Cornul mării, cornul serii
Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfășoară
Într-o horbotă ușoară;
Umbra serii de vioară
Crește-n liniștea adâncă.
Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.
Strălucește în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soția
Sufletelor în pierzare.
Țipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra crește ca o floare,
Ca o floare-amețitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.
De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei și-al pierzării!
poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre vioară
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre soție
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.