Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzaţia de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineţi,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecţi,
Ce din pământ se înalţă înspre gri topit de-un clopot
Şi-mi taie gând felii subţiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoţându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topeşte parcă cuget şi-aş pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învăţat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu ştiu cine?

Aş vrea pardon
dac-am greşit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost minţit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
şi-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să rişti
să fii un drept;
să nu exişti
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solare

Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...

... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minţii, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Şi nu de azi, de ieri... de când mă ştiu la coada vieţii, rând.

Şi pe egipteni îi înţeleg, chiar de-i tardiv, cuprinşi în veneraţie,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp şi-au dat pentru visări solare
Şi încerc să mă răscumpăr, când şi când... înspre sursa-mi de inspiraţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruirea supremă sau... dragoste

Te pierd în dragoste-n faţete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanţele de-un curcubeu.

Te ştiu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănţuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.

Mă prăbuşesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănţui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinţi, porunci.

Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Eşti raţiunea-mi de persist.

Dar nu mai am nici raţiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi muşc din suflet, să-ţi ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.

Sunt haina-ţi, să mă porţi cu tine,
Să-ţi simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt şi inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ţi dau ce vrei... Nu preget!

Nu ştiu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întreţini
Ca pe-un colant, pe paşi de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.

Eşti umbra-mi, ce şi-a pierdut sursa,
Îmi eşti misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Eşti veşnica mea criză.

Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Eşti călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îţi sunt dragostea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singularitate

... de m-aş întoarce înapoi -întâi cu gândul
că-i singurul ce sigur numai mie-mi aparţine
şi doar apoi şi trup mi-aş duce la-nceput
dintr-o celulă, să fim doi-
aş şti înainte tot ce intervine
şi aş răspunde vajnic "am ştiut"
la "întâmplări" ce vor veni cu rândul...
cum nasc ciupercile din calde ploi.

... poate-aş fi fost mai şti, oştean lui Hamilcar
sau de la Hanibal arcaş aş fi fost la Canae
-c-obârşiile se tot pierd, pierd din săpături
de lut îngemănat- cu scris-scrijelituri;
dacă erau pe-atunci sau mai devreme
când nu era nici roată şi nici car
şi ţara, neam erau văpaie
iar fals, minciuni, hoţie, n-apucaseră să-ntreme...

... că simt din când în când cum am fost ars pe rug
şi nu ştiu cine-mi dă nici gust de răzbunare
ce-o amestec plăsmuind cu jurăminte
de fidelitate
ce le-am trecut ca piatra de-ncercare
şi m-am ales dintre străbuni cuminte,
aşa cum voi rămâne; voi lăsa-n posteritate
înlănţuiri solide, acumulate, prinse ca de-un drug...

... poate-mi va fi mult mai uşor să-mi cunosc viitorul,
că mi-l fac singur de trăiesc un sputnic
tentat numai de firul de mesaj
ce-l curg printre crevase cenuşii
după cum suflet îmi dictează corpului, cărăuşindu-şi rolul;
cu cine să m-aşez la masa unui picnic,
să evit desele propuneri de tovărăşii
că-oricât aş fi fidel gregar, de la-nceput pân' la sfârşit sunt propriu-mi anturaj!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Lăsat liber

Cui va rămâne sunetul ce-aud
Şi cine va mai scrie ce-am cuvinte?
Şi-atingerea cum va mai fi; nu nud,
Dacă nu sunt... şi n-ar fi rece, ce fac azi fierbinte?

Cum or mai exista copaci şi păsări,
Dacă se pierd de-un nevăzut în plus...
Şi cum se vor purta cămăşi, alte mătăsuri,
Pantofi, sandale... Fi-vor, cărăuşi?

Păcat şi pentru umbra ce dispare
Şi-i unică, un fel de-a fi, de forme...
Şi nici oglinda n-ar mai fi bogată; purtătoare
De-un chip mult mai puţin, în ramele enorme!?!

Şi aerul ce-l dezgolesc, cine-l va umple,
Sau pân-atunci ce va fi-n loc, în gol
Şi-n ziua naşterii, mai are cin' s-asculte?...
Căci mi s-a spus mereu că mi-este monopol?!

Şi numele, când va dispare de pe buze,
Ce se va spune-n loc; va mai fi iar expir
Cu aceleaşi note... Şi-unde pleacă muze,
Când mă pierd interlocutor şi izul... elixir?

... E un bagaj imens ce-l port drept hărăzire
Şi-ar fi sub înţeles să mi-l debarasez...
Aşa că nu mă-mpac, de ce n-aş vrea "oprire"?...
Şi tot mă chinui să exist?!?... Mi-am făcut EU-l crez!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş Mai... ploios

Se scurge ploaia iar, în mai, sfârşit de-un început de vară
Şi ating cu ea gheţari topiţi, aisberguri, Arctic pe-a mea ţară,
De aceea gând călătoreşte, se diluează în ape, în picuri
Ca diamant, pe sticla casei, de la maşină, 'n lichizi licuri.

Băltoaca îşi ridică ţepi pierzându-se-n halou de cercuri
Topind diluviul, nesfârşit de-o sâmbătă, început cu miercuri,
Iar lumea toată e ascunsă, în loc să-şi spele din păcate
În şiroiul vechilor milenii, evaporat, lacrimi vărsate.

Mai sfârâie din când în când un treacăt de automobil,
Sau sub umbrelă, strâns de mână, răzbate glas de... eu, copil...
Pământul, parcă tot ar fierbe spărgând baloane efemere,
Rotunde, mici pe praf muiat, făcut un mâl de sparte sfere.

Numai copacii nu se ascund ca iarba, grâu în câmp, ori flori
Ce-au învăţat să rabde nor de atâtea ori, de atâtea ori.
O vrabie, în bătăi grupate de aripi, zboară în acolade...
Şi eu, topit în dor de muză visez, să las poem, balade...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătură, cu picătură

Aş vrea să pot s-aleg din nori picuri, să-i sortez picături,
Să le urmez 'napoi traseu, să ştiu de-au fost sărut de guri,
Ori lacrimă de neputinţă, că lumea nu e după voie,
Sau un extaz de râs năvalnic, prostia veche de-un nou Goe.
Găsesc poate sudori prelinse, în amor, pân' la epuizare,
Ori din repaus braţe întinse, de efort, cerându-şi el iertare,
Sudălmi din buze înspumate, ori vin de anafură sfinţită,
Alcoolul ieftin de la birt, greşeala asumat păţită,
Şampanie de aniversare, benzina de-un suicidar...
E tot o apă pe-un pământ, e-o picătură... planetar!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni... vers

Ce mult mi-aş vrea, mai mult decât orice,
Să ştiu c-o să mă ştiu ştiut un altceva, altfel
De-un fost ex-Terra-om ce-ar provoca de ce
Doar pentru c-ar fi fost un singular... niţel.

... În viaţă nu se ştie de orişicare şters,
Dar cel puţin cuvânt de-un unic, uni... vers...
Prin care aş fi trecut odată în pas de mers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere punct zero

A început şcoală pe 14-15... miliarde de ani lumină plecată-n spirale
şi aşezată în aula rotind concentric şi cu tablă neagră, în zgomot de urale
explozive... Nu ştiu de lună că n-aveam orbite pentru ea şi nici nu strălucea,
iar revenind la facultatea-n curs de-a naşte din scrumuri fumurii, în perdea
s-au încropit cursanţi într-o alergare nebună de-a se face mari şi a se-nnconjura de-apostoli
păzitori în jur -utopici pentru neiniţiaţi- haotici, dându-şi coate, rostogoli
să-şi facă loc, să se aprindă printre nori şi să se pavoazeze-n cer de-o bulă albastră;
un grăunte -aproape vid de masă- şi-unde şi mai mic, un firicel cu gât purtând o glastră
şi-a încolţit o floare cu petale mirosind a simţuri şi curgând nectar să îşi hrănească -ne având-
un gând, se-ncovoind de întrebări -de-un dedesubt de punct- plecate... Şi atâta-i de păpând
elevul ce-a intrat pe-o lume-n undă scurtă, se-necând de-atât plângând! Se cheamă OM,
aflat la sânul Căii Laptelui de-o firicea genealogică, printre inelele de vârste nesfârşite de-al său pom.

E-o spiţă, sau un vârf de suliţă aruncată de un Cine... Bula, ea grăunte îi e acoperiş de-un miliard de miliarde de miliardimi din miliardul de-un micron...

PS
Pe Calea nesfârşită a Laptelui, numai pe ea, am 17 miliarde de surori ca bula, ce-o am şi trenul şi peron!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de frig

Atât hazard de neştiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Şi poate derapa din ronduri, fără de revers.

Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Şi ştiu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aş putea pierde dur, casant precum un fier.

De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Şi nu mă-nşel c-am tot atins plecaţii dragi,
Cum ştiu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Şi poate-am şi-ngheţat chiar de n-am fost la pol!?

Mă rog, nu pentru mine, spaţiului să ţină
În neschimbare, însă ştiu că-i doar dorinţă
Şi infinitul n-are reguli, nicio preferinţă...
Că tot din accident suntem şi noi! Deci n-are nicio vină!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină de lume

Stau gânditor pe-un scaun, nemişcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... şi oricui c-o altă parte!

Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Şi vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!

O fadă mângâiere o am, fiindcă mă ştiu
Că-s lume cu de-ai mei şi va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toţi fată, fiu
Şi lumi ce-au fost, vor fi cum spiţele pe-o roată!

Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din flori...

... ca şi cum fructu-ar fi mereu bastard
sau din iubire ies miresme încântătoare
doar de-i frugală, ca sămânţa ce-ar da floare
doar de-i boboc de-un jurământ ascuns sub fard...

... aşa pupila de-un desfrâu sau patimi
ori pajul de adulter crescut în palma
credinţei "padre" dedicată-n şir de lacrimi
o viaţă, cum secret păstrat ca şi altele, de-a valma...

... aşa ar putea fi şi ruşinea, ce nici oceanele nu spală,
cu chip de adolescentă se pierzând pe sine
plecată de la bal într-un vertij de tremur, goală,
lăsată pradei de-un amor îmbietor de bine...

... un pic nedrept e apelativul plin de mângâiere
ce parcă merit dă doar vieţii din păcat,
ca şi cum vina ar da mai mult drept la plăcere
şi castul, îndurarea, cinstea n-ar fi "meritat"...

... zişii legitimi, răsădiţi din litere seminţe
din coadă de alfabet, zeificaţi odoare
îs devalizaţi de purul, de izul coloratei fiinţe,
cum n-ar avea traseu până la fruct, prin floare...

... depun deci moţiunea eu ca să răstorn din tasuri,
să-nchin pământu-ntreg cu-al său sublim de floră
la tot ce suntem toţi o zi; copii, mici strasuri,
diamant sau rubin ce întoarce secolul în oră...

... îngrăşând toţi pământul, cu floarea dintr-o amforă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!