Pana la urma
Ziua,
fântâna îmi citește privirea.
Triste clipe
se adună
în jurul straturilor de piatră.
Furate bucăți
rotund așezate în trupul ei...
Ziduri.
Ziduri de piatră
ucisă, înviată de limpede apă
și... eu.
Eu?
Un stei special
amenajat cu brațe
cerșind picături de viață,
uniform destrămate
în conice vase de lut.
Aspre lumini
varsă cerul
în conturul de piatră.
Și piatră
rămâne cuvântul
în buza secundei.
Același sens.
Mereu același sens
jucat,
pe acoperișul de tablă
încins de apus.
Același joc.
Darabana minciunilor
dansând ritmul
învechitelor temeri...
O singurătate, a doua singurătate
și poate,
regăsire...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.