De tine, îmi plâng tâmplele...
Și visurile
se adună în sacul de pânză
Undeva,
se aruncă ploi...
În altă parte a lacrimilor,
ude palme
mângâie frunți ostenite de gânduri
Pași de fiare
răscolesc adânc huma fierbinte
Genele cad
printre linii de foc
Un fir gros, de argint,
spulberă armonia...
Într-un colț, obosit,
un copil
frământă în palme ucenicia prezentului
Din trecut,
brațe uscate
încearcă să-l cuprindă
Prea târziu.
Nu a mai rămas nici o pată de azur
Doar furtuna mai doinește
pe o frunză vestejită
În viitor,
căldura va fi
suprema atingere...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Părinte ( * )
visu-mi se destramă...
din roua dimineții,
în privire,
s-a înălțat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceața trupului
privire...
Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce își adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
și din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ți fie,
velință sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
și furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
și iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o așterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poți să cânți,
să te aduni...
Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalță-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
și munții
îl alintă,-l cresc pe frunți,
tu doar,
încearcă veșnic,
să-l ajungi...
Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
și geana mi se zbate,
de câte ori aștern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu știu pe unde întâlnește,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-așază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...
Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
și vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
și-ți cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ți,
senin izbăvitor...
poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptări
obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranță
speranțe nu aveam, le băusem pe toate la crâșma din drum
eram nimeni
aici și acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine și totuși ploua
răgușit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în brațe cuvântul
renunțasem la lume, ruginise și ea
pășeam printre șinele rupte
mi-era sete și totuși plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecați între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învățasem să vâd
așteptând o clipă
ce azi nu venea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Linii răsfrânte
cum înoată macii
în oceanul nopții
cum suspină fluturii
cuibăriți pe o frunză desenată
cum se spulberă orice surâs
când furtuna furt una
se joacă de-a hoții și vardiștii
în pletele pădurii de antene
cum se plimbă goale pungile din plastic
pe bulevardele impecabile ale metropolei
cum nimeni absolut nimeni
nu se întreabă
cum de cel puțin
toate acestea
locuiesc în mintea oricărui copil pe care
toți încearcă din răsputeri
să-l educe
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A ramas doar...
Ai crezut
că viața a uitat,
pe colțul mesei,
sufletul meu,
dar pentru tine.
Absent,
l-ai luat în palme.
Miez rămas
din felia de pâine
elegant tăiată,
ovală chiar,
pentru ospățul
indiferenței...
L-ai modelat rotund,
uitând
de finețea mișcărilor.
Nepriceput,
l-ai sfărâmat pierzând,
firimitura
nespusei iubiri.
Privești acum,
în vidul de trăiri.
Mă cauți...
Am plecat de mult.
Inutil gest
rămas suspendat,
între două drumuri...
Vezi!
Poate găsești
fărâma de prietenie
agățată timid,
de trecut.
Mai amară,
mai rece,
mucegaiul cuvintelor
golite de sensurile,
adevăratei iubiri.
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul gând
am adunat în palme timpul
nu a stat
m-a privit o clipă
apoi a plecat
la pas, pas cu pas
pe drumul lui
la ceasul rămas, spre alt popas
am căutat o viață fericirea
nu m-a cunoscut
nu a știut că a trecut de multe ori pe lângă mine
am strâns în brațe femeia
sărutând trupul fierbinte și gol
o clipă m-a privit țipând în brațele iubirii
apoi a plecat, cu alt bărbat
pașii ei se strecurau
pe nisipul umed de lacrimi
azi pășesc pe alei
de tei, de ce vrei
în față doar vântul mai bate
bate și bate
pe drumuri uitate
printre frunze căzute, printre frunze uscate
de viață, de lume, de toate
pe aici, pe unde poate
pașii mei curg, se scurg
în cenușa ultimului gând rămas
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De mână proprie
Mă port, cu multă grijă, în palme,
cu linii de destin deja trasate,
îmi numărând, pe degetele atât de scurte,
cât îmi lipsește dintr-un secol, să-l ating
și mă strecor prin ele, întâi copil din basme,
adolescent timid, pasând iubiri ratate,
student, cu mintea în visurile punte...
când, mers la vale, încep să mă prepar, să ning.
Trec, păcălit valet, pe dos de mână,
să mi se facă loc în labirint de vreri;
încerc să mă lipesc, sub braț, de-o altă mamă,
ce poate n-a fost doar a mea, mă împliu
treptat, mă istovind pierzându-mi vână,
lăsând din lanțul ce-am, câteva zale, în primăveri,
ce mai târziu ceva, observ că nu-s de-o seamă
și oricum fiind într-atât târziu, restu-i s-aștept, să reînviu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă o vioară pe țărm
mă ascund obosit în tăceri
femeia nu vine
cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
aștept în neștire un semn pe pământ
e frig afară și ninge în mine
tăcerea mă doare și lacrimile plâng
e frig iar în mine
și ninge pe drum
cad troiene de gânduri pe câmpuri uscate
zăpada se adună obosită în palme
mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de tine
mergând la întâmplare pe cărări ce mă dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe un colț de poveste
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă ard cuvintele sub pana arsă de gânduri
mă opresc la plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picurând pe rană fulgii rămași
muream în țara ultimului veac
căutând femeia între frânte destine
este frig afară, gerul ăsta mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas tăcută în palmă
eu scriu la o masă ultimul meu gând
afară, o vioară mai cântă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu intri în alt om, Anna!
mâna ei așterne pe masă ierbare
frunzarele pline
cărțile de medicină groase ale mamei
sunt pline de frunze
plante și gânduri răsfirate
printre literele care descriu afecțiuni
câte încap într-un om, mamă?
multe, Anna, multe încap
și sunt rafturi întregi de puncte iubitoare
puncte fierbinți
puncte dureroase
amintiri prezent...
să nu intri în alt om, Anna!
amețești te rătăcești
printre mormane de gesturi neîmplinite
te deformează puțin sau mai mult
să nu intri în alt om, Anna, nicicând!
te ascult, mamă, te ascult!
și-am intrat mai târziu în mine
m-am rătăcit printre cuvinte
mâna mamei adună ierbarele de pe masa gândurilor
răsfiră frunzele toamnei
apoi mă naște iar
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopot
Mi-a rămas timpul mic,
Nici umerii nu-mi mai îmbracă...
Aș putea să-l port cu mănuși,
Dar mă dor falangele frânte.
Nici măcar să-l ard
Sau să-l beau
Nu mai pot...
Și ora mă strânge în brațe,
Îmi rupe cele mai puternice
Două coaste.
Mi-a rămas minutul scurt,
Adânc înfipt în plămânul stâng,
Secundele se sparg pe buzele-mi uscate...
Mi-a rămas timpul mic
Și imposibilul meu dus spre eternitate.
poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pas in pas,frunza in frunza
Treci pe lângă mine tăcut
Uiți ținta. O atingi cu vârful buzei
Pas în pas, frunză în frunză așterni
Vânt de gând alunecă-n palmele mele
Să fi fost oare părere?
Sau poate o lumânare aprinsă,
Tăiată în clipa strălucirii?
O singură dată suflând s-a stins.
Repetabilă singurătate eu, lumina,
Tu, plecând pas în pas, frunză în frunză
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Alunec în somn printre amintiri
amestecate cu prezentul
prea multe cărări s-au închis
prea multe locuri și-au părăsit bucuria
prea multă frumusețe și-a închis pleoapele
Mă plimb prin curtea bunicilor
care acum nu mai este
nimicul s-a aștenut în zidurile prezentului
ziduri înalte fără pietre unghiulare
ziduri aparent frumoase
în ochii celor care văd numai ziduri
încăperi uriașe fără sens
în locul cămăruțelor
cu praguri înalte cu uși cântătoare
doinindu-și copilăriile părinților
nu mai sunt
Grădina bunicilor acoperită de dale
florile pomii tăiați fără milă
civilizație fără civilizație care
rupe tot sapă tot
închide totul în cuburi plate
ca niște graffiti aruncate pe ziduri
Păstrez totul în cutia albastră
roasă pe la capete
a mamei
acea cutie din raftul îngust de sus
în dreapta
nici ea nu mai este
dar înăuntrul a rămas neatins
Dau deoparte capacul cutiei noi și
răbufnește asupra mea
copilăria adolescența
o picătură de maturitate în care
eram mamă
Mă bucur privind zâmbetul mamei
și îi aud glasul povestindu-mi aproape zilnic
câte o fărâmă din bucuriile și tristețile dumneaei
Asta mă liniștește mă adoarme ca pe un copil
mă alină ca pe un copil
trezește bucuria pe care
am ascuns-o demult
acolo
în miezul fierbinte al unei cutii cu minuni
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picurând Surâsul...
Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenței
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veșnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amăgire
repet punctele în neștire...
las drumului acoladele
și insinuările întâmplărilor absurde.
rătăcesc în virgulă.
strig cuvintele.
răscolesc o amăgire.
apoi, tăcută,
mă arunc în iarba arsă.
într-o zi sau acum,
în mijlocul gândurilor,
stejarul își va arunca ghindele spre irișii mei.
golită de umbre,
alerg să-ntâmpin ultimul țipăt de pasăre...
printre zboruri fără sens.
poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În palme
Am prins viața mea în palme
Și am strâns-o de pe drum,
Am ascuns-o între drame
Care-o chinuiesc cu fum.
Am prins viața prigonită
Și-am păstrat-o fără tâlc,
O privesc nemărginită,
În deșertul ei tac mâlc.
Mă aplec de gânduri nude,
Îndoită, parcurg nopți,
Clipele ce cântă surde,
Pe la uși și pe la porți.
Viața mea o strâng în palme,
Dar mă dor, mă dor prea mult,
Parcă taie cu mici lame,
Timpurile de demult.
Dacă mă desfac la palme,
Poate-ar fi mai bine așa,
Fugă clipele din drame,
Viața mea și umbra sa.
Să înalț doar către ceruri
Tot ce-i viu și omenesc,
Să rămână doar ecouri
Pe la cei ce mă iubesc
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tic-tac, tic-tac
era la început
se scurgeau stoluri de păsări
peste pleoape obosite
se scutura timpul rămas printre crengi
am prins în palme clipa
urmele au rămas la temelia lumii
pe drum treceau oameni, pe rând
pe buze cuvintele șterse
suspina și vântul prin colburi
așterneam gânduri pe scoarța copacilor despuiați
fânul cădea sub coasa gândirii
era miros crud de iarbă
scriam pe diagonala inimii
uneori dormeam în subsolul materiei
cerul își aruncase poverile pe tâmple
rătăcit era sufletul meu
eram eternul pribeag pe un ciob de speranță
era târziu și porțile se închideau în gând
vâsleam printre torente
mă întorceam înapoi pășind printre secole frânte
din larg veneau valuri
să spargă lumina în pulberi de gânduri
eram viu între timpuri uscate
în zori, ecoul a țipat
și am fugit înăuntru
la poartă a rămas o inimă, atât
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, țin în palme...
1. Doamne, țin în palme
inima ce bate
mai adânc piroane
în sfânta Ta carne.
2. Și aud în noapte
cocoșul cum cântă
și eu fug departe
ca să nu mă simtă.
3. Vreau ca într-un vaier
să-ți cânt o cântare,
dar îți iau din aer
cu-a mea răsuflare.
4. Crucea să-Ți ajut,
să-Ți mai iau din chin,
s-o duc aș fi vrut,
dar de ea ma țin.
5. Doamne, țin in palme
inima ce bate
mai adânc piroane
în sfânta Ta carne.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
uit să țes
vreau mereu
să fiu pasăre
dar la fel mult
uit să-mi țes aripi
cu firul de argint
și acul de
cuarț incolor
dăruite toate
de Dumnezeu
în nervurile
fără goluri
ale năvodului
adevărului
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi doar in seva...
Își pleacă timpul ramul
în destine...
Vieți sălcii plâng în pumni de muguri
dorul.
Din ape reci rămân
doar vaduri de nădejde.
În visuri, căile se pierd
iar în apusuri moare neștiută
clipa de-amăgire.
A fost, va fi sau este
doar poveste...
Iubirea, armonia sau seninul
se întâlnesc vremelnic, undeva,
pe creste
și-și varsă-n cupe largi
melancolia...
Suntem doar
firave inele prinse în spirala,
trunchiului veșnic renăscut,
redat Luminii.
Când fier încins
lovește miezul fraged,
noi doar în sevă
regăsim viu glasul
și în cuvinte,
sensuri răsucite,
ne-așternem amintire blândă-n pagini...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
se cațără umbra pe o imagine
literele curg prin buzunarele zdrențuite
un glas șoptit cere.
liniște, vă rog!
se naște ceva care poate deveni
cândva
poezie
râd și-mi văd de bătaia degetelor
tastatura nu răspunde
hm! iar am greșit "nicovala"
litera se coace singură undeva
într-o imagine
iese gata azimă
fără foc
e destul răsăritul cercul de lumină
apoi apusul își face de cap
pe zidurile de apărare ale ființei
pentru ca înserarea să mă prindă
cu ochii pironiți pe jocul frunzelor
mă opresc
prin inimă umblă un mânz
cuminte scoate cornul de argint
sărută luna
noaptea albește cuvintele
nu știu dacă se mai naște poezia
mânzul a fugit printre hârtii
acum cioplește cruci din lemn de stejar
prezentului să-i dăruiască păpuși
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea de-a fi
Rostogolindu-se-n larg
sunetul crește
odată cu undele mării
înghițit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spațiu prea strâmt.
Izbucnești simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
rușinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!