Acolo unde timpul îngroapă amintiri
Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-așterne fără margini, când vine timpul serii
Și-ascunde-n ea trecutul, puțin câte puțin.
Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spații siderale
Din nemișcata geană mai pică câte-un dor,
Și tot ce mai rămâne se scutură-n petale.
Prin vise ne mai umblă speranțe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinței nesfârșite de-a fi mereu în doi.
E prea departe locul și calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieții temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.