Exercițiu de timp...

Îmbătrânim pe fiece secundă,
Iar timpul buclucaș dispare-n undă.
Prin univers el zburdă negăsit
Și-adoarme trist când am murit.

Mirarea vieții se propagă-n el
Și ne trasformă printr-un joc fidel,
Doar fericirea crește-n noi
Și ne absolvă pașnic de nevoi.

Visarea clipei o uităm,
Prin focul serii ce-l creăm.
Iar valul dezmierdărilor pierdute,
Pe buze se aștern tăcute.

O rază ancestrală lenevește,
Iar faza lunii se căznește.
Și schimbă nopți tăcute-n zile,
Cum moartea stinge minți ostile.

Rămâne-n noi trecutul efemer,
Pe cerul amintirilor din auster.
Și frumusețea clipelor visate,
Ce ne-amăgesc frumos în noapte...

poezie de (8 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

X2

Se caută, dar nu se regăsesc,
Se văd, dar nu se pot atinge,
Încearcă tot ce e ceresc
Pe timp și clipa ce se stinge.
Trăiesc ca să reflecte timpul,
Cum corpurile lor o cer
Și schimbă ritmic anotimpul
În jocul nostru auster.
Renasc din apă și pământ
La margine de azimut
Și se revarsă în cuvânt
Cu jocul lor frumos și mut.
Sunt doi copii cu ochi de miri,
Ce veșnic stau în colț opus
Și se ating doar din priviri
În răsărit sau în apus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar ea...

Nici timpul nu contează,
Când apa mai gravează
Și valul levitează
Pe malul ca o rază.

Arcașu-i dus, acuma
El mătură cutuma
Și spera că și gluma
Să bucure și luna.

Etatea-i diferită,
Ea nu mai e dorită
Și este hămesită,
De noi mereu hulită.

Frumosu-i stacojiu,
Nu mai vibrează. Știu
Doar țelu-i purpuriu
Pe cerul cam pustiu.

Trecutu-l întețește
Minunile-n firește.
Mirarea te pornește
In jocu" ce-și dorește.

O floare se deschide
Buchetu-l reaprinde
Și șnuru" și-l întinde
Ușor, deloc cuminte.

Te-ncununeaza mamă,
Chiar azi, eu bag de seamă
O încercare, teamă
Pe bolta de aramă...

poezie de (23 iulie 2015)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alinare-n alpinism

Petrec cu ochii zarea
Și-i liberă ca valul,
M-apucă iar visarea,
Sunt eu, nisipul, malul

S-aprinde asfințitul
Și luna reapare,
Iar cerul ca lignitul
Mă chinuie-n visare.

O muzică răsună
Prin garduri și alei,
Iar dame cântă-n strună
Cu dor de câțiva lei.

Un felinar se-nclină,
Rugina l-a ajuns.
Ce vremuri de salină!
Nimic nu e de-ajuns.

Convoaie se perindă
Prin ochii plini de ceață,
Privirea-mi stă în grindă,
Speranța-i fir de ață.

Zâmbesc laconic, trist
La alinarea-ți vie,
Durere-n alpinism,
Frumoasă reverie.....

poezie de (1 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Și tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Și marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiți un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Și instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaști plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Și doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

Când frica morții te atinge
Și golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.

Când ai trecut hotarul veșnic
Și doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ți rămână sfetnic
Și litera să nu o lași să moară...

poezie de (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vrei?...

Vrei să știi dacă sunt bine?
Vrei să știi dacă îmi pasă?
Timpul stă acum cu tine,
Adormit la mine-n casă.

Nu mai pregeta pe culmi,
Nu mai aștepta pe stânci.
Vântul bate peste lumi,
Amăgit de șoapte-adânci.

Nu mai stinge iară focul,
Nu mai reînnoda trecutul.
Universul schimbă locul
Și ne-arată azimutul.

Vrei să vezi ce se întamplă?
Vrei să simți și tu cum este?
Mâna pune-o pe la tâmplă,
Dezmierdând-o c-o poveste...

poezie de (3 octombrie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie

Minune siderală

Din curcubeu ai răsărit,
Minune siderală;
Și timpul l-ai redefinit,
Sub auroră boreală.

Încet, încet răsar viziuni,
Zâmbindu-mi nestatornic;
Iar ochii îmi șoptesc minuni,
Pe ace de ceasornic.

Schimbarea se anunță-n vis
Și-n roua dimineții,
Când chipu-mi tânăr și proscris,
Sărută albul ceții.

Mijesc sub razele de soare,
Pe iarba verde-pal,
Iar corpu-ți se prelinge-n zare,
Prin sticla de opal.

Aievea, te revăd pe cer,
Minune siderală;
Când timpul zburdă efemer,
Prin dragostea-mi astrală.

Durerile încerci s-alungi,
Cu zâmbetu-ți ceresc,
Culese din trecutele spelunci,
Ce se arată din lumesc.

Nu m-oi întoarce niciodat",
La timpul ce-a trecut,
Căci el îmi strigă ne-ncetat:
Iubește viața, chip de lut!

poezie de (18 iulie 2015)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Nu vreau

Nu vreau să existe moarte pe pământ
Vreau cu pruncii-n viață să trăiesc,
Să zâmbesc cu fiece cuvânt
Pe care din suflet îl rostesc.

Ca un porumbel, pe-ntinse zări,
Cu o pană deschizând trecutul,
Vreau să trec prin pătura de nori
Și să zbor în univers cu vântul.

Prin furtuni, zburând nedeslușit,
Ura nu pătează existența...
Singuri vom rămâne-n infinit
Măsurând cu umbre penitența.

Vreau vulcan să fiu, să ard mereu,
Vie ca o flacără în noapte
Vreau să fiu de-acum aceeași eu
Cea de-aici și dincolo de moarte.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Chemarea

Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz își cheamă
dulăii neuitării legați de gândul strâmb.

Trec orele haine și somnul nici nu știe
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.

Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Tăcerea se destramă și-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea și ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Incertitudini fugare

Victoria cea trufașă a florilor de stea,
Îmi răscolise-adâncul muiat în baclava.
Căci nu puteam concepe, că timpul e incert.
Și falnica minciună răzbate în deșert.

Indicii multe, mute mă trimiseră-n colț.
Și uliu deznădejdii mă apucă în clonț,
Cu vârful ascuțit și drept, deopotrivă
Îmi zise să aștept, că este în derivă.

Fereastra de cristal s-a aburit de șoapte,
Și clopotul rasună amețitor în noapte.
O funie trasă harnic, prin zmoală cu durere,
Alungă mâna rece c-un zâmbet de plăcere.

Mănunchiuri de dorinți se risipesc în van,
Cu râsete sarcastic strivite de tavan.
Prin vise pomenite, într-un ceaslov murdar,
Se sting înmărmurite ocheade făr' de har.

Purced către lumină pe drum anevoios,
Iar zborul pe aripe răsună tendențios.
Mirarea mă surprinde pe vrednice licori.
Când orologiul sună de deșteptare-n zori.

Am terminat răstimpul de amintiri deșarte,
Pe focul dezrobirii și clipele de noapte.
S-a stins cuminte jocul pe-al dimineții glas,
Prin suflul tinereții și aerul trufaș.

poezie de (4 iulie 2014)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamna, număr prim...

Este Septembrie și-i cald,
Doar roiuri de țânțari plutesc,
Deasupra mării de smarald
Și a naturii plină de lumesc.

Umiditatea permanentă și activă
Aruncă valuri de bruboane peste corp,
Iar mintea îmi devine evazivă,
Când se-ntâlnește cu un strop.

Asudă pielea și întregul corp
Și doar natura așteaptă o schimbare,
Cocorii încă nu-s întorși de tot,
Iar mintea zburdă spre visare.

Acum, mi-am amintit frumos,
Cum poate toamna să întoarcă timpul
Și cum, iar, frunze se întind pe jos,
Ca un covor ce-mi oglindește nimbul.

Visând la locuri pline de speranță
Cu jocul vieții relaxat,
Mă-ndrept voios spre cutezanța
Unui tărâm frumos, uitat.

poezie de (1 septembrie 2018)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai ești,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar și iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi încețoșați de brumă.

Zile se duc și vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc și vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia și veșnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea și atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un țărm depărtat, neștiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-așterne fără margini, când vine timpul serii
Și-ascunde-n ea trecutul, puțin câte puțin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spații siderale
Din nemișcata geană mai pică câte-un dor,
Și tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranțe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinței nesfârșite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul și calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieții temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Temeiuri

când îmbrățișezi infinitul,
îl răstignești pe o coloană brâncușiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
și pleacă să plimbi ielele până-n asfințit,
când iubești o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoști, mergi, chiar fără să știi,
prin templul cunoașterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăcești, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te și întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viață
și pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieții,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poți rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viața la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înțelesurile și temeiurile ei.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihai Eminescu

Prin nopți tăcute

Prin nopți tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glass
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Văd un obraz.

Lumea senină,
Luna cea plină
Și marea lină
Icoană-i sânt;
Ochiu-mi o cată
In lumea lată,
Cu mintea beată
Eu plâng și cânt.

poezie celebră de (1869)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Emoții puternice

(lui Dumitru și Aureliei)

am emoții puternice nu pot să dorm
fericirea-ntre prieteni inima-mi inundă
vise cu ochi deschiși poeme le transform
în salba amintirilor pun fiece secundă.

noapte incandescentă, luceferi veghează
universul magic se strecoară în gânduri
meditez că pot să plutesc pe o rază
fiori de mulțumire îi ordonez în rânduri.

armonii de suflet într-o stare de vis
steaua mea le cerne, cât îmi e de dragă
ca să se împlineasca tot ce-mi este scris
adesea mă învață o noapte întreagă.

emoții puternice cerul l-au deschis
frenetică iubirea știe să le aleagă.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mirajul clipelor

În al serii ceas, la masa tăcerii,
Scriu rânduri, despre tine, despre mine,
Despre noi,
Despre mirajul clipelor în doi,
Cu voal de iubire așternut,
Difuz și senin ca cerul nopților,
Luminat de-al șiragului stele,
Trenă de pulbere, strălucind...
Îți mângâi gândul, cu aripile dorului,
Șoapte divine și murmuri!
Îți simt răsuflarea,
Ca adierea unor suave voci,
Pictându-ți alura, cu sărutări aprinse,
Si surâsuri desprinse, din al Soarelui mister...
Ne-am ascuns de noi,
Într-un cotlon al Universului,
Pe căi neștiute, pe urme pierdute,
Într-o constelație al Imaginarului,
Ne cuibărim, ne dorim, ne cerem,
Ne chemăm, ne strigăm,
În surdina clipelor ce pier,
Ne citim pe buze, iubirea ce renaște,
Secundă, cu secundă,
Clipă, de clipă,
Într-o broderie de trăiri, sentimente, tăceri,
O lume a simțurilor,
Cu urme, pe tălpile desculțe,
Ce aleargă pe cioburi, de iubire,
Frânturi de fericire,
Tatuate apoi, în suflete
Cu lacrimi conturate,
Pe chipurile atinse de timp,
În a vieții curgeri!


"Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?..." N. Stanescu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce m-aș întreba când știu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopți îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar și prin vreme,
rămâneau tăcute și mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puțin teamă,
că viața se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfășoară
Într-o horbotă ușoară;
Umbra serii de vioară
Crește-n liniștea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Strălucește în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soția
Sufletelor în pierzare.

Țipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra crește ca o floare,
Ca o floare-amețitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei și-al pierzării!

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Viorel Muha

Calătorule uită!

o carte de viață, o masă
o inimă spartă, o ușă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse și mâini care-mi fac semne și strigă!
nu poți să aduni pași, numărând inimi
zdrobite
nu poți să aduni gânduri și buze ucise
nu poți să fi rană care strigă
nu meriți, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îți spun povestea mea, și-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar și-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopți, ne iubeam fericiți
aveam acoperiș, genele lumii
pat raze din stele și greieri, care cântau nențeleși
eram amândoi, un trup și-o singură lume
eram un univers!

și-acum,

nici colții fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopți întunecate
nu pot tăcerea din mine să-nghețe
nici când carnea-i sfâșiată și tunetul arde
firul vieții zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viață
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieții
ochii-mi fără lacrimi, uscați-n deșert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
și dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veșnicia ta
iar dacă iernile-nghețate vor curge prin lacrimi
iar nopțile se vor frânge-n dimineți cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieții, un om fără sens

poezie de (martie 2013)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Centenar

A adormit poporul proletar
și s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
și astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
și nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranța unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănțuită pe podele,
iar viața biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate șubredă ne-așteaptă,
căci educația e-n vacanță de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moș-așteaptă"
ne-amintește că suntem români.
Se răsucesc valorile-n acest popor,
cu dragoste de limbă și de glie,
el speră, azi, în rănile ce-l dor
și-n visul sângelui din iie.
Un tricolor doar i-a rămas
pe lespedea din pieptu-i sfânt
și-o cheie ce rotește-un ceas,
pe arealul sorții din mormânt.
Române, nu te da bătut,
căci jocul vieții e precar,
tu realizează ce ai vrut,
Acum, în an de centenar.

poezie de (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook