Sunt...
... mă cheamă EU
și-s provenit din mai puțin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puțin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori și vietăți sacrificate... un individ...
... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neștiut, știut...
și-așa, puțin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmițat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...
... pe-o plajă fără de sfârșit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-așteaptă un sărut
... și-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.