Sunt...
... mă cheamă EU
și-s provenit din mai puțin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puțin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori și vietăți sacrificate... un individ...
... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neștiut, știut...
și-așa, puțin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmițat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...
... pe-o plajă fără de sfârșit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-așteaptă un sărut
... și-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
* * *
Puțin de nor, puțin de soare,
Puțin de viață, puțin de moarte,
Puțin de bine, puțin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!
Puțin din timp, puțin din azi,
Puțin din noapte, puțin din somn,
Puțin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!
Puțin din vis, puțin te mai visez,
Puțin mai îndrăznesc, puțin te mai chem,
Puțin te mai aștept, puțin te mai iubesc
În viața asta petrecută fără tine!
Puțin regret, puțin moment,
Puțin ai fost, puțin te mai cunosc,
Puțin de rost, puțin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!
Puțin mi-a mai rămas, puțin din glas,
Puțin dintr-un cuvânt, puțin din gând,
Puțin pământ, puțin mormânt
În moartea ce vine fără tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Repere
Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am știut nimic -și-i despre mine- și niciodată nu voi ști
cum m-am născut, când am ieșit, intrat, venit și nici când voi muri...
Nici cel puțin de cât de bun am fost nu știu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu știu, oricât m-am pregătit -și cât m-am pregătit- de-am competență...
Până și-n dragoste cutume mi s-au dat... Și mi s-a luat din existență.
Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puțin un licărit-văpaie...
Ce mult aș fi dat totul, m-aș fi dat pentru-a mă ști, pentr-o părere,
să știu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...
Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câștigat și-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moștenit și-așa-mi mai prelungesc pulsații de pulsar, în lungile-mi artere..
... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neștiut
Mă cheamă "neștiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Și de-ar țipa e-n van, nimeni nu vine.
Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu dușman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!
Mai salt din când în când pe-o sârmă
Și dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Pășesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.
Cu ochii închiși petrec întunecime
Să treacă, nopți spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toți... Înamorat nevoie!
Am doar un licărit pe ape învolburate
Și înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!
Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ți l-ar ține!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!
Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!
Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!
Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!
Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!
Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întreabă Luna
Îți mai amintești ceva de mine?
Măcar, poate puțin, din când în când
Măcar pe-o filă dintr-un tainic gând
Cu Luna vorbesc mereu de tine
Spune-mi de știi că încă te iubesc?
Mai ții minte buchetele de flori?
Tu și acum mă ții până în zori
Un câmp de flori aș vrea să-ți dăruiesc
Îți mai amintești ceva de mine?
De ochii mei plecați în fața ta
De teama mea de-a nu te supăra
Aș vrea, mereu puțin, din când în când
Când ai o stare încremenită
Să-ți stau sub gene - măcar o clipă
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 14 comentarii până acum.Fărâmă de genii
... am vizitat din maluri,
într-o zi, cu Eminescu
și n-am văzut catarg;
era o mare fără valuri
ca-ntr-un tablou de Grigorescu
pe-un coviltir purtat în larg.
... m-am tot trudit într-un suit
și n-am ajuns în veci Brâncuși,
nici de stupid n-am fost în stare
-și-am încercat la infinit
încornorând pretinși sus-puși-
un Ionesco... s-am 'n absurd, valoare.
... la câte steaguri numărate
am fost parol cu Nenea Iancu
și nu s-alege țara, din prostie
pierdută de la Iorga fără date,
căci nu istorie e școala, poate bancu
c-un Bulă... ce-a mai fost și-o să mai fie.
... sunt misticul de la Castelul lui Hașdeu
și visez Iulii -îngeri sclipitori-
închise-ntr-o Doftană simbol,
repetând povestea tot mereu
de juni și june încă flori...
fantomele ce-mi bântuie salonul gol.
... mă diluez în picuri
de-o infinitate mici,
să fiu alături celor ce-i ador,
rapsodul lui Enescu, cufundat în rituri
... mă resuscitez de-aici,
în treacăt cu trecutul lor, fărâmă de folclor...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Identicitate
... și, Dumnezeu ne-a pus alături sex lângă deject,
de înțeles să dea că nu-i extaz, fără puțin infect,
că mizerabil poate fi atât de aproape de sublim
și că orice e un amestec, oricât pretindem că iubim...
... și-n plus paternu-i uniform, din jos în plus, pe-un fel de scară
de la omidă, la varan, maimuță... tot un șir pe-o sfoară,
că-i înțeles comun că tot egal pe lume-i, echitate
și doar respect de tot, mă face OM, o entitate...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colaje
E trist când spațiul te desparte,
Dar și mai trist când timp separă
Și nu se întoarce, cum o vară
Și nici cum pagina de-o carte...
Și aproape-i, doar puțin... departe!
De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Așa cum nu-i al nimănui
Și s-atârni inima de-un cui...
În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Și nu pot tren s-opresc... S-o ducă.
Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe brațe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ți simt miresme amețitoare...
Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulți...
Devin și eu cuvânt, din ce ești tu... pronunți,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel trist
Singurătate, să mă iei de tot!
Din mine însămi am lipsit puțin,
În fața ta din nou eu mă înclin,
Iubirea îmi făcuse un complot.
Și m-am purtat atât de idiot,
Mă iartă dacă încă mai suspin,
Singurătate să mă iei de tot!
Din mine însămi am lipsit puțin...
Am vrut speranței să-i mai dau un vot,
Dar ea nu face parte din destin,
Măcar am încercat, așa socot,
Că nu cerusem mult, dar nici puțin,
Singurătate să mă iei de tot!
rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invers
Aș vrea să scriu cu mâna stângă
și de la dreapta începând,
ca în arabă...
ar fi ca o reînnoire, cu plecarea-n viitor,
ce se prezumă că l-aș ști deja,
mi s-ar întoarce tot romanul vieții, de la coperta de sfârșit,
căci aș începe cu succesul
sau eșecul,
dar cel puțin aș ști de la început sfârșitul,
însă nu al altora, scrisuri deja, bibliotecă...
al meu, ce încă nu l-am încheiat,
nescrisul chiar,
inversul...
versul, după cum se pare, fiind un deja prea banal...
până la necultural.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte de gând, sau practici incomplete
Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul și-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însuflețire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
și florile nu mai dau fruct, cad veștede, fără menire.
Se pare a fi un înțeles că tot real, fizic, prezență,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esență,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a ști, habar...
ce nume aș da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...
... când gândul sufletul și-l pierde
e grav, dispare însuflețire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...
... e cum real, fizic, prezență,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esență,
imboldul vrut de-al ști, habar...
... în fond nimic nu e în fapt
și orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...
... și amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...
E-ndeajuns suflet... sau real?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pagină de lume
Stau gânditor pe-un scaun, nemișcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... și oricui c-o altă parte!
Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Și vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!
O fadă mângâiere o am, fiindcă mă știu
Că-s lume cu de-ai mei și va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toți fată, fiu
Și lumi ce-au fost, vor fi cum spițele pe-o roată!
Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele
au rămas mai mulți de cineva
plutind deasupra mulțimii într-o nebuloasă
extrăgându-și seva din trecut
limpedele lor se adună ca o iarbă arsă
au noaptea uscată și-un zâmbet tremurat
culegem din vid o albă scăpare
ce-a fost dintotdeauna acolo
doar că geamul era închis și-o pleoapă ne privea
prin rama sticlei insistent
visul s-a descifrat pe-o tragedie într-o noapte
când bufnița cânta o melodie sărind peste final
imaginile au înaintat lent mutându-și locurile tot mai în față
nebotezați încă n-am lipsit la plecările pădurilor
iar umbrele încă se oglindesc în pereții noștri
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada prostului... fără sfârșit
Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aștepți la recompensă;
Nici cel puțin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?
Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aștepți să-l ai fidel;
Nici cel puțin că-i speli păcate...
Ce ți le pune-n cârcă... el!
Când prostului mai dai o șansă,
Să nu te-aștepți să recunoască
Nici cel puțin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?
Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aștepți să-și plece capul...
Nici cel puțin să-și ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispășești... Țapul!
Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aștepți la modestie;
Nici cel puțin c-a înțeles
Că-i doar bun simț... nu măgărie!?!
Când prostului îi spui deștept,
Să nu te-aștepți la vreo favoare;
Nici cel puțin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!
Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aștepți s-o demonstreze...
Nici cel puțin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?
Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aștepți la argumente
Nici cel puțin... Nu-și are rost;
EL, umple săli de... parlamente!
... Și cum nu-i singur, are adepți;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza și iarba-s, de inepți!
Cert; poți să te adresezi... oricui!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reuniune de... pierderi
Mi-am plătit pentru toți, ce-am avut cunoscut, colegii
De școală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în brațele-maluri.
Sunt roșu-n obraji iară și ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în șampania de an nou, sau beții de uitare de tot...
Când puțin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.
Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să țin nemișcat ochiul minții și suflet, ce-i plin de atâta avut
Și întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puțin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Naștere... de propriu
... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu' timp o plajă,
topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ,
ce își așteaptă impresionare, un developat dintre revelatoarele de-o unicată vrajă,
în poze multidimensionale, întinse o filmotecă, ce încep s-o simt pe undeva, din mine obiectiv...
... m-am trezit brusc, înspre ora șapte, aproape în țipete, fără de dinți, mic și golaș,
fără de păr, ce nici nu mai contează, s-a văzut că pică, grav însă, fără de nicio minte,
într-un fel de cald, de înconjur de palme mângâind, mă pipăind bucăți, pe rușinos panaș,
ce-mi pare a fi, că știu acum că-i sex, dar și ades pe frunte, mi se tot spunând un neînțeles să fiu cuminte...
... sunt, culmea, obosit de viață, ce se pare că-i a mea și doar începe, îs multe, multe ore
și-o dorm, o sorb din sâni ce-mi vor fi mamă, ce-o cunosc acum, jumatea ce mă doare, doare,
rămasă într-o sticluță o lacrimă uscată ca o pată, mată, alburie, de-ochi pierduți pe mine să m-asculte,
parcă aș fi știut ceva să zic... mă îmbie și bărbatul zâmbind larg, ce ne-a adus la amândoi o floare...
... este, se pare, prima zi, când lume multă-i adunată, nici nu știu de ce doar pentru mine... dăinui-va oare, oare?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă cât sunt în viață
Iubește-mă fără rețineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubește-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.
Iubește-mă cât sunt în viață,
În fiecare dimineață,
Iubește-mă la prânz și seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.
Iubește-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche șoapte,
Iubește-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.
Iubește-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubește-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.
Iubește-mă ca pe-o magie
Cu vers și ritm de poezie,
Iubește-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.
Iubește-mă fără orgoliu,
Nu aștepta o zi de doliu,
Iubește-mă cât încă vântul
Ți-oferă darul meu, cuvântul.
poezie de Ionuț Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Fior de Ionuț sau bilețel de adio nescris
Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc să mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut să cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.
De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.
Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și vă deplâng pe toți
Căci păcălind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lăsat trupu-n junglă și-un viitor de hoți.
Mi s-au spus sus aici ce nu știam să spun,
De către cineva ce-și zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunțat; că-s bun
Și că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!
PS
Pentru Ionuț, mușcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdere de propriu
Cât n-ai pierdut părinți, bunici,
Ești răsfățat încă de soartă;
Singurătăți nu-ți bat la poartă...
Întreg ești încă tot, pe aici...
Nu știi ce-i încă suferință,
Când plaga, altora o credeai...
Ți-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credință...
... Ce-i caldul așteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!
Când pierzi alăturea de sânge,
Îți pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot și grup,
Mai puțin e... El, ce te-ar plânge!
Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în țarina fără vii,
Nu le mai au și-l simți... păcat!
Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauți parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i lași... La rând, toți pier!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!