Chemarea
Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz își cheamă
dulăii neuitării legați de gândul strâmb.
Trec orele haine și somnul nici nu știe
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.
Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.
Tăcerea se destramă și-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea și ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.