Uneori curcubeu...

Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
şi-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări şi raze de gânduri curate.
Cresc şi cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
îşi poartă veşmântul de lacrimi reci
dar blând aşternute,
hrănind flori
şi ramuri uscate de doruri...

Simplu om,
neputinţă sculptată
în bulgări de humă
ce cuvântul primeşte şi sensul
îl pierde în trepte...
Mă întorc dintre nori
şi privesc cum alene trec zilele
podul de umbre...
Un vis se stinge,
altul se naşte şi creşte
în arcuri imense...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o coaja de lamaie

Sunt maestrul de carton
ce ascunde fără grabă,
cerul într-un pumn de lavă.
Dintr-o coajă de lămâie
construiesc iubire mută.
Dintr-o creangă agăţată
doar în ace parfumate,
sensuri cresc, se-ntind alene.
Valuri de lumini şi umbre,
şerpi încolăciţi în simţuri
mă sufocă, strâng în arcuri...
Doamne! Cât o veşnicie
pare- acum secunda albă
când aştept să vii la mine...
Dor, iubire, amintire
se înlănţuiesc în grabă.
Simt amar cum urcă vina
dar păşesc şi mai departe.
Din măruntele cuvinte
aşternute– n lanţ de creste
eu adun naiv iubire.
Din minciuni sau adevăruri
zile trec prin flăcări mute.
Doar contururi luminoase
mângâi seara la culcare.
Simt cum visul meu răspunde
şi aş vrea s-aud ecoul...
Doar din coaja de lămâie
se aude foşnet dulce.
Cerul meu senin aduce,
trupul freamătă chemare...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Simt doruri viscolindu-mi iubirea
şi clipele lăsate de la Dumnezeu
catargele-n porturi anunţă sosire,
dar ea e aproape de mine mereu.

Simt doruri cum bat aprig în tâmple
vârcolacii se zbat în sângele meu,
vagoane de visuri vin să ma ducă,
dar ea e aproape de mine mereu.

Simt doruri sfârtecând dăruirea
şi viaţa aleargă pe drum teleleu,
fluierul cântă grăbindu-mi albirea,
dar ea e aproape de mine mereu.

Simt doruri cum ard - văpăi peste trup
şi crapă o soartă peste sufletul meu
iar tu eşti departe de galbenul lup,
dar e aproape de mine mereu.

poezie de Nicu Petria (mai 2009)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zare

păşeam sub straşina cerului
degetele gânditoare peste lacrimile lumii
aşezând cuvântul din humă
pe crucea de zări
fluierul suna trist la ceas de uitare
dansam peste pietre încinse
căutând pasul într-o îmbrăţişare
în zori am păşit în biserici de suflet
ştergând dureri la intrare
plouase mult peste culmi de tăcere
pana aluneca peste raze sfâşiate
durerea creştea, tot creştea
în valurile orizontului
udând ţărâna străbună
din lut ciopleam clepsidre de suflet
în eternul cânt peste ape
purtam în ochi doruri despletite
cu rădăcinile înfipte în humă
zidind altare din petale de zări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel translucid

cad lacrimi Cristice ca boabele de struguri
ploaia de gânduri pure naşte un curcubeu
vrea să se coloreze soarta celor singuri
dragostea să-şi afle cum am aflat-o eu.

muguri de speranţe au răsărit în crânguri
simt că mă îmbrăţişează bunul Dumnezeu
cad lacrimi Cristice ca boabele de struguri
idei de lumină străbat cugetul meu.

amintiri înfocate ard ca nişte ruguri
urc pe Golgota din ce în ce mai greu
cu crucea în spate mă feresc de neguri
să nu cad în capcana unui fariseu.

cad lacrimi Cristice ca boabele de struguri
ploaia de gânduri pure naşte un curcubeu.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de iubire

Un cer noros se-aşterne,
Pe-acest întreg pământ
Îţi văd privirea-n umbre
Şi păr bătut de vânt,

Cu gândul doar la tine
Aşa simt că trăiesc,
La noru' fumuriu în zare
Cu ochii aţintiţi privesc.

Te văd pe tine între stele,
Te văd cum străluceşti
Cu stropi reci de ploaie
Încerci ca să-mi vorbeşti,

Nu înţeleg ce vrei să-mi spui,
Dar ştiu că eşti cu mine.
Afară plouă neîncetat
Cu lacrimi de iubire.

poezie de Claudiu Românu (28 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru altarul iubirii

În sălbatică iubire,
În altar de versuri line,
Peste culmi îndepărtate,
Trece zvon de libertate.
Timpuri vechi şi noi se-arată,
Toţi avem o crudă soartă.
Coasa morţii străluceşte,
Iarba peste trupuri creşte...

În sălbatică iubire,
Trec în goană nopţi şi zile,
În tic-tacul vieţii noastre,
Se clădesc vise frumoase.
Flori de mirt, poveri şi vise,
Multe amintiri nescrise...
Un caleidoscop şi pace.
Timpu-n noi lumina-şi toarce.

În altar de versuri line
Cufere cu temeri pline,
Timpi de sticlă, timpi de gheaţă,
Lacrimă picând pe faţă,
Goana spre stihii străine
În speranţa de mai bine.
Stele strălucind de doruri,
Neodihnă şi omoruri...

Peste culmi îndepărtate
Vuiesc clopote de moarte,
Se ascund în veşnicie
Lacrimă şi poezie...
Un vulcan mocneşte-n suflet,
Se aude-al morţii urlet,
Plâns, chemări... Dar neclintite
Stau aducerile-aminte...

Trece zvon de libertate
Prin livezi, prin timp, prin noapte...
Trec secunde prinse-n zale,
Iele-n suflet, cu marame,
Trec bătute-n pietre scumpe
Amazoane... Prind în crumpe
Timpii altor generaţii
Peste care se revarsă
Aur de solare ere,
La venirea lor acasă.

Timpuri noi şi vechi se-arată...
Timpi sfredelitori în soartă
Scormonesc după uitare
Şi se pierd, se pierd în zare!
Îngeri albi, lumină blândă
Ce mângâietor ascultă
Plânsul în zadar şi jale
Vor să semene-n amnare...

Toţi avem o crudă soartă!
Trişti, în bărbile de vată,
Îşi ascund bătrânii-n lacrimi
Mănăstirile de patimi.
Amăgiri şi vise, teamă,
Dor de tată, dor de mamă,
Ne-mplinire, suferinţă,
Taină, drum de pocăinţă...

Coasa morţii străluceşte...
Cumpănă, ne osândeşte
La tăceri şi nemurire,
La promisa fericire...
Cruci la tâmple, cruci pe câmpuri,
Cruci în noapte şi-n adâncuri,
Pomenire,-apoi uitare...
Şi tăcerea din osoare.

Iarba peste trupuri creşte...
Iată, părul îmi albeşte,
Ca o pasăre de ceară
Trece timpul, trece iară,
Mă ascund în nemurire
Şi cu lacrimi în privire
Mă despart de lutul care
Îl cunoaşteţi fiecare.

Iarba peste trupuri creşte,
Coasa morţii străluceşte,
Toţi avem o crudă soartă!
Timpuri vechi şi noi se-arată.
Trece zvon de libertate
Peste culmi îndepărtate,
În altar de versuri line,
În sălbatică iubire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul

era târziu şi era toamnă
norii strângeau anotimpuri dintre frunze uscate
treceau gânduri în goană
eu rătăceam prin colburi de tăcere
se rostogoleau lacrimi printre pietre
strângeam cuvinte în palmă în trista zi de toamnă
era noapte iar în cetate
aşteptam zorii pe ţărmuri estompate de mare
eram obosit, mă ardeau pleoapele de gânduri
mă întoarceam în somn lângă strămoşi
zăceam la umbra lunii
aşteptând să-mi crească aripi din raze smulse din soare
respiram printre aprige vânturi
fugar printre paşii de humă rămaşi
aşteptam să-mi crească rădăcini din noi începuturi
ostenit, mă aşezam la umbre de vis
adunând singurătăţi la ceas rămas
eram orbul ce căuta lumina pas cu pas
sub lacrima crudă a sorţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Sunt gândurile mele, sau difuzii
de raze fade care se reflectă
din lumea ce se-mpiedică-n confuzii,
lovind în bariera circumspectă,
a unei minţi ce s-ar dori perfectă?

Sunt aripi ce mă poartă, sau iluzii
de zbor înspre adâncuri de lumină,
cernând avid prin sita de concluzii,
cu ochii minţii, doruri ce se-alină
doar în iubirea fără nicio vină?

Sunt prins în vraja dulcilor efuzii
a unor sentimete ce mă-mbată
şi-au devenit, în inimă, intruzii
ce-alungă orice pată-ntunecată
readucând lumina de-altădată?

Să fie, printre-atâtea deziluzii,
un semn divin, să fie-un dar ceresc,
ori poate-a' Universului perfuzii
ce fac să simt cum aripi noi îmi cresc
atunci când o privesc şi o iubesc?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduri de brazi

Se luminează cerul dintr-odată
Plouă de-un timp şi vântul suflă tare
Această primăvară-i minunată

Plutesc tăcut pe-nrinderea albastră
Şi raze dulci de aur ma-nvelesc
Zbor peste grânele în flăcări... oare
Din drumul meu mai pot să mă opresc?

Speranţa şi durerea mi-o leagă infinitul
În vânturi calde, noaptea, o clipă mă-nfăşoară
Păduri de brazi în sânul lor mă cheamă
Din lumea mea de vise, ireală

Pătează răsăritul trupu-mbibat cu sânge
Şi în apus se-ascunde tristeţea acestei lumi
Strămoşii ne recheamă şi sufletul lor plânge,
Scut ne-am lăsat credinţa şi trupul căpătâi.

Se tânguie-n valuri de verde, pădurea
Şi albă ninsoare de flori se revarsă...
Pământul e sprijin şi-n noi se ridică
O dulce speranţă şi dorul de casă.

Coboară-n adâncul din sufletul nostru
Vuieşte de lacrimi şi râuri de dor
Se stinge în noapte pe cerul albastru
Un cântec de leagăn pe-aripi de cocor.

Mă simt ca o doină plutind printre stele
O umbră uitată de nori, printre stânci
Mă-ntorc iar acasă... Dulce eşti, revedere!
Lacrimi grele pe-obrajii scumpei măicuţei mele
Vin să spele durerea dintre cutele adânci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În flux de raze

destram întunericul cu umbre de spaimă
drumul spre steaua mea e pavat cu iubire
pe reţele sociale mă bucur de faimă
tăcerea de piatră o curm prin zdrobire.

când vine furtuna mă ascund în poem
cu ochi de stea cu aripi de înger
zbor peste nouri negri trubadur boem
să nu mă răpună năvalnicul fulger.

n-am pustiit cuvântul trecând prin deşert
extazul este măsura vibraţiilor mele
spirale sonore mă inundă ca un concert
extins peste noapte să cuprindă stele

lumi de armonii trec prin flux de raze
lumina fericirii se aşterne pe fraze.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi mă dezmierzi

Dintotdeauna mi-am dorit să zbor,
să mă înalţ zâmbind pe raze nevăzute,
călcând peste uitarea din timpuri neştiute,
dar, să plutesc cu aripi, pe vântul călător.

Atât de mult visez să mă înalţ din doruri,
plutind, atât de mult să simt că te iubesc,
cu fiece-nălţare, iubind să mă-nrobesc
apusului de soare, în mii şi mii de tonuri.

Ajută-mă să zbor, privindu-mi ochii verzi,
mai spune-mi dragul meu, că sunt atât de sus,
că doar printr-o privire toţi norii s-au supus,
mai spune-mi că pe aripi tandru mă dezmierzi!

poezie de Sorina Hăloiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doar in seva...

Îşi pleacă timpul ramul
în destine...
Vieţi sălcii plâng în pumni de muguri
dorul.
Din ape reci rămân
doar vaduri de nădejde.
În visuri, căile se pierd
iar în apusuri moare neştiută
clipa de-amăgire.
A fost, va fi sau este
doar poveste...
Iubirea, armonia sau seninul
se întâlnesc vremelnic, undeva,
pe creste
şi-şi varsă-n cupe largi
melancolia...
Suntem doar
firave inele prinse în spirala,
trunchiului veşnic renăscut,
redat Luminii.
Când fier încins
loveşte miezul fraged,
noi doar în sevă
regăsim viu glasul
şi în cuvinte,
sensuri răsucite,
ne-aşternem amintire blândă-n pagini...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

...din întuneric spre lumină...

Sentiment obscur, o stare latentă...
Privesc oglindirea ei într-o fiinţă inertă...
Nori de furtună se-adună pe cer,
Dincolo de ei lacrimi pălesc,
Cad în ocean, în întuneric,
Vibraţii se simt până-n abis...
Sufletul se pierde, totul e trist...
Speranţa nu moare...
Se-aude din cer bătaie de aripi...
Lumina m-absoarbe din depărtare,
În sufletul meu aproape o simt...
Acum e trăire, nu existenţă...
Acesta-i finalul în Paradis.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor albi la tâmple

Albi la tâmple de poveste,
Iarna-n noi a-nmugurit,
Gând de nouri peste creste,
Pace-n veci în infinit.
Nuferi aurii-n privire,
Tainice înţelepciuni,
A iubirii strălucire,
Risipită-i în genuni.

Albi la tâmple de poveste,
Flori de cais şi flori de măr,
Mândrii, fără să le pese,
Trec bătrâni prin timpul lor.
La urechi cercei de stele,
La morminte cruci de lemn,
Ne-au lăsat bătrânii sene,
Amintire să le-avem.

Iarna-n noi a-nmugurit,
Sub basma, albe troiene,
Cad în sufletul cernit
De boală şi de durere.
Cresc nămeţi în ochiul trist,
Peste troienite umbre
Şi cu fiecare vis,
De tăceri timpul ne umple.

Gând de nouri peste creste
Şi iluzii în panere,
Vieţi adeseori modeste,
Inimi veşnic austere.
Sub cununi de neputinţă,
Ca un clopot vor răzbate,
Drumul către nefiinţă,
Până dincolo de moarte.

Pace-n veci în infinit,
Pace peste lumea toată,
Trec bătrâni, etern albind,
Prin dureri şi griji, prin sloată.
Bărbi de spumă, biet pribeag,
Căutâdu-şi resemneare,
Plângând, se opreşte-n prag
Şi priveşte lung în zare.

Nuferi aurii-n privire,
Streaşină de promoroacă,
Vara trece fără ştire,
Vine toamna, apoi pleacă...
Ţurţuri reci înspre privire
Îşi îndreaptă săgetarea...
De nori grei – nefericire –
Este-acum pătată zarea.

Tainice înţelepciuni,
Munţi lucind, purtând ispite
În arzândele cununi,
Ne ascund învăţăminte.
Trec, stăpâni pe cai grei...
Amazoane, în clepsidră,
Trec prin râuri viorii...
Vor pământul să-l cuprindă.

A iubirii strălucire,
Lin alunecând spre cer,
Ca o pasăre-n pieire
Prinsă-n lanţuri de mister,
Trec bătrânii – umbre lucii,
Trenuri lungi în vremuri grele,
Trec lăsând în urmă pruncii –
Lampioane efemere.

Risipită-i în genuni
Negura... Şi îngenunche,
Când a morţilor furtuni
Ciutura de lemn îşi umple.
Clopot bate-n mute zări,
Morţi nuntesc întru chemare,
Lacrimi curg, se-aruncă flori
Şi se pierd... în depărtare...

Risipită-i în genuni
A iubirii strălucire.
Tainice înţelepciuni,
Nuferi aurii-n privire,
Pace-n veci în infinit,
Gând de nouri peste creste,
Iarna-n noi a-nmugurit...
Albi, la tâmple, de poveste...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părelnică...

Sunt o copertă aspră cu titlu imoral,
Pe file cu esenţă de filosof sacral...

Sunt un azil de gânduri ce-şi fabrică eseu,
Din ziduri reci cu-o poartă sculptată-n dumnezeu...

Sunt un nimic din totul şi totul din nimic,
Pretind un bun tovarăş, al unui inamic...

Când dragostea-i imensă scăpată tumultuos,
Din hâdul boţ de humă, mă simt mărinimos...

Departe mi-e realul de plasic înrămat,
La braţ, naiv mă poartă, fantasticul sedat...

Sunt foc de mitralieră cu gloanţe oarbe-n ea,
Riposta e uşoară, răbdarea tot mai grea...

Sunt mai puţin ca tine, ca altul sunt mai mult,
Viziuni de geometrie dintr-al genezei cult...

Născut sînt cu bravură, îmbătrânind în prunc,
Strâng clipe de tăgadă pe care-apoi le-arunc...

Sînt flamură de aur într-un prezent complex,
De şteahuri şi ruine intrate în reflex...

Calc pe un preş de ceaţă umplut vârf de-afront,
Eu nu mă port pe palme, ci-mi dau chiar câte-un ghiont...

Prin păduri de capcane vâslesc anevoie,
Fără aripi zbor seara pe vânturi în voie...

Lacrimi vreau să se verse, când eu n-am să mai fiu,
Fiindcă mă voi întoarce şi iar – sunt - am să scriu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă acestei primăveri

Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare,
Printre braţe de lumină, caut pete de culoare.
Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri
Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri.
Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare,
Cci alerg, alerg într-una şi mă pierd în depărtare.
Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă
Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă.

Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare,
Vreau ca pajul de lumină să apară pe cărare...
Poartă-n pletele de grâne, azi, miros de pâine copată,
Mâna sa – marmură fină, e cu miere-mparfumată.
Peste buzele de sângeri poartă şoapte de lumină
Şi-n brăţare de liane, prinde doru-mi şi-l alină.
Câmp de maci are-n privire şi-n argint ţesut îi este
Albul, chipul de lumină, din uitata mea poveste.

Printre braţe de lumină caut pete de culoare,
Caut roze şi miresme şi săruturi pentru care
Ca un fluture de ceară, înălţat înspre lumină,
Aş plăti iubiri solare, oh, mireasa mea divină.
Muguri moi mustesc în mine, lacrimă-n afara mea,
Sunt quasar nuntind sub stele. Plouă pulberi moi de stea.
Marea-n unde mă cuprinde – cupă de smarald şi jad,
În iubire, renăscându-mi ploaia de iubire, ard.

Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri,
Se ascunde prinsă-n umbre, luna, iarăşi printre nouri.
Univers, în ţesătura ta de flori, o altă lume,
Torci, spre-a transforma în aur taina vremilor nebune.
Vezi ceasornicul cum bate, paşii îi opreşti deodată,
Odihnindu-le tăcerea sub o lespede de piatră.
Şi de dincolo de zare, din clepsidra sfărâmată,
Faci copaci şi flori şi fluturi, faci şi umbre dindtr-o dată.

Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri,
Rătăcesc în întuneric prinsă-n lanţuri reci de nouri.
Şi-n tăcere, în spirală, cad cu stelele deodată,
Într-o ploaie de impresii, prin a sufletului poartă.
Biată inimă de piatră, biată inimă de ceară,
Sângerezi, hrănindu-ţi plânsul cu atomi de primăvară.
Vânt mă-nalţ pe-alei de sticlă şi-n pădurile de jad,
Pasăre ruptă din soare, zbor spre infinit şi ard.

Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare,
Sunt un răsărit de lună, sunt un răsărit de soare.
Cresc pe braţe muguri încă, hrănitori de libertate,
Sunt un fluture, lumină, cânt de dor şi cânt de şoapte.
Sunt sortită a rămânemust suav de primăvară,
Mierea ce, în plecăciune, te-nvelşeşte cu aramă.
Nu mă plec degrabă morţii. Sub a sa înfiorare
Nu-i decât etern şi rece, nu-i decât întunecare.

Căci alerg, alerg într-una şi mă pierd în depărtare,
O nălucă, primăvară, lotcă lunecând pe mare.
O mirifică-nserare peste valuri se coboară...
Eu sunt o îmbrăţişare răsărind în fapt de seară.
Răsărituri sângerânde, se coboară-n mare, iată!
Eu ţes mării, cu garoafe, o cămaşă înflorată.
Şuieră în depărtare, şuieră cu duioşie,
Vântul, printre flori şi păsări, cânturi moi de păpădie.

Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă,
Primăvară, primăvară, tu dai lumii altă viaţă.
Cucul, berzele, ştirica, rândunica, vin pe rând,
Curcubee şi iubire, iar în suflete pictând.
Un opaiţ luceşte... Cerul, de lumina lui de jar
Şi-a deschis porţi de lumină, din hotar până-n hotar.
Cârlionţi de păpădie, la urechi fetiţe-şi pun,
Iar bătrânii ies la sfadă pe băncuţele din drum.

Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă
Şi cu flori, şi cu lumină, blândă, iarăşi ne răsfaţă.
Se înghesuie pe ramuri flori şi rod bogat se-arată,
Primăvară, primăvară, dulce şi împarfumată.
Râu de miere se prelinge şi brodează frunza-n codru,
Vezi de nicăieri, oriunde, cum se-adună tot norodul.
Simţi mustind o altă lume, mai bogată în culoare,
Vezi ţâşnind înspre lumină, gâzele, din floare-n floare.

Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă,
Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă,
Căci alerg, alerg întruna şi mă pierd în depărtare,
Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare.
Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri,
Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri.
Printre braţe de lumină caut pete de culoare,
Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieţii fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-nceţoşată
şi-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
şi simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

şi ştiu că într-un unghi al lui
al zidului
m-aşteaptă
înţelepciunea firii să-mi înalţe
inima-n ceruri peste ceruri albe
şi sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenuşa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
şi-n creste
înzăpezite îmi trimit şi visul
şi frica
frământarea şi căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viaţa

e chipul chip al chipurilor aspre
blândeţea nu se vede
se trăieşte
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forţă
din lemn din apă şi metal
spre gheaţă

în gheaţă înnoptez
apoi răsare
el, forţa vieţii, blândul, asprul
soare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda arabă

Sosite pe muchii de timp retezate,
neşterse-amintiri se întorc din trecut
cu doruri pe margini de dună lăsate
sub umbrele şterse de pasul pierdut.

O toamnă rebelă plutea peste oază,
trecea caravana târziu, pe-nserat,
vedeam cum apusul încet se aşază
pe dunele-n aur de raze scăldat.

Iar liniştea nopţii venea ca o boare,
pe aripi de visuri picate din cer,
la marginea dunei vedeam că apare
nagoda arabă în strai auster.

Plutea ca o umbră prin oaza turbată,
trecând peste apele prinse-n delir,
lăsându-mi în cuget dorinţa ciudată
să-i sorb de pe buze vrăjit elixir.

De când am privit-o trecând peste ape
un dor fără milă se-ntoarce în gând
să caut nagoda, s-o ţin mai aproape,
în braţele mele s-o simt tremurând

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt la masa de scris

aştept să se întoarcă visele nomade
să picteze noaptea altarul cu îngeri
iubirea arzândă ctitoreşte arcade
peste focul ce arde regrete, înfrângeri.

flăcări de speranţă ard gânduri uscate
golul din mintea mea se umple cu idei
am împletit cuvinte de stele fermecate
un romantism aparte curge din condei.

azi voi plăti facturi cu ultima cutumă
să nu rămân datoare nimănui
pe doruri se asterne praful de humă
unde dragoste este nici disperare nu-i.

se risipeşte freamătul la masa de scris
slove deschid cerul cu miracol promis

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!