visul

mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa
pieptul scânteind, dar de gheaţă talpa
mâna amorţită, cuib uitat de stele
limba ţine-n frâuri vânturi vineţi, grele

ochiul în adâncuri, făină şi comoară
burta lăstăreşte viţă neagră, amară
gleznele-ndoite lumânări trunchiate
vrerile şi glasuri toate-ngenunchiate

sori palizi, dâre moi aştern în cale
dincolo de cerul veşmântat de zale
cu o lance din lumină albă sidefie
în slavă trecea Domnul prin împărăţie

mă amestec urmei sângerii, ţărânii
căreia-i eram fiii şi-ntru tot stăpânii
până suflul nou se-nalţă şi va recompune
perspectiva vieţii altei lumi mai bune

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

cadre

stelele sunt din… os, galaxii schelet
luna-i rotula unui arhanghel

văd cu dinţii
mi-e teamă că nu-i de ajuns
privesc glezna

cadrele se suprapun
sunt, deci, şi eu din os – făină cosmică
…………………..

munţi goi
aici uneori un petic alb
zăpezi sărace şi vânt bătrân
pe unul din piscuri am ajuns, nu
pe cel mai înalt…

mi-am pus deoparte cartilagii
în perspectiva altei vieţi – ecoul:
«şi dacă-i abisul şi nu-i ce crezi?!»
Nu poate fi
văd cu dinţii stelele, cu fruntea
chiar le ating – de nu mai stau
în genunchi… e piscul, sigur
acestor cadre moi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei Sori şi o barbă

Privit-am cerul
şi un turcuaz de vis
mi-a inundat sufletul în abis
prin culoarea marii de smarald
priveam trei Sori şi o barbă
o barbă albă legată de Soarele din mijloc
Lumină multă şi iubire
se revarsă-n sânul meu de om
şi-mi scaldă viaţa-n primăvară,
aduce-n pântec puterea de a fi mamă
a nostră multă primăvară
trei Sori şi o barbă albă
legate prin oceanul infinit al preţuri vieţii
ce separă lumea terestră de ei
adorm privind trei Sori şi o barbă albă
care se scutură pictând planeta
în armonii divine
sub lac de ape şi lumi
visez turcuazul din nori
şi lava ce curge-n cascade
din blocuri fără de mansarde
privesc dormind potopul glasului
de om ce risipeşte armonia divină
şi o aruncă-n puţul gol şi mort
cu apa pierdută-n destin
adorm din nou cu trei Sori şi o barbă albă
realizez în vis că am trăit
cândva pe pămînt!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

muriri

umbra vulturului, aripile-i deschise
întunecă palma
de pământ unde întins sărmanul meu trup
aşteaptă
… nu pleca prea departe, pasăre flămândă,
pentru puii tăi ţin
din pulpă, din coapsă, din piept, nu pleca

s-a dus

nisipul, apele înalte de deasupra
lent
lunec

o gheară mi se înfige în ceafă, mă înalţ
văzduhul
e alb-sidef, trec prin agregări multiple

linişte

un pui de vultur îmi pare
priveşte fruntea, ochiul meu… întind o mână
îl prind şi-l ţin la piept: «pui mic, pui frumos…!»

linişte

cuib în formă de cadran se răsuci –
eram eu în postul minutarului…!

puiul de vultur crescu şi îmi îndeplini ruga
ştiam acum limba lui, îi vorbeam
umblu fără o pulpă, o coapsă, parte din piept
în căutarea
apelor înalte

umbra… aripile-i deschise… prinde
forma mea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descriere

Pleoapa cerului este un gri tulbure...
Privirea-mi aleargă prin vânturi - un fluture,
M-ascund în tăcere - vulcan. Şi-n adânc
Sunt frunză bătută de vânturi... Şi plâng...

Mi-e ochiul câmpie de grâne... Amnar,
Tăciunele vieţii, sub vânturi de jar,
Arzând spre-n apusuri, mai mult mă apasă...
Devin rătăcire în drumul spre casă.

Şi-n râuri de lacrimi, sub sălcii, îmi cresc
Coăiii - paharnici de Mire Ceresc...
Sunt verdele frunzei-smarald. Ametist
Pictează-ntristarea goblenului-vis.

Mi-e sângele taina rubinului... Geană
Zbătându-se-n mine e mama mereu...
Sunt clopot ce bate în faptul de seară,
Sunt tot mai aproape de Dumnezeu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul

Moşneag senin, eu tâmpla ta curată
O cer pe veci nădejdii mele pază.
Din soarele copilăriei mele
Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază.
În suflet simt cum negura se sfarmă
Şi se-mpleteşte albă dimineaţă
Când ochiul tău în inimă-mi coboară,
Topind încet cetatea ei de gheaţă.

Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,
Blând îmi răsai cu faţa ta blajină,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi,
Strălucitori de lacrimi şi lumină.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Şi amintirea-n ţara ei mă poartă,
Cu pas încet, în carul ei de aur...

Mă văd în pragul zilelor mai bune...
O casă-n deal, cu straşine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atâta râs şi-atâta sănătate.
În frunte, tu păreai un mag din basme
Când soarele, trecând peste fântână,
Blând pătrundea prin straşina de paie
Şi lumina bucoavna ta bătrână.

A fost demult. - O rază care luptă
Zadarnic cu câmpiile de gheaţă.
Vezi, astăzi valul altei vieţi mă poartă
Şi-nţelepciunea altei lumi mă-nvaţă.
Dar sufletul şi-acum îşi are cuibul
Acolo sus, în satul de sub munte,
Unde şi azi zâmbeşte, împăcată,
Curata cinste-a pletelor cărunte.

Bucoavna ta, sub pragul de pe grindă,
Îşi hodineşte-nvăţătura moartă,
Dar glasul tău şi azi, la zi de praznic,
Toată povara greului o poartă.
Pierdut ascult troparul tău din strană
Şi tainică şi sfântă-mi pare clipa,
Pare că duhul altei lumi m-atinge,
În zbor domol, pe frunte cu aripa.

Căci simt plutind prin fumul de tămâie
Sfinţenia cântării preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
Şi-n ochii tăi văd strălucind scânteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cărările pribege.

poezie celebră de Octavian Goga din Poezii (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprind

aşchii aşchii
descopăr cu durere
linia
dincolo de cerc
dincolo de sferă
dincolo de spirala vieţii
indecis
fac salturi
dinspre amorf spre cristal
prin punct
caut dinspre orizontal
verticalul
din vertical prin zbor
sub lupa lacrimii
culoarea
dimensiunea luminii
punte supusă arcuirii
prin iubire
trecător între lumi
un fel de vis ce-şi caută
purtătorul

împart timpul
în note muzicale
îl desenez în cuvinte
sculptez cerul cu măiastre
toate clipele devin păsări
toate iubirile devin stele
universul un cuib
în care pasărea de foc
visează

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei 23 - eu din mine când eram tu

în liniştea vecerniei din mine
clopotele au limba ascuţită
doar ele pot trezi oasele de sub biserici
întunericul şi lumina veghează
tălpile îmi sunt zidite
fruntea se odihneşte pe margine de cer
ochiul tremură pe muchie de cuţit
de-a dreapta
de-a stânga stau întrebări
icoana mă primeşte dincolo de buzele lipite de sticlă
numai atingerea se scurge odată cu ruga
pe lângă saliva uscată
vorbe aruncate spre slavă între gânduri domestice
calc cu umbra spre naos
să nu-mi curgă păcatul peste îngeri
îngenunchez sub povara celor paisprezece opriri
sângele pictează poveşti în Purgatoriu
nici moartă nici vie
îl caut pe Alighieri să mă-nscrie pe lista Judecăţii de apoi
e coadă şi acolo
fac cu ochiul
strecor ultima sută de euro în palma portarului
cu o ultimă suflare
escaladez scara de foc spre dincolo
cineva îmi rupe toamna în care eram îmbrăcată
rămân goală într-o străfulgerare a minţii
simt cum mă topesc
mă torn în matrice
... ies aripă
o aripă de gând dintr-o rugă pe-o lespede de sare
hologramă plecată spre mine
dinspre mine
cand eram tu

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

cântec, muzica de Alexandru Cristea, versuri de Alexei Mateevici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi

Cad zăpezi din adâncuri de zare
Şi se-aştern peste funze şi flori,
Stau la geam, răsfoind prin ziare,
Scuturat de aritmici fiori.

Crengi de brad, tot mai grele, se-nclină,
Fulgii vin tot mai ampli mereu,
Parcă cerne tot cerul făină,
Parcă cerne direct Dumnezeu!

O să fie dezastru pe stradă,
Va fi cod de troiene şi frig,
N-o să pot să străbat prin ogradă,
Am să stau la fereastră, covrig.

Am s-aştept, resemnat, să apară
Salvatorii, cu plugul cel greu,
Să împrăştie sare amară...
Pe zăpada din sufletul meu.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

up, down

atât de proaspăt colţul dimineţii,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, creşte cât cerul
pieptul meu

albă străbătând neaşteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunţii
de ruşine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată

timpul este o contracţie
ca o uşă deschisă, rămâne
să ştiu de care parte sunt…
până atunci, pieptul meu creşte
privirea caută umbre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura amantă

Poezia - singura mea
Amantă fidelă...
Cochetăm în tăcere,
Dincolo de poemele despletite ale universului,
Pe coala apretată a gândului,
În care sculptăm
Catedrale de vise.
Râuri de cuvinte se rostogolesc
Prin mine, ca-ntr-o oglindă,
Ea să se vadă mireasă cu voal de stele,
Ea, poezia, amanta mea din tăcere.
Sunt un nimic fără ea,
Vântul mă spulberă
Ca pe o virgulă
În calea uitării...
Ea îmi deşteaptă singurătatea
Şi plimbă zorii
Pe malul cu val de argint,
Acolo unde au răsărit
Crinii recunoştiinţei
Şi sângerii unui alt apus.
Cu ea îmi beau cafeaua amară
Şi nu-mi reproşază
Că dincolo de ea
Am uitat să închid uşa trecutului
Şi mă risipesc în prezent,
Pe serpentinele vieţii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literele existenţei

Chiar nu poţi înţelege că merit mai mult?
Mai mult de atât. Mai mult decât o gheaţă de Luvru.
Eu decorez în gheaţa albiei de râu
Sau sfidez idealuri de lumi paralele
Am să închid lumina, am să închid unghiurile de lumină.
Voi deveni Săgeata de lumină,
Pe care o vei arunca în alte spirite, spre a se desprinde de cer
Pentru a făuri îngeri de gheaţă... atingeri de lumină vie
De vreau să schimb o viaţă, pot să o plimb prin diferite locuri,
Apoi să calc pe mormintele viilor din cimitire.
Dacă trebuie să luminez, voi brăzda cerul cu o săgeata
Săgeata va fi inscripţionată cu acest cuvânt: "iubire".
Fiecare petală de iubire, se va risipi dincolo de flori,
Dincolo de literele abătute ale existenţei.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram neînţelesuri în răgazul vieţii
somnul se grăbea repede spre vise
erai un semn gol în dreptul inimii
cerul respira fără mine
oftatul se pierdea în aer
zbuciumul frunzelor nu-mi suna în urechi
mirosul tău îmi roade verbul
şi ochiul lunii tremură-n oranj
uimirea a înflorit atunci
când dorinţele păgâne îţi săreau din plete
necuprinderea sare din braţe
albastru arcuit e mult prea departe
cuvintele trec prin ziduri
şi chipul frunzelor se arată în sărbătoare
când talpa calcă-n urma ta verde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Mi-e dor de susur de izvor ce clipoceşte-n vale,
Mi-e dor de turmele ce stele li se-aprind în cale,
Mi-e dor să te privesc, să te ridic de subsuoară,
Mi-e dor de un sărut sub un salcâm cu frunza rară.

Mi-e dor de codrul cu păsărele ciripind pe ramuri,
Mi-e dor de marea ce spumegă talazurile-n maluri,
Mi-e dor de toamna ce foşnetul de frunze il aşterne,
Mi-e dor de mama ce mă cheamă din negură de vreme.

Gândul mi-e curat precum nuferii ce-ncarcă lacul,
Auzul mi--e mângâiat, cântă-n codru pitpalacul,
Limpede îmi e privirea când privesc cerul albastru,
Linişte-mi aştern în suflet când citesc versul măiastru.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna amară

cred că am pus de trei ori
sau mai mult
(cât ai tresări peste lunga vară în fierbere
cu o carte de bucate adevărate în cap...)
aceeaşi linguriţă de sare – în mân
care, mai aa
mestecă şi tu, mi-e mâna amară (?!) – armară
cât ai (s)clipi
îngerii,-n ajutor, şi o nară
de cuc: pasărea trece rece (in-di-fe-ren-tă)
acum din cuibul din arbori
direct într-o roabă plină cu trufe
mutante (?!) din care cobor
şi cobori tre
sărind prea sătui de reţetele
noastre... cu degetul supt
până la os – cu capul în spori
sau mai mult: cu
poezia vieţii în-scrisă pe frun
zuliţe de mentă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul scăpase sus,
Dincolo de cer,
Mai flutura doar un capăt de nor
Care venea până la noi,
Atingea pervazul.

Comunicarea noastră e mai mult prin aer,
Gesturi începute,
Gânduri rostite jumătate în vorbe,
Jumătate în fapte.
Pun mâna streaşină la ochiul tău
Şi-l privesc atent.
Aşa cum ţăranca se uită la un ou,
În zarea uşii
Dacă are bănuţ
Şi e bun de aşezat cu grijă sub cloşcă.

Mă uit în bănuţul pupilei tale
Şi mă găsesc acolo pus sub cloşcă.
Prind aripi şi zbor în vid,
După cerul care s-a tras în sus,
Dincolo de sine.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe

De greul prea lungului joc
atom şi pleoapa mi-e grea.
Mana neagră a visului
să mă slujească ar vrea.

Albă frumseţe tu, fără apunere,
pustietoare minune tu,
gândul - la tine-nnoptatul -
- ce treaz mă ţinu! -

până la ora ce nu se-nfiripă
cu nici o bătaie. Iată acum
se sting jucăuşe ardorile,
cade din lume un drum.

Eu singurul, cât de târziul!
Slugă şi domn
al vegherilor - plec după tine
în largul meu somn.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mă sperie nemărginirea morţii...
Gheţuri se-nalţă peste fruntea mea,
Cu albul de cristal mă înfăşoară
Întunecare tristă, crudă, grea.

Nu-mi pasă mie lacrima din urmă,
Mă doare al tăcerii aşternut,
Tăcerea cruntă şi singurătatea
În care tot mai tare mă afund.

Aici nu-s ploi şi vânturi, dar în mine,
De-acum, în veci, va ninge repetat
Şi pleoapa doarme-nchisă în iubire...
Iubirea care nici n-a existat...

Voi exila în lumi necunoscute,
Dar vezi, mă tem de măreţia lor...
N-am să vă las averi, căci sunt săracă,
Dar cu iubirea mea vă înconjor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac

jocul nebuniei, tac
bat sau noroc
pe masă verde
cu dungă maronie
este a mea sau a ta
când tânăr încă eram
viaţa era tac, tacuri multe
tac lucios
mâner echilibrat
în nopţi cu vrăji
de dragoste, iubire
uscată şi ridată acum
pleoapa se pleacă obosită
pleoapa cu care tac
mâna tremurândă
în ani uscată
cu burlane în genunchi
de pantaloni uzaţi, de timp
şi ei de tac
buzunare goale
apoi stradă pustie
bob de coniac lucios
cristal uscat în pahar
din visuri trecute
eu tac acum
tacul din mâini amorţite
atârnă greu
s-au dus anii, nu mor
am rămas la masa verde
şi tac...

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!