Neștiut
Mă cheamă "neștiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Și de-ar țipa e-n van, nimeni nu vine.
Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu dușman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!
Mai salt din când în când pe-o sârmă
Și dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Pășesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.
Cu ochii închiși petrec întunecime
Să treacă, nopți spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toți... Înamorat nevoie!
Am doar un licărit pe ape învolburate
Și înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!
Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ți l-ar ține!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.