Pierdut...

Sunt pe alee! Ieşi din casă!
Mă vede-o lume, cum mă plimb!
Ori tu nu ştii, ori nu îţi pasă;
Că nu mănânc şi... nu mă schimb.

De două zile am vedenii...
În minte, nu mai este loc.
Îmi zboară gândul la... tâmpenii;
Să nu mai fiu, sau să-mi dau foc.

De când ai spus că nu mai vii,
Alerg pe străzi... nu oarecare;
Ci doar pe cele ce le ştii...
Căci des ieşeai, făcând plimbare.

Vecinii se uitau la mine...
Că nu îi văd, eu mă... făceam.
Mă pălmuiam peste picioare,
Să-i derutez; că le vorbeam!

Treceam în sus şi iar în jos,
Cu mintea-n nori şi ochii ficşi...
Şi era cald şi timp frumos.
Tot mă întrebam, de mai exişti?

Şi câinii toţi, în curţi fac zgomot...
Şi iuţesc pasul... cum n-aş fi;
Aud în treacăt ca un hohot.
Aruncă pietre, mici copii!!!

Şi-n loc s-apari, cum prevăzusem
Când poarta, iată, se deschide...
Bunica ta, ce-o mai văzusem,
Îmi dă în cap... cu o tingire...

Şi de ruşine, nu mă doare,
Zâmbesc prosteşte, către ea...
Îţi mulţumesc mult, mamă mare;
De unde-o ai... că nu e grea?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi gândul

Gândul improvizează astăzi... ieri,
teleportând o adiere de trecut
c-o aromă de melancolie
ce-o atingi cum pe un nor de puf
înmiresmat în iasomie,
cu îngeri,
ce nu-i ştii de-au dispărut
şi-ţi verşi un inutil năduf
pe timp, extremul inamic
ce nu se adaptează-n niciun fel;
este-un impudic gol de caracter,
infatuat, doar dând sentinţe
cu fiecare pas, tac-tic
şi n-are gust, nici preferinţe...
E singurul model
ce nu acceptă niciun... "cer"
chiar de-ar fi rugă
veşnică, ce fiecare-ndrugă,
sperând că-ţi va răspunde "fair"...
Te scalzi de-un aer de-altădat',
rămâi cu ochii ficşi,
crezi în visat;
"atunci"... exişti!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficşi, uscaţi
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de taţi
ce-au părăsit copii taman
când şcoala nu e terminată...
şi veşnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt şi colegii
sau prea mulţi prieteni
ori simpli cunoscuţi, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deşi cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
şi-alergători pe-o aţă totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar şi n-au trişat, oh, blegii...

Şi-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... ţară
şi-acum pleacă uşor
-că-i doar democraţie-...
dar nefast le pleacă şi copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminţie
din care-s sigur parte şi-am să mor
la fel, aşa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alţii ca şi mine...
şi nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
şi-mi caut dialog... nu un oarecare
c-aşa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
şi încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
şi-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aş putea da-neştire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranţă-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanţă
la ce nu mi-e profund util...
aproape o ruşine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganţă
de trecător aşa prin viaţă, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o ştii şi tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
şi alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
şi-o port în flori şi-o ţin pe braţe, praguri s-o trec, că-mi e şi după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o ştiu că numai ea mă poate creşte, cu tot ce-am, pe mine şi pe toţi ai mei,
curaţi în simţuri, falnic dedicaţi, toţi curajoşi să-i ţină flacară aprinsă, nişte Prometei,
şi-o oblojesc, că-mi este mamă şi visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi şi mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei şi n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Ţară!
Îţi jur în veci, podoaba mea... să-ţi port demn nume... să nu moară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-s?

De la un timp nu de la naştere îmi fac cont de ani,
Ci mai curând din calcul de scadenţă
Până la schimb de neuitat din existenţă
Şi uimitor suntem iar tineri... mai bălani.

Şi faci proiecte tot mai multe, înţelepte,
Căci matematica o ştii de riguroasă,
Fără surprize şi-ai şi mână norocoasă
Să-ţi mai câştigi ceva la genele perfecte.

Şi-atât de-obişnuit îţi eşti de zi cu zi
Că nici schimbări nu-s certe, evidente
Şi oricum le ştii cum că se trag din alimente,
Iar c-o dietă le repari poate... mai ştii?!

Surpriza neplăcută-i tot de afară
Când alţii-ţi fac remarci, invidioşi
Crezând că toţi ajung ca ei într-o zi moşi...
Şi moral te resuscitează-n tânăr iară.

Aşa din ce în ce mai vechi în optimism
Te-aduni pentru rezerve-ţi presimţite,
Ce-o zi vor naşte iar în lumânări sărbătorite
Cu flori şi-un nou certificat... Cât misticism!

Noroc că totul e doar gândul în progres
Ce nu sfârşeşte, ci se naşte-ntr-un... "De ce-s"?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Mă duc la gară în orice zi
Să te aştept, pân-ai să vii,
Dar trece tren, coboară lume,
Îşi strigă toţi amor pe nume
Şi pleacă, tandru se lipind,
Din ochii lucii se sorbind,
Doar eu rămân, înec suspine...
Ce dor, ce dor îmi e de tine.

Trec de cu zori unde-ai lucrat,
M-ascund de toţi, îngrijorat
Să nu fiu luat în râs că-s trist,
Neştiind să joc, nu-s vreun artist.
Am pleoapele şi gât uscate,
Nici inima nu simt de bate
Şi tremur, cât serviciul ţine...
Te aştept, mă prăpădesc de tine.

Privesc din colţ de ochi, la bloc,
Când trec, sperând să am noroc
Să te văd dacă ieşi pe scară,
Să-mi mai zâmbeşti o dată, iară,
Ori poate în geamul de balcon
Să te văd umbră, în pas molcom,
Dar mă feresc de ai tăi, de oricine...
Somn tu mi-eşti vis, mi-e dor de tine.

Alerg pe aleile păşite
Ce tot treceai şi-s părăsite,
Nu-ţi mai aud pasul ştiut,
Asud uscat, sunt orb, sunt mut,
Doar minte am frazele şoptite
De buze în roşu împletite
Şi m-anin tot cu ce sunt mine...
Mi-e un dor nebun, mi-e dor de tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt şi m-arunc să alunec,
Mângâi iarăşi cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeţ până totu-i întunec
Şi colind dimineţi până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă şi-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ştrand zi de zi ca să-not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Şi fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschişi pe o iarbă de mal şi privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Şi-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să cureţe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce ştiu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraş, fluturaş, mai târziu un vulpoi
În scene la şcoala primară sau când încă făceam grădiniţă;
Mă văd le cântând celorlalţi "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec şi-i cad... pe pojghiţă.

Mi-am plantat singur pom, stau şi-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din faţă să văd de unde-i şuier
Ce-aud zi de zi din oraş când e trei şi părinţii se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la ţurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Şi-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Mai dă-mi Doamne şi azi putere
Să-mi duc necazul şi durerea
Şi bucuria să n-o uit,
Căci ştii, că eu iubesc mai mult.

Când dimineaţa mă trezesc
Văd cerul albastru si mi-e drag,
Că-n noua zi de viaţă pot
Să-mi bucur sufletul de dor.

Zâmbesc la soare jucăuş
Şi roua în căus o strâng,
Îmi umplu braţele de flori,
Şi fericită îţi zâmbesc.

E scumpa viaţa chiar de-i grea,
Eu singurică doar cu ea
Te port în sufletul şi mi-e bine,
Când văd şi alţii ca şi mine.

Mă rog şi pentru ce-o să fie,
Putere să ne dai, e bine
Iar pentru mine-ţi cer în plus
Să-mi dai iubire îndeajuns!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că...

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Şi nu-nţeleg de ce mă amăgeşti;
Ţi-am cerut doar un pic din clipele infime
Ce poţi să-mprăştii din surplus ce risipeşti.

Mi-ai spus că nu mai eu sunt, unic,
Când stai să-ţi mângâi catifeaua-ţi, cu asperitate,
Din ce-am muncit pe brânci, cu mintea sputnic
În carnea miocardului... ce timpu-mi bate.

Mi-ai spus că te-am umplut, eu, de iubire
Din zile, nopţi în ore cu secunde
Ce n-au trecut, că-ţi sunt o pururi împlinire
Ce-o plimbi în gând, n-o regăsind oriunde.

Mi-ai spus că, totuşi, dragoste oboseşte
Tot alergând-o tur ca-ntr-o ştafetă
Cu dus-întors... Şi nu se dăruieşte,
Lăsând doar dâră de parfum ca o cometă.

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Cu trup şi suflet cast ca de fecioară,
Căzând ca picătura ploii care vine
Din basmul voalului de nori... ce timpul zboară.

Mi-ai spus că numai tu ştii ce-i iubirea;
Ce nu-i o dragoste din caldul de cearceaf,
Oricât de dalb îl minţi cu primenirea...
Şi cu petale presărându-l în perdaf.

Mi-ai spus că tinereţea se perimă
Mai mult decât o carte nouă, de eseu,
Ce nu-i citită doar de frică sau de vină
Să n-o-nvechim... Cum coniacul la antreu.

Mi-ai spus că mi te dai numai o dată,
Ce-ar face parte de-un blestem definitiv
De-o viaţă... ce te-ar face-o desfrânată,
Ca şi când tot e doar un "nu"... afirmativ.

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Şi tremur tot de frica ne-mplinirii,
De repetiţii-n gând, la buze de rubine...
Se-aude-un pas!? E dansul săvârşirii!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

Te admir că mă-nţelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.

Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, şi nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.

Din nou, repet: îţi mulţumesc,
M-ai învaţat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.

Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să ştii de ce zâmbesc,
Am vrut să ştii tot ce gândesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să spui dragoste prin şoapte

Cuib de buhă, strop de noapte,
Mângâiere, somnul lin,
Te-am iubit încet, în şoapte,
Foarte mult, dar ce puţin

Ne cânta un blues, surdină,
Vibrau pomii împrejur,
Tu nu ştii, n-ai nici o vină,
Eşti doar suflet cald şi pur

Şi-n izvorul tău de lacrimi
Am găsit albastrul clar,
Rătăcit de vers, de patimi,
L-ai dat altora în dar

Peste timp, peste hotare,
Ai pierdut din tine gând,
Acum un oftat te doare
Când se naşte tremurând

Ochii tăi, lumini aprinse,
Pământeşte de frumoşi,
Să mi-i dai să-i duc în vise
Printre rockeri eschimoşi

Şi din toate câte-n lume,
Te aleg pentru un timp,
Să-mi fii tu ceva anume,
Eu să-ţi fiu drum spre Olimp

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Eu, mamă, voi pleca
În ceruri când se va deschide
Poarta
Împăcat mi-i gândul
Se cutremură pământul
Te las cu dor
Şi-n pace
Plec, mamă,
Mai departe.

Măicuţă, este greu
Să nu mai văd
Lumina chipului tău,
Dar îngerii aşteaptă
Cu toţi
Lângă poartă,
Pragul să-l păşeşti,
E drum lung,
O să-mi lipseşti!

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un suflet

Sunt lângă poartă, doar treceam aşa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi şi tot speram să ieşi afară,
Că nu mă plac şi tot le-am spus că ţin la tine
Şi te-aşteptam pe unde treci, dar nimeni vine.

Pândesc la colţ de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îţi tot port, de peţitori
Ce te-ar fi luat să-ţi facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup şi suflet, să te ţie.

Alerg aşa că tot fac rondul meu de cursă
Şi-aştept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Şi de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.

Am şi ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că ştiu că treci şi-s mulţi, eşti una, nu te las;
Că-s pierde vară cu maşini şi plini de bani
Şi numai eu pot să te apăr de duşmani.

Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat şi-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Şi nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!

Mă uit cu jind după oricine te cunoaşte,
Sfârşit întreb de te-au văzut de după Paşte
Şi să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!

Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toţi ce mă cunosc că-s doar trecând.
Şi magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!

Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Şi nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioşc, de unde cumperi... pentru mâine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă întrebi

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Voi tace căci răspunsul tu îl ştii
Şi n-aş putea în sufletu-mi de plumb
Să răscolesc prin amintiri şi zile mii.

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
De nopţile pustii şi fără tine ştii
Când ruga-n lacrimi mă îngenunchia,
Iar zorii mă prindeau fără să vii?

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Răspunsul a crescut mut între noi,
Ieri erau mici dealuri, azi de piatră munţi
Şi-au împărţit destin şi amintiri la doi.

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Vreau tu să îmi răspunzi mai ştii
Când mi-ai promis că ne vom regăsi,
Dar azi e prea târziu, să nu mai vii.

Eşti liber azi chiar dacă încă sunt,
Nu mă mai roade gândul că nu vii
Şi-n nopţile în care-s trează şi nu eşti
Pe cine strângi la piept te las doar tu să ştii.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Aşa aş vrea, să mori de dor
şi-n zbor să-mi vii de după nor,
unde am cuib mereu senin
şi stau îngenunchiat... Mă-nchin.

Doar să pluteşti la braţ cu mine
aş vrea... Să ştii că sunt suspine
când plouă ultima speranţă
şi cad tot destrămat... O zdreanţă.

Te vreau în braţe vaporoasă
din lacrimi, ce mi-am făcut casă;
să te pătrunzi din mine iară,
să pot să muşc... Să-ţi fiu iar fiară...

... Sânge s-amesteci printre buze
în şoapte îngânat confuze.
Să tremuri iar în cald fior,
să-mi zgudui piept... Să simt că mor!...

... Şi când adormi c-un fir de zâmbet,
prins în suviţă-n colţ de-un zumzet
respirat printre dulci parfumuri...
Să mă-nalţ ars, sleit în fumuri.

De nu veni-vei, să mă plâng
în picuri mari să cad, să strâng
în juru-ţi dragoste-n maree...
Să te port val de-o epopee.

De dor să mori, aşa aş vrea,
înger să-mi fii, numai a mea
din toată lumea trecătoare...
Să-mi fii sublima înălţare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te, române

Trezeşte-te, române,
Ia-ţi ţara în mâini curate
Şi scrie-i castul nume
Cu sânge de dreptate.

Păzeşte-i codrii iar
De cozi ce învârt topoare.
La mal, să-i fii un far...
Că d-eşuează, o doare.

Câmpiile să-i fie
De drept, din neam avute,
Să nu se întoarcă glie
Înapoi, la inimi slute.

Să crezi într-o credinţă
Egală tuturor;
Ce alină suferinţă...
Duşman, îl făcând amor.

Să ne unim toţi, fraţi
De cult, de aceeaşi limbă,
Pe poale de Carpaţi
Noi să fim cei ce schimbă...

... O lume, ce ne arată
De rău, cu arătător
Şi s-o uimim odată,
Cum din trecut de dor.

Trezeşte-te române,
Copii pe braţe îţi poartă
Şi le dă pâine, grâne
Mai mult, ferice soartă...

... Să ştii că vei fi veşnic
O pildă omenirii...
O lumânare în sfeşnic
Topindu-şi trup... iubirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă

Minunea există, e încă în femeie,
Ce calea o ştie mereu, e-o alee
Ce duce parcurs negreşit la liman...
Ce-nvaţă iubirea şi-o dă fără ban.

E încă natura sublim dezgolită,
Când mamă, bunică, elevă, iubită,
E purul ingenuu, ce naşte copii...
Cum ciută, leoaica... creând veşnicii.

Şi creşte plăpânzii din sfârcuri de lapte,
Ţinuţi lângă piept, cald, în leagăn de şoapte...
E voalul lăsat în etern, o năframă
Pe gânduri, pe suflet, pe inimă... Mamă!

Sunt puiul din ea, piesa vieţii... O dramă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica soţiei

Bărbate, iar m-ai supărat,
ce, te prefaci nevinovat?
Când vezi că-n ochi îmi sar scântei
tu mai pretinzi că n-ai idei?
Nu vezi că eşti un tăntălău
şi este vai de capul tău?
Te-ar rupe "câinii" de n-aş fi
să te păzesc în orice zi
că te zgâieşti după femei,
dispari acum din ochii mei!
La "câini" te dau să te sfâşie
dacă mai scrii vreo poezie!
Deşi-ţi dau zilnic peste bot,
te tot holbezi ca un netot,
priveşti cu ochii-ţi imbecili
şi ceri clemenţă prin vecini,
îţi dau "clemenţă" cătinel,
dar pe cocoaşă că eşti chel.
Nici milă, cred, n-o să-mi mai fie
când intri în bucătărie,
îţi pun tigaia să mănânci,
dar treci sub masa, stai pe brânci,
nu clămpăni c-aud vecinii
şi cred că le hrănesc eu câinii,
închide gura când vorbeşti
şi vezi că iară mă stropeşti,
urechile să ţi le-ntorc,
au crescut mari, parcă-s de porc,
iar fălcile s-au îngroşat,
parcă eşti focă, nu bărbat,
mustăţile să ţi le razi,
m-ai enervat destul şi azi,
iar în dizgraţie îmi cazi.
Când am în faţă un malac,
ce, când vorbeşte el, să tac?!
În pod te sui, scara ţi-o iau
şi jos te dai doar când eu vreau,
în beci te bag cu melci culeşi,
lacăt îţi pun să nu mai ieşi!
Să iei poziţia de drepţi
când cu salariul mă aştepţi,
să-mi pui în palmă toţi piştarii,
c-altfel îţi cântă lăutarii
un cântecel de dor şi ducă
pe ultimul drum ce-l apucă
unul ca tine "norocos",
bărbat din fire, dar fălos.
Sunt mamă, tată, soră, frate,
iar noi doi le-am făcut pe toate:
o casă, doi copii, livadă
să aibă lumea ce să vadă,
iar cel ce crede tot ce-am spus,
să râdă, l-am binedispus!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp trecut

Tresăream, când treceai pe alee şi ochii priveau
Ce femeie! Imi place.
Vorbeam despre tine cu prietenii mei, ascultau,
Dar acum să-mi dai pace!

Vrei să-mi spui multe, simţi ceva pentru mine.
Ce simţi? Nici nu ştii.
N-am timp eu de vorbe, de fapte, şi nici timp de tine
Să pleci. Inapoi să nu vii.

Nu-ţi mai uda ridurile, nu fac decât să se-adâncească.
Mai bine taci, cum şi eu am tăcut.
Tu vrei când te văd, să te-ating şi inima mea să dorească.
Te uită-n oglindă, ţi-e timpul trecut.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă am

Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.

Alerg de când mă ştiu alte dorinţe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credinţe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.

Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Şi-o şterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i şi mai rău urât să mă surprindă...

Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârşite vor fi zile
Şi nu mă cruţ să-mi vând din ele pentr-o pâine.

Iubesc că sunt aşa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări şi oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-şi toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!