Eram
eram neînțelesuri în răgazul vieții
somnul se grăbea repede spre vise
erai un semn gol în dreptul inimii
cerul respira fără mine
oftatul se pierdea în aer
zbuciumul frunzelor nu-mi suna în urechi
mirosul tău îmi roade verbul
și ochiul lunii tremură-n oranj
uimirea a înflorit atunci
când dorințele păgâne îți săreau din plete
necuprinderea sare din brațe
albastru arcuit e mult prea departe
cuvintele trec prin ziduri
și chipul frunzelor se arată în sărbătoare
când talpa calcă-n urma ta verde
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.