Geometrie de timp

Iau timpul ca pe un elastic
Şi-l întind poză, o cocă, plastic,
Îl subţiind, mai mult s-ajungă...
Să nu deşire, îi fac dungă.

Îl pliez bol, sfârşit s-ascundă,
Că el îmi bate orice secundă
Şi-l bat şi eu să-l fac să curgă
Lin, lent, cum un balet de-o murgă.

Din drojdie îl mai fac alcool,
Să umfle lipsă, piardă gol,
Îl strâng, într-un final, în mine...
Ce l-am avut tot; 's timpu-mi 'n sine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Ce stupidă, de neiertat, eroare
că omenirea a inventat
timpul...
şi-acum moare.

Şi de-o fi fost, prea bine,
el singur de la sine,
timpul...
de ce l-am calculat?

L-am umplut de repere,
pierzându-ne-n himere
timpul...
ce n-ar fi existat.

Că-n fond e doar un ciclu
de lucruri, în materia-n periplu...
timpul
ce pleacă mai ales... nu vine.

Aşa vrem noi s-avem măsură
pentru că vrem s-o avem ca o tortură,
timpul...
un sfârşit de sine...

Ce oroare... lamentabilă,
definitiv irevocabilă...
Timpul...
n-are resetare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lilica

Când copilaşu-mi se lipeşte
Plăpând la sânul meu,
Şi-l port în braţe, şi-mi zâmbeşte,
Şi-l strâng, şi-l pup mereu;

Îmi pare-atunci că-s o tulpină
Ce-abia mai sta pe rădăcină,
Tot sughiţând după lumină
D-atâtea ierne-n şir,
Şi iată că-ntr-o zi cu soare,
Sosind o rază iubitoare,
Făcu din trestia ce moare
Să iasă trandafir:

Un copilaş ce se lipeşte
Plăpând la sânul meu,
Şi-l port în braţe, şi-mi zâmbeşte,
Şi-l strâng, şi-l pup mereu!

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în zbor

Au zburat, iar, filele scrise din timpul meu, în semne,
Când ai trecut un gând, scăpat relaş, picur de-o clipă,
Într-un alizeu dezlănţuit din strâns de piept, pesemne
Evadând din semnele marcate, cu pana-ţi din aripă.

Am strâns coperta în pielea-mi, în titlu scrijelite
În semnele de nume, pe scoarţa în veşnic tatuaj,
Pe care desenez ce-mi ţin carnal; clipe alipite
Pe-un sac de pericard, c-un cord vărsând în derapaj.

Îmi bate suflet ritmic, mă împânzind fire de cald
În simţuri, capilarele-mi oxigenând amoruri,
Ce le strâng ore, zile, etichetate într-un fald,
Ce sunt pliat s-ascund o carte... ce-s tot, zboruri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă dor zilele, ce trec peste mine
Apăsătoare,
Mă calcă cu nopţile prevăzute destine...
Nefiinţa-mi mă doare!

Mă doare
Timpul, ce l-am dedicat, că-i al meu,
Îl lăsând la plecare
Să-l poarte un altul, să se îmbete de mine, antreu.

Durerea o fi pururi la toţi hărăzită?
Şi cum ea dispare?
La atâtea frumoase, frumoşi, o fi fost o ispită?!...
Şi lumea o acceptă, se pare!...

Se uitând, se călcând înveliţi dezgoliţi, în picioare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Şi geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara şi-o plânge
Şi păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemişcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ ţin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, şi-umbrelind spovedire.

Se pierde şi gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluţii, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Mă apropii iar timid, vertiginos, de soare,
Ca un bolid pe pista la Nascar, în şablon
Într-un complot mecanic cu Sirius, Orion...
La rându-ne pe-o boltă de-alţi ochi de admiratoare.

Parcă aş fi tot elan de-o praştie romană
Într-un căuş de piele, tot plin nisip, grăunţe
Încă încorsetate în inert, fără s-anunţe
Descătuşat probabil, din strâns... de pică în pană.

Infinitatea-mi certă, cât la Pământ proton,
Îmi lasă totuşi spaţiu să-mi întind timp elastic
În nanofemto curs, ca proba în salt gimnastic...
Să judec, în scurt zbor, ursit de infim pion.

Mă întreb de-a mea mişcare e-n cumul rezonanţă,
Ce-o zi în neştiut va creşte apocaliptic
Să poată împrăştiere contractual, chiar scriptic...
Deznodământ să-şi schimbe, să pier cu importanţă.

La "gaura de vierme" pot găsi poartă, clanţă?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc

Culoare-n nuanţe vii nimicitoare
Lăsând neant din propria ei sursă
De-o limbă-n scrâşnet vâjâind dogoare
De tunet, pocnete-nspre cenuşiu de cursă.

Clăbuc în ronduri se spărgând în vid
Suflând ce-a fost în spaţiul de-o secundă
Se-aneantind în zgomot surd, avid
D-ecou rămas din clipa muribundă.

E dansul dezmembrând fluid de plasmă
Ce se topeşte-n zero absolut
Pierzându-se-ntr-un iz fără mireasmă,
Se dezmembrând în ascuns spre-un neştiut.

Misterios e cum orice dispare
În mrejele de gaz, ce şi el arde
Şi nu ştiu unde-i dus de reapare,
Sau totu-i inutil cum jocul de petarde.

Diabolic rău, sublim pastel de bine
Ce totul ţine viu în a sa moarte;
Un erg ce viaţa el o întreţine...
E şi inimii avut, când n-are parte.

E nano elementul comprimat genune
Într-un infim se implozând... e-un poc
Ce-o zi va rebondi iar, surse de minune
Şi-odat' cu el şi noi, dacă avem noroc...

Este-o scânteie a minţii ce-a luat foc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Am un duşman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinităţii, în cerşit, îl stipul.

Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorinţe noi, neexplorate.

Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeaşi limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!

Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă şi final de cruce.

De ce nu se curbează timp, ci numai spaţiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil...
Veşnic să fiu contemporanul lui Horaţiu!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,
imboldul vrut de-al şti, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
şi orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... şi amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocabular...

... arealul şi timpul, pe care ne întindem fiecare amprentă,
sunt sigur dependente de bagajul limitat, purtat cuvinte în sine,
ce odată dacă s-au parcurs, ar fi, fără un alt izvor, epuizate,
s-ar duce orice orizont, apare un fel de neputinţă aparentă;
nu te mai satisface anturaj ştiut, plictisitor, unde nou nu mai intervine...
e simplu, lipsa de limbaj, un lapsus de comunicare devine sursă de alieri uzate...
straniu, pare-se că există, când promovăm de regulă un "arar",
o lume-individ, ce singurul se vrea, îşi omorând seamăn, din lipsă de... vocabular.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

E astăzi... Foarte exact!
Pentru că ştiu fiecare lucru ce mă-nconjoară!
Pentru că mă are!...
Deci totul se bazează pe avut!
Inclusiv timpul!...
Şi cum este... există,
"a fi", depinde de-"a avea"!
Deci "to be or not to be", nu e-ntrebarea,
ci "to have or not to have"!... Ce lume avară!
E numai materialism;
Până şi gândul trebuie să-l... ai!!!
Vai...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestatornic

Cum oare copilu-i din mine şi nu-i cum sunt eu, partenera...
Şi gând ce-am precis doar al meu, nu-l respect, masca-mi pun, viziera,
Şi cum de sunt eu de atâţia de ani şi-uit de mine, mă întreb în oglindă,
Iar visul ce îl am l-am avut de copil, l-am trădat, trădător... se perindă?

Cum inima îmi spune -ce-i drept că o am- şi mintea, de-a mea, poate minte,
Iar dragostea pură rămasă la fel către acceaşi –se întreabă şi ea- ne dezminte
Şi naşterea vrută, adulată de toţi, de ce-o tot girăm să ne poarte
Amarul de ani şi ne zbatem să fim... Pentru ce subiect... Obiect, pentru moarte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxală inerţie

Ades trăiesc
senzaţia stupidă
că mă irosesc;
tot trece timp pe lângă mine,
neprogramat,
nici cel puţin cât o omidă
să devin cocon, un fluture, albine...
Un handicapat!

Sunt ca un tâmp
infatuat,
pretins abilitat
să schimb ce-am adunat;
talent cu ştiinţă...
şi mă complac
într-o ineptă neputinţă,
stând...

... pe banii mei,
căci "time is money",
ce-am învăţat de la evrei
şi spiritul e sensul hranei...
iară moneda-s eu
ce mă preling pe un culoar
ce l-am avut noroc de-antreu,
şi ce nimic nu fac...
... buimac,
un pierde vară de hoinar
secundă de secundă,
când ştiu fără de dubiu
că sunt o carapace muribundă...
Şi uite, nici acum n-am explodat... ca un Vezuviu?!?...

Ce seminţie;
"sapiens"
lipsit de sens!
Câtă prostie,
câtă inepţie, câtă inerţie!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Să fie oare o rugă către speranţă, cer,
"A Dio" spus cu patos, cu suflet îndoit?
Sau e o-ncercare încă de-a înmuia un fier;
Chemare "ad io", ţie, ce-ai vrea-o nesfârşit!?

Ori doar e un nume scurt de masculin iubit,
De cea ce-şi plânge odor tânjit, într-o vocală;
Un "Adi... o" în suspin, iertare spus cerşit
Sau pierderea de tot, răpus de timp, de boală!?

Este mai mult de-atât, e legământ curmat,
Cuvântu-n sine capăt, în pierderi inegal;
"Adio" suferind şi pedepsind păcat
Sau egoism, un dig, curmând retur de val!

O sabie-i, de-o parte lăsată ca să cadă
Pe cordul sângerând, la cel tăiat din gânduri!
Este ultimul spus, sfârşit de serenadă
Eliberând sau poate lăsând amor, să-l spânzuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!