Cântecul lebedei 23 - eu din mine când eram tu

în liniştea vecerniei din mine
clopotele au limba ascuţită
doar ele pot trezi oasele de sub biserici
întunericul şi lumina veghează
tălpile îmi sunt zidite
fruntea se odihneşte pe margine de cer
ochiul tremură pe muchie de cuţit
de-a dreapta
de-a stânga stau întrebări
icoana mă primeşte dincolo de buzele lipite de sticlă
numai atingerea se scurge odată cu ruga
pe lângă saliva uscată
vorbe aruncate spre slavă între gânduri domestice
calc cu umbra spre naos
să nu-mi curgă păcatul peste îngeri
îngenunchez sub povara celor paisprezece opriri
sângele pictează poveşti în Purgatoriu
nici moartă nici vie
îl caut pe Alighieri să mă-nscrie pe lista Judecăţii de apoi
e coadă şi acolo
fac cu ochiul
strecor ultima sută de euro în palma portarului
cu o ultimă suflare
escaladez scara de foc spre dincolo
cineva îmi rupe toamna în care eram îmbrăcată
rămân goală într-o străfulgerare a minţii
simt cum mă topesc
mă torn în matrice
... ies aripă
o aripă de gând dintr-o rugă pe-o lespede de sare
hologramă plecată spre mine
dinspre mine
cand eram tu

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

În vechea mânăstire, de timp încremenită,
Veghează o icoană ce are faţa plânsă;
A lumii-mpărăteasă priveşte-nlăcrimată
Spre palida credinţă din ce în ce mai stinsă.

În neodihna mea găsesc la drum popas,
Aici în mânăstire, ating icoana veche,
Îngenunchez şi vreau să mă agăţ de cer,
Să caut frumuseţi ce nu cunosc pereche.

O linişte mă prinde, lumina mă-nconjoară,
Împodobesc o rugă cu visurile mele,
Icoana mă priveste cu lacrimi în şiroaie,
Simt aripi lângă umăr ce se întind spre stele.

Am întrebat în gând icoana de ce plânge
Şi chipu-nlăcrimat răspunsul mi l-a dat:
"Eu plâng de fericire că azi eşti lângă mine
Şi-n faţă la icoană te rogi îngenuncheat".

poezie de Mariana Dobrin (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde s-a sinucis şi infinitul...

Nu-mi mai găsesc poteca spre lumină, alerg şi totuşi nu înaintez... în locu-n care stau e-atâta vină, că nu m-ajută nicio rugă, niciun crez...
Mi-e sufletul mai gol ca despuierea cometelor de gheaţă când spre soare, cu strălucirea razelor pe faţă încep să se topească, deşi doare...
Repere nu mai am şi pe niciunde nu-i nimeni să-mi răspundă la-ntrebare... lumina, azi, pe unde se ascunde şi de ce nu mai văd nicio cărare?
Doar un deşert cu liniştea letală se-ntinde pe pământ ca un torţel şi eu calc printre spini în talpa goală şi cu singurătatea-s la duel...
Şi nici morganele nu-şi mai arată faţa... e un tărâm pustiu în care geme şi asfinţitul, dar nici dimineaţa nu-şi mai arată zorii în poeme...
Îngenunchez lângă un trup de piatră din care-un scâncet surd îmi intră-n oase şi aerul încins ca într-o vatră a moarte şi-a cenuşă amiroase...
Un corb dă roată-amuşinând sfârşitul, se înnegreşte petecul de cer, unde s-a sinucis şi infinitul în sunet palid de violoncel...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vechea mânastire

În vechea mânastire, de timp încremenita,
Vegheaza o icoana ce are fata plânsa;
A lumii imparateasa priveste inlacrimata
Spre palida credinta din ce în ce mai stinsa.

În neodihna mea gasesc la drum popas,
Aici o mânastire, ating icoana veche,
Îngenunchez si vreau sa ma agat de cer,
Sa caut frumuseti ce nu cunosc pereche.

O liniste ma prinde, lumina ma inconjoara,
Împodobesc o ruga cu visurile mele,
Icoana ma priveste cu lacrimi în siroaie,
Simt aripi lânga umar ce se întind spre stele.

Am întrebat în gând icoana de ce plânge
Si chipu inlacrimat, raspunsul mi l-a dat,
"Eu plâng de fericire ca azi esti lânga mine
Si-n fata la icoana te rogi îngenuncheat".

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul

într-o noapte, am prins sufletul
în adâncimea universului
era prea mare distanţa
de la mine la el
am îndesat gândurile în buzunare
doar ca să mă aflu în treabă
eram năucit de lumina cerului
curgea zgomotos printre pletele timpului
obosit, am închis ochii o clipă
când m-am trezit
eram dincolo
adică nicăieri
asta a fost ieri
de azi nici nu mai vorbesc
atârnat de umbra paşilor pierduţi
plec spre polul opus
al cui
eu asta nu ştiu să o spui
mă dor acut
vorbele aruncate pe pereţi
în splendoarea unei lumi
rătăcite pe alt tărâm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Desculţ de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai pleacă un an...

Mai pleacă un an, cu povara de vise-
Le-aruncă pe drum să îngraşe pământul,
Îmi şchioapătă astăzi pe buze cuvântul
Şi ultima oră se zbate şi mi se

Agaţă de poale secunda murinda-
Agonică clipă frizând efemerul,
Un pas se opreşte şi-njunghie gerul,
Eu car după mine un cer ca oglinda,

Albastru şi rece, închis în tăcere
(Nu-i aripă albă să-l poată atinge)
Şi ultima oră din an mă împinge
Spre sârma ghimpată duhnind a plăcere.

Mai am un bilet de adio sub pleoape,
Să-l dau pe sub mână, când ultima clipă
Îşi frânge spasmodic un rest de aripă.
Sfârşitul îi este şi-mi este aproape.

Mai pleacă un an din zăpezi spre zăpadă,
Acelaşi ceasornic îmi bate-n ureche,
Se scurg pe cadrane poveşti nepereche
Şi mişună lupii flămânzi, iar, pe stradă.

Curg fluvii de sânge din anul ce trece
În marea de sânge ce vrea să mă-nece.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cub

aripi de carton colorat auriu
burta lipită de peretele dinspre mâine
pieptul tras pe roată – inelul lui Saturn…
un ochi spre înăuntru, celălalt spre afară – albi…!
şuviţe subţiri, violet, se preling din ochiul gurii pătrate
de la zâmbet cubic, zahăr cubic, expiraţie cubică…
picioarele răsucite cu tălpile înfipte la centură
precum două pistoale
fruntea semănând tot mai mult cu un pod – în juru-i
ceţuri şoptind
o aripă mişcată de vânt aici
o alta acolo – zbor prelins
pe zid în lungul lui, pe muchie…
dâră aurie: pătrăţele, cuburi mărunte crescând
pulsând

din cub mă voi preface iar în sferă
oare?!…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între rugă şi asfinţit

nu mai am timp să privesc în mine
nici spre cartierele de taină ale trecutului
stau între rugă şi asfinţit

câtă umilinţă în respiraţia clipei

îngenunchez pe linia de jos a orizontului
şi aştept până când cineva
îmi va şopti
noa hai...

aşa începe orice aşteptare
în haine noi
barbierit
repetând aceeaşi rugăciune

doamne!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin de iarna

Împăcare
Spre tine vin, în palme cresc frunze de măslin.

Prevestire
Nu-nchide ochiul, iarna oricum va fi să vină.

Sunt
Sunt pradă clipei tandre şi rod mustind miresme.

Iluzie
Corăbii duc povara cărărilor pierdute.

Nostalgie
Se-ntorc din raiuri albe răzleţe amintiri.

Somn
Adormi la umbra vremii, desferecat de taine.

Pândă
La margine de drum, aşteaptă-n van ciclopul.

Rugă
Mă iartă, Doamne, patimi se exilează-n vorbe.

Plecare
Zvârliţi umbrar oglinzii, sunt gata să înviu.

Încotro?
Ard torţe la răspântii de dincolo de pod.

Sfârşit
M-am înnoptat, tăcerea respiră lângă mine.

Basm
Din vremuri adormite, vin cerbi cu stea în frunte.

Dorinţă
Visez la miezul dulce al versului de-o vară.

Zbor
S-a înserat, spre iarnă trec paseri de topaz.

Olfactivă
Miroase – a mirişti calde şi a cuvânt blajin.

Amânare
Verlaine, în noaptea asta, iubite, n-om citi.

Alinare
Nu plânge, mâine poate voi scrie printre îngeri.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi, va fi, într-o zi

sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez şi să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp şi în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârşit
azi sunt nebun
liber şi fericit
şi de va fi, va fi, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

Nu eram nici măcar gol.
Cineva mi-a adus pielea
şi-a lăsat-o pe mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva mi-a adus inima
şi-a trântit-o în mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu oasele
Şi s-a răzgândit
Am fugit după el
deşi am stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu cineva...
Eu mi-am deschis pieptul
El din tot sufletul
mi-a zis să stau!
Şi-am stat!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matrice de "eu"

Ce a ars odată
de o dorinţă
Phoenix poate fi
aprins în pară
cu aură miră
de matrice corolă
punte hiperbolă
între a fi şi a nu fi
in sensul purgatoriu
drept şi negiratoriu
spre locul
unde lumina şi întunericul
împletite în stropul
de rouă cu seninul
ce-ţi simt mersul
şi răsar de sub talpă curcubeul
ce nu apartine nici demonului
nici zeului
ivit din soarele sufletului
liber de teama iadului
fără a cere recompensa raiului
în regăsirea copilului
de la începutul timpului
cu păpădia cuvântului
in pieptul infinitului

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

Îmi străbaţi toate drumurile,
mi te-ntinzi pală-n bărcile cearcănelor,
te ghemuieşţi în inimă,
o faci să tresară în zori cu bătaia celor dintâi clopote,
la masă când privesc spre pustiul scaun vişiniu, spre seară când devin nisip şi scânceşte
în mine un câine gata să se prefacă în lacrimă.

Eşti în mine ca un fâlfâit
necontenit de aripi.
Nu pleci niciodată, te întregeşţi de pretutindeni:
din ochiul fântânilor în care ne-am oglindit,
dinspre marea pe care o iubeşţi,
din munţii pe care ţi-am sărutat fruntea rece,
din cuvintele înţelese numai de noi,
din unghiurile casei unde lumina-şi mişcă păianjen
din ochii crengilor privite ultima oară,
dinspre străzile unde-ţi aud paşii,
tocurile grăbite să ajungă acasă.
Pe toate drumurile vii,
pe cele de pământ, şi de văzduh, şi de apă.
Eşti în mine şi-n afară de mine.
Dar nu poţi să deschizi uşa.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut

Iubirea ma apara,
de aceea port
fruntea sus, in exil printre oameni.
Cand ziua decade si cand, spre apus,
Cumpana linistita se-nclina,
o, atuncea, de sus,
primesc o tristete senina.

Ochii mei in extaz ratacesc
spre adancul fantanii unde stelele scapara.
O, de al stelelor dor ma topesc
si m-as duce la ele,
dar Iubirea ma apara.

Cu graiuri nebune ma cheama,
in lunci, cantatoare Undine.
Si cand sa le ajung, Piaza Rea
ma trage la dansa: la mine, la mine!
Dar ma insoteste acel Cineva,
Iubirea, pururi cu mine.

poezie celebră de Emil Botta din volumul: Pe-o gură de rai
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi...

(gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă chiar şi ultima ei pană-
Vânător orbit de-orgolii nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi... (gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină, şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite, ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele, gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte, într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când, o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă, chiar şi ultima ei pană-
Vânător, orbit de-orgolii, nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi, ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să m-aşez în palma ta

Îmi fac veacul în genunchi, fruntea mi-o aplec sub cnut-
Cnutul vieţii blestemat, ce pe frunte l-am avut,
De când alergam prin timp, ca un fluture pribeag,
Între lacrimi şi cuvânt, cu un vis născut beteag.

Sângeram în nopţi pustii, ca un mac strivit de ploi
Şi cerşeam, nici nu ştiu cui, să-mi dea visle-napoi.
Le păstrez de-atunci, dar nu-s decât gânduri de-aruncat,
Peste care numai ierni au tot nins şi au călcat.

Sunt orfană de orice, de iubire mai ales,
Am dat tot ce-aveam de dat şi din mine au cules
Toţi flămânzii ce-au dorit, băgând mâna pân' la cot
Şi-am rămas fără poveşti, şi-am cântat şi nu mai pot.

Drumurile s-au închis, bariere-s peste tot,
Ca să trec prin vama lor, ce, de unde să mai scot?
Doar poemul să mi-l vând, pe doi bani, sau ce mi-or da,
Să trec dincolo de ploi, să m-aşez în palma ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curand am sa renasc...

Eu Sunt aici,
Pe-aproape-mi eşti Lumină
Să îmi agăţi ghirlande pe oglindă
Şi să privesc..
E lumea de dincolo de mine.
Tăcută cresc pe-o aripă divină,
Mă simt redevenind în tihnă,
Pe drumul începutului-lumină.

Te iscodesc printre mulţime,
Şi-mi urmăresc dorul cum vine
Şi parcă simt miros de pâine.
Sunt la un pas de prag de casă.
Mă lepăd de toate câte-am fost
Acum, că înţeleg ce are rost.

EL e aici,
Şi este pentru mine.
Ajută-mă, să înţeleg trăind,
Înainte de-a învăţa murind!

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!