Toamna, număr prim...

Este Septembrie şi-i cald,
Doar roiuri de ţânţari plutesc,
Deasupra mării de smarald
Şi a naturii plină de lumesc.

Umiditatea permanentă şi activă
Aruncă valuri de bruboane peste corp,
Iar mintea îmi devine evazivă,
Când se-ntâlneşte cu un strop.

Asudă pielea şi întregul corp
Şi doar natura aşteaptă o schimbare,
Cocorii încă nu-s întorşi de tot,
Iar mintea zburdă spre visare.

Acum, mi-am amintit frumos,
Cum poate toamna să întoarcă timpul
Şi cum, iar, frunze se întind pe jos,
Ca un covor ce-mi oglindeşte nimbul.

Visând la locuri pline de speranţă
Cu jocul vieţii relaxat,
Mă-ndrept voios spre cutezanţa
Unui tărâm frumos, uitat.

poezie de Liviu Reti (1 septembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indemnul şcolarului

Hai la şcoală! Hai, acuma!
Timpul nu aşteaptă.
Lasă grijile la muma
Şi un plâns în şoaptă.
Hai, fi primul ce învaţă,
Alfabetul e frumos,
Şcoala veşnic e povaţă,
Haide, fii curios!
Alţi copii la şcoală sunt
Din acelaşi an,
Jocul lor pe-acest pământ
N-o să fie-n van.
Semne, litere se-mbină
Cald şi armonios,
Timpul nu stă în odihnă,
Dar trece frumos.
La sfărşit de an şcolar
Coroniţa o aşază,
Peste fruntea de ştrengar,
Ce frumos visează.

poezie de Liviu Reti (17 septembrie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, din toamna mea

Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieţi, venite din Septembrii
şi din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuş,
are-o vreme
când coboară.

M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt şi eu.
Toamnă, doar în toamna vieţii,
fără rod,
fără bucate,
Ca să laşi în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poţi fi şi om şi toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.

Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea trupească inspiră încredere şi are o forţă de atracţie extraordinară. Un corp frumos atrage sufletele oamenilor în timpul vieţii, dar acelaşi corp frumos îşi poate atrage şi propriul suflet, înapoi, în el, după o moarte clinică.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată chiar, în rarele perioade când eram oarecum detaşat de ea şi când rămâneam cast, ajungeam să trăiesc în faţa cadrajelor neîndemânatice şi a gros-planurilor insistente atitudinea pur utilitară pe care oamenii o au văzând filme pornografice. Nu era decât un corp frumos - vai!, nu era decât fantoma unui corp frumos - printre atâtea altele. Atunci, totul schimbându-şi perfect sensul, ardoarea, senzualitatea rară care mă şocau profund când păreau să se îndrepte spre parteneri mă excitau profund, câtă vreme mă făceau să cred că mi se adresau doar mie.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui îndrăgostit

Îţi scriu, acum, în seara asta
Când timpul se sucombă-n mintea mea
Şi cred că m-a lovit năpasta,
Căci simt că nu te pot avea.

Îţi scriu cu litere cerate
Pe chipul tău de catifea
Şi cred în clipele jucate,
De noi doi, sub-un cer şi-o stea.

Îţi scriu că nu pot să te-ating,
Cum te-am atins odată-n zori
Şi-mi curg pe faţă lacrimi ce se sting
Sub luna ce dispare între nori.

Mă-ncearcă dorul clipei infinite,
Când timpul se juca pe lângă noi
Şi-atingerea căldurii din orbite,
Când noi eram îmbrăţişaţi şi goi.

Nu te-ntreba de e nedrept
Sau logic ce-i în mintea ta,
Căci timpul pune inima în piept,
Oricui zâmbeşte către ea.

Doar timpul este cel ce va decide,
De vei rămâne sau de vei pleca
Şi tot el este cel care va râde
De clipele ce vor urma.

Convins că aste rânduri nu-s în van
Pe portativul efemer,
Te-mbrăţişez ca un golan
Cu zâmbetu-mi de cartier.....

poezie de Liviu Reti (2 septembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie de toamnă

Se pregătesc cocorii,
Să plece înspre sud;
Iar cerul cheamă norii
Şi pruna cade-n dud.

Lumina e cam scurtă
Şi noaptea se întinde,
O rândunea se mută
Şi nimenea n-o prinde.

Micuţe stele zburdă
Pe negrul de pe boltă,
Pământul iar asudă,
De sub bogata holdă.

Cu utilaje grele
Mesenii se întoarnă,
Sub cerul plin de stele,
Ei holda o răstoarnă.

Semeţ se-ntind cocenii,
Tuleii deopotrivă,
Cu jind privesc mesenii
Şi îi aşază-n stivă.

Se pârguie ciorchinii
Sub frunza arămie,
Iară pe deal ciulinii
Împung butuci de vie.

Se umezeşte trist
Un drum întortocheat;
Când micu alpinist
Răzbate dealu-n cant.

Mă-ncumet să pornesc
Spre cornul abundenţei,
Ce cade în lumesc,
Cu liniştea cadenţei...

poezie de Liviu Reti (1 septembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să iubesc toamna?...

cum aş putea să iubesc toamna
pentru dimineţile ei mohorâte
ce-mi atârnă de suflet
împovărându-l
pentru cocorii alungaţi
şi frunze desfrunzite
călătoare-n delir
covor aşternând
al doamnei plătit bir
pentru nesfârşitele nopţi
pline de tăceri
când timpul parcă adoarme
şi azi abia se rupe de ieri
cum aş putea să te iubesc toamnă
pentru oglinda ce acum îmi arată
un chip răvăşit şi străin
când simt golul sub pleoape
şi-amurgul răsare
tot mai aproape?...

poezie de George Ioniţă (6 octombrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

X2

Se caută, dar nu se regăsesc,
Se văd, dar nu se pot atinge,
Încearcă tot ce e ceresc
Pe timp şi clipa ce se stinge.
Trăiesc ca să reflecte timpul,
Cum corpurile lor o cer
Şi schimbă ritmic anotimpul
În jocul nostru auster.
Renasc din apă şi pământ
La margine de azimut
Şi se revarsă în cuvânt
Cu jocul lor frumos şi mut.
Sunt doi copii cu ochi de miri,
Ce veşnic stau în colţ opus
Şi se ating doar din priviri
În răsărit sau în apus.

poezie de Liviu Crinel Reti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

Perfecţiunea-ntruchipată
In chipul tău frumos de fată
Mi-aduce zâmbetul in zori
Si te culeg dintre scrisori.

Trecut-au ierni si primăveri
Si toate-mi par a fi ca ieri...
In mintea mea eşti neschimbată
Şi gândul mi se face roată.

Se plimbă toamna prin grădini
Aruncă norii ploi in spini...
Sunt frunze galbene pe drum
Dar ştii si tu, ce să-ţi mai spun?

Din anotimpurile toate,
Aş lua doar clipele lăsate,
Departe undeva in munţi
Când ne plimbam prin văi desculţi.

poezie de Doina Bonescu din Aripa timpului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit toamna

Cad frunze ruginii şi se aştern covor
Sub paşii mei foşnesc ca şoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, pluteşte un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

E toamnă şi pustiu, şi parcul este trist
Pe strâmtele alei e doar un poliţist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.

Un nor mare şi gros se-apropie grăbit
Şi ploaia va cădea din ceruri negreşit
Iar soarele s-a dus uşor spre asfinţit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.

Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos
Se uită cu nesaţ la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.

Spre casă mă îndrept, că s-a întunecat
Şi parcă din senin răcoarea s-a lăsat
Un câine vagabond a pagubă-a urlat
Că toamna e aici, iar vara a plecat.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu într-un vis nu ai nici un corp şi totuşi visezi unul după cum visezi o lume de corpuri. Ce anume este real în ireal? A pune corpul pe primul loc, însemnă a pune mândria deşertăciunii, şi totuşi aproape toţi oamenii fac asta. Fetiţele sunt de mici învăţate să facă asta, grija de corp, de imagine devine astfel "Dumnezeul" lor şi călăuză le este depresia. Oare realizăm cu adevărat că într-o fracţiune de secundă corpul şi mintea pot dispărea FĂRĂ URMĂ? Mintea, nu tu, este foarte mândră că are un corp, prin care te poate face pe tine sclavul iluziilor ei deşarte. Cât de mulţi oameni realizează că frica le este călăuză în viaţă? Lupul Frică îmbrăcat în straie de gând.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini si umbre

Lumină dedesub, deasupra întuneric,
Doar umbrele se văd în pomii de sub cer.
Părăsesc orice speranţă, o fură dintre noi
Şi o aruncă-n valuri, să vadă cum se duce.

Acum stă singură, pluteşte spre tărâm necunoscut;
Încearcă supravieţuirea cu o-ncercare grea.
Priveşte vuietul ce o-nsoţeşte de mii de mile,
Neîncetat din straja ce o duce.

Ajunsa pe un mal străin, aşteapta.
În jur e-nconjurată de stele si de nori.
Răsare atât de-ncet în suflet, doar simte...
Lumina e deasupra şi noapte dedesub.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers în toamnă

Versul meu este în toamnă.
Trupul meu este în vânt.
Timpul prihănit de hrană
Mă subjugă pe pământ.

Chipuri văd peste stindarde,
Plete zburdă după gând.
Volburată, iarăşi arde
Mintea-mi rece, pe cuvânt.

Frunzele se duc cu nimfe,
Râurile cresc pe piscuri.
Astigmată cade-n cifre
Amăgirea-mi dintre scrisuri.

Nici durerile nu cresc,
Nicio lună nu răsare.
Doar un zâmbet de ceresc
Mă cuprinde-n disperare.

Am să dorm uşor pe vise,
O să zac pe frunze noi,
Cu-amintiri despre proscrise
Subjugate de nevoi.

Iar când sunetul de gheaţă
Peste clipe va veni,
Doar lumina-mi de pe faţă
Stinsă-n gând va străluci...

poezie de Liviu Reti (8 septembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur ca norul rătăceam

Singur ca norul rătăceam
Ce peste văi pluteşte-n zbor
Şi am zărit pe când treceam
Narcise galbene covor;
Pe lângă lac, sub codrul mare
Dansând în briză şi-n răcoare.

Şi-aşa cum stelele lucesc
Calea Lactee luminând,
În şiruri lungi se răspândesc
La golful mării ajungând;
Şi zece mii am văzut clar
Cum capul şi-l mişcau sprinţar

Valuri în golf dansau încet
Dar nu ca ele de voios
Ce bucuros e un poet
Când vede un peisaj frumos!
Şi n-am ştiut când am privit
Că sufletul s-a îmbogăţit.

Şi-adesea stând pe canapea
Gândind sau având mintea goală
Le văd sclipind în sinea mea
Şi fericirea e totală;
Iar inima se-nviorează
Şi cu narcisele dansează.

poezie de William Wordsworth, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce să mai cred?

În ce să mai cred?
Cuvintele mă-ndeamnă să cred în ele,
soarele luna şi stelele în ele,
dar eu cred doar în noapte,
în îngerii de ceară
ce mă-ndeamnă să le descopăr
paradisul lor plin de dulceaţa pierzării,
o lume plină de vise frumos parfumate,
cu mireasma unei iubirii în ceaţă,
ce vrea să-mi dea un fir de speranţă
pentru a-mi reclădi livada viselor.

În ce să mai cred?
În oamenii de piatră ce-mi zâmbesc,
mereu acelaşi zâmbet cald ce te frige
şi care te ameţeşte în jocul buzelor reci
ce sunt doar a le tale

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când visăm, tonusul muscular e abolit şi întregul corp ne este paralizat, lăsând astfel mintea liberă pentru halucinare. Când facem dragoste, dimpotrivă, mintea ne e abolită, iar corpul se scufundă în voluptate. Un ultim amănunt vine să întărească acest ciudat şi fascinant paralelism: când visăm, indiferent de conţinutul visului, sexul nostru este întotdeauna erect.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Şi îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul şi îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Şi pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescăruşii când zboară peste valuri
Când spui că ţi-este dor şi te gândeşti la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... şi-n voaluri
Eu te aştept să vii pe ţărmuri euxine...

Se despleteşte valul, mi-am despletit şi părul,
Pe ţărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Şi-n cântecele mării vom desluşi misterul
Cuvântului ce-nalţă,... iubirii ce ne leagă....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note întâmplătoare pe asfalt

Să zbori razant cu pământul, peste văile lui
vibrând la marele tău curaj, cu sângele pulsându-ţi
în picioare, simţind cum drumul îţi pătrunde în trup
şi cum îi imprimă inimii ritmul.
Nu-i doar muzica maşinii pe asfalt, este întregul corp
zgâlţâit pe axa lumii, tu şi mijlocul cuiva,
făcând din bătăile inimii tunete. Când schimbi viteza,
când accelerezi, eu mă afund în moment,
ca o pasăre care tocmai a ieşit din iarnă şi pe care
totul o îndeamnă spre verdele exploziei de frunze.
Un mic zvâcnet şi trupul se înfige-n scaun.
Complici, facem salturi gravitaţionale,
ştiinta ta, inţierea mea întru ale vitezei.
Te înclini spre mine pentru a fi sigur că nu-i prea mare.
Eu ştiu că nu-i, dar viteza se citeşte-acum în strălucirea
ochilor mei şi-i măsurată doar
de arcul unui zâmbet, ca şi cum bucuria ar putea fi
un vitezometru spart sau cutia unui CD
pe care Chopin a părăsit-o pentr-o cauză mai bună. Muzica
(ştim) este în notele pe care le extragi apăsând pedalele,
oscilând între tonuri furioase şi tandreţea unor sentimente –
bateria încărcată sută la sută cu fel de fel de note-întâmplătoare.

poezie de Rosa Alice Branco, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mens sana

Tratamentul de acasă
I-a făcut un corp frumos:
Mintea nu-i prea sănătoasă,
Însă minte sănătos!

epigramă de Veron Ene
Adăugat de N Gârleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amonte în aval

S-a ridicat natura toată
Peste umilele jivine,
Căci astăzi timpul o arată,
Ca vinovat răpus de tine.

Au coborât urşii la vale
Să vadă asfinţitu-n creste;
Şi au ieşit din hibernare
Căci muntele, acum, cheleşte.

În lunci se-arată căprioare
Printre mormanele de fier,
Cu puii hămesiţi de alergare,
Ce plâng şi doar iertare cer.

În stoluri, păsări colorate
Se tot rotesc cu cercuri mici,
Căci crucile sunt ocupate
De ciori şi grauri venetici.

Din vizuine ies şi vulpi şirete
Cu nasu-n vânt şi cozi stufoase,
Ele se-ndreaptă spre maşini cochete
Ce se arată printre case.

Doar lupii se opresc pe dealuri
Şi-şi încadrează arealul,
Cu ochii ei scrutează-n valuri
Jivinele, ce flutură pumnalul...

poezie de Liviu Reti (24 februarie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!