Rugăminte
Mi-am luat vacanță să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viața-i un prăpăd.
Visam "sublim" și nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am țel.
Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să știu că-s doar "veniri"
Și totu-i gol, nu-i simț, nicicum.
Doream vâltori și "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Și mângâierea la o cafea...
Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înțelege nicio ființă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit și cer căință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lehamite!
Mi-am luat vacanță de la tine...
Doar ban, aproape, mi te ține!
Un scop ai, cum să te îmbraci...
Doar dacă-ți dau, sexul îl faci!
Sunt card bancar, acces direct...
Și cum n-ai bani, pretinzi ghișeft!
Totu-i ruletă, e un joc...
Mizezi că-ți sunt, veșnic noroc!
Duci lipsă de sinceritate,
Profiți de-a mea naivitate...
M-am săturat, sunt obosit...
Găsește-un altul, s-a sfârșit!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Concluzie
Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt obosit
Sunt obosit de vinul care l-am băut,
Sunt obosit de gerul care m-a supt,
Sunt obosit de-un dedesubt
De tine doar, de tine doar știut.
Sunt obosit de Viața ce-am trăit,
Sunt obosit de Moartea ce mă cheamă,
Sunt obosit ca n-am luat în seamă
Că eu de tine, că tu de mine, ne-am rătăcit.
Sunt obosit de anii douăzeci,
De-un vis de-a pururi neîmplinit....
Dar, uite, ososeala a luat sfârșit,
Nu oboseala, iubirea e pe veci.
Când nimeni nu ar fi mai crezut
Că din Neant ai apărut.
poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturisire
Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neștiind
umbrind
de un sfumato
antecreații cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârșii-n Sant-Angello
și orișicum
nu aveam cum?!...
Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
și niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.
Dar sunt cu siguranță mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferență de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imposibila debarasare
M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.
Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.
Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.
Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.
Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.
Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?
E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintale ipostaze
Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Așa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.
Mă simt ușor în primăvară,
Sau când iubesc și sunt iubit
Și tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.
Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Și-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.
Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Și doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...
Erou mă cred, o aventură
Și-s neștiut, 'ncrezut în fraze;
Ca și alții-n crez că-s de-anvergură...
Și-s doar... mintale ipostaze!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De m-aș regăsi
Nu mă mai regăsesc icoană;
E spartă sticla, nu mai e ramă.
Nu mă mai regăsesc în femeie,
Nu mai am mamă, mi-am pierdut cheie...
Nu mă mai regăsesc conștiință
Să întreb, nu mai am nicio cunoștință,
Nu mai am nicio idee...
Nu știu cum tot o să se-ncheie.
Nu mai există adevăr, dreptate,
Mi-am pierdut orice identitate,
Nu mă mai regăsesc simplicitate...
N-ascultă nimeni, n-am pe cine bate.
Nu mai există dreptul la cuvânt...
Mă doare imens sufletul, ce-am frânt.
Nu mai am nicio libertate;
Nu pot să-mi mai aleg prieten, frate.
Nu mă mai regăsesc istorie;
În jur tot se vinde fără nicio glorie.
A dispărut orice urmă de carte, psălmi...
Că fila-i de... lemn, fără trecere-n... vămi!
Nu mă mai regăsesc poezie,
Nu mai e niciun subiect, n-o să fie!
Nu mai există suav, tandrețe...
N-am îndeajuns tupeu, frumusețe.
Mi-am pierdut tot ce-aveam,
C-am plecat, nu mai sunt prahovean...
Mi-am pierdut tinerețe,
Nu mă mai regăsesc puritate, blândețe.
Sunt depășit de orice, sunt a parte;
S-a-nmulțit lume, nu mai e sanctitate.
Nu mai am niciun noroc,
Nu mai există joc...
... Nicio loterie,
Mi s-a luat tot, feerie
Ce părinții mi-au dat.
Nu mă mai plâng! Nu mai e niciun Sfat!...
... Audiențele de mult mi s-au terminat
Mie, rămas un anacronic; demodat
-Mi s-a spus de la noua Primărie-...
"Este plecat primu-edil, în filozofie..."...
Nu mă mai regăsesc Dumnezeu,
Nici sinagogă nu mai e, de evreu.
Mi s-a luat orice biserică,
Am rămas doar cu una himerică.
Mi s-a luat preotul, spovedanie
Transformat în Satană, canalie;
Dacă nu plătesc, mort sau viu,
Nu mă mai regăsesc... "Ducă-mă pe pustiu"...
Nu mai am vreun rost să exist sau să fiu
Eu... Și n-am niciun drept la evlavie!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i vina ta
Nu-i vina ta
Că tu mă detestai,
E doar a mea în toate,
O știu bine,
Că-n orice împrejurare te aflai,
Eu stăruiam să fiu
Alăturea
De tine!
Nu-i vina ta
Că supărați eram!
E doar a mea!
A mea e!
Știu eu bine,
Că-n orice depărtare tu erai,
Te așteptam
Pe tine!
Nu-i vina ta
Că te pierdeai,
E vina mea și doar a mea,
Știu bine,
Că, ori de câte ori cădeai,
Te ridicam alăturea
De mine!
Nu-i vina ta,
O știu cu adevărat!
Sunt vinovată eu
Și pentru tine!
Tu nu ești
Cu nimica vinovat!
E vina mea
Că eu credeam...
În tine!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inventar pierdut
Născut s-acumulez
m-am luat pe bucățele...
S-am timp să-mi revisez
petrecerile mele.
Nu aveam încă dinți,
pășind... nu aveam păr;
mă copii din părinți,
scrutez spre adevăr.
Nimic nu cunoșteam
pitic descurajant,
vocabule n-aveam...
Oricum neimportant.
Tot rând pe rând, tot dus
să-nvăț din alți percepte
nevrute, mi-au indus
înscrisuri imperfecte!
Hârtii s-au adunat,
justificări, diplome;
Intrat... licențiat
obtuz și plin de dogme.
Prin jocuri-s educat
să fac ce alții vor...
Intuitiv erijat
într-un dominator!
Utopii-n fericire
-primite dar de muncă-
e-o viața-nșiruire
de ducere... în cârcă.
Neștiind, copii mi-am dat
ca roata să se-nvârtă
să țină o țară, un Stat;
să aibă ei de furcă.
Am creat șir de bunuri
ce nu-mi mai sunt utile
și las seren pe drumuri...
de-s fixe, sau mobile.
Sunt simplu un pasaj
infim, neînsemnat...
Sunt om.... pentr-un limbaj
ce singur mi-am creat.
Sfârșit, voi fi o listă
De bunuri-corolar;
De-o existență tristă
Pierdută-n inventar!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece și pustie!
Nu mai credeam în viață, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai știam ce-i zâmbetul, eram o dimineața stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar șansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viața tot mai goală în fața mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu știu cât aș putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot și să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Și-n nopțile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aș fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Și mă dori, o durere atât de surdă, aș țipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar și pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi șterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând ultim, de ursuleț
Sunt obosit peste măsură de atâta vâlvă nestârnită,
că doar eram pierdut puțin, n-aveam la vârsta neîmplinită
nici de un an- n-aveam idee, că vizită nu pot să fac
să văd și eu umani umblând și să le arăt... și eu îi plac...
sau, nu mai știu, poate naiv crezusem că e ca-n pădure,
printre ai mei, ce ne adoram, adunam fragi, poamele, mure,
că-s parfumate și, mâncam, ne iubeam toți, că răbdători
nu știm de răzbunări, de ură, nu ne atacăm... avem valori,
nu facem rău, de rău nu este, ne protejăm și noi de moarte...
cum mama ne-a învățat demult, când încă ne mai dădea lapte
și ne ținea la piept cu cald, ne mormăind din a sa viață;
cum este grea și să fim buni, chiar mari... de vom derula ață...
E crezul meu, de mic sălbatic, nevinovat, de ursuleț
așa, picat în agonie lovit de-un glonț nicicum răzleț
-dintre, ce nici nu mai văzusem, nu sunt încă ajuns isteț-
de-un foc de pușcă descărcată, deși eram speriat, naiv,
nu-mi propusesem, că nu știu, cum nu știu nici ce e motiv,
doar îndrumat de bun, ce-am simț, lăsat așa, intuitiv,
mă știind pur, fără de apărare, numai credul în aventură,
ca un copil, un pic prostuț, neștiind că dacă dau o tură
prin lumea nouă, cea din jur... te-oi părăsi, dragă natură...
Din Sibiu, ursulețul mic, agonic, 'ntr-o bătătură.
PS.
Într-o țară, a mea, unde-i cinstit delapidare,
Unde omor, viol, hoțiile îs onoare...
Printr-un oraș, într-o curte anostă, oarecare,
În ghiveci de lut, prăvălit cald lângă o floare,
Un ursuleț, însângerat de-ai mei, popor... se moare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 octombrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Rimă
Mi-am încorsetat parcă gândul în dragostea frumoasei rime,
De ceva timp, nu știu; să-mi chinui plăcerea prin cuvinte alese...
Mie-mi nu; pentru alții, ce-ar crede că-i tot ușor, făr' să le pese
Că pas de dans e de când lumea... în acord, de corpurile sublime!
E cântec tot, ce-i aștepți geamăn cuvântul pus, ghicit, pereche,
Neașteptat de ce va fi; un paso doble în bang de-un clopot,
Grav câteodată, cum și viața -ce n-o simțim, doar când e veche,
Sau clopoțel cu ritm de step- ce-o alerg nebun pierdut în ropot.
Sunt melancolic tot mai des, îndrăgostit de fostul mine,
Ce atunci nici nu știam că sunt și că voi fi un suvenir,
Mă căutând fine fărâme, cum puzzle, să mă refac rime...
Și căutări în jur s-agăț... din ce-am atins și mai respir.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours
Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Și, n-am speranța trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.
Când știu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ți feeric,
Nu mai am ce-aștepta... Nu mai există bine.
Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Și întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.
Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranța de ajutor deșartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleștez din soartă
Și n-am făcut nimic... Nu mai există bine.
Când îmi privesc lung brațe cu sângele în vine
Și știu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Și ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ți fiu un sprijin... Nu mai există bine.
Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol și până-n noaptea goală
Fără să știu că pot să-ți mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.
Când m-ai avertizat cu "V-ați pierdut de mine!"
La Radio-Vacanța, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină și mâna-n șold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârșește... Nu mai există bine.
Simona mea, Ionela să știi că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ți fiu,
Că liniște s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....
Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
cu Simona Radulescu.
rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afizic
Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumusețe
Pierdut în impoderabilitate,
Ușor, doar fum, delicatețe.
Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.
Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ține pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...
... Fără de pași, tot o plutire,
Ce-o țin, m-agăț de ea, n-o las
Și-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hmm...
Am vis, tot filar, din nopți dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
și n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranțele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ștersul cu Dero.
Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu știu mă cos
peste-un "ce"deșirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin și-ele gânduri
și, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... și-au vreun rost?!
Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mișcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de tine
Mă duc la gară în orice zi
Să te aștept, pân-ai să vii,
Dar trece tren, coboară lume,
Își strigă toți amor pe nume
Și pleacă, tandru se lipind,
Din ochii lucii se sorbind,
Doar eu rămân, înec suspine...
Ce dor, ce dor îmi e de tine.
Trec de cu zori unde-ai lucrat,
M-ascund de toți, îngrijorat
Să nu fiu luat în râs că-s trist,
Neștiind să joc, nu-s vreun artist.
Am pleoapele și gât uscate,
Nici inima nu simt de bate
Și tremur, cât serviciul ține...
Te aștept, mă prăpădesc de tine.
Privesc din colț de ochi, la bloc,
Când trec, sperând să am noroc
Să te văd dacă ieși pe scară,
Să-mi mai zâmbești o dată, iară,
Ori poate în geamul de balcon
Să te văd umbră, în pas molcom,
Dar mă feresc de ai tăi, de oricine...
Somn tu mi-ești vis, mi-e dor de tine.
Alerg pe aleile pășite
Ce tot treceai și-s părăsite,
Nu-ți mai aud pasul știut,
Asud uscat, sunt orb, sunt mut,
Doar minte am frazele șoptite
De buze în roșu împletite
Și m-anin tot cu ce sunt mine...
Mi-e un dor nebun, mi-e dor de tine!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Album... fișic?!
Am dat o raită prin album,
Uitat de-un fad cotidian;
Nici bani și nici meridian,
N-am handicap, să plec la drum.
Sunt clipe - de iubite dragi,
Părinți, copii, puțini prieteni-
La schi, sau în culcuș pe jnepeni
Sau la nudiști, fără nădragi...
Sunt file scumpe de album
-Cu chip în rânjet afișate-
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt cum dalele de drum.
Dau foi sau clic, să le revăd
-Ferice sunt, de-mi sunt frumoase
Le șterg, sau rup, de sunt hidoase-
Trecut îmi curăț, șterg prăpăd.
Buimac mă uit, ca la un altul
-Nici cei din jur... nici eu n-aș fi-
La pozele color sau gri...
Am umezi ochi, simt catafalcul.
Suntem alături și-mi dau mâna
-Căci nici nu e așa departe-
Gândesc, timp mult, nu mă desparte;
Însă nu-i spațiul, nu-i totuna.
Mă văd unde plângeam atunci
-De-o clipă singur, de-un nimic-
Și-aveam adresa-n mână, în plic
Nedezlipit, pentru porunci...
... Erau mulți ani spre experiență
-Tânăr naiv- ce n-o aveam;
Pot vinde poze ce-adunam
Să-mi cumpăr timp... de existență!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spirit
Sunt materialist convins
Din ani de școli, fără sfârșit...?!
Ce-i adevăr? Ce-am fost mințit?
De ce făclia mi s-a stins?
Aveam discipoli Engels, Marx,
Eram spălați pe emisfere,
Din cranii, devenisem sfere...
Eram un angrenaj, un ax.
Sunt o dovadă de "free mind",
Gândesc; nimic nu e "aquis"...
Pământul are morți și vii,
Și viața, nu-i un simplu raid.
Am simțuri, gânduri, sunt amor,
Vărs lacrimi, râd, am zbor înalt,
Citesc din Schopenhauer, Kant...
Sunt un complet... Divin ador.
Mă lupt să fac, dau calitate,
Împart ce știu, sunt demiurg,
Aspir la nou, visele-mi curg...
Trăiesc pentru-o eternitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O poveste și-atât
cândva toate erau ale mele
și viața era de-nțeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales
principii și taine, aiurea
puteam să greșesc orișicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul și orice gând
puteam să mut chiar un munte
doar suflam și l-am și sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat
iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu știam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit
nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viața de mai de apoi
cândva iubeam zi și noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam și credeam doar în flori
te-ai dus tinerețe adio îți spun
viața-i hâdă acum și neghioabă
dihănii ca troli și orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă
cândva eram tânăr și chiar eram eu
voiam să le știu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate
poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legământ
De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, ușor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?
Sunt prea tenebru, plicticos
Și nu știu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.
Și nu-s în viață o corvoadă!?!
Cred chiar c-am șarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viața nu e fadă!
... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!