De unde mai sunt?...
Sunt mic, pueril, mi-au avânt și m-arunc să alunec,
Mângâi iarăși cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeț până totu-i întunec
Și colind dimineți până-n seară de vară, sunt ud ca topit.
Îmi fac din conserva cu apă și-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ștrand zi de zi ca să-not!
Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Și fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschiși pe o iarbă de mal și privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.
Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Și-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să curețe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce știu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.
Am fost iepuraș, fluturaș, mai târziu un vulpoi
În scene la școala primară sau când încă făceam grădiniță;
Mă văd le cântând celorlalți "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec și-i cad... pe pojghiță.
Mi-am plantat singur pom, stau și-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din față să văd de unde-i șuier
Ce-aud zi de zi din oraș când e trei și părinții se-ntorc amândoi...
Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la țurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Și-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.