Drumuri

Sunt rute de vis sau rute de patimi
Turnate, pavate-n sudoare cu lacrimi;
Ruloul de smoală cu gânduri tenebre,
Exces de putere, cu moartea pe zebre.

Periplul continu de muncă-n alertă
Cu timpul de-a fi calculat de-o expertă,
E pojghiţa neagră de piatră-n pământ
Cu duceri visând şi retur de înfrânt.

Sau e un traseu, dibuit, imprecis
De pasăre-n zbor cu destin de ucis,
Cum este culoar pe oceane, pe mări;
Visare pe val, abisale-ncercări,

Racheta-n explozie nebună de-nalt,
Elan de atlet, maraton, triplu salt,
E-un fir de lumină spre steaua de vis;
Dorinţă bătută în gând nedescris,

Sărutul sublim pe alea din parc
Sau zbor din celulă, cum leul din ţarc.
Cum timpul trecut între ou şi acum...
Cum stea ce-o porţi astăzi şi-i ultimul drum...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de uşor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Şi-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ţi dau... că poţi să mori;
Aşa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg şi doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să şterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din braţe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îţi visam,
Zăresc printre arbuşti, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture

În salturi, sufletu-mi tresalt
La fulg ce văd în zbor penat;
E sol de vierme-n vis de-nalt,
E-un efemer înaripat.

Fragil, sublim, uşor perlat,
Este-n culori uluitoare
Sau albul pur imaculat...
E un sărut din floare-n floare.

E călător de continente,
Monarh de viţă, de elită...
Şi molie-i, eminamente
Un parazit, o găzduită.

E simplu, o lepidopteră,
E demiurgul de mătasă,
Este-o minune de pe Teră...
Este-o clipită graţioasă.

E skipper, sau e papilon
E-un ciclu, fără întrerupere...
E-un ou, e vierme, e cocon,
E-un insectar... e-un fluture!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere înainte

Când repriveşti fost în imagini şi doar din retrăiri trăieşti,
E timp când ancoră-i mai grea, la fund te ţine, nu mai eşti!
Aluneci parcă, crezi himere ce din adâncuri gând salvează
Şi uiţi că-not retur sufocă răsuflu, gânduri îţi retează!
Nu poate un trup, ce-i loc de corp şi d-energie neinfinită,
Să urce iar din ou bătrân, matur copil; toate-s ispită!
Iar implacabil timp se scurge, permis ne cerând să marcheze
Piele-n definitiv traiecte... Vise căpoase rămân treze!
Cât încă-i termenul înscris un neştiut şi-o zi-i din altă,
Să-ţi smulgi din frâie neputinţa, trenul ţinut uitat în haltă,
Să-ţi porţi gând nărăvaş cu "eul", bagaj de tine în vagoane
Din ieri, mâine să laşi trecut, să înfrunţi un viitor cu toane!...
Că doar parcursu-i hărăzit, cum lumea o ştie, nu te minte
Şi întoarcerea să-ţi faci elan de zbor, spre abisul înainte!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Ce stupidă, de neiertat, eroare
că omenirea a inventat
timpul...
şi-acum moare.

Şi de-o fi fost, prea bine,
el singur de la sine,
timpul...
de ce l-am calculat?

L-am umplut de repere,
pierzându-ne-n himere
timpul...
ce n-ar fi existat.

Că-n fond e doar un ciclu
de lucruri, în materia-n periplu...
timpul
ce pleacă mai ales... nu vine.

Aşa vrem noi s-avem măsură
pentru că vrem s-o avem ca o tortură,
timpul...
un sfârşit de sine...

Ce oroare... lamentabilă,
definitiv irevocabilă...
Timpul...
n-are resetare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Mă apropii iar timid, vertiginos, de soare,
Ca un bolid pe pista la Nascar, în şablon
Într-un complot mecanic cu Sirius, Orion...
La rându-ne pe-o boltă de-alţi ochi de admiratoare.

Parcă aş fi tot elan de-o praştie romană
Într-un căuş de piele, tot plin nisip, grăunţe
Încă încorsetate în inert, fără s-anunţe
Descătuşat probabil, din strâns... de pică în pană.

Infinitatea-mi certă, cât la Pământ proton,
Îmi lasă totuşi spaţiu să-mi întind timp elastic
În nanofemto curs, ca proba în salt gimnastic...
Să judec, în scurt zbor, ursit de infim pion.

Mă întreb de-a mea mişcare e-n cumul rezonanţă,
Ce-o zi în neştiut va creşte apocaliptic
Să poată împrăştiere contractual, chiar scriptic...
Deznodământ să-şi schimbe, să pier cu importanţă.

La "gaura de vierme" pot găsi poartă, clanţă?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău

Aş vrea să simt sărutul tău. Mi-e dor
ca păpădiei de o adiere
ce-o va-nălţa spre astrul orbitor
în clipe de visare şi plăcere.

Aş vrea să-l simt cum simte un bolnav
ce ultima speranţă îşi depune
în rugăciune, cu un glas firav,
atunci când i se-ntâmplă o minune

şi tot ce pân-atunci a fost un chin
dispare, dintr-odată, fără urmă,
ştergându-se, din noul lui destin
durerile ce fericirea curmă.

Aş vrea să-l simt ca pe un zbor în doi
spre locul din memoria străveche,
din care ne vom aminti, apoi,
sărutul unor suflete pereche.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu...

... freaticul se tot revarsă din haznale, criptele-n periplu,
într-un melanj cu parfum spart în lacrimi
şi ceva sudoare, în palme, sau în patimi,
cu un lipici de la sărut
şi muls în laptele de supt,
sau scurgeri din gonade,
se amestecând cu sângele, dând roşu în curcubeu cu acolade,
ce stau pe roua dimineţilor ce le prind fortunaţii,
căror le curge încă soarta în raţii,
de picătură după picătură,
în şuvoi, plecând de la izvor,
ce adună în mări, oceane, nor,
spunând că spală lumea, ploaie, doar o apă în ciclu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaşte lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te laşi dus de-un "vagon lit".

E visul în miriapod,
Un ascunziş de-o aventură
Aşa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peliculă lunatică

M-am agăţat de-un colţ de lună
ca de-o felie de melon alb, sidefat,
lipit aşa pe-un fundal pal de gri, sau bleu plouat -decolorat
dup-un traseu de-o zi- ce nu ştiu a fost nebună, bună...

E tot mai clară ea -peticul cum cristalinul de la ochiul nopţii,
Inert în suspendare între firele de stâlpi ca semnul muzical-
şi liniştea e ca o apă îngheţată, adâncă, c-un flocon de nori, stă de fundal...
şi iată că spărtura de lumină a coborât niţel pe portativul firelor, a sorţii.

Plutesc cu gând nemărginit înfăşurat în plapuma de azur, azot,
fără să văd mai mult din vid, nici ce traseu ar fi şi nici ce staţii,
doar simt c-adie mângâieri domol, de vânturi de la fuga în sideraţii
către tărâmul mult visat de drag, de minte, se încântând de viaţa morţii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruchipat în aşteptare

Pe unde mergi, să-ţi calc pe urme
Şi unde gânduri îţi rosteşti,
Să ţi le prind din zbor, trupeşti
Să le adulmec, să mă îndrume?

În care timp, din calendar,
Îţi pui amprente de solstiţii,
Să-ţi caut ierni din dispariţii,
Să ştiu când vara o porţi dar?

Pe care pagini le citeşti,
Să-ţi pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clăteşti?

În care anturaj te învârţi,
Să-şi sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci şi asculţi?

Pe când să te aştept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topeşti fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?

În care stea sălăşuieşti
Şi când cobori, din nou, lumină,
Să-ţi ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zăreşti?!

Neştiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în aşteptare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam un vis că pot să zbor ...

Aveam un vis că pot să zbor,
Să mă înalţ pe-un colţ de nor
Şi-n palme, strâns, să ţin o stea,
Ca pe un pui de rândunea.
Să stau cu luna la taifas,
Să depănăm tot ce-a rămas
Nespus, până în zori când pier
Toate sclipirile din cer,
Când în străfund de orizont
Doar zori de zi mai sunt în cont.
Aveam un vis că pot să zbor,
Dar astăzi nu e niciun nor
Pe-al cărui colţ să mă ridic,
Aşa că de la vis abdic
Şi cu aripi de vis înfrânt
Ce se vor zbate pe pământ,
Mă voi trezi din dor de zbor
Doar încă-o dată ca să mor...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă am

Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.

Alerg de când mă ştiu alte dorinţe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credinţe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.

Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Şi-o şterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i şi mai rău urât să mă surprindă...

Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârşite vor fi zile
Şi nu mă cruţ să-mi vând din ele pentr-o pâine.

Iubesc că sunt aşa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări şi oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-şi toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Aproape neînţeles, sau sigur evitat din frică,
Este ca un torent se prăvălind nestăpânit, sălbatic
Pornit din picătura pură din gheţarul arctic
Ce s-a-nălţat rece mister... îşi alegând timpul când pică.

Şi timpul întâlniri îşi dă c-o întâmplare,
Voinţă dintr-un gând de o sămânţă-n bob
Ce-şi înfiripă-n umed un traseu-cărare
Pierzându-şi orice suflu de-aer în vid anaerob.

Şi creşte picur cumulând fiinţe-n fuioare
Din seve-n scurgeri cu făgaşuri labirinte
Purtate pe torent ce rupe rădăcini, învolburând fierbinte
În călăuza ce-i fără zăgaz... să se reverse-n mare.

E lanţul trofic cu mesaj-mister nebănuit
Ce se converge-n sumum din infimele pâraie
Din bucle de cleştar, sclipind în măruntaie
Pe un aval cu început şi cu sfârşit în infinit.

E precum apa-n sine; pare-un tot, dar e-o mulţime
Ce se întulbură, mâleşte, sparge împotrivire, stânci,
Noroc o-mbaie, e un abur, gheaţă, dă pe brânci,
E o sudoare, un parfum, e-un lac sau e-o iuţire!...

Se-alege tot de la-nceput; miere, pelin,
Scurgeri purtând pepite sau plângând în lacrimi,
Se face vinu-n Graal, un mir să spele patimi...
E ţuş pe-un pergament scris tot în Braille... Este destin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

dacă frâng în braţe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă paşii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt

dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin

s-a scurs iarăşi promoroaca în sat
mi-e frig şi mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară

mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi

te întrebasem într-o doară, în şoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt

şi te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale şoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Cuvinte straniu aşezate
-În metaforă sau explicite-
Creând memoriei ispite
În alb, sau rime preferate.

Sunt muzica unui sonet
-Precum sonata-ncântătoare-
Redând auzului splendoare
De formă, pe un fond discret.

Accentu-l pun în prozodie
La semnul precis de baghetă
-De-un dirijor- ce-n vis cochetă
Cu muza-n ritm de poezie.

În salt fragil pe portativ,
Sunt nota-n gamă de-alfabet;
Cum gustul finului şerbet,
Făcând din fad, plat,.. emotiv.

Sunt imn de ţară sau o odă,
Libret de operă, un teatru...
Sunt cursurile-n amfiteatru,
Sunt mersul pasului la modă.

Au vraja de-a crea candoare,
Suavul de-a produce vrajă...
Sunt tot; iubita de pe plajă,
Ce-o furi unui rival de Soare.

Sunt matematică-n cadenţă,
Sunt epicul în liric pus,
Sunt timpul, ce citim şi-i dus...
Sunt un motiv de existenţă!

Sunt gaj d-eternică prezenţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexistent

Când uiţi de existenţă, d-orice gând,
Le pierzi în haosul nimicului total;
Timpul s-opreşte şi trăieşti imponderal...
Eşti pururi punctul zero, nu exişti, e doar străfund.

Alunecarea n-are nicio pârtie, culoare;
Nu eşti, n-ai fost, e vidul absolut,
E fracţie, e-un vis de-o zi sub un minut...
E doar extazul pur, necăutat, opreşti numărătoare.

Din tresărirea la real, nu-ţi faci iluzii;
E doar pasaj nedefinit de încercare
Tradus prin diabolica sintagmă de trădare
Ce-o ascunzi totalitar de muritori, creând confuzii.

Lumină îi eşti umbrei, negru-incandescent
Cum golul aspirant al gravităţii;
Uitata tentativă de-a exista a umanităţii...
Creaţia absentă, lipsa de bun simţ, inexistent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea în veşnicie

M-am îndrăgostit,
M-am îndrăgostit cumplit
De o pană ce cădea în zbor,
Ireal, nemuritor,
Într-un dans sălbatic şi senzual,
M-am îndrăgostit ca de un ideal
De-acel zbor pe voalul unui gând,
Chiar ştiind că va sfârşi întru pământ,

Mi-am îndrăgostit fiinţa de cadere,
Văzând în aceasta-o mângâiere
Pentru un pământ pustiu şi crud arid,
Izgonit fără de dragoste în vid,
Ca o viţă urcătoare agăţată
Transformată dintr-un ideal în vinovată,
Spre-a iubi o unică secundă
Cu fiinţa ei cea mai profundă,

Neiubită pân-atunci şi neştiută,
Mult însingurată, deseori pierdută,
Rătăcită de trecut în viitor,
Învăţând să nege că îi este dor.
M-am îndrăgostit iremediabil şi cumplit,
De o pană rătăcită-n infinit,
Cerând de la lumea împietrită
Să mă lase o secundă fericită,

M-am îndrăgostit ca o adolescentă,
Pur deplin pentru o lume indecentă
Unde numai pana-n zbor mai ştie
Cum este căderea-n veşnicie,
M-am îndrăgostit de o nalucă,
Intr-o lume terminală şi pe ducă,
De lumina inocentă ce feeric
Compensează ani lumină de-ntuneric

Fără să îmi pese de un mâine-n sine
Ţintuită de destin între suspine,
Calm privesc întru ţintirea sa,
Infernala lui putere de-a rata
Visul spre lumină, copleşit de dor
Al clipitei oarbe, cât un viitor.
M-am îndrăgostit curat, copleşitor
De o pană, de un zbor.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!