Solare
Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...
... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minții, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Și nu de azi, de ieri... de când mă știu la coada vieții, rând.
Și pe egipteni îi înțeleg, chiar de-i tardiv, cuprinși în venerație,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp și-au dat pentru visări solare
Și încerc să mă răscumpăr, când și când... înspre sursa-mi de inspirație.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Încântătoare aversă
Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzația de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineți,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecți,
Ce din pământ se înalță înspre gri topit de-un clopot
Și-mi taie gând felii subțiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoțându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topește parcă cuget și-aș pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără inspirație
Sunt cufundat în neputință
Oricât încerc și am voință,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...
Și sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoție, n-am țel,
Este ca și cum aș fi mort
Epuizat, fără efort...
Și-mi face rău și nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.
Și boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.
E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stând de pază
Când mi-am făcut calcul cât sunt,
am găsit spațiu mult, din tine ocupat
pe un piedestal,
un minaret în care locuiești, loc sfânt
și cui mă închin neîncetat,
eu, un bonzai oriental,
ce te apăr, stând de pază,
să-ți rămân, în deșertul rătăcind, o oază...
mai plec și sol de gând,
din când în când,
în beduin,
să văd, să simt până și-un gând hain,
de s-ar putea reprezenta, în al tău destin...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofrandă... sau... Blestem
Numai mie să-mi fie destin
Să nu pot să mă înalț peste chin?
Ce-i blestem ca la gând de festin
Să nu pot să mă bucur, să închin!
Oh, ce sincer gândesc să fiu bun.
În abstractul memoriei drum
Mă dezvălui, nu mint nicidecum;
Caut bine să fac și să spun.
Rugăciunea o zic din rărunchi
Spre copii, la părinți sau spre unchi,
Din convingere pură de trunchi
Ce mă trag eu; purtătorul de junghi.
Îmi iubesc cei prieteni ce-mi sunt
Și copiii exilați pe pământ.
Tac sfios la dușman înjurând,
Nu urăsc nici satanic de gând.
Sunt plecat spre iubire nespus
Dar timid mă feresc de intrus.
Carapace de om nepătruns
Stau în mine, pândesc în ascuns.
Paradoxul divin mă înspăimântă!
Gând de omor port eu celei ce cântă?
Când mă închin, machiavelic de gând
Mă tortură în ateu, înjurând.
La cuvinte ce aleg ca să spun
Stă ascunsul nespus de nebun
Ce-mi transformă bun gândul străbun
În rușini de dorit să răzbun.
Nu-s aiurea; controlu-i perfect
Dar nu știu ce-i destin, ce-i defect?
Cine îmi tulbură gând în infect?
Cum se poate? Mă port în "deject"!?
În dorință răzbat, reușesc,
Dar n- am timp să opresc, să spășesc.
Meditație aș face, o doresc
Și de-s Diavol? O, doamne plătesc.
Poate sunt doar o clonă pierdut
De planetă demult din trecut,
Cu mesaj odios nevăzut
De la spirit astral dispărut.
De-i așa să devin amuletă!
Vreau să joc, să pierd tot la ruletă.
Singuratic, sărac, mă delectă
Doar să pier; salvator... de planetă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulce otrăvitor
Privesc, tot numai simțuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce știu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.
Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ți de comori.
De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Și ating un puf de piele din corpuri de meduze.
Nici nu mai știu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Și-i numai o dorință de-alt timp și de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în ființa-mi toată,
Să ți-l așez alături... și apoi să mor de bine!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie printanieră
Se îmbracă răzoare pe rând; ghiocei,
Viorele, zambile, cărnoase lalele.
Imașuri se zburdă în saltul de miei
Și bleu liliac parfumează stradele.
Se scutură pomii de ninsul de flori
Și mâții pufoși vânt de cald îl mângâie,
Lăsând loc la nuci, ciucuri verzi în culori
S-atârne-n ghirlande de iod... gust să înfrâie.
Pe câmp e salteaua de-un verde de grâu,
Ce adie ca valul când luciu, răspăr
Și, apele-n ploi din pâraie fac râu...
Pisicile au noi mogâldețe de păr.
E cerul brăzdat, când și când, ca de suliți
Penate, lăsându-și în urmă din triluri
Și fete, de-un proaspăt sclipind, umplu uliți...
E-un aer, ce iar primenește iz, stiluri.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Naștere... de propriu
... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu' timp o plajă,
topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ,
ce își așteaptă impresionare, un developat dintre revelatoarele de-o unicată vrajă,
în poze multidimensionale, întinse o filmotecă, ce încep s-o simt pe undeva, din mine obiectiv...
... m-am trezit brusc, înspre ora șapte, aproape în țipete, fără de dinți, mic și golaș,
fără de păr, ce nici nu mai contează, s-a văzut că pică, grav însă, fără de nicio minte,
într-un fel de cald, de înconjur de palme mângâind, mă pipăind bucăți, pe rușinos panaș,
ce-mi pare a fi, că știu acum că-i sex, dar și ades pe frunte, mi se tot spunând un neînțeles să fiu cuminte...
... sunt, culmea, obosit de viață, ce se pare că-i a mea și doar începe, îs multe, multe ore
și-o dorm, o sorb din sâni ce-mi vor fi mamă, ce-o cunosc acum, jumatea ce mă doare, doare,
rămasă într-o sticluță o lacrimă uscată ca o pată, mată, alburie, de-ochi pierduți pe mine să m-asculte,
parcă aș fi știut ceva să zic... mă îmbie și bărbatul zâmbind larg, ce ne-a adus la amândoi o floare...
... este, se pare, prima zi, când lume multă-i adunată, nici nu știu de ce doar pentru mine... dăinui-va oare, oare?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știi?
Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!
Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiți,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!
Stii....?
Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopțile și visele, diminețile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele și lacrimile!
Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar și binele!
Și... și nu știu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!
Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viață,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!
Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Și totuși mă bântuie un gând!
Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viață?
Dintr-o altă lume?
Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Și sună a gol dintr-un....
Prea plin!
Și totuși nu-i un vis,
Și totuși suntem Noi!
Și totuși mă doare vina...!
Vina de a te iubi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu știi?
De ce-mi apari încă în vise,
tu nu știi că ușile-s cu lanț închise?
că o rază de lumină
se mai zbate pe podină
și sărută răni adânci
părăsite de pe atunci
când îngeri au obosit
când aripi s-au veștejit?
De ce-mi arunci săgeți de dor,
tu nu știi că încă dor
răni ce stau pe la ferești
așteptând să mă găsești
în a trupului închisoare
în a timpului ninsoare?
De ce-mi ești drag de atâta timp,
tu nu știi că al iernii anotimp
n-a mai plecat de atunci din mine
transformându-mă-n ruine?
Ceasul a uitat să bată.
La a sufletului poartă.
Visele pe pierd în vânt,
Rând pe rând și gând cu gând.
poezie de Adriana Monica Burtea (7 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conștient... bazal
Stau tot în transă, în hipnoză,
Să n-am alt gând, decât pe tine
Cu corpul plat, întins de bine...
Te-așteptând iar, apoteoză!
Derulez ce n-am spus vreodată,
Stau c-ochii închiși, deschiși sub pleoape,
Scăldați oceane în lacrimi-ape...
Plângându-mi inima prădată.
Nu mă mai scol la niciun număr
De ani, trecuți toți așteptare...
Că orice speranță și ea moare
Când pleacă chip... ce-mi stai pe umăr...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Senzație
Am ca o pată de lumină când inspir
Și parcă aș tremura voalat sub stern, în piept,
Când gând mi-ntoarce poza, elixir
De ochii tăi ce m-au privit și aștept.
Se tot repetă, ca un film pe disc defect,
Că de privesc, oricum nu văd nimic în jur;
Doar tu, un cântec premiat recent, select
Și-l fredonez la nesfârșit reluat, retur.
Stau cum drogatul fără doză, gând crispat,
Să nu se piardă ochi, luciul de brun-cristal,
Colat pe scoarța-n trunchiul aplecat,
Din pom ce sunt... amarul de-un migdal.
Înviu, de auz, la pală de vocală,
Ce-mi face inima să spargă colivie;
Că nu mă vrea, nu se mai vrea vasală
De nu ți-o dau, nu ți se închină ție!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țurțure
Atârnă parcă dinspre cer cristal topit
Cu-ncolăciri de lupe translucide
De-un gri sticlos catifelat la pipăit,
Alunecos cu ascuțișul bont, din tablele livide.
Se-adună larg din lacrimi de îngheț
Ce se preling pe altele statui
În pisc cu plecăciune la pământ, semeț
Franjurând aer plin de nuanțe albăstrui.
Cu gustul pur de apă de izvor
Se picură de-i cald la zero grade,
Sau se prăvale-n scrâșnetul de "mor"
Cum cupe cu șampanie-n parade.
Cât de gingașă-i creatura siropoasă
Sclipind în noaptea lunii diamant
Cu șlefuiri volupte de-amoroasă...
Un țurțure, c-un scurt de viață, epatant.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângând
Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.
Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.
Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.
Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.
E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!
Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fecioară
Din tija de sevă se înalță sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeș-tenul...
Mlădie, ținută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Și auz ce-l rostește în șoapte, îi dezvăluie genul.
Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie brațe cu degete fine
Și pașii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-și ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...
E cum zi se naște de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Insistent
Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroșite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Și atâta dor strigat în șoapte înăbușite.
Te-ai prelins toată, din torente un șuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Ești doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.
Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o țin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Și-mi țin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.
Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeș de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ți în volane,
Ce i-am atins și-i mai ating în amintire.
Sunt tot aici, scurs tot răvașul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai brațe, pline dor,
Portretul, veșnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna vieții când cerne
Din streșină picură albul plângând,
Mă doare că iarna sfârșește,
Dar mult mă mai doare când gerul scrâșnind
Cu bulgări de alb mă lovește.
Mă doare când vitregii frați și surori
Cu pumnii lovesc și m-apasă,
Dar mult mă mai doare când cei ce-mi sunt dragi
Fățarnic mă cheamă în casă.
Eu scriu totdeauna cu litere mici
Precum că au toate o vreme,
Și-aș vrea răbdător și-ndelung răbdător
Să trec iarna vieții când cerne.
Am multe ecouri ce-mi sună și azi
Când bulgărul alb mă lovește,
Dar pieptul de dragoste râde că-n prag
Primăvara eternă sosește!
poezie de Mihai Ghidora (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar un... pic
Pic, pic sună pe țeastă; un cor universal
Din opera lumească, ce crește câmp, oceane
Și aer impercept prăvale-n tunet mal
De sunet, bang și fulger... e-un sor de lampioane.
Ațâță gând, rapace de înălțat frumos
La hăul tot, ce-i scenă, din mult uscat și ape;
Lavabilul ce spală gunoaiele ce-am scos
Din pământ pur... topindu-l, dezintegrat aproape.
Se pică molecula lichidă, translucidă,
Neînțeles de clară după un atât parcurs,
Doar ca să zboare iar, de-al ei abis lividă,
Căci trebuie spectacol... Bilet nu-i cu ramburs!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
August, de soare
E bolta spartă de o topitură ca un gel metalic
Franjurat incandescent în raze orbitoare
Cu ardere de șarjă, pusă în creuzet de probă
Ce-o simt oriunde mă ascund, pe obraji, pe spatele cefalic
Colant, înfiptă pe sub piele ca o lipitoare.
Am creierul înfierbântat de atât senin, uitând de ierni de lângă sobă.
Mă perpelesc din grunjii de melantonină în arămiu
C-am clorofila mea de Homo, îs cameleon
Întins pe plaja de-un Pământ ca tras pe roată...
Și atât de mult sunt răspândit și tot mă simt pustiu,
Adesea numai eu, cu gând sub cerul tot, pe un balcon
De-o stâncă... ce mi-e inima, întărită de la atâta zloată.
Stau pe-un fundal de cântec gâjâit dintr-un portabil
Răstălmăcit în triluri de la nevăzute păsări, solo,
Și mă scurg tot un cald de pastă în bila ce întină foaie
Să spun ce simt, cât de mult, mult mă bucur că-s un respirabil...
Mă las prăjit de sorul meu de undeva de-acolo,
Zămislit tot o apă... ce mă storc să poată fericirea verii s-o mai domolească, s-o îndoaie...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrute speranțe
Când drum întins e-n așteptare
De pas știut, se înfrigurând
Când nu e semn de călătoare,
E precum gând te vrând, de vrând.
Când pista-i doar o decolare
De vise în dor, le acumulând,
Te aștept din zbor să-ți cer iertare...
Mă frâng privind, te vrând, de vrând.
Când marea are gustul tău,
Din pielea atinsă, îți înotând
O vară... îți jur, m-afund în hău,
De n-am să sper, te vrând, de vrând.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vertiginos
Deși limfatic de o vreme
La tot ce-i sex, legat de os
Și munca e motiv de-a geme...
Rămân de fel, vertiginos.
Chiar dacă uit de azi pe mâine
Și doar în gând mai sunt frumos,
Utilul zilnic ca o pâine...
Mă coc la foc, vertiginos.
Și în păreri de am motive
Cum câinele de arțăgos,
Mă exprim fără invective...
Doar mă lătrând vertiginos.
Am simțul încă, cred, un bun
Să mă conduc după miros;
Să știu de e rahat, magiun...
Și să nu-nghit vertiginos.
Sunt chiar la zi și cu jargonul
Și mă prezint un tip bengos;
Mă cultiv să nu fiu afonul
Inept... cu iz vertiginos.
Călit de-atâtea experiențe
Timidul nu mai e fricos;
Mă titulând în competențe
Mă delivrez vertiginos.
Mai stoic, mult mai taciturn,
Nu mai sunt veșnic bucuros
Și vânzători de vis conturn...
C-am încă tact vertiginos.
Și strălucesc de sănătate
Cum mărul roșu găunos
Și-n cod grav de calamitate
Mă prăbușesc vertiginos!
În aer de celebritate
Respir, tânjindu-l norocos
În endorfinele umflate...
Ce-mi dau vertij vertiginos.
Să nu mai prelungesc suspansul
'n emblema ce-am de caraghios,
Consider ce v-am dat avansul...
De-un expirat vertiginos.
Așa că-mi iau timp să inspir,
Să mă vând veșnic amoros
De muze; pe femei să-nșir
Într-un carnaj vertiginos...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!