Pierdut...

Sunt pe alee! Ieşi din casă!
Mă vede-o lume, cum mă plimb!
Ori tu nu ştii, ori nu îţi pasă;
Că nu mănânc şi... nu mă schimb.

De două zile am vedenii...
În minte, nu mai este loc.
Îmi zboară gândul la... tâmpenii;
Să nu mai fiu, sau să-mi dau foc.

De când ai spus că nu mai vii,
Alerg pe străzi... nu oarecare;
Ci doar pe cele ce le ştii...
Căci des ieşeai, făcând plimbare.

Vecinii se uitau la mine...
Că nu îi văd, eu mă... făceam.
Mă pălmuiam peste picioare,
Să-i derutez; că le vorbeam!

Treceam în sus şi iar în jos,
Cu mintea-n nori şi ochii ficşi...
Şi era cald şi timp frumos.
Tot mă întrebam, de mai exişti?

Şi câinii toţi, în curţi fac zgomot...
Şi iuţesc pasul... cum n-aş fi;
Aud în treacăt ca un hohot.
Aruncă pietre, mici copii!!!

Şi-n loc s-apari, cum prevăzusem
Când poarta, iată, se deschide...
Bunica ta, ce-o mai văzusem,
Îmi dă în cap... cu o tingire...

Şi de ruşine, nu mă doare,
Zâmbesc prosteşte, către ea...
Îţi mulţumesc mult, mamă mare;
De unde-o ai... că nu e grea?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!