Mirajul clipelor
În al serii ceas, la masa tăcerii,
Scriu rânduri, despre tine, despre mine,
Despre noi,
Despre mirajul clipelor în doi,
Cu voal de iubire așternut,
Difuz și senin ca cerul nopților,
Luminat de-al șiragului stele,
Trenă de pulbere, strălucind...
Îți mângâi gândul, cu aripile dorului,
Șoapte divine și murmuri!
Îți simt răsuflarea,
Ca adierea unor suave voci,
Pictându-ți alura, cu sărutări aprinse,
Si surâsuri desprinse, din al Soarelui mister...
Ne-am ascuns de noi,
Într-un cotlon al Universului,
Pe căi neștiute, pe urme pierdute,
Într-o constelație al Imaginarului,
Ne cuibărim, ne dorim, ne cerem,
Ne chemăm, ne strigăm,
În surdina clipelor ce pier,
Ne citim pe buze, iubirea ce renaște,
Secundă, cu secundă,
Clipă, de clipă,
Într-o broderie de trăiri, sentimente, tăceri,
O lume a simțurilor,
Cu urme, pe tălpile desculțe,
Ce aleargă pe cioburi, de iubire,
Frânturi de fericire,
Tatuate apoi, în suflete
Cu lacrimi conturate,
Pe chipurile atinse de timp,
În a vieții curgeri!
"Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?..." N. Stanescu
poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.