fadă.
aud somnul minţii răscolind raţiunea.
creşte pulsul în gheaţa furiilor nestinse.
lava aşteptărilor topeşte statuile
din marmura unor cuvinte fără ecou.
sunt sătulă de nimic.
îmi ascund foamea de cuvinte
printre penelurile frânte.
mai nasc o noapte şi-o zi, sunete.
taci. vorbesc cu mine.
tu nu eşti.

poezie de Anne Marie Bejliu (19 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Şi câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorinţele se izbeau de ţărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleşită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine şi apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice vroiam să te iubesc până la nebunie.

Andreea Palasescu (19 august 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga-mi curată primeşte, în tâmpla-ţi de foc

răscoleşte altarele cuvintelor
şi lasă-mi tăcerile să fulguie veşnic,
deasupra singurătăţii.

tinereţea mi-o lasă în pasul timpului
şi-n oceanele furate de umbre,
pentru a le fi mişcare,
spre întrupare.

întuneric şi lumină
în ceasul al treisprezecelea al regăsirii,
să-mi fii.

voi asculta fiecare rază
din trupul tău născută,
atunci când numele meu
îşi va risipi culorile,
dincolo de materie...

anină-mi gândul
de masa cinelor de taină ale îngerilor decăzuţi
iar trupul,
lasă-mi-l pradă vulturilor stingheri,
în zborul spre tine...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picurând Surâsul...

Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenţei
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veşnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miez de noapte

Te iubesc în miez de noapte
Chiar de nu te-oi fi iubind,
Fericiri îmi curg pe faţă
Vântul nu le-or risipi!

Te iubesc în zbor spre stele
Ca şi demiurg ce eşti,
Zilele îmi bat cu mâna
Noptilor le dåruiesc!

Te iubesc şi-ţi simt iubirea
Printre flori şi printre dor,
Nopţilor le dau crezare,
Dorm cu tine până-n zori!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de-a fi

Rostogolindu-se-n larg
sunetul creşte
odată cu undele mării
înghiţit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spaţiu prea strâmt.
Izbucneşti simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
ruşinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ridicat palmele

şi piatra m-a înghiţit într-un zâmbet.

şi eu... şi eu, Cerule...

verdele-l colorez,
când viaţa-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-şi ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea aşteptărilor...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

repet punctele în neştire...

las drumului acoladele
şi insinuările întâmplărilor absurde.
rătăcesc în virgulă.
strig cuvintele.
răscolesc o amăgire.
apoi, tăcută,
mă arunc în iarba arsă.

într-o zi sau acum,
în mijlocul gândurilor,
stejarul îşi va arunca ghindele spre irişii mei.

golită de umbre,
alerg să-ntâmpin ultimul ţipăt de pasăre...
printre zboruri fără sens.

poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o primă ninsoare aştept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să aşez într-un vârf de culoare
coroniţa de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai aşterne de chip

în cenuşa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule, te iubesc (Dedicaţie domnilor de pe Citatepedia)

Într-o noapte de Crăciun...
de magie şi vis, printre steluţe-argintii
ce vin tainic din eternitatea iubirii,
se opresc doar o clipă în inima mea
şi-ncărcate, spre tine aleargă,
într-o noapte a Crăciunului vis,
eu vreau să-ţi declar: domnule, te iubesc!
Te iubesc fiindcă ştiu -în adâncul fiinţei-
că, pentru mine-acceptaşi prihănita felie,
din mărul oprit...
Iar Tatăl, de dragul sacrificiului tău,
ne-ngăduie-acum noaptea de magie şi vis,
de Lumină, de steluţe-argintii şi iubire...
Domnule, tu, cel de-aici -lângă mine-
sau tu, de acolo, departe, oriunde vei fi,
Crăciunul, o veste mă-ndeamnă să-ţi dărui
în gând, în colind...
că Fiul te-alese-ntrupării
şi-n credinţă te naşti în fiece an,
eu, smerită-ngenunchi şi ţie mă plec:
eşti Mielul din iesle!
Mieluţul din ieslea sfinţită fuseşi...!
Dar... ah, pământeana-mi făptură
te vru talisman al iubirii:
alintat dar şi tandru, curtezan sau sedus
fascinat şi năvalnic, adunând fir cu fir
ce Creatorul ţi-a dat,
savurând tot ce-i frumos pe Pământ,
ori, dimpotrivă, împlinit şi credibil,
maiestuos şi galant, când râvna-ţi revendici,
ca să-ţi fie mai sus reântâlnirea cu Cerul!
June zburdalnic sau înţelept senior,
edificiu eşti, sigur, prezentului meu!
Şi... printre steluţe ce pleacă... ce vin,
într-o noapte-a Crăciunului, cast sau... idilic,
păstreză-mă-n inima ta şi...
Domnule de aici... de acolo...
primeşte-mă şi ascultă-mi colindul:
ce mult te iubesc!

poezie de Iulia Mirancea (25 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea de suflet

Timpul
pare că s-a oprit
acelaşi ticăit asurzitor a aţipit
gândurile stau nemişcate
dorinţele se odihnesc
pe muchia dintre vis si realitate
iar tăcerea a pus stăpânire
pe noaptea trupului meu

linişte
asurzitoare linişte
aşternută peste simfonia cuvintelor
chinuitoare tăcere
a gândurilor netrăite
lasă dorinţele să zboare
să ticaie la nesfârşit
ceasul cuvintelor nerostite
iar sentimentele să învârtă
pentru totdeauna
limbile ceasornicului amorţit...

poezie de Danu Florentina
Adăugat de Stoie Iulian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.
Aştept şi acum... doar gândul
sau,
frântura din visul din vis,
să mi-l dărui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul în care,
din când în când,
aburul desenează palmele Tale.
Ştii Doamne?
Sunt atât de fericită că le întrezăresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singură!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
şi
eu, mărunta făptură iubind
Să fie Doamne adevărat că iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin vârfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ameţitoare esenţe de flori,
de clipe alergând printre nori?
Atâta iubire mi-ai dăruit încât, uneori,
prea plinul se revarsă înfiorând,
formele humei dăruite de tine Doamne,
cărărilor de lumină prin care,
şerpuitor se strecoară
destinul meu...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria surâsului

trec peste mine anii plini de vrajă
destrămând în suflet dureri patogene
aproape de arhanghelii care stau de strajă
minuni universale îmi intră pe sub gene.

geometria surâsului se învaţă de mic
alchimia cuvintelor în sânge se produce
cercuri de iubire la ceruri ridic
la astrul suprem care lumea seduce.

izvorul poetic printre stânci se scurge
ajunge la suflete cu veşti optimiste
ninge cu lumină din sfere demiurge
fericiri se strecoară printre acatiste.

fluxul creaţiei e consfinţit de stele
zâmbetele luminii se-nmulţesc pe reţele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cum cânţi stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ţi-au mulţumit de găzduire
apoi au muşcat fin tainul trupului tău

câte taine îţi răscolesc neputinţele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuţită şi tandră
săruţi cu patimă firele de lumină
şi umbrele tale acoperă universul unei flori de colţ
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui şarpe întorcând pe toate feţele târârea
înainte să-şi ridice mândru capul
cu linia de foc a gheţii lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânţi stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară
bucuria înălţării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a şaptea lumânări înainte de naşterea Piramidei

poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!