Teamă

Mă sperie nemărginirea morţii...
Gheţuri se-nalţă peste fruntea mea,
Cu albul de cristal mă înfăşoară
Întunecare tristă, crudă, grea.

Nu-mi pasă mie lacrima din urmă,
Mă doare al tăcerii aşternut,
Tăcerea cruntă şi singurătatea
În care tot mai tare mă afund.

Aici nu-s ploi şi vânturi, dar în mine,
De-acum, în veci, va ninge repetat
Şi pleoapa doarme-nchisă în iubire...
Iubirea care nici n-a existat...

Voi exila în lumi necunoscute,
Dar vezi, mă tem de măreţia lor...
N-am să vă las averi, căci sunt săracă,
Dar cu iubirea mea vă înconjor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintre noi

Se-ntinde ca o umbră iubirea dintre noi
Iar noi suntem un nour de tainică pedeapsă,
Niciunde-n lumea asta nu suntem amândoi,
Niciunde, împreună, nu ne simţim acasă.

Cu lacrima, cuvântul, îl scriem repetat...
Iubirea noastră este un semn de exclamare...
Se toarce în fuioare un suflet vinovat
Şi drumul către mâine, de-acum e tot mai mare.

Se toarce în fuioare, ucis de depărtări
Un suflet de femeie, de mamă, de iubită...
Sunt între noi castele de lacrimi şi de ploi,
De-aceea sunt, copile, aşa nefericită.

Mă-ntrebi de ce sub pleoape sunt lacrimi de mărgean
Şi mă-nfioară vântul cuvintelor nespuse?!
Ştii?! Eu în lumea asta, pe tine te mai am,
În rest, iubiri, speranţe în alte lumi sunt duse...

Iubirea nu se-nvaţă în şcoli, în suflet e,
Odată cu speranţa se-nalţă către mâine
Ea ne învaţă simplu, să fim, prin dragoste,
Lumina ce arzătoare spre sferele divine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerşindu-ţi dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalţă...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viaţă.

În lumi călătoresc şi mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aş fi dorit să fie viaţa moarte
Să-mi ţes tristeţea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Şi stânca ta de vis şi dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "a fost odată"
Într-un regat de gheţuri, crini şi perle
Paşii iubirii unei lumi eterne.

Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis şi domn
S-a aşezat pe-al nemuririi tron.

Nu ştiu să fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfăţişare, nici alt dor...
De-atunci tu eşti un răsărit de soare
Iar eu, al său apus biruitor.

Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevărat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.

Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veşnică şi teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...

Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n uşa sufletului meu
Şi îi deschide tot aceeaşi eu.

Comete-n zbor îşi caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.

De ce-n tăcerea nopţilor de sticlă
Te-ntinzi cu braţe de argint şi dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?

Vino aici să prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
Să resădim în suflet fericirea
Celor loviţi de griji şi amăgiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerşindu-ţi dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalţă...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viaţă.

În lumi călătoresc şi mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aş fi dorit să fie viaţa moarte
Să-mi ţes tristeţea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Şi stânca ta de vis şi dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "au fost odată
Într-un regat de gheţuri, crini şi perle
Paşii iubirii unei lumi eterne".

Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis... Şi domn
S-a aşezat pe-al nemuririi tron.

Nu ştiu să fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfăţişare, nici alt dor...
De-atunci tu eşti un răsărit de soare,
Iar eu, al său apus biruitor.

Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevarat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.

Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veşnică şi teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...

Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n uşa sufletului meu
Şi îi deschide tot aceeaşi eu.

Comete-n zbor îşi caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un Sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.

De ce-n tăcerea nopţilor de sticlă
Te-ntinzi cu braţe de argint şi dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?

Vino aici să prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
Să resădim în suflet fericirea
Celor loviţi de griji şi amăgiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tristă

Sunt tristă în sufletul meu...
Chiar dacă vă zâbesc,
Nu sunt eu.
Durerea doare,
Se strânge inima-n piept,
Sunt o furtună,
Plâng şi aştept...
Multă iubire regret...
Se sting irişii, caută spre început,
Lacrima curge tăcut,
Somn uşor!
Port în suflet atâta iubire
Că nu pt să uit,
Nici cine sunt eu...
Scormonesc după iertare,
Căci am iubit fără hotar,
Inima doare şi plânge...
Dar e-n zadar!
Amnar îmi e sufletul,
Dar mulţi l-au pus să ardă pe jar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funestă

Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, mă arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăieşti prin mine şi-n mine vântul plânge
Şi picură din ceruri, în taină, numai sânge.

În ploaie ţi-e mâhnirea şi mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai eşti cu mine! M-aşez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul şi îţi şoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ţi crudă, nu le mai iei aminte...

Şi nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe faţa mea...
Sunt singură şi tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu ştii cât te-am iubit?!

Şi lacrima tot curge... Şi lacrima tot ţese
Şi adânceşte-n suflet cărările funeste...
M-aştepţi! M-aştepţi, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...

Mă doare existenţa inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai eşti lumină! Eşti înger... Ştiu că vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea doare...

Tăcerea doare... Nu o lua în seamă!
Cuvântu-i ca un clopot de aramă...
Parcă-l aud foşnind în nefiinţă...
Iar eu mai am o singură dorinţă.

Privirea-i voal de plâns trudind sub stele...
Aşază-ţi plânsu-n podul palmei mele!
Aruncă-mi peste sâni de curcubee
Din nedestăinuitele-alizee!

Şi lasă-mi mal iubirea... -mi aparţine!
În valuri albe să mă-ntorc la tine...
Cu-nsângerarea-apusului sărută
Iubirea mea atâta de tăcută.

Pe stânci virgine biciuieşte-mi dorul!
Vezi ce suntem?! Deşertăciune-i omul!
Plămada stelei care va apune...
Un tainic univers pierut de lume.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie dor de-acasă...

Mi-e dor de iarba crudă, din poteci,
Pe care mi-am păşit copilăria,
De iernile sălbatice... şi reci,
De crângu'-n care cântă ciocărlia.

Mi-e dor de tine mamă... şi de voi,
Mi-e dor de teiul frunzărind în geamuri,
De lacrima căzută... dintre ploi,
Mi-e dor de vânt, de umbre şi de ramuri.

Mie dor de teama sărăciei crunte
De care am fugit aşa departe,
Azi, piatra ei, s-a transformat in munte,
Stă mamă, între noi... şi ne desparte.

Aici, departe, mamă, sângerez...
Mi-e sufletul... arzândă vâlvătaie
N-am timp, în noapte, nici să mai visez,
În zi, n-am timp să mai ascult o ploaie.

Aici, singurătatea-i peste tot,
Mă strâng nespus cătuşele tăcerii,
Am obosit... şi mamă, nu mai pot
O stavilă şi-un frâu să-i pun durerii.

Mi-e dor de-acasă, mamă... tare dor,
De pâinea care sta cu noi, la masă,
Muşcata înflorită, din pridvor...
Mi-e tare dor, mi-e dor... mi-e dor de-acasă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de îndoliere

Şi noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, aşa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Şi noaptea ca un vis se lasă
Şi frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viaţă,
Tu ai sperat că-ţi vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă –
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ţi fie calea mai uşoară...
Oh, iartă-mă, măicuţa mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuţă-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm şi te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuţă prea frumoasă.

Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Şi-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuţă, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greşit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi-n noapte-i mare jale,
Nu-ţi mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îţi pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar şi iar...
Doar tu ştii cum se moare.

Şi eu sunt candelă aprinsă
Şi lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă şi sunt tristă
Şi-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îţi las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Şi cerul plânge, aşa i-e vrerea,
Clopotniţa răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuţă, noapte bună!"
De-acum veghezi tristeţea mea
Şi vântul suflă-a jale,
Măicuţă dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-aşezi în palma mea
Şi plângi şi tu! Şi tu eşti tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Şi doliul se revarsă
Pe cer măicuţă... şi în gând...
Tu nu mai eşti acasă.

În casă e lumina stinsă
Şi cerul plânge,-aşa i-e vrerea
Şi ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Şi noaptea ca un vis se lasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să mor,
Voi să-mi găsiţi un loc
Aproape de duşmanii mei,
Să pot să fiu alături de acei
Ce m-au vândut...
Vreau vorba mincinoasă să le-ascult
Şi plângerea în van,
Căci vor avea, nu pumnul de arginţi,
Ci rugi fierbinţi...
Să-mi cânte-n noapte fluierul de soc,
Să-mi lumineze pe cărări de foc
Iubirea de prieteni şi copii,
Iar când nu are cine mă jeli,
Puneţi să-mi cânte fluierul de fag,
Să-mi treacă ploi de lacrimi peste prag.
Doiniţi-mi plâns de lacrimă amară
Pentru acei care-au plecat din ţară!
Ciopliţi-mi tron din trupul unui brad!
O veşnicie-n lume vreau să ard...
Vulcan mi-e gândul şi-am erupt în voi!
Aici e frig cumplit şi vânt şi ploi...
Mi-e sufletul arzând - o lumânare
De-acum, în marea morţii-ntunecare.
Sinistre legi mi-au frânt identitatea,
Mă doare plânsul şi mă strânge moartea!
În mine bate-un clopot, timpul doare
Şi-am rătăcit a anilor cărare.
La crucea grea de lemn, în rugi sfioase,
Rămân pe veci doar candelele arse.
De ce m-ar plânge cei ramaşi, un hoit?!
Şi poate cu aceasta, am spus tot...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fobii ascunse

Mă tem de întuneric,
De moarte, de noapte,
De veşnicia în care ne vom afunda
În singurătatea iertătoare şi grea...
În tăcerea ce se coboară peste mine,
Ca voalul alb stropit cu sângele Mirelui
Peste castitatea morţii,
Mai am puterea de a visa la prunci
Şi la poezie.
Lăsaţi florile să fie adăpost fluturilor,
Iar lacrima închideţi-o în cetatea irisului
Pătat de dorinţe şi de păcate lumeşti!
Cheia falsă-a tristeţii deschide uşi de poveşti...
S-a scris pe trupul nostru
Anul morţii şi-al naşterii.
Cuvântul se pierde pe potecile nopţilor ascunse în noi...
Suntem acoperiţi de noroi.
Mormântul alb veghează trupul de piatră,
Dansăm în abis,
Pe partitura de piatră
A pianinei de lacrimi.
Suntem, lăsăm pentru cei care vin...
Suferinţă şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă!

Nu-mi pasă de lumea din jur!
Nici lumii nu cred că îi pasă de mine.
Şuvoaie pestriţe se scurg împrejur
Şi nici nu mai ştiu de mi-e rău sau mi-e bine.

Habar nu mai am care-i anul sau luna,
De-i zi sau e noapte, ce oră-i?... Totuna!
Mi-e trupul inert. Mintea-i goala şi ea.
De-atâta pustiu mi-este inima grea.

Peste mâinile reci tâmpla-mi cade-obosită.
Niciun vis, niciun sunet nu mai pot s-o cuprindă.
Peste golul din jur se răsfrânge tăcerea.
Noapte-ntuneric lasă-n urmă durerea...

poezie de Viorel Mitea (13 noiembrie 2006)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi rămâne o rană deschisă... sau nu!

Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât...
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci...
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric...
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată...

Sunt bucurii şi dureri
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat...
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu...
putinţei de a răbda sa-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai zis

Mi-ai zis cândva...
(Şi vorbele tale dor)
Să nu-mi doresc
Răzbunarea ta, Abel,
Să nu strig după ajutor,
Apoi să aud ecoul singurătăţii,
Căci doare al naibiii de tare...
Doare şi lacrima care se prelinge din ochii mei!
Cerceide chihlimbar în balans,
Sub privirile etern răstignite.
Cu toate astea te iubesc! Ţine minte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog la timpuri noi

Ne amăgim cu tinereţea, dar murim cu fiecare secundă.
Nu împărţim cu nimeni tăcerea. Iubirea se uită...
Iubirea e roua în care lacrima se odihneşte o clipă, apoi un curcubeu de vis se ridică.
Inima este o mânăstire în care coboară îngeri cu aripi de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dragostei

să simţi priviri de lup bătrân ţesându-te în plasa lor şi-n jur să vezi doar chipuri cunoscute

dar ce e dragostea? de unde a ei culoare? şi ce gust are lacrima de dor

când trupul ţi arcuieşte un pod peste uitare şi yin and yang descriu al zilei drum sub soare

ai adormit în cântec, şi-n cântec te petreci, ai fost copil şi-acuma copilu-n viaţă-l treci

iubirea este viaţă, iubirea este moarte, iubirea e-n grăunte, iubire e în toate

ce e iubirea nu ştiu, poate n-am învăţat dar dau bucăţi din mine chiar de nu-s întrebat

aştept să văd lumina, să mă spăl în lumină şi pentru că sunt viu dau viaţa în surdină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu Any

Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine
Cu-n univers de lacrimi! Ai plecat!
În umbre dulci, chihlimbării poeme,
Cu paşii tăi şoptiţi ai desenat...

Vezi?! Vântul bate... Îngeri de aramă
Vin să-ţi sărute tălpile de foc...
Iubirea mea ca un vulcan, emană
Un cald poem... dar n-am avut noroc...

Tu ai plecat în alte universuri
Şi rătăceşti de-acum pe ţărmuri stranii.
Nu-mi mai auzi nici ruga şi nici plânsul...
Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine!
Aşteaptă-mă ca vin, iubită Any!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de dragoste

Depărtări... Promisiune fastuoasă şi banală.
În speranţa de renume te-au gonit în altă ţară.
Ceţuri stranii - vrăji şi vise ţi-au înlănţuit privirea...
Nu ai mai crezut în mine! Ţi-ai pierdut de-acum iubirea.

Altor umbre dedicată, pleaoapa-nchisă ai lăsat
Şi iubirii noastre pure numai eu m-am dedicat.
Te întreb de ştii cum doare toată viaţa asta care
Ai pierdut-o fiind orbită de o mână de parale.

Eu eram supus tăcerii şi te aşteptam acasă.
Credeam încă în iubire... Mai credeam în viaţa noastră.
Mi-ai lăsat în piept o rană, tu, o inimă de stâncă...
Ştii cât lacrima mă doare?! Cât mi-i rana de adâncă?!

Oh, rămâi! Rămâi cu bine! Cum să te mai pot iubi
Când în aşternuturi fine altui trup vei oferi
Dragostea firesc de simplă şi neînţeles de pură...
Cum să-ţi dau sărut de roză, cum, iubita mea nebună?!

Cum să-ţi spun:"rămâi cu mine!"? Cum, când tu te-ai dus departe?!
Căci poteca de iubire, adâncită e în noapte...
Pleoapa-nchisă ai lăsat-o, te-a orbit dorinţa care
Ca o inimă de gheaţă te-a sorbit în depărtare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunsele rugi

În întunericul din mine, a nins... Şi nu-mi găsesc cărarea.
Şi munţii vieţii-mi sunt ruine. Nu-mi mai aud cum plânge marea!

Copacii mi s-au frânt de doruri şi ţipă rugi în gândul meu,
Iar păsări vin la liturghie. Dar unde, unde, unde-s eu?!

Îmi ţipă pescăruşii taina neîmplinitelor speranţe.
Mă contopesc cu disperarea dictând a morţii ordonanţe.

Bat vânturi reci dinspre amonte şi coasa morţii se aduce
De gerul ningerilor mele şi de calvarul de pe cruce.

Cu ochii,-n cercuri de lumină, pe drumul crucii rătăcesc,
Ascunse rugi din piept se-nalţă. Şi-n altă lume desenez

O altă viaţă peste care e Soarele în răsărit.
Plec şi te părăsesc, copile, dar nu uita că te-am iubit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de iubire

Sângerează de jar
Vulcanii de nectar...
Arde mocnit, în afară şi în mine,
Anotimp de iubire.
Râu de stele coboară
Peste gânduri vibrând în cascade,
În ochi de fecioară.
Un univers de săruturi,
Un evantai de zâmbete calde,
Vioara-ncolţind din pământul
Ce freamăt de vară împarte...
Un semn izvorând din pământ,
Un imperiu-cuvânt.
Caleidescop de petale,
Doar spinii tăcerii
Aleargă pe tălpile goale.
Iubesc trandafirii!
Prin spini îmi împletesc vise...
Se-nalţă iubirea
Pe catafalc de poeme nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie...

Mă sperie iubirea! De ea mă tem! Mă tem!
Să fie sentimentul un nerostit blestem?!
Cearşaful vârstei mele, cu sângeri de sărut,
Veghează fericirea... Eu unde să m-ascund?!

Mi-e teamă de cuvinte!-s rostite în zadar!
Musteşte neiertarea... Am inima de piatră
Şi sfărâmat mi-e gândul de-o inimă de jar...
În vămi sunt spulberată cu stelele deodată.

Furtuna-i nefirescul şi-n plan trancendental
Alerg spre nemurirea eternului din mine...
N-am dreptul să mai sufăr în viaţă iar şi iar!
Mă-ndrept cu paşi de umbre, mă-ndrept spre fericire!

Furtună-i nefirescul firescului din noi...
Harta iubirii noastre îmi e necunoscută!
De ce-am alege drumul, acelaşi, amândoi?!
De ce-am purta pe umeri, mereu, aceeaşi cruce?!

Răscumpărat de mare mi-e trupul stins în zori...
Transfigurate ţărmuri, speranţele se pierd...
Şi cine-s eu?! Te-ntreabă! Un înger uneori,
Ce-n negurile vieţii, timid, te mai aştept.

Nu sunt poem, nici muză, nici clar de lună plină!
Mă sperie iubirea! Făcută-i "a muri"...
E nu sunt nici mireasă, nici stea diamantină,
Nu-s nici sfârşit de clipă, nici început de zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!