Alinare-n alpinism

Petrec cu ochii zarea
Şi-i liberă ca valul,
M-apucă iar visarea,
Sunt eu, nisipul, malul

S-aprinde asfinţitul
Şi luna reapare,
Iar cerul ca lignitul
Mă chinuie-n visare.

O muzică răsună
Prin garduri şi alei,
Iar dame cântă-n strună
Cu dor de câţiva lei.

Un felinar se-nclină,
Rugina l-a ajuns.
Ce vremuri de salină!
Nimic nu e de-ajuns.

Convoaie se perindă
Prin ochii plini de ceaţă,
Privirea-mi stă în grindă,
Speranţa-i fir de aţă.

Zâmbesc laconic, trist
La alinarea-ţi vie,
Durere-n alpinism,
Frumoasă reverie.....

poezie de Liviu Reti (1 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu de timp...

Îmbătrânim pe fiece secundă,
Iar timpul buclucaş dispare-n undă.
Prin univers el zburdă negăsit
Şi-adoarme trist când am murit.

Mirarea vieţii se propagă-n el
Şi ne trasformă printr-un joc fidel,
Doar fericirea creşte-n noi
Şi ne absolvă paşnic de nevoi.

Visarea clipei o uităm,
Prin focul serii ce-l creăm.
Iar valul dezmierdărilor pierdute,
Pe buze se aştern tăcute.

O rază ancestrală leneveşte,
Iar faza lunii se căzneşte.
Şi schimbă nopţi tăcute-n zile,
Cum moartea stinge minţi ostile.

Rămâne-n noi trecutul efemer,
Pe cerul amintirilor din auster.
Şi frumuseţea clipelor visate,
Ce ne-amăgesc frumos în noapte...

poezie de Liviu Reti (8 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea uitării la marginea mării

Răsărise luna şi murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.

Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine ţărmuri părăsindu-şi malul
Şi-o credea nisipul pe iubita sa.

Răsărise luna şi murise marea
Şi plângea nisipul sărutat mereu
Îţi ador sărutul şi-ţi urmez chemarea
Şi te cred iubito ca pe Dumnezeu...

S-a sfârşit povestea şi ne-am dat uitării
Mai puteam o viaţă să trăim în doi
Ce păcat iubito că la ţărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alean

E-n zori, e frig de toamnă,
Şi cât cu ochii vezi
Se-ncolăceşte fumul,
Şi-i pâclă prin livezi.

Răsună, trist, de glasuri
Câmpiile pustii, -
Şi pocnet lung, şi chiot
S-aude-n deal la vii.

C-un zmeu copiii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Şi plângi... şi-i frig de toamnă...
Şi-i pâclă prin livezi.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de măr

M-a amuţit cu ochii
Şi frumuseţea-i pură.
Şi nu pot să m-apropii,
Nici de obraz sau gură.

Neliniştea-mi răsare,
Când văd frumosu-i păr.
Şi simt ca o visare
Parfumu-i ca de măr.

Păşeşte lin pe ape
Şi gânduri răscolite.
Mă farmecă în noapte,
Cu vise ne-mplinite.

Visez stingher urmarea,
Ce pare să nu vie,
Prin zâmbetu-i ca marea,
Cu frumuseţi... o mie.

poezie de Liviu Reti (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuante de verde

Ochii ei verzi, plini de stralucire, sunt raza de lumina pe chipu-ti trist
Ochii ei verzi, la nesfarsit sa-i privesti
Ochii ei verzi, plini de taina si mister
Iti vor voRbi cu soapte inocente
Ochii ei verzi, sunt ca si-o oglinda pentru el
... si, ce poate fi mai frumos decat chipul lui, reflectat in ochii ei verzi?!

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa

e ceaţă...
tăcerea se pierde
în picuri mărunţi
ce-mi umezesc sufletul
un ficus verde
priveşte pe geam
se aude înfundat
zgomotul străzii
tramvaiul urmează şinele
oameni şi gânduri
în ceaţă...
trist şi monoton
azi... dar mâine?
- de ce mâine?
azi... dispare ceaţa
se luminează cerul
şi-ţi văd ochii
pe sub castanii desfrunziţi
clipesc veseli
zâmbesc şi eu!
s-a pierdut în ceaţă
o mică diferenţă
de douăzeci de ani...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Rămân copacii goi
Cu simţ de nimic în sânge,
Lumina lunii ca un felinar
Din ceruri se răsfrânge,
Apele îşi scutur' ochii
Privind mai rar spre zboruri de cuvinte,
Idila dintre zori şi creste de visare
Sileşte viaţa de-a merge înainte,
Iar o pereche de apostoli
Din sufletul lui Dumnezeu
Coboară-n valuri de nisipuri,
Coboară trist, coboară greu,
Căci nu doresc să se desprindă
De mirul veşnic. Totuşi, lăcrimând
Privesc în ochi Iubitul Tată
Şi parcă vrând-nevrând
Se îngrijesc de trecătoarele ambiţii
Ale muritorilor de rând...

poezie de Mariana Bubuioc (27 aprilie 2011)
Adăugat de Mira Condor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-s ochii....

Ti-s ochii plini de valvataie,
Abia eu azi am observat,
Ei parca rasuflarea-mi taie,
Cand te privesc neincetat.

Ti-s ochii lung purtati de vant,
Privesc prin ei si ma zaresc,
In ochiul tau firav si bland,
Si stelele se oglindesc.

Si vad marea si vad tarmul,
La care-as vrea s-ajung,
Ti-s ochii plini de cantecelul,
Pe care azi il cant.

Ti-s ochii plini de soare,
In ei si razele clipesc,
Dar vad si-ndurerare,
Poate nu stii cat te iubesc...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic şi prezent

E vântul meu afară şi-mi bate iar la geam
Alungă valul rece, rece ca şi tine,
Cum mi te aminteam...
Acum ploaia răsare răscolind un ţărm
Udat de marea caldă din ochii mei cu răni...
Şi-ncet mă readuc în clipa de prezent,
Prin stropii atingând prelung şi insistent...
Si trist la fel ca marea, sau vremea de afară,
Însă mult mai trist se măsoară
Sufletul în trupul ce îl împresoară...
Nisipul şi el rece sub tălpile-mi uşoare
Lasă-n urmă forme fierbinţi şi polare...
Parcă aud un sunet al vântului rebel
Ori, poate este plânsul din cripticul stingher?
Ştiu doar că te aud prin sunete de mare
Şi-un geamăt indiscret străbate a mea cărare;
Hipnotic logoreea mă-nvăluie şi strig
Ca totul să m-audă că-mi este tot mai frig...!
Ce lubrică e marea prin dansul sinuos...
La fel a mea chemare mocnind vertiginos...
Ce imposibil etern atunci când vrei mai mult
Să ai, să fii, să chemi, s-ajungi păcat sau sfânt;
Ce imposibil pare s-alegi un ţărm sau mare,
Un soare şi o ploaie... când tu le vrei pe toate...!
Din spumă marină îmi strigă inima salină
A mea ea cândva... ca şi o mare tulburată
Zbătându-se în joacă să-nvingă o soartă
Să fie glorioasă, deşi tot mai rea...
O clipă pe o viaţă dintr-un moment nebun
Te-ndeamnă să ajungi contrariul de acum...
Şi-apoi trezit să fii pe malul turbulent
De valul ce te-neacă şi l-ai lăsat să treacă
Veşnic şi prezent...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna albă într-o visare

Miraj cu muzică de harpă
M-a ridicat din pat în noapte
Un glas m-a condus în apă
Luna mă priveşte dupa Marte

Lumini si umbre se arată
Culorile de gri si indigo
O undă ce se desenează
Mişcarea undei un tango

Cu ochii sagetează zarea
Un val o trezeşte deodată
C-o sărutare sărată stilată
Acum stiu mă striga marea

Visul din noapte a continuat
Cu-n glas venit din depărtare
Un peisaj feeric luminunat
Soare ce se ridica din mare

Cu luna albă într-o visare
Cu alge ce dansau în valuri
Luceafărul înviorat cu sare
Carul mare rostogolit pe maluri

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare frumoasă

Când caii năvalnici în dans se aprind
Şi veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă miraţi de porunci
Şi-aruncă cu zâmbete-n gând.

Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de paşi peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.

Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic şi lemn de pe masă.

Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.

Ne cheamă şi ochii din gândul fugar,
Al minţii năprasnic vulcan,
Cu mici mângâieri în noaptea din an,
Ce pune o buză, jucăuşă pe jar.

Şi jocul începe să-mi sune în strună,
Ca marea, năvalnic vulcan,
Prin zâmbet şi gând de şaman,
Ce face orice, sub o rază de lună.

Mirare frumoasă nu mă amăgi,
Prin gene fardate-amical,
Căci timpul străpuns de pocal,
Ne cheamă spre a ne iubi...

poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

A venit decembrie cel rece
În faţă-un chip se perindă clar,
În lipsa lui timpul greu trece
Şi-i iarnă-acum în calendar...

Răsună, răsună-al său ecou
Prin oraşul trist, îngândurat
Şi peste-al iernii alb tablou
Multe lacrimi eu am vărsat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi

În ţara cu stejari umbroşi,
Cu feţi ce gânguresc în soare,
Cu oameni harnici, moşi sfătoşi,
Sunt multe semne de-ntrebare.

Când primăvara e în toi,
Cu flori stă câmpul să-l inunde,
Sunt triluri, zumzete-n zăvoi
Şi nedreptăţi pe orişiunde.

Iar Marea Neagră-i un deliciu,
Toţi "munţii noştri aur poartă",
În weekend pleacă, din oficiu,
Cei privilegiaţi de soartă.

Grânarul ţării-i supărat,
Suspină Bărăganu-n spice,
Când vede grâul importat,
Dar cine poate să-i explice?

Şi fructe importăm şi flori,
Săpun, şireturi, ace, sare,
Un grup restrâns sunt profitori,
Iar ţara-ntreagă-i plătitoare.

Sunt lupte pentru un "oscior",
Politica e la putere,
Poporul este primitor
De taxe şi de legi severe.

Conducătorii rând pe rând
Prin funcţii-nalte se perindă
Îi preocupă doar un gând:
Averi s-adune până-n grindă.

Dar actualul trist destin
Se poate preschimba îndată
De-om face din umorul fin
O armă mult mai căutată.

Iar traiul se va primeni,
Speranţa-i ultima ce moare,
Căci alte vremuri vor veni
Pe-acest meleag scăldat de soare.

Şi-i vezi pe cei ce ne conduc,
Roşind, plecând de la putere,
Dar eu, să nu dau de bucluc,
Vă spun cu drag: La revedere!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Nu ştiu de unde-au apărut,
Din bolţi de vară, ochii tăi,
Şi prin ce lumi i-am mai iubit
Strigând privirile din ei.

Poate eternitate-mi sunt
Prin adâncimea nopţilor,
Când stele ard, adânce căi,
Cerul căprui al viselor.

Prin lumea tainelor orbite
De aerul, ce-i ars de pleoape,
Mi-eşti marea-ntidere de clipe
Cu valuri albe stinse-n ape.

Puteri, dorinţe-n foc de cord
Sunt ochii tăi, ca un prăpăd!

sonet de Aurel Petre (28 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar toamna...

Din parcul cu castani şi tei
Doar amintirea a rămas
De când eram noi mititei
Şi am ajuns mari pas cu pas...

Şi-acum e-acelaşi parc, nu zic...
În plus cu câţiva copăcei,
Ba cu-n nepot, ba cu-n bunic
Ce se perindă pe alei!...

Doar toamna trece-al vieţii fus
Prin stropi de amintire?!
Doar toamna pare un apus,
Sezon de preasfinţire!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsună valul

Ninge fulgi în val de mare
Îngerii îsi scutură penajul
Răsună valul spart in zare
Gerul acoperă usor peisajul

Deschide ochii fulg de nea
Să vezi unde te duce vântul
Gândurile poartă mantiea ta
De unde cazi îţi vine rândul

Diamant trucuri de gheaţă
Scruptate chipuri într-un mal
Agăţate aripi albe de gheaţă
Calca nisipul îngheţat la mal

Spuma dictează peisajul
Îngerii isi curăţă penajul

sonet de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ea...

Nici timpul nu contează,
Când apa mai gravează
Şi valul levitează
Pe malul ca o rază.

Arcaşu-i dus, acuma
El mătură cutuma
Şi spera că şi gluma
Să bucure şi luna.

Etatea-i diferită,
Ea nu mai e dorită
Şi este hămesită,
De noi mereu hulită.

Frumosu-i stacojiu,
Nu mai vibrează. Ştiu
Doar ţelu-i purpuriu
Pe cerul cam pustiu.

Trecutu-l înteţeşte
Minunile-n fireşte.
Mirarea te porneşte
In jocu" ce-şi doreşte.

O floare se deschide
Buchetu-l reaprinde
Şi şnuru" şi-l întinde
Uşor, deloc cuminte.

Te-ncununeaza mamă,
Chiar azi, eu bag de seamă
O încercare, teamă
Pe bolta de aramă...

poezie de Liviu Reti (23 iulie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Pe cerul trist şi plumburiu
Aleargă iarăşi norii,
Iar prin unghere stau şi scriu
Poeme, visătorii...

Se strâng în braţe-ndrăgostiţii
Şi tremură de patimi,
Pe la mansarde scriu poeţii
Cu ochii plini de lacrimi...

La câte-un geam se mai iţeşte
Un prunc, cătând un soare,
O-ndrăgostită iscăleşte
Întâia ei scrisoare...

Dintr-un copac mai cade-o frunză
Şi-o plimbă vântu-n zbor,
Dar a oprit-o pe o pânză
Penelul unui pictor...

Merge grăbit, un trecător
Ţinând în mân-o floare,
O fată-n capul scărilor
L-aşteaptă visătoare...

Acum, se-adăpostesc sub tei
Tinându-se de mână,
Un el şi-o ea, doi bătrânei,
Să fugă de furtună...

E cerul trist şi plumburiu,
Parcă e veşnic ceaţă,
Iar visătorii stau şi scriu
Crâmpeie de viaţă...

poezie de Florentina Mitrică (22 august 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie II

Visez cu ochii mari, deschişi
Visuri doar ideale
Ochii ce mi-s dragi îs prinşi
Steluţe pe bolţi siderale.

Dar stelele lumină rece
Iar ochii tăi emană-n spaţii
O căldură care trece,
Ca furtuni prin constelaţii.

Răpeşti din inimă ce-ai cucerit,
Iubirea, liniştea şi fericirea
Şi-n ochii ce odată i-ai privit.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!