Tac

jocul nebuniei, tac
bat sau noroc
pe masă verde
cu dungă maronie
este a mea sau a ta
când tânăr încă eram
viaţa era tac, tacuri multe
tac lucios
mâner echilibrat
în nopţi cu vrăji
de dragoste, iubire
uscată şi ridată acum
pleoapa se pleacă obosită
pleoapa cu care tac
mâna tremurândă
în ani uscată
cu burlane în genunchi
de pantaloni uzaţi, de timp
şi ei de tac
buzunare goale
apoi stradă pustie
bob de coniac lucios
cristal uscat în pahar
din visuri trecute
eu tac acum
tacul din mâini amorţite
atârnă greu
s-au dus anii, nu mor
am rămas la masa verde
şi tac...

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul înfloreşte şi cu ultima crăcuţă care rămâne verde şi nu s-a uscat încă!

Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zona de confort

un tranşeu îngust
la marginea clipelor străpunse perfid
într-un pământ moale
lucios
unde sentimentele se taie în părţi egale
iar poezia devine fagure
aici îmi instalez prezentul
pe fâşia cărnoasă
şi scormonesc în adâncul ţipătului

sunt îndrăgostită de durere
timpul mi-a confirmat încă o data
că nu e un gând trecător
cu posibile vindecări
ci un fapt trecut prin filtrele nebuniei

aici
în această zonă fertilă
cuvintele vor încolţi
căci e timp de închinare
nu de alegere

paradoxal
o parte din mine se împotriveşte
sinele încă îşi linge rănile
iar cioburile se adună mai greu
în pământul moale
lucios
cuvintele vor prinde rădăcini

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre necitiri

vântul bate-ntr-o fereastră, fără chipuri
zăvorâtă o uşă a îngheţat
în aşteptare
un hol pustiu nu mai ascultă voci
o oglindă prăfuită şi-a uitat chipul
serile îngheţate au rămas fără şoapte
dimineţile nu se mai pot trezi
apusul tresare şi este prea roşu
o noapte-şi plimbă fantomele, umbrelor în paşi
fără sens

te caut printre crengi prea uscate de timp
nu vreau ca mâine o mână albă să nu mai fie
o lacrimă uscată pe-o amintire şi-o foaie
necitită de timp

acum în mână mai am încă cu o carte de viaţă
nescrisă

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscat (Se dedică doamnei Łucja Czetyrkowska)

- Disciplina preferată?
- Matematica.
- Matematica? Dar este o ştiinţă uscată, numere seci...
- Uscată? Ascultă numai: 3 mii de oameni mor pe minut, 15 milioane flămânzesc în stradă, 5 milioane de copii nu au părinţi, în fiecare secundă cineva se sinucide...
- Încetează! Simt că am ceva uscat în gât...
- Da? Dar pe obrazul tău se scurge o lacrimă. Oare eşti sensibil la numere uscate?

poezie de Marzena Mackojc din Femeile şi ciocolata, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

ai plecat uitând să vorbeşti
cu versul buzelor tale
ştiu că suspini în asfinţit
cu privirea pierdută
nemuritoare
şi totuşi sunt
clipele tale uitate-n mine
tu porţi oglindă de...
timpuri trecute
în dezamăgiri
visuri neîmplinite
iar acum gândeşti
obosită
că drumul tău
va fi
de neîntors
spre mine...

de ce?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde şi-un smarald

Frunză verde şi-o lalea,
ce spectaculoasă-i viaţa mea
Când urmez a înţelepciunii stea!

Frunză verde, bob de grâu,
Îmi ţin poftele în frâu
Şi îmi pun zâmbind al răbdării brâu!

Frunză verde şi-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Şi în apa frumuseţii eu mă scald!

Frunză verde şi-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Şi ajung mereu la al fericirii bal!

Frunză verde şi-un safir,
Cu fugiţii nu dau bir
Şi port al curajului trandafir!

Frunză verde şi-un rubin,
De forţă îmi e gândul plin
Şi rapid iubire eu obţin!

Frunză verde şi-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Şi îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!

poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscat ascuns

Toamna ascunsă în verde
Frunza a veni,.. nu crede.
Săltând bucolic printre vânt
Va plânge rece pe pământ...

Acum îşi răsfoieşte
bucla, părându-i vara!
Că numai se şi sfârşeste..
Dar bronzul arde că para.

Cenuşe ce o să renască
Primăvara prea dorită,
Cu adierea s-a uimită
În privirea lumească.

Ce uită că prea uscată
Zăreşte lumea de-ndată!
Când verdele o părăşeste
Şi în ţurţuri gândeşte

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar în somn

Ai turle de biserici pe piept, iubito
sânii tăi se ridică spre cer
raiul şi iadul sunt doi adolescenţi
care merg pe stradă sărutându-se

am rămas pe pământ deocamdată
admir sângele verde care-mi curge
din braţe, din braţele cu care mă
închin şi cu care te mângâi

sunt aproape plantă, îngăduiţi-mi
să mor înflorind
imaginându-mă tânăr, acum
când reptila uriaşă a somnului
intră în cameră

măcar în somn să fiu tânăr
Măcar în somn.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-o dimineaţă de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o uşă la un balcon se deschide, încetişor
un cearceaf alb iese şi se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezeşte aşezarea, de blocuri
o uşă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, aşteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colţ de uşă
îmi este frig în mine, mă înfăşor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ţine
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieţii şi dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se caţără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună şi simt o mână caldă
cuprind trupul în braţe şi mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineaţă de toamnă

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară a şarpelui de casă

Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.

Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.

Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.

Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal

încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.

Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),

apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).

Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit pe aici.

Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

m-am acomodat greu cu tăcerea
eram un biet nebun în căutarea adevărului
fugeam şi rătăceam în marea uitare
păşeam pe aleile trupului
picioarele oblice în diagonala pământului
s-au aşezat sub pleoapa sufletului, mirate
aici, poate în altă parte
şi totuşi atât de departe
de lume, de viaţă, de toate
azi am deschis cuvântul prin lume
pentru nimeni anume
să înţeleagă singurătatea versului
suieră vântul printre coloanele strâmbe ale timpului
la o masă, între două întrebări nepuse
lumânarea încă arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Verde, verde, codrul verde,
Tânăr, tânăr, tinerel,
În el iarăşi mai m-aş pierde
Să fiu iarăşi ca şi el!

Eu îmătânesc întruna,
Codrul tot mai tânăr este
Şi-n curând va spune luna
Că am devenit poveste!

poezie de Milea Preda din Fântâna din oglindă
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exist

Exist în clipa strivită de paşii mei
Exist în lacrima uscată de nefericire
Exist în clipa uitată în mine
Exist în sufletul strivit şi fără speranţă
Exist în inima-mi ce-şi doreşte încă apusuri de soare, zeul uitării
Exist ca să pot să strălucesc cu cerul în ochii mei
Exist ca să mai am încă clipe multe de fericire
Exist ca să iubesc înca măcar odată
Exist ca să vreau încă să mai fiu eu

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie banală

cândva într-un timp care
nu este al vostru
eram cu Nichita
Stănescu
la Arenele Romane
apoi la B. C. U.
la o Eminesciană
Caramitru recita balcoane
aurite
din nuferi
Buşulega ministru
trona marea adunare
eu acum scriu
rămăşiţe de cuvinte
adunate de la masă
cuvinte atunci...
nerostite.
dar nu puteţi să-mi interziceţi
să zic două cuvinte
ale lui Nichita.
Doamnă Minstru
mi-aţi fost profesoară
haideţi să lăsăm teoria literară
şi să ascultăm ce recită Eminescu
în inegalabilele lui versuri
Caramitru din trecut
şi acum recită
pentru cunoscători.
acolo la intrare
era un aparat mare
pentru securitate.
Eminescu a ramas
dar au rămas şi resturi
tot în aula B. C. U.
dar cu alte feţe
unde s-a tras cu tunurile
de ce se trage cu tunurile
în cultura noastră?

poezie de Viorel Muha (17 iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pergament

Am rămas într-o lacrimă verde
pe când eram cu Dumnezeu
în braţe.

Ea mă lăsase demult
la marginea unei livezi
fără de fructe din care oamenii plecau în stoluri mari
şi se prefăceau în curcubeu
până unde ne vedeau ochii
şi ne treceau crestele

ca dinţii fierăstrăului Timp
ori ca şi cum nici n-am fi fost decât
într-o lume a noastră fără de sine
mare cât Soarele şi Luna şi tot ce-ar fi putut să existe
de la Facere şi care acum
se strângea încet într-un punct
cât o lacrimă verde,
cât Pământul cel mic,

Iartă-mă, Doamne!

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul verde

Am migrat cer
nomad lăcrimează pleoapa
acoperiş peste coloritul vis
împletesc cu degetul tăcerii
surâsul.

Umede şoapte albastre
strigă ochii ce dorul cară
fruntea arămie în păr
atinge vântul ce-i căpătâi
surâsul.

Lerul gândului fluturi zboară
porţile inimii plâns-a cânt
pe chipul scris taină
născut sidefiu amurg
surâsul.

Spic de iubire ochiul trezeşte
strecoară sfioasă tâmpla fragilă
rever alunecă ce a rămas
soartă ce-i un dat
surâsul verde.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de rose_angels
Comentează! | Votează! | Copiază!

dragoste (vezi şi iubire)

Dragostea este un coş cu un mâner atât de greu, încât numai două persoane reuşesc să-l care, însă are doar un mâner; când unul, când celălalt îl cară.

definiţie de Frigyes Karinthy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesa

călător prin singurătate
ochii curg pe geana uscată de lacrimi
uneori merg prin venele sufletului
pulsează sângele în staţii terminus
azi am fost condamnat
de nimeni ştiut, de nimeni cunoscut
pământul a cerut pământ
laurii căzuseră pe oasele calcinate
eram nebunul din cetate şi a contat
acum totul e banal şi trist
ca o piesă de teatru
fără actori sau spectatori
doar regizorul rătăcit pe ultimul rând
dar viaţa, unde a rămas...
uneori mergeam printre ani
un actor rătăcit într-o piesă neterminată
trecuse vremea,
crucile au ţipat într-o noapte şi am fugit
pe mâini se aşternuse huma
alteori vroiam să mă întorc
eram gândul în noapte
cocoşat ca un semn de întrebare aşezat aiurea
orbit de lumină, m-am afundat într-o călimară şi scriu...
când nu plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de fum

Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse şi secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deşert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru şirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbuşescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri şi apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp şi pe mici, de viaţă fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucişate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieţii şi privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
şi dacă umbre de întuneric în furtună, la colţuri pe ea se adună
Şi-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
şi-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat şi uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie
şi nu mai are lacrimi, decât uscate, sub nisip cu durere-ngropate
Lumina din ochii lui încet se stinge şi cu ce dor, ar mai vrea
iubire în viaţă şi-n cuvinte să poată pe cer, încă să dea şi să scrie
Valurile dinspre ocean din lacrimi izvorate sunt acum la mică distanţă
dar setea şi durerea, arşita, îl ard şi-n rug de foc
încă se zbate şi nu vrea ca fără rost, iubirea, să-o părăsească
Timpul şi clipa au sosit, scrum şi cenuşă albă lasă
şi-aşteaptă ca cineva pe plaja pustie cândva, mergând îngâdurată
dând cu piciorul în vânt să ridice o iubire de arşită arsă
în formă de mâini spre cerul albastru şi cu-n suflet, în fum ce se roagă

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!