cadre

stelele sunt din… os, galaxii schelet
luna-i rotula unui arhanghel

văd cu dinţii
mi-e teamă că nu-i de ajuns
privesc glezna

cadrele se suprapun
sunt, deci, şi eu din os – făină cosmică
…………………..

munţi goi
aici uneori un petic alb
zăpezi sărace şi vânt bătrân
pe unul din piscuri am ajuns, nu
pe cel mai înalt…

mi-am pus deoparte cartilagii
în perspectiva altei vieţi – ecoul:
«şi dacă-i abisul şi nu-i ce crezi?!»
Nu poate fi
văd cu dinţii stelele, cu fruntea
chiar le ating – de nu mai stau
în genunchi… e piscul, sigur
acestor cadre moi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă, cuvânt sfânt,
Lumină ce mi-ai fost pe acest pământ,
Din gândul meu la tine sus,
Altar imi fac, dar nu-i de ajuns!

În amintirea noptilor albite,
Când prunc fiind, tu mă vegheai duios,
Şi pentru toate clipele-ţi jertfite,
Eu iţi aduc al meu prinos,
Dar nu-i de ajuns!

Cu calda ta iubire am crescut,
Iar anii peste mine au trecut,
Ca dulcea adiere a unui vânt,
Şi daca astăzi sunt ce sunt,
Recunoştinţă-ţi datorez, măicuţa mea de sus.
Dar nu-i de ajuns!

Nimic în astă lume nu e de ajuns,
Pentru atâtea lacrimi ce s-au plâns,
Şi nu e drept ca viaţa Mamei să fie trecătoare,
Ci Doamne, trebuia s-o laşi nemuritoare!

poezie de Gheorghe Alionte (14 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria stomatologiei geriatrice

Trecutul îndepărtat:
Nu-i frumoasă, da-i bătrână
Baba cu dinţii de lână

Trecutul apropiat:
Uneori e greu să-ţi vezi părinţii
Că-n pahare le clănţăne dinţii

Prezentul:
Azi cu toţii-şi fac implant
Să-şi ia şi dinţii în neant

poezie satirică de Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchere

Sub brazda de rouă cuprinsă
Stă lumânarea-n gând aprinsă,
Stau stelele şirag în cer
Cu dinţii înfipţi în mister.

În rugăciuni stau pe pământ
Biserici cu turle în vânt,
Le dau ocol, cu gând umil,
Curate inimi de copil.

Îngenunchez o piatra sfântă
În lumea care nu cuvântă,
Sunt fagure nelimitat
De limba luminii gustat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţi-e şi cu dentiştii... nu-i de ajuns că îţi scot dinţii, îţi mai iau şi pielea de pe tine!

aforism de Ionuţ Popa (2015)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sferele se ating

Era... pe când se curbau nopţile
din cauza înălţimii cerului,

fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,

când sferele se ating...
(se înghesuie stelele pe calea laptelui!)

Muşcând
cu muşcături din cuvânt,
printre dinţii de piatră
urma să treacă râul,

Cald sângerând în cântec,
pînă-n adâncul mişcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

- Şi stelele? Nu-ţi aminteşti ce străluceau stelele, chiar deasupra colibei? Cine ştie, poate încă sunt acolo. Stelele au o viaţă lungă.
- Nu am nici o idee. Este puţin spatiu pentru stele aici. E doar ceaţă şi fum peste lume.

finalul de la Aventurile păpuşii de turtă dulce de Camelia Opriţa (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi eu ce crezi că sunt?! Uită-te la mine! Ce ţi se pare că aş fi? Vreo cârpă numai bună de şters pe jos? N-am oare un servici'? Sunt cumva şomer? Cum crezi că am ajuns aici, dacă nu trudind, ostenind; pe merit!? Nu mi s-a oferit nimic pe tavă! Am muncit mult pentru ceea ce sunt acum! De acord, poate că nu cu braţele, ci cu mintea, dar tot muncă se cheamă şi asta! Am ajuns aici, în acest fotoliu, numai cu sudoarea frunţii mele; nu din mila altora!

replică din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 3

Convergenţele luminilor
dincolo, în adâncul mătăsos, fierbinte, roşu
punctul primordial unde şapte suflete
îşi împlinesc rotundul – doar cu-n ochi
am ajuns aici trecând răsuciri dureroase

ţin ritmul cu şapte sfere, gravităm împreună
în colţul acesta de univers suntem o galaxie
soarelui nostru nu-i ştim vârsta – alb-sidef raza lui
nu avem încă un Pământ, dar la nevoie
îl vom zămisli din atingerea frunţilor

sunt şapte culori, şapte anotimpuri şi tot atâţia
arhangheli
………………………….

m-am trezit, un arlechin în patul meu
o sârmă întinsă între lună şi fereastra mică
întotdeauna mică –
îmi spăl faţa îndelung. oglinda ironic surâde
«vrei înapoi acolo, nu?!»… desculţ încerc sârma
«nu te teme. vântul te va ţine de mână, hai.
de vei cădea, vei atinge adâncimea ochiului, dacă nu,
vei rămâne al meu şi să ştii
nu-i luna ceea ce-ţi pare
este genunchiul întâiului arhanghel…»

trezire în trezire, adormisem în oglindă şi…
acum mi-e mai bine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

visul

mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa
pieptul scânteind, dar de gheaţă talpa
mâna amorţită, cuib uitat de stele
limba ţine-n frâuri vânturi vineţi, grele

ochiul în adâncuri, făină şi comoară
burta lăstăreşte viţă neagră, amară
gleznele-ndoite lumânări trunchiate
vrerile şi glasuri toate-ngenunchiate

sori palizi, dâre moi aştern în cale
dincolo de cerul veşmântat de zale
cu o lance din lumină albă sidefie
în slavă trecea Domnul prin împărăţie

mă amestec urmei sângerii, ţărânii
căreia-i eram fiii şi-ntru tot stăpânii
până suflul nou se-nalţă şi va recompune
perspectiva vieţii altei lumi mai bune

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţat de ger

Oare de ce judeci, când n-ai nimic de judecat?
Te crezi judecător sau poate împărat?
Pentru toţi sunt zile, timp, pentru a socoate
Caci trăim în pace şi-n zisa libertate.

Ziua nu-i mai ziuă, noaptea nu-i la fel
Pentru acel suflet, îngheţat de ger
Un ger al răutăţii, ar fi destul de-ajuns
Dar cel al răzbunării, în inimă-i ascuns.

Dreptatea nu-i dreptate, în lumea de pământ
Căci numai după unii, stelele se învârt
Ei sunt aceia care, tot timpul au dreptate
Iar vieţile cinstite sunt calea către moarte.

poezie de Ilie Dragomir (1 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papillons

Vezi, uneori tristeţea acestor clipe şterse
Nu-i stih s-o poată-ncinge, nici trup s-o poată lua,
Din manuscrisul nopţii stă toată să se verse
Precum din vine toamna s-ar rupe şi s-ar da...

Tu eşti tristeţea mare, eşti dragostea mea pură,
Singurătate care luminii mele-i fu,
Prin lanurile vieţii amiezile se fură
Şi eu sunt beat de tine, sunt orb de-atâta tu...

La poarta ta e vinul mai limpede ca marea,
Când sufletul mă caută, la ce mă mai găsesc...?
Mi-e drag în tine trupul cum dragă mi-e şi floarea
Acestor mâini deşarte în care mă privesc...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

vor găti

Cuvintele sunt moi în după-amiaza aceasta
şi gesturile…
mă las lent în genunchi, dacă m-aş ridica
tulbur arama
iată, ating cu fruntea brâul unduind între orizont
şi pervazul ferestrei – furişându-se înăuntru
mă va găsi înserarea la pândă
aştept parfumul misterios al nopţii
cuvintele vor căpăta consistenţă
îmi vor găti emoţia unui nou mesaj
ce vi-l ţine deocamdată ca-ntr-o cochilie
inima mea…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte sfere

dacă-i o singură naştere
multiplicarea morţii este o iluzie
s-ar putea ca nici măcar
să nu existe
azi aici, mâine în spaţii înalte şi mai înalte
răsfrângeri – cioburi puzderie colorate, din noi
căutând alte sfere poate nu chiar aşa de aspre
ca aceasta
rostogoliri eliptice... dar dacă nu-i
numai o naştere?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele

Când noaptea se lasă,
eu ciulesc urechea, pe scară;
stelele se înghesuie în grădină,
şi eu sunt aici, în beznă.
Ascultă, o stea a căzut sunând, din ceruri.
Nu umbla prin iarbă, desculţă;
grădina mi-e plină de aşchii stelare.

poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din perspectiva noastră, stelele sunt gigantice candele incandescente... Din perspectiva stelelor, Pământul abia dacă mai există...

Mihail Mataringa (23 iulie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ce de animale la familia aceea...
Lucian: Multe şi frumoase. Te-ai făcut de râs, mamă; mai bine rămâneai acasă.
Diana: De ce? Pentru că m-am speriat de şarpe, apoi de şobolan?
Lucian: Era un hamster mititel, mamă, iar şarpele era unul neveninos, un piton, unul blând. Iar tu te-ai cam dat în spectacol.
Diana: Regret, mie nu-mi plac chiar toate animalele, ca oamenilor acelora; nu e deloc ceva condamnabil.
Lucian: Poate că nu, mamă, dar nici chiar aşa, ca tine... Puteai mângâia măcar hamsterul puţin, nu te mânca.
Diana: Ce tot vorbeşti? Nu-ţi dai seama ce spui? Eu nu l-am mân-gâiat nici pe Nero niciodată şi tu ai fi vrut să ating şobolanul acela jegos? De ajuns că mi s-a urcat pe picior!
Lucian: Ah, deci, nu l-ai mângâiat niciodată pe Nero. Deci, de fapt nu-l iubeşti, deloc; cred că de abia aştepţi să moară, să scapi de el, doar e bătrân.
Diana: Nu-i adevărat! Chiar dacă nu mă crezi, ţin totuşi la Nero, în felul meu, dar nu-mi place apropierea asta directă, exagerată, faţă de animale; e mai bine să se păstreze o oarecare distanţă.
Lucian: Tu ai păstrat-o, mamă, una imensă; l-ai ţinut pe bietul Nero fără apă şi hrană timp de o săptămână întreagă. Ce zici de asta? E o faptă scuzabilă?
Diana: Te rog, Luci; ţi-am mai spus că n-a fost deloc intenţionat. Trebuie să mă crezi.
Lucian: Bine; să zicem că accept. Dar sper că nu astfel îl vei îngriji pe Nero şi după plecarea mea în misiune.
Diana: Promit că nu se va mai repeta. Voi avea grijă de câinele tău, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!