Expansiune
Mă apropii iar timid, vertiginos, de soare,
Ca un bolid pe pista la Nascar, în șablon
Într-un complot mecanic cu Sirius, Orion...
La rându-ne pe-o boltă de-alți ochi de admiratoare.
Parcă aș fi tot elan de-o praștie romană
Într-un căuș de piele, tot plin nisip, grăunțe
Încă încorsetate în inert, fără s-anunțe
Descătușat probabil, din strâns... de pică în pană.
Infinitatea-mi certă, cât la Pământ proton,
Îmi lasă totuși spațiu să-mi întind timp elastic
În nanofemto curs, ca proba în salt gimnastic...
Să judec, în scurt zbor, ursit de infim pion.
Mă întreb de-a mea mișcare e-n cumul rezonanță,
Ce-o zi în neștiut va crește apocaliptic
Să poată împrăștiere contractual, chiar scriptic...
Deznodământ să-și schimbe, să pier cu importanță.
La "gaura de vierme" pot găsi poartă, clanță?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Vertiginos
Deși limfatic de o vreme
La tot ce-i sex, legat de os
Și munca e motiv de-a geme...
Rămân de fel, vertiginos.
Chiar dacă uit de azi pe mâine
Și doar în gând mai sunt frumos,
Utilul zilnic ca o pâine...
Mă coc la foc, vertiginos.
Și în păreri de am motive
Cum câinele de arțăgos,
Mă exprim fără invective...
Doar mă lătrând vertiginos.
Am simțul încă, cred, un bun
Să mă conduc după miros;
Să știu de e rahat, magiun...
Și să nu-nghit vertiginos.
Sunt chiar la zi și cu jargonul
Și mă prezint un tip bengos;
Mă cultiv să nu fiu afonul
Inept... cu iz vertiginos.
Călit de-atâtea experiențe
Timidul nu mai e fricos;
Mă titulând în competențe
Mă delivrez vertiginos.
Mai stoic, mult mai taciturn,
Nu mai sunt veșnic bucuros
Și vânzători de vis conturn...
C-am încă tact vertiginos.
Și strălucesc de sănătate
Cum mărul roșu găunos
Și-n cod grav de calamitate
Mă prăbușesc vertiginos!
În aer de celebritate
Respir, tânjindu-l norocos
În endorfinele umflate...
Ce-mi dau vertij vertiginos.
Să nu mai prelungesc suspansul
'n emblema ce-am de caraghios,
Consider ce v-am dat avansul...
De-un expirat vertiginos.
Așa că-mi iau timp să inspir,
Să mă vând veșnic amoros
De muze; pe femei să-nșir
Într-un carnaj vertiginos...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neștiut
Mă cheamă "neștiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Și de-ar țipa e-n van, nimeni nu vine.
Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu dușman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!
Mai salt din când în când pe-o sârmă
Și dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Pășesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.
Cu ochii închiși petrec întunecime
Să treacă, nopți spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toți... Înamorat nevoie!
Am doar un licărit pe ape învolburate
Și înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!
Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ți l-ar ține!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geometrie de timp
Iau timpul ca pe un elastic
Și-l întind poză, o cocă, plastic,
Îl subțiind, mai mult s-ajungă...
Să nu deșire, îi fac dungă.
Îl pliez bol, sfârșit s-ascundă,
Că el îmi bate orice secundă
Și-l bat și eu să-l fac să curgă
Lin, lent, cum un balet de-o murgă.
Din drojdie îl mai fac alcool,
Să umfle lipsă, piardă gol,
Îl strâng, într-un final, în mine...
Ce l-am avut tot; 's timpu-mi 'n sine!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închipuite regrete
Când m-a privit întâia oară
N-aveam nicio identitate;
Un anonim de-o zi fugară...
La braț c-un altu'... O zi, ca toate.
Când am zărit-o prima dată
Mi-a stat și inima, o clipă
Să aibă timp... Ce minunată!!!
... Dorea cu ea să se-nfiripă!
M-a revăzut, indiferentă
Din nou, o seară la terasă;
Surâzător d-impacientă
Că o priveam?! Spunea; "Mă lasă!..."
Am căutat-o, s-o văd iar,
Cum cauți raza-n întuneric
De zâmbetu-i ca de cleștar...
Cu trupu-i unduios, himeric...
... Într-un amurg, de-un colț de pleoapă
Mi-a aruncat sleit șuvoi,
Să-mi fie nesomn; vis s-adapă
Atinsul pur, de buze moi...
Am insitat, ținând să-i murmur
Din depărtare un jurământ;
Dar n-a fost timp.. și-n gând îmi gângur
Tot ce-aș fi spus într-un cuvânt...
... A revenit, de-un bronz-sidef,
Sclipind un cald de dup-amiază
Și parcă ingeri i-au dat chef
Să-mi lunece un drog de rază...
... Și-am asecat suflet din mine;
M-am pierdut tot, timid, inert...
Încet mi-am stăpânit suspine
Și m-am întors... Plecase, cert!
Febril, nopți-zile am căutat
Și întâmplarea ne-a-ntâlnit;
C-un gest m-a salutat..."Ratat!
Salut! Vacanța s-a sfârșit!"...
Eram în gară pe-o banchetă
Cu ochii-n șine paralele;
Ca un oștean fără muschetă,
Tot răni zemând, sub plânsă piele...
E-o zi ca toate, singuratic,
Fugar, iubind o anonimă...
Rămânând gândul nebunatic;
S-o port mereu, suav, divină!...
PS
Am revăzut-o-n capitală;
Sublimă, c-un frumos student...
Eu... Un timid, tobă de școală!
În dragoste... un repetent!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt...
... mă cheamă EU
și-s provenit din mai puțin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puțin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori și vietăți sacrificate... un individ...
... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neștiut, știut...
și-așa, puțin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmițat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...
... pe-o plajă fără de sfârșit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-așteaptă un sărut
... și-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nestrămutat localic
N-am timp să mă odihnesc, nici fizic, nici spiritul nu-l am o lene,
Că tot mă mut cu mine, bun, cu bunuri tot schimbând dughene,
Ce alții țin pretins avut uzând un spațiu, tot acela,
Cu gândul că nici ploi nu-l storc, după topit, de întind umbrela
Și nu văd cer de mișcă nori, crezând un singur orizont;
Un cerc în jur, ca la butoi, ce-o zi și tâmple strânge-n tont
De atât inert cu iz meschin, că lumea-i toată o împrejmuire...
Până la zid, aceeași poartă, neștiind de-alte iubiri... De știre.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neveșnic viril
E timp când și floare își pierde pistil,
Când floarea, de jună, se arde de soare
Și fruct nu va fi, văduvit de viril...
Pământ va fi tern și curaj va dispare.
Pământul meu simbol e parcă sărac,
Rămas fără vlaga flăcăilor dârji
O noapte, ce zi și-a pierdut de colac...
Cum iepe de soi n-apucând să dea mânji.
A strâns într-un laț pe băieți efemerul,
Să-i ardă de vii la concertul pieirii...
Noiembre 'nceput, când parcă și cerul
Cu foc s-a surpat, îi înfășcând nemuririi.
În clubul de sunet dorit, adulat,
S-au dus cu mâini goale să înfrunte destin
Bărbații, cu suflet vibrând, pe înnoptat...
La corzi de chitară și tobele-n plin.
Scânteia rebelă, cu trai de-o secundă,
A pus în dezastru un dram de plăcere
-Cu fulger de foc peste sunet în unde-
Făclii din bărbați, își aneantind înviere...
... Cu nume precise, acum scrise-n memorii,
Ce numai o cruce purta-vor de-acum
Pe oase fierbinți, fără vini, crematorii
La capăt mai lung, sau mai scurt... de un drum.
E ziua funestă, de vieți... acum scrum!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Versatil
Cum pot fi fizic într-un loc
Și gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Își face ades de cap, pe-o crustă.
Și sentimente cum ițesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.
Pot să vorbesc tot, fără șir
Și tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Și din amor, să îmi dau moarte.
De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri
Sunt rute de vis sau rute de patimi
Turnate, pavate-n sudoare cu lacrimi;
Ruloul de smoală cu gânduri tenebre,
Exces de putere, cu moartea pe zebre.
Periplul continu de muncă-n alertă
Cu timpul de-a fi calculat de-o expertă,
E pojghița neagră de piatră-n pământ
Cu duceri visând și retur de înfrânt.
Sau e un traseu, dibuit, imprecis
De pasăre-n zbor cu destin de ucis,
Cum este culoar pe oceane, pe mări;
Visare pe val, abisale-ncercări,
Racheta-n explozie nebună de-nalt,
Elan de atlet, maraton, triplu salt,
E-un fir de lumină spre steaua de vis;
Dorință bătută în gând nedescris,
Sărutul sublim pe alea din parc
Sau zbor din celulă, cum leul din țarc.
Cum timpul trecut între ou și acum...
Cum stea ce-o porți astăzi și-i ultimul drum...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, moștenit
Din naștere toți suntem o parte din trecut,
Cu viitor cu tot ce alții îl tot amână
Într-un mesaj nescris, predat din mână în mână...
Parcă așa mă simt mai scump, propriu-mi avut.
M-am pus pe îmbogățire de-a mea apartenență,
Să mă strâng o ștafetă cum un olimpic foc,
Să nu mă rușinez când mă plec, reverență
Și, golul ce rămâne să fie plin... în loc.
Cu gându' așa macabrul dispare-ntr-o vigilă,
Ce-și lasă doar amprenta pe fila dintr-o carte,
Topită-n bronz la unii, ori roata cu argilă
Ce-o învârte un olar, făcând un blid... aparte.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traseu
... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...
(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)
... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arătarea
Pe cărarea prăfuită
Ce se-ntinde spre izlaz,
Doi flăcăi icnesc, se-agită,
Cocârjați de-o șa găsită
Într-un iaz.
Udă, grea, dar bună șaua,
E purtată de-amândoi
Cu speranța că "ocaua"
Merită din plin "daraua",
Că-i de soi.
Vară, Soare și căldură,
Gâtul arde ca de foc
Și le cere udătură
După-atâta tevatură.
Apă, ioc!
- Nu mai pot! Eu mor de sete!
Hai să mergem jos, la râu -
Poate-or fi și niște fete!
- Da' nărod mai ești, băiete!
Pofta-n frâu!
Se-ncontrară ei o clipă,
Dar, cum setea îi răzbea,
Hotărâră în echipă
Că n-o fi de timp risipă
La cișmea.
Jos, la râu, sub o răchită,
Lâng-o sticlă de rachiu,
Două babe-și frig pe-o plită
Un biban ce-a vrut să-nghită
Vierme viu.
Una scuipă-n sân de frică
Și privește-n vârf de deal
Arătarea încă mică
Ce coboară în vâlcică:
"Poate-i cal!"
- Ia vezi, soro, ce-o fi aia!?
Tu ai sticle peste ochi
Și, de-o fi, îmi iau furcoaia
Ori i-o zic de să-l ia gaia
Cu-n deochi!
- Ete na! Ho, că nu-i bai!
Uite, eu, cu ochelari,
Văd că vine ce-ți doreai
Și mereu prin gânduri ai:
Doi măgari.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pas
Pun curajos piciorul în față
la început, copiindu-i pe alții desculți
și când cu toții mă răsfață
... născătorii adulți,
mă încalț, strâng șireturi de drumuri
puse fundă pe piele
și pășesc spre făclia lumânării cu fumuri
până îmi rod vis, pingele...
salt, sau fug, ca să scap de pământ
chiar de știu că nu zbor
și-mi las pașii doar urme, la ușa înspre sfânt...
când mă duc să mă culc... ca să mor.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesfârșit potrivnic
S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toți; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!
Nici muncă nu mai este, nu-i vacanță
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristețea-i tot mai sumbră, nu-i speranță,
Și viața tot se scurge tot mai muribundă.
Și cât elan de zbor e, ce voință
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -și-i lung- e doar căință
Și orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.
Este-un abis de eșecuri, bluff șirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Și bani sfârșesc, te lasă și cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simțindă
Te-oi mai gândi la mine, cu ochii duși în pâclă
Din pleoapele adunate un pic, să nu mă pierzi,
Ascunsă, c-un creion ce dinții-l țin să rupă,
Palpitând piept de-atins, de sâni... Te-oi mai dezmierde?
Te întinzi sub soare cald pe-așternut de felină,
Un iar, de dimineață, plăpând, retrasând visuri
Pe oglinda în cristalin, ce-o poză îți anină,
Încolăcită nod, în zbor... planând abisuri?
Tresari o clipă, scurt, crezând că vezi aievea,
Pierdută regăsești arome în suveniruri,
Când s-a oprit și timp și epileptic vrerea...
În spasm de aer, stând, în tâmple... simți deliruri?
Te-ai vrea să întinzi mâna și să atingi trecuturi,
S-auzi șoapte pe piele, simți dinte înfipt în buze?
Ai șoldul moale, pântec și pubis în săruturi...
Și într-un târziu răspunzi, la soț... minciuni confuze?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ană... de basm
In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.
E atât de mult predestinat, în țara ce mi-o am icoană,
S-am veșnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare... nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!
E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meșter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz...
Un' din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas... de n-ar fi fost zidul de-o Ană!
Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot așteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat...
Cu o Domniță de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-și picuri viața la crez, viteji... O jună Ană!
Atât de nobilă în sămânță, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soț, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parșivi, ce sunt și-acum, clonaj de "oameni"...
La al său nestins iubit Mihai... țara pierdută. Sfântă Ană!
Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost 'ndeajuns s-aibă Coroană
Din țara ce și-a adoptat cu suflet, minte și speranța
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege... dar balanța
Și-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci... de zbor de Ană!
Mă întreb de-i etalon durerii și cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert și câtă a luat cu ea să îndure
Și așa să ușureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmași, blajin cast Rege... Regina noastră, dragă Ană!
S-a sfâșiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puști, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându' o să-l dezmierde...
Într-un sfârșit și el de secol... Mihai, ce-avea Regină Ană!
Poate-s și eu vlăstar de-un dac și de-o cucernică romană...
La fel Regatu' îmi e român, Mihai... și sânge gal, o Ană!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foc
Culoare-n nuanțe vii nimicitoare
Lăsând neant din propria ei sursă
De-o limbă-n scrâșnet vâjâind dogoare
De tunet, pocnete-nspre cenușiu de cursă.
Clăbuc în ronduri se spărgând în vid
Suflând ce-a fost în spațiul de-o secundă
Se-aneantind în zgomot surd, avid
D-ecou rămas din clipa muribundă.
E dansul dezmembrând fluid de plasmă
Ce se topește-n zero absolut
Pierzându-se-ntr-un iz fără mireasmă,
Se dezmembrând în ascuns spre-un neștiut.
Misterios e cum orice dispare
În mrejele de gaz, ce și el arde
Și nu știu unde-i dus de reapare,
Sau totu-i inutil cum jocul de petarde.
Diabolic rău, sublim pastel de bine
Ce totul ține viu în a sa moarte;
Un erg ce viața el o întreține...
E și inimii avut, când n-are parte.
E nano elementul comprimat genune
Într-un infim se implozând... e-un poc
Ce-o zi va rebondi iar, surse de minune
Și-odat' cu el și noi, dacă avem noroc...
Este-o scânteie a minții ce-a luat foc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contratimp
E contratimp între a vrea și a putea, a face,
Ce lasă gust amar de a pierde, de-a n-avea,
Când la îndemână stă noroc, dar pasă rea
Transformă orice reușită în ghinion rapace.
E contratimp în sunet, ce dă la fad culoare,
Plictisitor lung ton, ce naște în notă zveltă...
Cum galice povești, din mariaj cu celtă,
Își lasă un parfum de-un antic, tot candoare.
E contratimp orgoliul, nepriceput, prostia,
Când nu se vrea, ori nulul doar știe oponență,
De dragul de-a fi nu la orice competență...
E întârzierea minții, ce-și face apologia.
E contratimp futilul, când doar fugar amână
Plăcerea, pentr-o clipă, speranțele tenace
Ce într-un târziu lucesc, din nou, din vechi opace...
Se reînnoind cum timp, ce întorci... cum ceas la mână.
Mă întreb; îs contratimp, ori timp... O să-mi rămână?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miraj de nașteri planetare
Din mreje întortocheate în linii frânte, curbe,
Ca un păienjeniș uitat în colb de colțuri,
Se întind din trunchiuri groase, din ierburile-n turbe,
Tot se ascuțind să crape pelicule verzi, moțuri,
Cât abdomen de-o muscă la început, crescând
Până ce parcă aripi se descrețesc 'n foi fine
Ce mâzgălesc crenguțele din fastul muribund,
Îl înveselind pe el și lumea întreagă în sine.
Pământ deja crăpase înțepat de lăncii dârze,
Firave, tari ca piatra, ce cuib au așternut
Să-și ia treziri din somn albi ghiocei caști, muze,
Ori toporași apoi, zambile... în renăscut.
Am colorat iar cer, în albastru, eu cu ochii-mi,
Să pară soare în șarjă de-un alb strălucitor,
Ca un jeleu încins, ce-l spăl cu lacrimi stropi-mi
D-extaz, că-s iar planetă se îndrăgostind de-un sor.
Se așază caldu-n puf din păr până la tarse
Și bolta-i ateneu de triluri dezmorțite...
Reînviate gâze joacă-n priviri ca arse
Și-albine lucrătoare zburdă printre flori, pitite
Într-un fel de reverie ce-a amețit o lume,
O îmbătând mai tare decât licori de poame...
Cadou perpetuat, fără să-și schimbe nume.
Le printemps, spring, primavera, sezonu' a vieții foame...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăsătură de pensulă
Sortez speranțe în culori multicolore
Și gând, cu pensulă, îl întind în guașe,
Să astup din țesături negre apanașe
Ce tot îngrop în abisuri, ramplisând amfore.
Aștept un infinit să mă destup șampanii,
Să îmi sparg bule craniul de atinsele ajunsuri,
Să-mi explodeze viață în plin de mii răspunsuri,
Ce-am întrebat mereu, mărșăluind campanii.
Mă denumesc răbdare, ce-o depășesc cutumă,
Că parc-am oprit timp, ce-l știu că nu oprește
Causticul, ce raclă sapă pân-o sfârșește,
Când spațiul e deja plin de statuete-n humă.
Semnez în colțul ramei parcurs indescifrabil
Ce spânzură de un cui, înfipt până la floare,
Fără să spargă zid... tabloul oarecare
Ce poartă o lume în el, unic, irepetabil...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!