Fără inspirație
Sunt cufundat în neputință
Oricât încerc și am voință,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...
Și sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoție, n-am țel,
Este ca și cum aș fi mort
Epuizat, fără efort...
Și-mi face rău și nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.
Și boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.
E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.