Natal

Exult; câştig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am aţipit
La "end" de western şi tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
Mă duc acasă şi-i aştept pe toţi, cei ce nu m-au uitat!

Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâşâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o linişte eternă
Şi-mi zboară gând la eu ce-am fost şi mulţi ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu şi-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o şiră... Mintea-mi scald!

Şi acum este-un maron de fier în ape-n val la Costineşti
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudişti
Unde timizi într-o vacanţă de practică stăteam întinşi
Pe burtă şi-nţepam nisip înruşinaţi... Hm, ce poveşti
Ce se derulă, că-i pustiu de ce ştiam... Cum timpu' opreşti?

Doar am ieşit de la examen, păşesc pe aleile spre cursuri
Şi cât de mici îmi par acum şi-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Aşa-n sfârşit de sesiune şi-s iară singur... Triste apusuri!

Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruţele bunicii
Şi prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streaşina de mâl şi pai... Că-s case multe!

Hm, arar trece o căruţă în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-şi mai slobozeşte calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Şi-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o şopârlă!

Astăzi sunt trist că las tristeţe şi aşa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câştigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Şi le tot port chiar tot mai roase şi n-am nici cui să le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!

Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!