De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt și m-arunc să alunec,
Mângâi iarăși cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeț până totu-i întunec
Și colind dimineți până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă și-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ștrand zi de zi ca să-not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Și fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschiși pe o iarbă de mal și privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Și-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să curețe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce știu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraș, fluturaș, mai târziu un vulpoi
În scene la școala primară sau când încă făceam grădiniță;
Mă văd le cântând celorlalți "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec și-i cad... pe pojghiță.

Mi-am plantat singur pom, stau și-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din față să văd de unde-i șuier
Ce-aud zi de zi din oraș când e trei și părinții se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la țurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Și-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Doar roză

M-am îmbătat d-extazul dintr-o roză
și nu știu cum miresmele le-adună
din mâlul sevuind... Prin ce metamorfoză
parfumu-și dă? Culori de vis, face cu... care mână?

Din ce chimie-ocultă se-ntremează,
de unde are geniul de licoare
ce-o varsă prin nectar, pictează vază
se-ngemănând în dar, c-un dar, la altă floare?...

Mă uit și-adulmec iar, sunt mut de farmec
și iar miros și creieru-mi dezmiardă;
cu inima din alveolele-n respir sunt cerc...
Mă prăbușesc drogat, cu capul dus, pe iarbă...

Și-i și altă culoare și-i multe alte izuri
și mă întrec cu albine, păsări și bondari
și-un fluture penat... și-am pielea toată rizuri;
mă sângerez în spini, sunt zbor de mii Icari!...

Mă dezic tot de știință, îs un novice;
n-am școala rozei, nici miros, culoare,
nici spini nu știu să fac, candoarea să-mi explice...
Păcat că am să mor și n-o să fiu o floare!?!...

poezie de (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte de iarnă

E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet șemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.

Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.

Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschiși, sunt în delir...
Mai pun pe foc, mențin ardoare.

E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.

M-afund, în timp trecut, gândesc...
Pe pârtii alunec să te-ajung,
Schiez, prin părul tău prelung...
Foc-vis, sunt scrum... mă prăpădesc!!!

poezie de (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simțuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce știu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ți de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Și ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai știu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Și-i numai o dorință de-alt timp și de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în ființa-mi toată,
Să ți-l așez alături... și apoi să mor de bine!?

poezie de (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor

Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp și spațiu, din exil.

Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuși,
De colivia goală, plânsă, cu pierduți peruși,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.

Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri și cu zambile,
De la bunică-n grădinița mică, depănând idile.

Mi-e dor de tei și dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân' la oraș...
Revăd zâmbind, cărându-și geanta, pe poștaș.

Mi-e dor de huruitul trotinetei cu rulmenți,
Prezente-am chipuri de amici, colegi, de repetenți...
Mă uit la palme și-s murdare de cerneală;
Mă văd pe băncile de lemn, tocite, de la școală.

Mi-e dor de mers desculț, fără sandale,
Reîntâlnesc vecina-n stradă, veșnic la taclale,
Am încă-n palmă-o coadă colorată de șopârlă...
Fac baie-n plină vară-n josul Prahovei, la gârlă.

Mi-e dor de cercul ce-mpingeam c-o sârmă,
De cărucior, cu figurine, ce-l repun la drum, neștiind de cârmă,
Mă văd în podul școlii trăgând fum dintr-o țigară...
Ascult mânjit pe față, cu prietenii pitit, concertul de fanfară.

Mi-e dor de bucuria, de-a juca, la nesfârșit de zi,
Am mintea plină de imagini fără nume de copii,
Simt sufletul cu inima-ntr-o neagră călimară
Ce-o-nțep cu o peniță-n toc de lemn... mintea fugară.

Mi-e dor, că nu mai am vacanțele de vară,
Îl văd pe tata trist, că n-am luat cursul de chitară,
N-am remușcări c-aș fi putut să mă înec,
Nici că furam din vișinata de la beci, ca să petrec.

Mi-e dor, miros cravata roșie la gât,
Am buze încă tremurând de-un prim sărut,
Sărbătoresc timid-pierdut, finalul de liceu...
Simt sfoara că mă taie-n palme de la zmeu.

Mi-e dor de cântul tatei, serile, la mandolină
-Festivul după cine, ce-așteptam să vină-
De mâna-n păr, de la bunic, ce-i stau în poală,
De băile în flori de fân, la primul semn de boală.

Mi-e dor de cățăratul printre țepi, în pruni,
De sila când plecam la școală-n fiecare luni,
Mă văd urcând pe dealul Ciob, lângă Doftana...
Simt cald miros de lapte ce-mi aduce mama.

Mi-e dor de aburul din bulgăr de zăpadă
Din mâini de rebegit, ce stau să-mi cadă,
Am sunetul de clopot de la fiecare Paște...
Mă uit la puiul care sparge oul și se naște.

Mi-e dor de liniștea de la un somn de vară
Pe un cerdac de greieri, cald, afară,
De patu-n puful cu pilotă al bunicii,
De albul, bunul, cu povești și pozele tunicii.

Mi-e dor de timp, pierdut în nopți pe iarbă,
Culcat cu bolta-n iris... Venus mă dezmiardă,
O iau și-o pun în băț și-o cânt pentru colind,
Cu sacu-mbujorat de mere, ce obraz m-intind...

Mi-e un dor nestăvilit, nebun, de mine
Ce sunt la fel, un neschimbat, nu cred destine...
Doar cărțile țin cont, ce-aștern trecutul peste file...
Mi-e dor de ieri, ce mă desparte mii de zile.

Mi-e dor de fiecare loc ce l-am pășit,
Mi-e dor și de pedepsele, ce simt și-am ispășit,
Mi-e dor de râsul sorei, de mătuși și de părinți...
Mi-e dor de gustul de icoane-n sărutat de sfinți.

Mi-e dor de-o lume altfel, care-a dispărut,
Mi-e dor s-o readuc, să fiu din nou, un nou născut,
Mi-e dor nespus de anticul din mine...
Mi-e dorul neîmplinit, timp e nerelativ și nu revine.

Mi-e dor de-un aer reavăn, pur, ce respiram,
Mi-e dor de vântul ce prin păr mi-l răsfiram,
Mi-e un dor profund de ce-am iubit și mai iubesc.
Mi-e dorul, dorul fără saț, de mor, să mai trăiesc...

poezie de (29 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierdut icoană

Ce zgomot surd îmi dă fiori
Și-i repetat și-i miez de noapte?...
Stau cu prieteni la o carte,
Cum stau în viață adeseori.

E un sinistru neînțeles
Ce bubuie în suflet, tâmple,
De mister ce-ar putea să-ntâmple
Pe-asfaltul morții-n contrasens.

Am parcă o străfulgerare
De suflet ce-mi cedează straniu;
Aieve aud geamăt în craniu
Și fug în buhăit ce doare...

Alerg, nu știu de ce am frică
D-un neștiut ce-l presimt rău...
Mă-ndrept ca sunet spre ecou;
Simt inima că-n hău îmi pică.

Impact după impact din nou
Văd roți ce sfârtecă din trupuri
Cum solzi din aripi își pierd fluturi...
Mă metamorfozez erou...

... M-arunc printre mașini nebune
Ce aleargă, calcă și zdrobesc
Două grămezi... și izbutesc
Să văd în noapte două... urme.

Nici nu mai sunt forme umane,
Doar două umbre de movilă;
Întrezăresc cu greu copilă
Turtită-n sânge și creioane...

... Are-un rucsac împăștiat
Cu coli, caiete de desen
Și lângă trup de-om mutilat
Stă o icoană veche-n lemn...

... Și plâng și țip și vreau să mor;
Îs în prag să fiu zdrobit de faruri
Prin negura cu moartea-n daruri...
Mă doare capu-ngrozitor!

Mă uit pierdut în sine, în jur,
Urlu la nebunia fugii;
Nimeni n-ascultă țipăt rugii...
Le caut suflete împrejur.

Aud sirene și amorf plec,
Mă-ntorc în lumea celor vii;
Îmi văd ghiozdanul la copii...
Mă mor, în lacrimi mă înec.

PS.
Pierzare-n duet în timp real pe DN1,
Într-o noapte de groază din 2001.

poezie de (19 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Natal

Exult; câștig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am ațipit
La "end" de western și tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
Mă duc acasă și-i aștept pe toți, cei ce nu m-au uitat!

Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâșâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o liniște eternă
Și-mi zboară gând la eu ce-am fost și mulți ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu și-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o șiră... Mintea-mi scald!

Și acum este-un maron de fier în ape-n val la Costinești
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudiști
Unde timizi într-o vacanță de practică stăteam întinși
Pe burtă și-nțepam nisip înrușinați... Hm, ce povești
Ce se derulă, că-i pustiu de ce știam... Cum timpu' oprești?

Doar am ieșit de la examen, pășesc pe aleile spre cursuri
Și cât de mici îmi par acum și-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Așa-n sfârșit de sesiune și-s iară singur... Triste apusuri!

Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruțele bunicii
Și prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streașina de mâl și pai... Că-s case multe!

Hm, arar trece o căruță în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-și mai slobozește calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Și-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o șopârlă!

Astăzi sunt trist că las tristețe și așa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câștigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Și le tot port chiar tot mai roase și n-am nici cui să le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!

Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!

poezie de (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierdut...

Sunt pe alee! Ieși din casă!
Mă vede-o lume, cum mă plimb!
Ori tu nu știi, ori nu îți pasă;
Că nu mănânc și... nu mă schimb.

De două zile am vedenii...
În minte, nu mai este loc.
Îmi zboară gândul la... tâmpenii;
Să nu mai fiu, sau să-mi dau foc.

De când ai spus că nu mai vii,
Alerg pe străzi... nu oarecare;
Ci doar pe cele ce le știi...
Căci des ieșeai, făcând plimbare.

Vecinii se uitau la mine...
Că nu îi văd, eu mă... făceam.
Mă pălmuiam peste picioare,
Să-i derutez; că le vorbeam!

Treceam în sus și iar în jos,
Cu mintea-n nori și ochii ficși...
Și era cald și timp frumos.
Tot mă întrebam, de mai exiști?

Și câinii toți, în curți fac zgomot...
Și iuțesc pasul... cum n-aș fi;
Aud în treacăt ca un hohot.
Aruncă pietre, mici copii!!!

Și-n loc s-apari, cum prevăzusem
Când poarta, iată, se deschide...
Bunica ta, ce-o mai văzusem,
Îmi dă în cap... cu o tingire...

Și de rușine, nu mă doare,
Zâmbesc prostește, către ea...
Îți mulțumesc mult, mamă mare;
De unde-o ai... că nu e grea?!

poezie de (25 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Concluzie

Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!

Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ca între Tată și Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată și fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și suspina

ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță mama e acolo și mă privește de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de din Volumul: Temnița de sub rană
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cazier

E timp să-mi fac bilanț de-o escapadă
De fapte ce-am produs și-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Și dacă "acasă", îi mai pot spune... "Țară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înțelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parșivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat și bruma ce-mi rămase-un colț de țarnă
Căci grosu-i luat și-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinți le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Mașinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun și-n răzbunare
Și judecățile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viață
N-am nici cât alții au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheață!?

Toți ce m-au frânt, m-au mărunțit, mi-au luat avut,
Sunt protejați că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câștig căci stresul mult și vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio școală
Nu-mi dă câștig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-așa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu țeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ca între Tată și Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată și Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și lăcrima

ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alți părinți și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au trecut pe aici

e târziu
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Separare de întreg

Îmi iau încetinel bagajele din mine
Și-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Și-i tot mai rău, nu-i bine!

Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu știu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu știu de-i nou, sau bună... stare!?

În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu știu nici data, nici condiții de contract
Și tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăț... Un joc de quiz!

Împlânt din simțuri ce-ncă țin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nșele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!

Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simțuri, ce-s mai multe,
Să știu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.

În ultimă instanță suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aș putea fi ca și-alții nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!

În cursa care sunt și-alerg și-s îngrădit
Și m-am iubit și-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorințe, locuri, o cernită emfază
Și mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!

Îmi rescriu lanțul de-ntâmplări iar neștiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se cățărând pe stâncile abrupte.

Îngheț, irig din apa-mi și mi-aștept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!

poezie de (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăminte

Mi-am luat vacanță să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viața-i un prăpăd.

Visam "sublim" și nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am țel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să știu că-s doar "veniri"
Și totu-i gol, nu-i simț, nicicum.

Doream vâltori și "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Și mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înțelege nicio ființă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit și cer căință!

poezie de (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La soirée

Eram în pană acută de orice inspirație
și-am ascultat, pierzându-mă, "Când vine seara
și lumini se aprind..."... Mi-am regăsit tentație
călătorind în minte cu-ochi deschiși pe stradă, vara.

E frig afară, că-i februarie și-i dulce cald;
sunt c-un tricou și-s în bermude, e gol
pe asfalt și-i liniște și cerul e-un smarald...
Doar glasuri tinerești se-aud pe lângă mall.

Pășesc, doar creierul, pe "Septième Avenue"
și mângâi o aurie de Stingray Corvette
ce-am luat-o ieri așa "à la première vue"...
O simt și acum, o fericire... A trecut Yvette!

Sunt la Laval, în Chomedey, îs "dans la trentaine",
bătrân că-s iar la studii-n Saint-Hyacinthe
aproape la sfârșit de an... Mă umflu-n pene
să-mi inspir bucuria... Parc-ating ținte, cent cu cent!

Mă uit în buzunar; am douăzeci de dolari,
îndeajuns de două mini-golfuri
și e lumina albă, jucătorii-s rari;
doar două cupluri însoțind ratările cu of-uri!

Sunt singur pe "tapis"-ul verde, fără adversar
și mă lansez în jocul minții, al răbdării...
apoi încet, încet mă-ntorc alene pe trotuar
și urc pân' la etajul unde stau... Simt gustu-nfiorării!

Nu-mi vine să mai plec; mă-ntorc în viitor
-căci cântecul ce m-a trezit e pe sfârșite-
iară la caldul din odaie, fad televizor...
Recad în pană, iar de nopți ce-s nedormite...

... "de acasă"; câmpinean cu visele-n ispite!...

poezie de (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deșert de suflet. Nu-i oază
Și așa-s de însetat de orice și am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alții, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mișunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simț, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălțimii, e-un dar să-l deții fără scrupul, să fie...
Și-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăție!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt și întind mâna ca orbul
S-ajung nu știu unde și alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una și alta-s- la fel de înțelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veșnic, el, suflet!

poezie de (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pom

Sunt ca un pom încercuit de ani
Și nu pot să mă mișc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aș fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Și-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Și găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Și florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus semințe, nemaiștiind de carne
Și am rămas nins, golaș pe creste abrupte,
Tot nemișcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu știu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.

Mi-am făcut umbră singur și-am și dat
Și nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca șișul încrustat
Când s-a înfipt... și drag mi-am altoit.

Câtă pădure-s mame, tați căzuți,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuți...
Și nu știu; vântul n-are niciun gând!...

Mă privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Și n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,
Împrăștiat scrisori din Lună, până-n Soare...

poezie de (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.

E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Har de părinte

N-am să știu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ți revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculț, c-un mobil
cu roți de lemn, luat cadou, de părinți... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-și ia grâne-n desagi...
Ce-ți privesc, cu mult drag, turuitu-ți din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Își iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiți, ne avuții, de pe ulița în sat...
ce-au căsuță-n paiantă și servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la școală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, și-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalți, tu, speranța de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
ușoară, doar ție-ți, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulți și cu faimă... vestit.
Doar să uiți de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiți, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinși, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Și cu lacrimi în ochi și sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de ești mic, sau ești mare-
în odaia, cu cruce și cu candelă, arzând...
și cu poza-ți icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, și-n oraș de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vorba aia

La numai 15 anișori,
Aveam o creștere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare rușinoasă.
Și când cu Nicușor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Țiu minte, cât de mult roșeam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminică, fiind cald
Și cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârlă să mă scald,
Și mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicușor sta-n iarbă strâns
Și mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost rușine și am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.

Prin Cișmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
Și-un ofițer m-a urmărit,
Spunându-mi dulce că-s frumoasă.
M-am rușinat și-am spus "merci"
Și ca să nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa și...
S-a întâmplat și vorba aia.

Deși sunt rușinoasă rău,
De toți băieții sunt curtată
Și-aleargă-n urma mea mereu
Aproape Capitala toată.
Și-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanța sau Mamaia,
Petrec din noapte până-n zori
Că mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sărman,
Vrei să găsești a vieții cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindcă iubește o femeie.
Aseară s-a-mpușcat Bebe,
Aflând că l-a-nșelat Aglaia
Și toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...

poezie satirică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Gabriela Gențiana Groza

Ce voi fi?

Trei copii în poieniță,
Ca trei flori în grădiniță,
Se întreabă fiecare:
- Ce voi fi când oi fi mare?

- Vreau să fiu o arhitectă
Talentată și corectă
Și poate vedea oricine,
Desenez de-acuma bine.

Am să proiectez noi case
Cât mai mândre, spațioase,
Să stea-n ele mama, tata
Și bunicii și nepoata.

Altul dintre ei, băiatul
Cel cuminte, pistruiatul,
Spune că lui o să-i placă
Doctor bun ca să se facă.

De pe-acum am grijă mare
De copii, de fiecare,
De un câine, de-o pisică
Și chiar de o gâză mică.

Al treilea se gândește
Și apoi și el grăiește:
- Vreau să fiu în viitor
Meșter de calculator.

Cu el azi îmi fac de joacă
Și sunt sigur c-o să-mi placă
Să îl știu repara bine
Mulțumind pe orișicine.

Trei copii în poieniță,
Ca trei fluturi pe-o rochiță
Se gândesc la anii lor
Ce vor fi în viitor.

poezie pentru copii de din Irundel și Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
cumpărăturiCartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 11.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook